A descoperit sau nu NASA "un univers paralel, în care timpul curge înapoi..."?

NASA univers paralelOamenii de știință de la NASA spun că au detectat un univers paralel, unde timpul pare să curgă în sens invers.

Descoperirea a fost făcută în timpul unui experiment făcut în Antarctica. Potrivit cercetătorilor NASA, există dovezi potrivit cărora toate regulile fizicii operează în sens invers în acest univers aflat în apropierea noastră. Un experiment de detectare a razelor cosmice a identificat particule care ar putea fi din afara universului nostru. În cadrul experimentului Antarctic Impulsive Transient Antenna (ANITA), oamenii de știință au folosit un balon echipat cu o colecție de antene electronice și l-au ridicat deasupra Antarcticii, unde există puțin sau deloc zgomot radio pentru a interfera. Acesta a scanat peste un milion de kilometri pătrați, pentru a identifica particule cu energie mare care ar putea proveni din spațiu sau dintr-un univers paralel. În primele două zboruri n-au găsit nimic. După cel de-al treilea, oamenii de știință au decis să reanalizeze datele obținute în trecut, în special acele semnale pe care le catalogaseră drept zgomot. Potrivit cercetătrilor, particulele elementare cu energie scăzută numite neutrino pot trece complet prin Pământ, abia interacționând cu substanța planetei noastre. Totuși, obiectele cu energie mai mare sunt oprite de materia solidă a Pământului. Asta înseamnă că particulele cu energie mare pot fi detectate doar coborând din spațiu. Având în vedere acest lucru, detectarea unei particule mai grele care „se ridică" din Pământ ar însemna că aceste particule călătoresc, de fapt, înapoi în timp. Explicația pentru acest semnal este una ciudată, cercetătorii spunând că ar putea reprezenta dovada pentru existența unui univers creat în același Big Bang ca al nostru, și care există în paralel cu acesta. Totul pare să se întâmple exact invers aici, ca într-o oglindă. Pozitivul e negativ, stânga e dreapta și, de asemenea, timpul curge și el în sens invers. Aceasta este una dintre stirile aparute pe mai multe site-uri potrivit careia NASA ar fi descoperit urmele unui “univers paralel in care timpul se scurge invers”, insa cercetatorii au gasit cu totul altceva, scrie Forbes. “Se pare ca pentru aceasta poveste stiintifica de tabloide, o portiune de teorie fizica speculativa ce ar putea avea baza in plauzibilitate a fost amplificata din motive de senzationalizare,” a declarat Peter Gorham, fizician in cadrul Universitatii din Hawaii, pentru ScienceAlert.

STIREA FALSA A REINTERPRETAT O PORTIUNE DINTR-UN ARTICOL STIINTIFIC

Stirea despre “detectarea universului paralel” isi are radacinile intr-un articol stiintific publicat in prestigioasa revista New Scientist, pe 8 aprilie. Articolul original discuta rezultatele anormale ale experimentelor de detectare neutrino ce au avut loc in Antarctica si ce ar fi putut reprezenta acestea pentru un model cosmologic speculativ axat pe un univers de antimaterie ce se extinde invers de la Big Bang. Informatiile din acest articol stiintific, bazat pe rezultate reale si teorii foarte complexe, au fost reinterpretate si denaturate de numeroase publicatii online ce au sustinut descoperirea acestui “univers paralel”. Articolul din New Scientist poate fi accesat in intregime doar printr-un abonament - doar primele paragrafe sunt accesibile fara plata. Stirile false care au circulat pe Internet par sa fie compuse din acele prime paragrafe, fara sa fie detaliate rezultatele stiintifice, teoria speculativa discutata in articol sau declaratia unui cercetator din articolul intreg, ce sustine ca exista “cateva lucruri care nu se leaga” privind marea teorie a universului paralel.

CE AU DESCOPERIT, DE FAPT, CERCETATORII

Experimentele Antarctic Impulsive Transient Antenna (ANITA), discutate in articolul original, includ o serie de antene radio atasate unui balon de helium ce zboara deasupra Antarcticii la o inaltime de 37.000 m. La aceasta inaltime, antenele pot “asculta” cosmosul si detecta particule neutrino. De-a lungul timpului, ANITA au detectat mai mult evenimente anormale. In loc ca particulele neutrino sa se comporte asa cum s-ar fi asteptat cercetatorii, vin pe Terra la un unghi bizar ce nu poate fi explicat de fizica teoretica pe care o avem astazi. Chiar daca ideea unui univers paralel e una dintre teoriile inaintate pentru a explica anomaliile, e una dintre cele mai putin probabile si ar avea nevoie de dovezi extraordinare pentru a putea fi sustinuta. Mai mult, aceste rezultate ce au fost reinterpretate pe tot Internetul in luna mai din 2020 au fost facute publice in urma cu aproape 4 ani. “Evenimentele neobisnuite ANITA sunt cunoscute si au fost discutate inca din 2016,” a declarat Ron Ekers, din cadrul CSIRO, Agentia Nationala Spatiala din Australia, scrie CNet. “Dupa 4 ani, nu am gasit nicio explicatie satisfacatoare a acestor evenimente anormale depistate de ANITA, asa ca e foarte frustrant, mai ales pentru cei implicati in proiect.” “Suntem absolut convinsi ca exista noi teorii ale fizicii pe care nu le-am gasit inca,” a declarat Clancy James, astronom din cadrul Universitatii Curtin, din Australia. “Sunt mai multi candidati potentiali de particule ce ar putea explica rezultatele ANITA,” a declarat Geraint Lewis, astrofizician din cadrul Universitatii din Sydney. “Chiar daca universurile paralele suna captivant si sexy atunci cand vorbim de semnalul ANITA, exista idei alternative.” Stirea despre "descoperirea universului paralel" de catre NASA e inca o dovada a modului in care informatiile reale pot fi reinterpretate si denaturate, raspandindu-se foarte rapid pe Internet.

Sursa - evz.ro, stiri.tvr.ro, digi-world.tv

A.M.