PASTILA DE PSIHOLOGIE! "Relativitatea comportamentului antisocial din punct de vedere economic, social, politic" – PARTEA I -
- Detalii
- Categorie: Editorial
- Publicat: Sâmbătă, 16 Septembrie 2023 10:00
Incepem un serial numit generic “
PARTEA I
Este dovedit faptul că un comportament antisocial poate proveni şi din regulile impuse de societate, diferenţierea socială, etichetarea persoanelor de etnii diferite, graniţa între un comportament prosocial şi unul antisocial fiind uşor de trecut în funcţie de aceste reguli.
Din punct de vedere social, diferenţele culturale pot provoca atitudini ce pot fi interpretate ca fiind antisociale doar pentru că ele contravin obiceiurilor altor popoare, altor culturi.
Printre cele mai rigide reguli de etichetare sunt cele din
În
În
În
La intrarea în
De asemenea, tot în India, este o formă de nepoliteţe să faci remarci în public privitoare la aspectul fizic al unei persoane de sex feminin, să fumezi în timp ce mergi dacă eşti femeie sau să te săruţi în public.
În Japonia, când cineva îţi oferă cartea de vizită este indicat să o accepţi cu ambele mâini, după care să o analizezi şi să o admiri, este indicat chiar să ai o expresie de mare fericire şi mulţumire în timp ce te uiţi pe cartea de vizită. După această operaţie este o adevărată gafă să bagi cartea de vizită în buzunar, ea trebuie lăsată pe masă până la sfârşitul întâlnirii.
În Japonia este un gest de impoliteţe şi bădărănie să-ţi sufli nasul în public. De asemenea, femeile care nu poartă sutien şi nu sunt machiate sunt considerate delăsătoare cu aspectul lor fizic şi neîngrijite.
Când un japonez zâmbeşte la glumele tale este posibil să zâmbească doar pentru că se simte inconfortabil şi nu ştie cum să reacţioneze la plictiseala pe care i-o provoci.
De fiecare dată când foloseşti o scobitoare trebuie să-ţi acoperi gura cu mâna, pentru a-i scuti pe ceilalţi de o imagine dizgraţioasă. Acest obicei se mai întâlneşte şi în România prin restaurante.
Să dai bacşiş în Japonia este similar cu a insulta, în majoritatea cazurilor, ceea ce nu se aplică în
În nord-estul Argentinei, precum şi în alte ţări sud-americane precum Chile, Bolivia şi Peru, o mare parte a localnicilor cred că, dacă îi filmezi sau îi fotografiezi, le furi sufletul.
Chiar dacă ceasurile fabricate în
Dacă îi oferiţi unui indian un obiect confecţionat din piele de viţel, comiteţi un sacrilegiu.
Felul în care vă exprimaţi mulţumirea sau acordul faţă de o situaţie poate fi desemnat drept comportament antisocial. De exemplu, desenarea unui cerc cu degetele mare şi cel aratator unite la varf, care la americani inseamna OK, în Japonia înseamnă bani, în Franţa zero, pe când în Tunisia este o ameninţare cu moartea, iar în Malta semnifică o aluzie la homosexualitatea cuiva. Gestul OK este reprezentat în mai multe moduri, variind de la o cultură la alta. Francezii îşi duc arătătorul şi degetul mare împreunate la buze, ruşii ridică degetul mare, brazilienii îşi strâng între degete lobul urechii.
Nerespectarea acestor reguli fiind în necunoştinţă de cauză poate fi interpretată ca o ofensă adusă unui popor şi ca un comportament antisocial exercitat asupra culturii acelui popor. Cel mai bun mod de a evita interpretarea comportamentului ca fiind antisocial este acela de a observa cu atenţie gesturile celorlalţi, de a observa felul în care se poartă localnicii între ei iar atunci când facem un gest ce poate aduce mirare, furie persoanei alăturate nouă să explicăm înţelesul acelui gest în cultura proprie.
De asemenea, tot din punct de vedere social, prejudecăţile adânc întipărite în mintea şi sufletele noastre ne conduc spre un comportament antisocial.
Ideile preconcepute ale societăţii asupra atitudinii antisociale în funcţie de aspectul fizic: hippie sunt consideraţi huligani datorită părului mare deşi întoarcerea la formele primare de respect, convieţuire, compasiune erau regulile la care ei se conformau. Hitler era tuns scurt, îngrijit, pe când Iisus era cu barbă şi părul mare.
Una dintre prejudecăţile actuale e aceea asupra diferenţei de vârstă între parteneri, lucru care ne determină să fim reticenţi faţă de cei care nu se supun regulilor nescrise impuse de societate. Reticenţa faţă de aceste persoane ne împinge către atitudini antisociale de eliminare a acestor persoane din grupul de prieteni, de ignorare a sufletului şi de a intepreta motivele relaţiei lor ca fiind pur materiale, toate acestea reprezentând o jignire pentru cei implicaţi într-o astfel de relaţie.
La fel de actuală este prejudecata în funcţie de diferenţa de clasă socială între partenerii unei relaţii, acest lucru determinând excluderea lor dintr-un grup social sau jignirea acestora.
Toate aceste prejudecăţi şi urmările acestora, pot provoca traume emoţionale persoanelor ce nu respectă regulile nescrise ale societăţii şi pot determina acele persoane spre noi acte antisociale: impulsivitate, iritabilitate, agresivitate, dispreţ faţă de cei din jur, izolare.
Aşadar, abuzarea de stereotipuri poate duce la un cerc vicios de discriminare, lipsă de respect. Lipsa de înţelegere asupra celor de alte etnii conduc de multe ori acele persoane către acte antisociale extreme ( agresivitate, furt, înşelătorie) doar pentru că datorită etniei sau credinţei lor sunt excluşi dintr-o societate a cărei majoritate simte şi gândeşte diferit faţă de ei.
Extras din - LUCRARE DE LICENŢĂ (2010), Autor: BAGATHAI I. CORINA (SUA)
- FACTORUL DEPRESIV, DETERMINANT AL COMPORTAMENTULUI ANTISOCIAL, Îndrumător Ştiinţific: Conf.univ.dr. Tomuleţiu Elena – Adriana
P.S. Observ cu mirare cum de multe ori psihologii tind spre a minimaliza puterea lui Dumnezeu si implicatiile Acestuia in viata de zi cu zi. Unii confunda parerea proprie despre acest lucru cu « natura psihologului », altii pur si simplu « imprumuta » aceasta idee de la predecesorii sai, fara sa se gandeasca de fapt la ceea ce inseamna cu adevarat psihologia.
Cei mai multi se bazeaza pe ideea cum ca psihologia este o stiinta care studiaza comportamentul uman, procese mentale, functii psihice, mecanisme psihice, sferele sau straturile psihice si au dorinta nefondata de a transforma psihologia in ceva matematic, ceva ce poate fi masurat intr-un numar de neuroni, intr-un numar de activitati sau numar de sentimente, trairi care puse la un loc dau « fiinta umana ».
Din pacate se ignora intelesul adevarat al psihologiei care se regaseste exprimat foarte simplu chiar in denumirea acestui « domeniu », denumire care provine din cuvintele de origine greaca PSYCHE care inseamna SUFLET si LOGOS care inseamna STIINTA. Asadar psihologia e o stiinta a sufletului, o stiinta facuta cu suflet, facuta cu arta iar sufletul fiind cel mai frumos dar de la Dumnezeu si de altfel si singurul lucru care ne apropie cu adevarat de Dumnezeu, este incorect sa delimitam psihologia de Dumnezeu, la fel cum ar fi incorect si necrestinesc sa separam orice alt domeniu de Dumnezeu, tocmai pentru ca noi, indiferent de natura noastra de « psihologi », « matematicieni » sau diverse alte naturi suntem creatia lui Dumnezeu si doar datorita Lui avem inclinatiile pe care le avem spre psihologie, matematica sau orice alt domeniu.
Separand psihologia de Dumnezeu ar insemna sa fii total nereceptiv si « rece » la adevaratul sens al psihologiei care in cel mai simplist mod se reduce pana la urma la ajutorul daruit aproapelui tau, ceea ce ne duce cu gandul la acel « iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti »…
Se face o mare greseala crezand ca psihologia nu are nici o legatura cu Dumnezeu. Eu consider ca dintre toate domeniile posibile, psihologia (cu exceptia religiei) e cea care te apropie cel mai mult de Dumnezeu pentru ca daca iti pastrezi sufletul deschis si iti doresti cu adevarat sa cunosti ceva atat de complex cum e mintea umana si mai ales sufletul, nu faci decat sa te apropii nu doar de ceea ce inseamna OM ci de ceea ce reprezinta el : o frumoasa creatie a lui Dumnezeu !
Psihologia nu este o stiinta a mintii ci a sufletului si nu se rezuma doar la explicarea stiintifica a unor trairi sau activitati ci la simtirea lor, asadar psihologia nu ar trebui sa fie VS Dumnezeu, ci dimpotriva, ea ar trebui vazuta ca fiind o
CORINA B.
FOTO - Jolla Cove - Corina B. G. (facebook)