Elena Constance Rosetti-Solescu și feldmareșalul Friedrich von Paulus ~ O tulburătoare poveste de sacrificiu, nemurire și iubire (CXX)

Rosetti si felmaresalulEste prea puțin cunoscut faptul că o româncă a personalizat semnificativ viața și traiectoria istorică a unuia dintre cei mai renumiți militari ai celui de-Al Treilea Reich – feldmareşalul Friedrich von Paulus, ultimul comandant al Armatei a VI-a germane care a asediat Stalingradul, în cele din urmă capitulând în fața Armatei Roșii.

Elena Rosetti-Solescu (26.12.1889 - 1.09.1949) – O femeie frumoasă, inteligentă, cu o educație de vârf în epocă, descendentă a unei familii de nobili munteni, absolventă a unor școli mai mult decât pretențioase din Europa Apuseană.

Încă din copilăria timpurie cei apropiați o alintau „Coca”, precum avea să i se adreseze toată viața însuși omul care a iubit-o, divinizând-o.

Friedrich von Paulus (23.09.1890 – 1.02.1957) – După abandonarea studiilor universitare, în luna februarie 1910 a fost încadrat ofițer-cadet într-un regiment de infanterie.

În Primul Război Mondial a participat, în cadrul regimentului din care făcea parte, la acțiunile de luptă purtate de către armata germană pe teritoriile României și Franței.

La sfârșitul războiului este avansat la gradul de căpitan.

4 iulie 1912 – După cunoștința făcută cu Friedrich von Paulus, simplu – „Coca”!, sedusă de manierele alese ale tânărului german, se căsătoresc.

Întâlnirea lor nu a fost întâmplătoare.

A fost pusă la cale de către frații săi – Efrem și Constantin, care, fiind elevi ai renumitei școli militare prusace, l-au cunoscut pe Fried­rich Wilhelm von Paulus în cadrul Regi­mentului 3 In­fan­terie de la Rastatt, cu care au legat o trainică și exemplară prietenie.

Tatăl lor era Con­stan­tin Rosetti, consulul Principatului României în Ducatul Bavariei.

Dumnezeu le dăruiește trei copii: pe minunata Olga (1914) și gemenii Friedrich Jr. şi Ernst-Ale­xander (1918).

Logodna inelului de păpădie – În patru, frații Rosetti și Friederich von Paulus, fac o plimbare în Munții Pădurea Neagră, undeva în apropierea izvoarelor Dunării.

Von Paulus croiește din fire de iarbă un inel, îl înnobilează cu o păpădie galbenă în chip de diamant, îngenunchiază la picioarele iubitei sale și, în românește, învățând anume cele câteva cuvinte, i se adresează: „Vrei să fii soția mea?”

Într-o explozie a bucuriei rare, „Coca” a aceptat, îmbrățișându-se cu ardoare.

Al Doilea Război Mondial – În calitate de comandant al Armatei a X-a, generalul von Paulus participă la invadarea Poloniei, act care este considerat de către „Coca” profund imoral.

Urmează Olanda și Belgia, victoriile consolidând prestigiul lui von Paulus.

Aflând de iminenta Operațiune Barbarossa, „Coca” l-a implorat să îi atragă atenția lui Hitler că este o măsură absolut sinucigașă.

"I-a spus să nu cumva să repete gre­șeala pe care o făcuse Napoleon și l-a întrebat dacă se gândește cam câți tineri soldați ca noi, copiii lui, vor fi sacrificați în acest plan nebunesc", avea să-și amintească, după ceva ani, Ernst-Alexander, unul din gemeni.

La 22 iunie 1941 este declanșată Operațiunea Barbarossa, de invadare a Uniunii Sovietice.

13 ianuarie 1943 – În poarta casei sale din Baden-Baden vine și o salută potrivit protocolului militar un tânăr ofițer, din depărtare părându-i-se a fi chiar fiul ei Fried­rich, despre care nu mai știa nimic de luni și luni de zile.

Tânărul ofițer, ordonanță a generalului von Paulus, înclinându-se cu nedisimulat respect, i se adresează fără ocolișuri: "Soțul dum­nea­voastră, Generalul von Paulus, m-a rugat să îi fac acest serviciu”, încredințându-i un mic colet.

Conținea jurnalul de răz­boi, verigheta, inelul-sigiliu și câteva rânduri scrise în grabă, o scrisoare.

Scrisoarea, întocmită în timp ce unul dintre ultimele avioane de care dispunea aștepta decolarea, era acum în mâinile tremurânde ale iubitei sale soții:

"Dragă Coca, vei primi această epistolă, indife­rent dacă soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne indecisă pentru multă vreme. Ca militar, eu execut ordine. Nu știu care va fi soarta mea, știu doar că trebuie să o accept așa cum mi-o dă Dum­nezeu. Te îmbrățișez, dragă Coca!”.

Capitularea de la Stalingrad – Ianuarie 1943.

Cvasidominată de către sovietici, von Paulus și generalii din subordine, refuzându-li-se varianta ieșirii din încercuire și a retragerii, optează pentru capitulare.

Considerau că astfel măcar o parte din cei 91.000 de militari aveau să supraviețuiască prizonieratului.

Șantajul emoțional al lui Hitler, acordarea gradului de feldmareșal la 30 ianuarie, rămâne fără efect.

Pe 2 februarie 1943, împreună cu cei 22 de generali din subordine, se predă forțelor sovietice.

Din cei 91.000 de prizonieri, doar 6.000 au supraviețuit prizonieratului, întorcându-se în Germania.

Prigoana – Persecuțiile Gestapou-lui nu se lasă așteptate.

I se impune imperativ divorțul și renunțarea la numele „von Paulus”.

Elena refuză categoric, mai mult exprimă fățiș sentimentele sale antinaziste.

Împreună cu fiica sa Olga și fiul Ernst-Alexander, sunt arestați, trimiși într-o închisoare din Alpi, apoi în lagărul de concentrare de la Dachau, de unde sunt eliberați în 1945.

După eliberare, răpusă de durere, află că fiul lor Friedrich a murit la 29 februarie 1944, în bătălia debarcării de la Anzio.

Deznodământul – Din clipa plecării pe Frontul de Est nu s-au mai văzut niciodată.

Elena Constance Rosetti-Solescu s-a prăpădit la 1 septembrie 1949, la Baden-Baden.

Martor important în procesul de la Nüren­berg, Feldmareșalul Friedrich von Paulus este eliberat de către sovietici în anul 1953, se stabilește la Dresda unde se prăpădește în anul 1957, la 1 februarie.

Este înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Dresden-Tolkewitz, ulterior urna fiind transferată în cavoul familiei din cimitirul central din Baden-Baden.

Ernst Alexander moare în 1970, iar Olga în anul 2003, la Baden-Baden, unde este înmormântată în cavoul familiei...

Nu a fost tocmai ușoară esențializarea subtematică prezentată.

Vastitatea informațiilor și eterogenitatea surselor de documentare au fost obstacole a căror trecere reclama un plus sporit de atenție...

Dovada exemplară a unei vieți de iubire întemeiată pe loialitate, devotament, încredere, credință și sacrificiu.

Sunt convins că legământul „Nici moartea nu ne va despărți!” s-a împlinit aievea.

   Unul dintre voi, cu voi și de-al vostru,

               Septimiu Dan Radu POPA