ARCUL DE TRIUMF din București, capodopera arhitectului buzoian Petre Antonescu

Arcul de TriumfArcul de Triumf este un monument situat în partea de nord a Bucureștiului, în sectorul 1, la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardele Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Alexandru Constantinescu. Monumentul, proiectat de Petre Antonescu, a fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, și din nou renovat începând din 2014. El comemorează victoria României în Primul Război Mondial. Arcul de Triumf are 27 m înălțime, cu o singură deschidere și este de formă paralelipipedică. Machetele au fost executate de artiști plastici, iar pentru cioplirea marmurei de Rușchița, pe lângă sculptorii autohtoni, s-a apelat și la un număr de zece sculptori din Italia.

Împreună cu Catedrala Încoronării din Alba Iulia, cu Mausoleul de la Mărășești, cu Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman, Mausoleul din Parcul Carol și cu Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Arcul de Triumf se numără printre monumentele care comemorează participarea României la Primul Război Mondial de partea Aliaților, la finalul căruia aproape toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc. În 1922, în timpul mandatului primarului Bucureștiului Matei Gh. Corbescu (februarie 1922 - decembrie 1922), la București s-a organizat o paradă în cinstea Marii Uniri. Deoarece Arcul de Triumf din 1918 fusese construit dintr-un material care nu rezista ploilor, primarul Matei Gh. Corbescu a venit cu propunerea să fie ridicat ca un nou Arc de Triumf, din lemn, până când se vor găsi bani de unul impunător. A fost criticat pentru inițiativa sa, iar George Enescu i-a scris atunci primarului: „Dar adevăratul Arc de Triumf, pe când?” Prin urmare, în 1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria ca suverani ai României Mari, comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe șoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcției a fost turnat în beton armat, minunatele basoreliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (în 16 octombrie 1922, când s-a organizat un spectacol, evocând lupta poporului român pentru unitate statală, la festivități participând reprezentanți din peste 20 de state europene, din Statele Unite ale Americii și Japonia, fapt ce a semnificat o largă recunoaștere internațională a noii realități naționale statale) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un „monument incomod” pentru imaginea „Micului Paris” interbelic.

De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv „O datorie imperioasă”, situația deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenția opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, așa cum ceruseră unele personalități, ci înlocuirea basoreliefurilor din stuc de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Rușchița. De data aceasta, autorul, același Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce privește finisajul exterior, cerând artiștilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiștii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și Costin Petrescu, toți nume cunoscute în perioada interbelică. Pe fațada sudică, sculptorii Mac Constantinescu și Constantin Baraschi au dăltuit fiecare câte o reprezentare simbolică a Victoriei. Amplasate identic pe fațada de nord se găsesc alegoriile Bărbăție de Ion Jalea și Credință de Constantin Baraschi, precum și alte două Victorii create de Cornel Medrea și Dimitrie Onofrei. Lucrările decorative de la vechiul Arc de Triumf, realizate în 1922 de sculptorul Dumitru Mățăoanu, nu au mai fost folosite la refacerea definitivă a Arcului de Triumf.

Pe Arcul de Triumf pot fi observate câteva elemente arhitecturale cu semnificație istorică:

Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de nord, care amintește de încoronarea Majestăților Lor Regele Ferdinand și Regina Maria la Alba-Iulia: „LIBERATOR DE NEAM ȘI ÎNTREGITOR DE HOTARE PRIN VIRTUTEA OSTAȘILOR SĂI VREDNICI URMAȘI AI EROILOR CREȘTINĂTĂȚII FERDINAND I DOMN ȘI REGE AL ROMÂNILOR ȘI-A FĂCUT INTRAREA LA 16 OCTOMBRIE 1922 ÎN CETATEA SA DE SCAUN A BUCUREȘTILOR DUPĂ ÎNCORONAREA LA ALBA-IULIA”

Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de sud, care aduce aminte de victoria în Primul Război Mondial: „DUPĂ SECOLE DE SUFERINȚE CREȘTINEȘTE ÎNDURATE ȘI LUPTE GRELE PENTRU PĂSTRAREA FIINȚEI NAȚIONALE, DUPĂ APĂRAREA PLINĂ DE SACRIFICII A CIVILIZAȚIEI UMANE, SE ÎNDEPLINI DREPTATEA ȘI PENTRU POPORUL ROMÂN, PRIN SABIA REGELUI FERDINAND, CU AJUTORUL ÎNTREGII NAȚIUNI ȘI GÂNDUL REGINEI MARIA”

Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de est, dedicată oamenilor politici și de cultură care au făcut posibilă Unirea: „GLORIE CELOR CE PRIN LUMINA MINTEI ȘI PUTEREA SUFLETULUI AU PREGĂTIT UNITATEA NAȚIONALĂ”

Inscripția centrală de pe frontonul fațadei de vest, care amintește de eroii de război care au luptat pentru Unire: „GLORIE CELOR CE PRIN VITEJIA ȘI PRIN JERTFA LOR DE SÂNGE AU ÎNFĂPTUIT UNITATEA NAȚIONALĂ”

Lista localităților unde s-au purtat bătălii în Primul Război Mondial, reprezentată chiar pe interiorul Arcului: „CERNA”, „JIU OLT”, „DRAGOSLAVE”, „NEAJLOV”, „OITUZ”, „MĂRĂȘTI”, „MĂRĂȘEȘTI”, „RĂZOARE”, „VRANCEA”, „MUNCELU”, „COȘNA”, „BUDAPESTA”

Mesajul Regelui Ferdinand, la 27 august 1916, cu prilejul intrării în război

Proclamația către țară rostită de Regele Ferdinand la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922, cu prilejul încoronării ca Rege al României Mari

Efigiile Regelui Ferdinand și Reginei Maria, pe fațada sudică

Stema Regală a României (în forma ei veche, de dinainte de 1922, varianta mijlocie), reprezentată în două basoreliefuri simetrice aflate sub Arc

Cifrul Regal al Majestății Sale Regelui Carol al II-lea, în timpul domniei căruia a fost construită forma actuală a monumentului

Medalionul intitulat „Bărbăția”, pe fațada de nord a Arcului, de sculptorul Ion Jalea, cu referire la deviza „Bărbăție și credință”.

Medalionul intitulat „Credința”, pe fațada de nord, de sculptorul Constantin Baraschi

Câteva date ale confruntărilor din Primul Război Mondial pe frontul românesc: (15 august 1916, 8 ianuarie 1918, 24 octombrie 1918, 10 noiembrie 1918)

Situația actuală

Astăzi, Arcul de Triumf reprezintă unul din simbolurile binecunoscute ale capitalei României. Cu toate acestea, Primăria nu deține actul de proprietate pentru Arcul de Triumf.

Cine a fost arhitectul Petre Antonescu?

Petre Antonescu (n. 29 iunie 1873, Râmnicu Sărat – d. 22 aprilie 1965, București) a fost un arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice și academician român, care s-a impus printre personalitățile de frunte ale școlii de arhitectură românească, marcând activitatea arhitecturală din prima jumătate a secolului al 20-lea prin promovarea unui stil arhitectural neo-românesc. În 1945 a fost ales membru titular al Academiei Române.

Petre Antonescu s-a născut la Râmnicu-Sărat în anul 1873, unde a urmat și cursurile școlii primare, dar a terminat liceul la București. Începând din anul 1893, a studiat arhitectura la Paris. Întors în țară, a început o rodnică activitate în învățământ, în domeniul conservării și restaurării monumentelor de arhitectură (fiind membru în Comisia monumentelor istorice), a planificării urbane a Capitalei României și, respectiv, a realizării unor lucrări de arhitectură.

Petre Antonescu este autorul unor clădiri publice monumentale (palate administrative, bănci, ministere) și a unor locuințe, toate fiind clădiri la a căror arhitectură a elaborat, aplicat și dezvoltat forme plastice arhitecturale viguroase, originale, dând o interpretare inedită formelor și elementelor arhitecturii românești vechi.

Printre lucrările sale cele mai reprezentative se numără clădirea Primăriei Municipiului București, ridicată între anii 1906 și 1910 și completată în anii de după 1945, fosta clădire a Palatului administrativ din Craiova (1912 - 1913) și cea a Băncii de Investiții din București (1915 - 1923).

În toate aceste clădiri monumentale, se întâlnesc numeroase interpretări originale și interesante ale pridvoarelor, loggiilor, ancadramentelor de ferestre și uși, brâielor și altor elemente ale arhitecturii tradiționale românești. În același spirit au fost concepute și numeroase locuințe particulare din București, sector 1, Cișmigiu, printre care se pot aminti cele de pe străzile Apolodor și Dumbrava Roșie și Strada Ion Brezoianu, Victor Eftimiu, sau clădirile care adăposteau Muzeul Simu.

Se remarcă și în aceste opere tendința de monumentalitate a arhitectului, controlată însă cu mult rafinament, pentru a nu conduce la exagerări. O mare clădire cu apartamente, aflată pe Șoseaua Kiseleff la numărul 12, construită între cele două războaie mondiale, cu o fațadă îmbrăcată aproape complet în cărămidă aparentă, demonstrează cu virtuozitate adaptarea unor soluții plastice tradiționale pentru funcțiunile noi.

Alături de interpretările arhitecturii românești, Petre Antonescu a reușit cu egală siguranță și măiestrie adaptarea într-un spirit contemporan a stilurilor istorice prezente în monumentala clădire a Facultății de Drept a Universității din București, zidită între anii 1933 și 1935. Amplasată într-un generos spațiu verde, compoziția amplă, dominată de marea aulă centrală, desfășoară principii planimetrice și plastice de inspirație clasică, bine adaptate destinației ulterioare a structurii, dar ponderată din punctul de vedere al echilibrului compozițional.

Clădiri proiectate

Arcul de Triumf din București

Palatul Primăriei Capitalei, Bulevardul Regina Elisabeta. București

Palatul Navigației, strada Portului 34, Galați

Casa Constantin I.C. (Dinu) Brătianu, Calea Dorobanților

Casa Oprea Soare (fost restaurant Casa Bucur), București

Palatul Băncii Marmorosch Blank, Str Doamnei, București

Palatul Facultății de Drept, Bulevardul Regina Elisabeta, București

Palatul Crețulescu, Bulevardul Știrbei Voda, București

Hotel Triumf (1935), inițial fusese un imobil de locuințe pentru angajații B.N.R.

Cazinoul Sinaia

Hotel Palace din Sinaia

Palatul de Justiție din Buzău

Palatul Prefecturii din Botoșani în care se află actualul Muzeu Județean Botoșani

Palatele de Justiție din Brăila

Palatul Administrativ din Craiova

Școala Română din Roma [2]

Imobilul Societății Politehnica (Sediul AGIR), Calea Victoriei

Palatul Arhivelor Naționale (dispărut, a fost amplasat în fosta curte a Mănăstirii Mihai Vodă)

Cazinoul din Constanța (împreună cu Daniel Renard (1904-1910)

Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”

Casa dr. Ciru Iliescu (1910) - „Lotizarea și Parcul Ioanid”; din anul 2010 este sediul Fundației Löwendal.

Sursa - Wikipedia

A.M.