FOTO/VIDEO - Femeia considerată sfântă: A adoptat 45 de copii în ultimii 47 de ani

femeia care a adoptat 45 de copii 1 red compressedKong Zhenlan, o femeie de 71 de ani din provincia Shanxi a Chinei, și-a dedicat ultimele patru decenii ale vieții adoptării și creșterii de copii orfani, asigurându-se că sunt hrăniți și că au acces la educație. Deși abia își permitea să se întrețină dintr-un venit modest, Kong Zenlan nu putea îndura să treacă pe lângă orfelinatul din Jinxian în fiecare zi și să vadă atâția copii zbătându-se în sărăcie lucie. Într- zi, s-a oprit și a luat în brațe un orfan.

Timp de aproape o jumătate de secol, Kong Zhenlan și-a dedicat viața fiindu-le mamă copiilor orfani. Atunci și-a dat seama că trebuia să facă ceva pentru ca acești copii să aibă o viață mai bună. Femeia a început să-i adopte, crescându-i ca și cum ar fi fost ai ei. În ultimii 47 de ani, a adoptat 45 de orfani, dintre care unii au devenit doctori și avocați. Cel mai vârstnic dintre copiii adoptați are acum 48 de ani, iar cel mai tânăr abia nouă luni. Astăzi, copiii deveniți adulți o întrețin, donând lunar o parte din salariu pentru a ajuta la creșterea fraților lor mai mici. Însă, la început, femeia a trebuit să se descurce cum putea. Nu avea prea multe. Își cheltuia toți banii ca să se asigure că micuții aveau lapte și mei. Dacă nu rămânea nimic pentru ea, căuta în containerele de gunoi. Filmul de mai jos prezintă povestea femeii așa cum era la începutul acestui an. Între timp, Kong Zhenlan a mai adoptat un copil. Femeia a declarat recent pentru Pear Video că, în ultimele decenii, a dormit numai două ore pe noapte. Kong Zhenlan se pune la somn pe la miezul nopții, după ce culcă copiii și își încheie muncile casnice, și se trezește pe la ora 2 dimineața ca să vadă dacă micuții încă sunt acoperiți cu pături. Femeia s-a obișnuit și spune că își sacrifică bucuroasă somnul pentru a se asigura că copiii cresc sănătoși și fericiți. Kong Zenlan a crezut dintotdeauna că educația este cel mai bun antidot pentru sărăcie, așa că s-a asigurat că toți copiii ei pun școala pe primul loc. Toți au mers la școală, iar unii au absolvit chiar și facultăți și și-au construit cariere ca doctori și profesori. „De la o vârstă fragedă, i-am încurajat să învețe din greu și să fie atenți la școală. Le-am spus că este datoria lor să învețe și că asta era singura lor șansă să reușească în viață”, a spus Kong. În ciuda vârstei înaintate și a problemelor de sănătate, femeia continuă să aibă grijă de copiii adoptați. Povestea ei a devenit virală în China în 2019 și mii de utilizatori de internet au numit-o sfântă și i-au lăudat altruismul, unii dintre ei donând bani și bunuri pentru a o sprijini în demersul ei de „mamă adoptivă en masse”. Kong Zhenlan a adoptat 45 de copii, dar știai că există și o femeie care a născut 44 de copii? Iar dacă vrei să descoperi un caz și mai greu de crezut, citește despre Ziona, bărbatul cu 39 de soții, 94 de copii și 33 de nepoți.

femeia care a adoptat 45 de copii

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează