Pentru prima dată vom avea un film după cunoscuta poveste „Capra cu trei iezi” (VIDEO)

Capra cu trei ieziMaia Morgenstern şi Marius Bodochi joacă în prima ecranizare după „Capra cu trei iezi”.

Regizorul Victor Canache a lansat în 2019 un scurt metraj ”Capra cu trei iezi” şi acum pregăteşte lung-metrajul. Maia Morgenstern şi Marius Bodochi sunt protagoniştii primei ecranizări realizate după „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă. „Bazat pe una din cele mai cunoscute fabule româneşti, filmul ‘Capra cu trei iezi’ îşi propune să dezvăluie adevărata natură a faimoasei poveşti pentru copii şi să prezinte publicului o nouă perspectivă, una care oferă imaginea reală a tragediei, dincolo de personificări şi cântece vesele. Masca animalului are rolul să păstreze iluziile culturii. Regizorul lasă să cadă măştile şi foloseşte chipuri umane”, notează producătorii.

Unde și când vor avea loc filmările

Regizorul Victor Canache a lansat în 2019 un scurt metraj „Capra cu trei iezi”, finanţat printr-o campanie de crowdfunding. Acum pregăteşte lung-metrajul, filmările fiind programate în toamnă. Filmările vor avea loc în România, în satul Malu cu flori din judeţul Dâmboviţa, pe un platou de filmare construit în totalitate de către producători folosind materiale reciclate dintr-o clădire abandonată. În 2020 se împlinesc 145 de ani de la publicarea poveştii lui Ion Creangă în „Convorbiri literare”, „Capra cu trei iezi” fiind adaptată de-a lungul timpului pentru reprezentaţii teatrale cu actori sau cu păpuşi. Potrivit producătorilor, este prima dată când cunoscuta poveste capătă forma unui lung-metraj. Povestea este culeasă din folclorul european și se bazează pe basmul Fraților Grimm „Lupul și cei șapte iezi”, publicat ca parte dintr-o serie de basme în 1812-1815. Inclusă în abecedare, povestea lui Creangă s-a menținut ca una dintre cele mai cunoscute lucrări din literatura română pentru copii. Capra cu trei iezi a fost și subiectul mai multor adaptări de operă, teatru și film, atât în ​​România, cât și în Republica Moldova.

Sursa - descopera.ro

A.M.