TV NB New header

Ce înseamnă LOL, prescurtarea folosită intens pe net. 9 abrevieri populare în engleză și semnificațiile lor

prescurtari abrevieri pe internetAtunci când ne conversăm pe rețelele sociale, încercăm de cele mai multe ori să fim cât mai succinți cu privire la mesajul pe care vrem să îl transmitem. Chiar dacă avem timp să scriem tot cuvântul sau mesajul întreg, alegem să folosim anumite abrevieri sau acronime, fie că sunt în limba română sau în engleză. Adesea folosim aceste prescurtări ale unor cuvinte sau grupuri de cuvinte în conversațiile cu prietenii. Ce înseamnă LOL, prescurtarea folosită intens pe net?

Abrevieri populare pe care le folosim în mediul online, cel mai frecvent

Abrevierea este o prescurtare, o reducere în lungime sau în conținut a unui cuvânt sau grup de cuvinte ori a unei expresii comune. Abrevierea este apropiată de acronim, însă nu este același lucru, deși ambele noțiuni fac parte din aceeași familie largă a prescurtărilor.

Pe lângă prescurtările existente în limba română pe care le folosim frecvent, folosim și numeroase abrevieri în engleză. Care sunt unele dintre cele mai utilizate?

ASAP – „As soon as possible”

Dacă vei primi un mesaj care conține prescurtarea ASAP, înseamnă că cineva are nevoie de ajutorul tău cât mai urgent. Indiferent dacă este vorba de un document la locul de muncă sau de un favor, trebuie să-l termini de urgență și să-l predai „cât mai curând posibil”.

LMK – „Let me know”

Această abreviere se recomandă a fi adăugată la finalul unui mesaj text sau a unui e-mail. LMK îi „transmite” destinatarului că dorești să primești o confirmare sau mai multe detalii în legătură cu o subiectul discutat în conversația voastră.

BRB – „Be right back”

Atunci când dispari pentru câteva momente, vrei să lași un mesaj pentru ca persoană cu care conversezi să știe că nu vei fi disponibil pentru câteva clipe. Pune prescurtarea BRB, ceea ce înseamnă că „revin imediat”, iar el te va aștepta.

LOL – „Lough out loud”

Această abreviere a apărut în SUA pe platforma de chat Usenet, odată cu internetul. Acesta era un fel de forum și era folosit pentru discuții între internauți și care implică și o platformă de fișiere de unde puteai descărca filme, muzică, fotografii sau programe.

IDK – „I dont know”

Este utilizat mai ales în comunicarea informală ca mesajele de tip text. Dacă în timpul unei conversații ți se adresează o întrebare la care nu știi răspunsul, poți scrie IDK, în loc să scrii „nu știu”. Astfel, ți se va explica ce ai de făcut și totul se va rezolva.

AKA – „Also known as”

Poți să foloseșți această prescurtare atunci când vrei să te referi la ceva sau la cineva într-un alt mod decât cu numele sau prenumele său, precum o poreclă. Spre exemplu, fotbalistului Cristiano Ronaldo i se adresează prescurtarea CR7 („aka” CR7).

PLS/PLZ – „Please”

Aceasta este o abreviere pentru situațiile în care dorești să rogi pe cineva să te ajute cu o problemă sau să-ți ofere un serviciu. Dacă vei scrie prescurtarea Pls sau Plz, persoana cu care comunici va încerca să te ajute cum poate ea.

FYI – „For your information”

Se folosește destul de des în mesaje de tip text sau în conversațiile formale de pe e-mail. Se folosește când informezi pe cineva în legătură cu ceva, traducându-se „spre informarea ta”.

N/A – „Not available” sau „Not applicable”

Se folosește atunci când completezi un formular și vrei să notezi că informația solicitată într-o anumită secțiune nu se aplică în cazul tău. Un exemplu este în cazul în care ți se cere să completezi cu numele soției sau ai copiilor și ești celibatar.

SURSA: Stiridinlume.ro