New News Buzau header

“Indragostit” de componente electronice…prins in scurt timp de politistii buzoieni

hot fortare geam Zilele acestea, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Buzău au depistat principalul bănuit în cazul unui furt calificat, la scurt timp după săvârșirea infracțiunii.

Din verificările efectuate de polițiștii de investigații criminale s-a stabilit faptul că bănuitul, un tânăr de 22 de ani, din Buzău, în noaptea de 22/23 mai a.c., ar fi pătruns într-o societate comercială din municipiul Buzău, prin forțarea unei ferestre, de unde ar fi sustras componente din unitățile centrale ale computerelor și 9 telefoane mobile.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 4000 de lei, a fost recuperat de polițiști și predat persoanei vătămate.

Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

R.F.