ANGAJARI MASIVE la MApN. Ce posturi sunt vacante, care sunt cerinţele şi ce salarii se poate primi pentru fiecare functie

Fortele terestreStatul Major al Forţelor Terestre din Ministerul Apărării Naţionale (MApN) lansează campania de angajări de personal înalt specializat şi organizează concursuri de ocupare a unor funcţii prevăzute cu grade de ofiţeri sau subofiţeri.

 

Este vorba de chemarea/rechemarea în activitate a unor persoane pentru ocuparea unor funcţii de specialişti în domeniul juridic, relaţii publice, comunicaţii, informatică, control intern, logistic, HR, securitate şi sănătate în muncă, sociologie sau psihologie. Mai sunt vizaţi, printre altele, experţi în rachete, avioane fără pilot şi radiolocaţie.   Înscrierile se încheie pe 22 iunie, iar pe 29 iunie – după ce sunt verificate dosarele - se fac publice numele celor acceptaţi la concurs. Apoi, până pe 20 iulie se efectuează examinarea medicală şi evaluările psihologice şi fizice la care candidatul poate primi calificativul ADMIS sau RESPINS. Pe 25 iulie, cei care trec şi de această etapă dau examenul scris, iar rezultatele finale sunt afişate cinci zile mai târziu.  

Criterii generale de angajare  

Vârsta candidaţilor trebuie să fie între 18 şi 50 de ani. Cei care vor să ocupe o funcţie de ofiţer trebuie să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ universitar acreditate, cu diplomă de licenţă, cu profil corespunzător armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care aplică. Pentru cei care vor să aplice pentru aceste funcţii de înaltă specializare în MApN reprezentanţii instituţiei anunţă că mai există o serie de criterii generale pe care aceştia trebuie să le îndeplinească. Astfel, trebuie să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în România de cel puţin 6 luni şi să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul.   Cum sunt plătiţi   În acest moment, solda lunară se compune dintr-o parte fixă alcătuită din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă şi o parte variabilă compusă din indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale. Pentru corpul ofiţerilor salariile sunt de 2.271 de lei pentru un tânăr locotenent, 3.147 de lei pentru un căpitan şi 3.815 de lei pentru un maior. Mai este şi norma de hrană în valoare de 1.000 de lei. La capitolul beneficii materiale pot fi încadrate din acest an şi diurnele duble pe care militarii le încasează în comparaţie cu alţi bugetari. Astfel dacă pleacă la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă angajatul beneficiază, pe perioada executării acestor tipuri de misiuni, de suma zilnică de 85 de lei. Apoi, tot din acest an, militarii pleacă în concedii pe banii lor, urmând ca la întoarcere să deconteze cheltuielile în limita sume de 1.450 de lei.

Sursa - adevarul.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează