UPDATE - Funeralii militare au loc vineri, 5 iulie ora 11.00 în cimitirul ,, Sf. Împărați Constantin și Elena” Buzău. EXCLUSIV - INTERVIU CU GENERALUL (Ningea cu fulgi mari în Crimeea)! A predat arma... A MURIT Generalul de brigadă în retragere Nicolae E

General veteran EnacheA MURIT preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Buzău, Generalul de brigadă în retragere Nicolae Enache cel care a luptat pe ambele fronturi în cel de-al Doilea Război Mondial. Nu a putut uita niciodata cum era sa sfarseasca pe campul de lupta dar nici ziua in care a predat arma...Ajunsese cu demnitate si mandrie la venerabila varsta de 97 ani...O istorie, o legenda...

In anul 2017, Divizia 2 Infanterie Getica , la implinirea varstei de 95 ani, "În semn de respect pentru profesionalismul, competența și energia de care a dat dovadă pe timpul activității desfășurate în cadrul Asociației Naţionale a Veteranilor de Război – filiala Buzău, cât și pentru implicarea în promovarea imaginii veteranilor de război, militarii Garnizoanei Buzău, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război – filiala Buzău şi autorităţile administraţiei publice locale au sărbătorit o zi specială pentru generalul de brigadă în retragere Neculai Enache care a demonstrat că iubirea de ţară este cea mai nobilă virtute." In acelasi an a primit titlul de Cetatean de onoare al Municipiului Buzau. Va fi inmormantat la Buzau, vineri, 5 iulie, cu onoruri militare.

ODIHNA VESNICA!

REDACTIA

UPDATE - Funeraliile cu onoruri militare vor avea loc în data de 05.07.2019, începând cu ora 11.00, în cimitirul ,, Sf. Împărați Constantin și Elena” Buzău, cu participarea unor subunități de onoare din cadrul unităților Jandarmeriei Române, I.S.U. Buzău și Divizia 2 Infanterie ,, Getica”.

General Jandarm deeces 

Ningea cu fulgi mari

în Crimeea

---------------------------------- Interviu cu domnul colonel (r.) Nicolae Enache

Rep. – Domnule colonel Nicolae

Enache, s-ar putea spune că, din-

tre tinerii leatului dumneavoastră,

sunteţi un norocos.

   N.E. – Longevitatea e mai mult

un dar, decât un merit personal. La

anul care vine, voi fi nonagenar:

m-am născut, la 13 octombrie

1922, în Valea Tutovei, un sat la 35

Km. de Bârlad (dealtfel, ca unitate

administrativă, judeţul se numea,

pe atunci, Tutova). Părinţii mei

erau agricultori şi, până în armată,

îi sprijineam în gospodărie. Am fost

încorporat, la 1 aprilie 1943, la

Regimentul 12 Infanterie Bârlad.

Rep. – După Stalingrad, chiar

dacă nu dăm lui 1 aprilie ce s-a

încetăţenit că i se cuvine, care era

moralul recruţilor?

   N.E. - La partea sedentară, în

cazarma bârlădeană, fiindcă

regimentul era pe front, am făcut

instrucţie severă, în lunile aprilie-

septembrie. Economia se resimţea

pe urma efortului de război: ni s-au

dat nişte uniforme din cilofibră,

rămânând, între efecte, cu opinci şi

cămaşa de acasă. Încolo, mi-amin-

tesc, intonam foarte însufleţiţi un

cântec care avea aproape doi ani:

„Azi noapte, la Prut,/ Războiul s-a-

nceput,/ Românii trec dincolo,

iară,/ Să ia înapoi, prin spadă şi

scut,/ Moşia pierdută-astă vară!”

Instructorii noştri, ofiţeri, subofiţeri,

sergenţi, purtau, pe mâneca

stângă a vestonului, nişte trese, în

V, semnul că făcuseră cunoştinţă

cu vitregiile frontului. La cumpăna

lui august cu septembrie, am primit

o permisie de o săptămână, după

care am fost dizlocaţi în nişte sate,

la vreo 20 km. de garnizoană, pen-

tru 20 de zile. Momentul părăsirii

Bârladului a fost emoţionant: un

grup de trompetişti, postaţi pe o

clădire înaltă, ne-a sunat „marşul”

de plecare. În intervalul amintit, am

făcut mai multă instrucţie de

noapte şi am primit echipament

nou (stoc).

   Rep. – În general, se spune: tot

răul spre bine!; cum vi se părea

îmbunătăţirea efectelor din dotare.

Cam pe vremea aceea, Regele

Mihai l-a întrebat pe mareşalul An-

tonescu: „- Ce caută cavaleria

română în Caucaz?” I s-a răspuns

„-Victoria, Sire!” Din Regimentul 4

Roşiori, fala paradelor de 10 Mai,

s-au mai întors şase ofiţeri

şi doisprezece cavalerişti. Cu

dumneavoastră cum era situația?

N.E. – Pe 3 octombrie eram pe

peron la Bârlad, plecam cu Regi-

mentul 12 pe front; îmbarcat pe

platformele garniturii era şi trenul

nostru regimentar, alcătuit dintr-un

şir de căruţe cu coviltir. Au venit să

ne petreacă şi părinţii. Mama mi-a

dat o cărţulie, cât un carneţel,

„Visul Maicii Domnului” şi, cumva

stingherită a zis: „-Poate o să-ţi

ajute la ceva”. A fost, pentru mine,

ca un talisman, am citit-o de mai

multe ori, în tranşee şi pe unde am

mai putut. După patru zile de mers,

am fost debarcaţi în Ucraina, într-o

gară unde am primit muniţie de

război. Eu eram puşcaş mitralior,

aveam un Z.B., calibrul 9 mm., în

greutate de 9,1 Kg; un încărcător

avea 25 de cartuşe, şi am primit

două unităţi de foc a câte 250, în

două genţi de încărcător.


ISTORIE, CULTURĂ

Regimentul nostru a primit sector

între Oceakov şi Nikolaev, unde se

uneau Niprul şi Bugul, înainte de a

se vărsa în mare, formând un

„liman” de 10-12 Km. Acesta des-

părțea Crimeea de continent şi,

parcă i se zicea Kimburg. Dincolo

de liman, în peninsulă, se afla Re-

gimentul 25 infanterie român, pe

care îl sprijineam cu foc împotriva

atacurilor sovietice.

Rep. – Cum era viaţa, de zi cu zi,

și, mai ales, de noapte cu noapte,

în această confruntare „de poziţii”?

   N.E. - În primul rând, vremea era

mizerabilă - ploi, ceaţă, ninsori cu

nişte fulgi neobişnuiţi de mari, cât

lumătate din „Visul Maicii Domnu-

lui”. Două baterii germane, dotate

cu tunuri cu repetiţie „Bofors”,

suedeze, şi „Schneider”, franțu-

zești, poziţionate lângă regimentul

nostru, încercau să asigure tir de

protecţie Regimentului 25. Ruşii au

lăsat, din amonte, pe apă o duzină

de bărci goale, noaptea, şi au

dezlănţuit un furibund foc al

românilor şi germanilor, care şi-au

descoperit, astfel, poziţiile. Viclenia

a avut consecinţe: zilnic o formaţie

de 3-4 avioane sovietice, de tip IAK,

ne bombardau. S-a încercat o ca-

muflare totală a dispozitivului, dar au

fost destule pierderi de vieţi

omeneşti.

   În decembrie 1943, se încearcă

ajutorarea Regimentului 25 infan-

terie, a cărui situaţie era periclitată,

trimiţăndu-se şalupe germane care

să-l extragă din Crimeea; până

una-alta, şalupele au trecut din-

colo,pentru de croşarea

infanteriştilor noştri, cu două batal-

ioane ale Regimentului 12. Cel de

al treilea, în care mă aflam şi eu, a

fost stopat la timp. Camarazii care

traversaseră, câţi mai rămăseseră

în viaţă , au fost victimele unei am-

buscade şi au căzut prizonieri. Noi

ne-am reîntors pe vechile poziţii; la

17 ianuarie 1944, eu am fost trimis

în ţară, la o şcoală de gradaţi, la

Bârlad, pentru a servi la instruirea

contigentului ce urma să vină.

Prin aprilie, unitatea este

evacuată la Turnu Măgurele. Un

marş de două săptămâni, care ne-

a rupt pingelele şi ne-a umplut de

păduchi. Am fost în bivuac prin

nişte sate de lângă oraş: Traian,

Cioara, Seaca. Aliaţii, având acum

baza aeriană la Foggia, în Italia,

 

nu, ca în 1943, când porneau din

nordul Africii spre a bombarda

rafinăriile din Prahova, petrolul

nostru fiind indispensabil maşinii

de război germane, trimiteau bom-

bardierele către Capitală şi mai

ales, către zona petrolieră din jurul

Ploieştilor. Un I.A.R. 80 al aviaţiei

noastre loveşte şi doboară un „Lib-

erator” american, şase dintre piloţii

paraşutaţi fiind capturaţi de plu-

tonul meu. Comandantul regimen-

tului, colonelul Pantelimonescu, nu

i-a predat nemţilor, cu care eram

încă aliaţi, i-a trimis la Piteşti şi,

mai apoi, la Timişul de Jos, unde

am auzit că au fost trataţi foarte

bine, aveau bucătari dintre

prizonierii ruși, au primit solde con-

form gradului şi ajutoare consis-

tente de la Crucea Roşie.

   Rep. – Memorialistul Gh. Jurgea-

Negrileşti, în volumul „Troica amin-

tirilor. Sub patru regi” (Editura

“Cartea românească”, 2002),

consemnează că, pe piaţa neagră

dinBraşov, apăruseră efecte

provenind de la piloţii prizonieri,

pornind de la vindillacuri până la

busole și hărţi pe mătase. Care au

fost reacţiile armatei roşii, „elibera-

toare”, după 23 august?

E.N.- În august am fost trimis la

Gârbovi, lângă Sibiu, unde am

urmat un curs de motociclişti mili-

tari. Când au ajuns ruşii acolo, au

luat captură de război 12.000 de

motociclete Zundap şi BMV, care,

prin cine ştie ce împrejurare

ciudată, erau „desculţe”, nu aveau

cauciucuri. De acolo mi-a rămas

un carnet de conducere pe care se

află singura mea fotografie de

război, dublată, cum se vede, de o

mulţime de detalii de identificare,

spre a nu fi falsificată, precum: talia

- 1,65, faţa - rotundă, părul - cas-

taniu, fruntea - lată, sprâncenele -

castanii, ochii - albaştri, nasul -

potrivit, gura - potrivită, bărbia -

rotundă, mustaţa - rade, semne

particulare - n-are.

Eram, pe vremea aceea, departe

de paşapoartele cu date antropo-

metrice.

   La câteva zile de la comunicatul

regelui către ţară, trupele ruse,

aflate sub comanda mareşalului


ISTORIE, CULTURĂ

Tolbuhin, treceau spre bulgari. Noi

aveam nu eghileţi, ci un fir roşu la

uniformă, pe care ciolovecii l-au

bănuit că ar fi o distincţie acordată

în timpul campaniei din Est şi erau

hotărâţi să plătească, pe loc, prin

execuţie fără judecată, foştilor

ocupanţi, prezumtivi criminali de

război, care eram. Incidentul a fost

dezamorsat de un locotenent de-al

lor, care ştia româneşte, era, „de

pământ”, cum se spunea, de prin

Basarabia. Până la 12 septembrie,

la semnarea armistiţiului cu

Moscova, s-a aflat mai târziu, ruşii

au luat peste 100.000 de prizonieri

români, în zona Moldovei, care nu

s-au opus cu mâna înarmată, pen-

tru că au crezut în noua „frăţie de

arme” ce li se anunţase.

La Turnu Măgurele, Regimentul

2 artilerie a scufundat două şalupe

cu nemţi, care urcau pe Dunăre;

vreo treizeci dintre germanii ajunşi

la ţărm au fost capturaţi de regi-

mentul nostru.

Rep. – Ce a însemnat, pentru

dumneavoastră, campania din

Vest, câtă vreme, încă de la spar-

gerea frontului în Moldova, armata

roşie întreba unde este Berlinul, ca

şi cum românii de la Târgu Frumos

erau ghizi de turism în Europa?

N.E. – Pe 18 septembrie, am

pornit în marş către Ungaria, ca

infanteriştii, numai pe jos, şi, la 30

noiembrie 1944, ajunsesem la

Mişkolc. Un ordin, de sus, ne-a re-

turnat către ţară, dar, pe la Deva, a

durat puţin până ruşii s-au dumirit

că n-am fi dezertori în masă, nici o

unitate nu riscă să intre,

disciplinată, în faţa curţii marţiale şi

a plutoanelor de execuţie. Pe 9

mai 1945, când s-a semnat pacea,

eram în gara din Turnu Măgurele,

tocmai ne îmbarcasem într-un tren

cu destinaţia front. A trebuit să ne

resemnăm cu gândul că, în cele

din urmă, suntem supravieţuitorii

celui de al doilea război mondial.

Eram printre cei norocoşi; pentru

cei din lagărele sovietice, războiul

cufoamea,frigul,munca

abrutizantă şi umilinţele a încetat

mult mai târziu, câţi s-au mai în-

tors.

N.E. – În 1945 am făcut şcoala

desubofiţeridejandarmi.

Jandarmeria s-a desfiinţat, după

abdicarea regelui, în 1949; am fost

asimilaţi miliţiei. Mi-am făcut servi-

ciul la Braşov, care o vreme s-a

numit oraşul Stalin, până în 1968,

cândcunouaîmpărţire

administrativă.

Rep. - Aţi prins, la Braşov, unde

erau o mulţime de saşi, epurarea,

adică arestarea şi deportarea în

gulagul sovietic, celor care făceau

parte din Grupul Etnic German,

consideraţi fascişti ?

N.E. - Nu, eu am terminat şcoala

de jandarmerie în august 1947,

când această “operaţiune”, forţată

de Moscova, se încheiase.

Din 1968, am fost repartizat

la Sfântu Gheorghe, judeţul

Covasna, de unde, în 1975, am

ieşit la pensie.

   Rep. – Exact în anul acela am

făcut practică, o lună şi jumătate,

la biblioteca judeţeană din Sfântu

Gheorghe, deasupra parcului,

într-o clădire solidă, construită pe

timpul Mariei Tereza. Mergeam cu

bibliobuzul în satele de la izvoarele

Oltului, unde toţi cei maturi ştiau

bine româneşte, dar, pentru unii

copii, alegeau mai mult cărţi bogat

ilustrate.

N.E. – Da, pe atunci, aşa cum

era, nu prea aveam, pe plan profe-

sional, deşi lucram în spaţiul fostei

Regiuni Autonome Maghiare,

probleme etnice. Au venit mai

târziu; libertatea şi integrarea

europeană au costurile lor.

Cât priveşte cei care vin după

noi, generaţiile următoare, mi-aş

dori, mai mult decât orice, să nu

aibă amintiri de pe front. Şi nici să

nu aibă nostalgia lor. Pentru asta

există destulă istorie şi literatură.

A consemnat E. N.
 
 
 

 

gen1

 

gen2

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează