Feministele vor organiza de Ziua Femeii o “liturghie feminista” in fata Patriarhiei

8 martie feminismNoi stim ca ziua femeii este în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe si ca Maicuta Domnului este cea mai pretuita si iubita printre crestini. După cum spune Sfîntul Grigorie Palama, faptul că Hristos S-a arătat mai întîi femeilor mironosițe are un profund înțeles teologic.

Sfîntul Grigorie învață că Învierea lui Hristos este înnoirea și învierea firii omenești, rezidirea și reîntoarcerea la viața fără de moarte pe care a avut-o primul Adam. După facerea sa, primul Adam a fost văzut mai întîi de femeie, care a fost zidită imediat după Adam, pentru că în acel ceas nu mai era nimeni altcineva care să îl vadă. În egală măsură, pe noul Adam nu L-a văzut nimeni atunci cînd a ieșit din mormînt, dar mai tîrziu, prima dată a fost văzut de femei.

Așadar, mironosițele au devenit evangheliste ale Evangheliștilor și apostoli ai Apostolilor. Acest fapt are o deosebită însemnătate. Eva a fost aceea care a adus lui Adam vestea căderii, iar acum, tot femeia este cea care aduce Apostolilor vestea Învierii. În acest fel s-a făcut reașezarea firii femeiești pe locul avut înainte de păcat. Nimeni nu o mai poate învinui acum pe femeie de încălcarea poruncii și de cădere.

"Ortodoxia spune că nu există absolut nicio diferenţă ontologică între bărbat şi femeie (Galateni 3, 28). Dumnezeu a făcut bărbatul şi femeia cu aceeași fire umană veşnică şi cu acelaşi scop. Diferenţa dintre sexe nu presupune inferioritate, ci completarea reciprocă a bărbatului şi femeii, pentru înveşnicirea speciei. Chiar creştinismul cuprinde în el o formă superbă de feminism, căci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este „fără de asemănare mai mărită decât Serafimii” şi temelia Cerurilor. Ea este mai presus decât toţi bărbaţii, deţinând primul loc după Dumnezeul Treimic.

Dar şi multe alte femei sfinte s-au remarcat şi au fost înălţate mai presus decât bărbaţii. Poate că multe din cele pe care vi le spun acum nu le-aţi luat în seamă. Dacă doriţi, cercetaţi ce spune creştinismul şi veţi vedea că sunteţi aşezate mai presus decât bărbaţii. Numai cei care au interpretat creştinismul cu rea-credinţă susţin contrariul, adică ereticii, ateii. Trebuie să înţelegeţi că istoria este făcută de femei.

Dragile mele tinere, găsiţi-vă locul în societate şi în familie şi veţi putea face minuni... Dezvoltaţi-vă corect, deoarece aveţi pe lume o misiune deosebită. ”

(Părintele Timotei Kilifis)

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii  

0 #1 8 Martie 2020Dumitru G . Sin 08-03-2020 08:34
La Mulți Ani , domnișoarelor și doamnelor !
Citat