VIDEO - O mama cat un popor! O eroina despre care ar trebui sa invete copiii la scoala! Cititi si ascultati povestea ei spusa chiar de fiica ei, nascuta intr-o rapa din munti!

Arnautoiu fiica si mama Maria Plop sfintii inchisorilorPriviți fotografia. Vedeți o mamă împreună cu fiica ei.Numele femeii este Maria Plop și s-a nascut pe 14 septembrie 1927. Azi ar trebui să fie Ziua Națională Maria Plop. Nu este așa, pentru că amintirea eroilor luptători anticomuniști se dorește astăzi a fi uitată.

Maria Plop, femeia aceasta uscățivă, îmbătrînită prea devreme, care ne privește grav și atât de intens dintr-o veche fotografie a fost singura femeie, membră a grupului de partizani anticomuniști din comuna Nucșoara, care a rezistat în munți de la înființarea lui, în 1949 până la 20 mai 1958, când s-a predat împreună cu fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu.

În cei 9 ani cât a fost membră a grupului, a îndeplinit misiuni similare cu ale bărbaților, s-a remarcat prin abnegație, curaj și spirit de sacrificiu, reușind să supraviețuiască celor mai grele situații și condiții de trai.

La 22 mai 1956, în ascunzătoarea de la Râpele cu brazi, a dat naștere fiicei ei și a lui Toma Arnăuțoiu.

La 20 mai 1958 Toma și Petre Arnăuțoiu au fost arestați, prin trădare.

Somată să se predea, Maria Plop a coborât din ascunzătoarea de la Râpele cu brazi țînându-și copilul în brațe.

A fost anchetată timp de un an de Securitate, chinuită, bătută și umilită. În urmă procesului a fost condamnată la muncă silnică pe viață.

Despărțită de copilul ei, fără să știe ce s-a întâmplat cu acesta, a decedat în închisoarea de la Miercurea Ciuc datorită condițiilor mizere de detenție.

Fotografia este făcută de Securitate, în ziua arestării sale. Avea 30 de ani.

Petrecuse ultimii 9 ani într-o peșteră, în creierul munților. Fără electricitate, fără apă curentă, fără nimic din ce noi astăzi luăm de-a gata. Vânată ca un animal sălbatic de forțele Securității.

Priviți-o! Priviți îmbrăcămintea femeii. Rochita fetiței. Peste doar două zile urma să împlinească 2 ani. Fara tort cu doua lumanari, intr-un beci al Securitatii, fara tata.

Priviți mâinile femeii pe umerii fetiței și încercați să înțelegeți acele momente.

Zbuciumul.

Lupta.

Sacrificiul.

Demnitatea…

Arătați această fotografie celor care spun că le e rușine că sunt români.

Învățați-i să stea în picioare.

Învățați-i demnitatea!

Nu suntem toți oi!

Nu toți plecăm capul, că să nu ne taie sabia!

Să ținem vie amintirea celor care ne-au învățat libertatea!

...

Nu mi-am putut opri lacrimile cand am scris acest text.

De ciuda si de neputinta.

Mi-as fi dorit ca atunci, in fata aparatului de fotografiat al securistului si in fata hienelor cu pistoale la brau, aceste doua suflete sa nu fie singure.

Mi-as fi dorit sa pot sa le apar. Cu orice pret.

Mi-as fi dorit ca presedintele Romaniei sa dezveleasca o alta statuie. Nu a unui guvernator.

Ci a Mariei si a fiicei sale, Ioana. Rochita fetitei e mult mai frumoasa decat catifeaua scumpa a guvernatorului de la Sibiu.

Priveste rochita.

Si nu uita...

(Text copiat)

I.G.