VIDEO - Un asteroid potențial periculos va trece pe lângă Pământ pe 1 iunie. Măsoară cât Turnul Eiffel

asteroidUn asteroid potențial periculos va trece pe lângă Pământ pe 1 iunie. Măsoară cât Turnul Eiffel. NASA a anunțat că un astreoid va trece pe lângă Pământ în 1 iunie. Roca este prima dintre cele care se vor apropia de Terra în zilele următoare.

Potrivit NASA, asteroidul potenţial periculos ar putea fi la fel de mare ca Turnul Eiffel, însă exclude o potențială coliziune cu planeta noastră.

Cea mai puternică turbină mareomotrică din lume, lansată în Scoția

Primul român care a ajuns în China. Mai înainte un domnitor i-a tăiat nasul

Corpul spațial a fost denumit 2021 KT1 și se va apropia de Terra pe 1 iunie la 17:24 (ora României), la 7,24 milioane de kilometri distanţă de planeta noastră. Aceasta reprezintă de aproape 19 ori distanța dintre Pământ și Lună.

Deşi poate părea departe, NASA l-a catalogat un obiect potențial periculos (NEO). Criiteriile stabilite de agenția spațială americană prevăd că orice asteroid aflat la o distanță mai mică de 7,5 milioane de km de Pământ şi cu un diametru mai mare de 140 de metri este considerat potenţial periculos.

În momentul apropierii de Terra, asteroidul 2021 KT1 va avea o viteză de circa 64.000 km / oră, reprezentând de 20 de ori viteza unui glonț. NASA estimează că roca spațială măsoară între 149 de metri și 330 de metri.

Asteroidul care va trece pe 1 iunie nu se va lovi de Terra

Centrul pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) al NASA a afirmat că „nimeni nu ar trebui să fie îngrijorat de impactul asteroidului cu Pământul”.

„Ameninţarea pentru orice persoană reprezentată de accidentele auto, bolile sau alte dezastre naturale şi alte probleme este mult mai mare decât ameninţarea NEO-urilor sau a obiectelor din apropierea Pământului”, a mai spus CNEOS, citat de Business Insider.

În următoarele zile, alți asteroizi mai mici se vor apropia de Pământ, aceștia având dimensiuni similare cu cele ale unei case obişnuite sau unui avion.

SURSA:Descopera.ro