Stâlpii Tainiţei din Munţii Buzăului - Dosarul unei enigme (X) – Unde este Varful Stalpilor?

Împreună cu redacţia "News-Buzău", continuăm publicarea foiletonului nostru despre un loc misterios din Munţii Buzăului, numit "Stâlpii Tainiţei", ajuns la Episodul IX. Episodul I poate fi accesat aici: (link) Episodul II poate fi accesat aici: (link) Episodul III poate fi accesat aici: (link) Episodul IV poate fi accesat aici: (link) Episodul V poate fi accesat aici: (link) Episodul VI poate fi accesat aici: (link) Episodul VII poate fi accesat aici: (link) Episodul VIII poate fi accesat aici: (link) Episodul IX poate fi accesat aici: (link)

Musceleanu Vlad-Ionuţ şi Redacţia ”Buzău-News”

Şi totuşi, unde este Vf. Stâlpilor?

Motto: ”Greșelile sunt portalurile descoperirilor”.

James Joyce

 

Anterior, am invalidat falsa identificare Cota 914 DTM = Vf. Stâlpilor, propusă de hărţile militare DTM 1:25.000.

Eroarea are antecedente vechi, premiza fiind deschisă de Planșa Cassini 1:50.000 (1901), unde atributul Vf. Stâlpilor a fost atribuit confuziv, fiind tipărit între două vârfuri (unul cotat 1041, celălalt fără înălțime menționată). Deja pe Planșa Cassini 1:100.000 (1909), translația era operată, atribuindu-se vârfului secundar denumirea și cota 1002. Fără domiciliu stabil, nu a fost dificil ca DTM să-l mute ulterior cu totul din zonă, deși nu cunoaștem cauzele exacte ale acestei relocări.

Un timp, am fost păcăliți la rândul nostru de aceaste poziționări eronate, care ieșeau din logica geografică a locului și ni se păreau total lipsite de sens. Diferențele mici de nivel dintre cele două vârfuri care apar pe planșele Cassini și terenul împădurit fac dificilă abordarea unei astfel de subtilități. Lămurirea situației este meritul Dlui. Mario Ruse; Vf. Stâlpilor este un punct extrem al Culmii ”la Stâlpi” (denumire derivată din  Culmea Stâlpilor), care face translația spre Culmea Pârlitura. Exact cum apare și în hărțile forestiere, singurele documente cartografice care-l localizeză corect: de exemplu într-o hartă a O.S. Pârscov, U.P.III Bălăneşti, 2008.

Un alt vârf din imediata apropiere, cota 1051.0 pe hărţile DTM 1:25.000 (1053 - Cassini), apare figurat pe hărţile forestiere sub denumirea de Trei Hotare (cota 1038).

 Nu am reuşit să aflăm ce entităţi delimita în trecut, cert estă că în prezent pe aici trece limita dintre Ocoalele silvice Pârscov şi Gura-Teghii. Cu o mare probabilitate, tot pe aici trecea şi hotarul dintre Plaiurile Buzău şi Pârscov, vechi unități teritorial-administrative ale județului. Anterior, am arătat în ce fel L.M. Muscaludenumeşte în mod aberant acestă proeminență - Vf. Colţii Stâlpilor (cota 1052 pe schița sa topografică). Numele ei este Trei Hotare şi bine ar fi să lăsăm toponimia aşa cum este, nu să o multiplicăm inutil cu invenţii livreşti.

 

Lupele topografice au fost extrase din planşele  L-35-089-D-b (DTM), Cassini 1:50000 și 1:100000, cât și din hărțile forestiere ale OS. Pârscov (2008) și Gura Teghii (2012).

 

Punând piesele cap la cap

 

Motto: "În lumea reală a profilurilor geografice, punctele de pe hartă reprezintă

victime efective, iar scurtătura greșită poate avea consecințe grave".

D.K. Rossmo

 

Să ne reîntoarcem la descrierea lui Basil Iorgulescu pentru a pune cap la cap piesele puzzle-ului nostru:

            ”Stâlpii Tainiței: stânci colosale de piatră ce se ridică în formă de coloane în mijlocul pădurii Tainița din comuna Bozioru. Sunt inaccesibile atât omului cât și animalelor, din această cauză, neștiind nimeni ce este între ele, s-au născut o mulțime de legende relative la dânsele”1.

            În mijlocul pădurii Tainiţa. Iorgulescu ne oferă şi pentru aceasta o descriere:

            ”Tainița - Pădure seculară în comuna Bozioru, cătun Nucu [...] Face corp comun cu Băleanca, Bursucăria și Hânsaru sub numele de Nucu (pădure)”2.

            Plecând de la definiţia pădurii, realizăm că ne învârtim în cerc pe o suprafaţă mare:

            ”Nucu, (Cantacuzino), pd. în C. Bozioru c. Nucu, are circa 3000 hectare, e formată din trupurile: Băleanca, Bursucăria, Hânsaru şi Tainiţa”3.

            Perimetrul poate fi restrâns asimilând suprafaţa Pădurii Tainiţa cu muntele omonim:

            ”Tainița- Munte în comuna Bozioru, cătun Nucu, situat între valea Tainiței și pârâul Bârca Rosaliei, izvorul Goteșu și muntele Arsenia; e foarte izolat și arareori călcat de om, ceea ce i-a determinat și numele. E acoperit de vaste și seculare păduri”4. Nu forțăm cu nimic lucrurile: similar, Iorgulescu indică Goteşu ca ”numire ce se dă părţii din pădurea Băleanca de pe muntele Goteşu”5.

            Avem un prim areal delimitat geografic: la Est - muntele Arsenia, la Nord - valea pârâului Tainiţa, la Vest - albia râului Bârca Rosilei, la Sud - albia pârâului Goteş. Pe undeva prin mijlocul acestei suprafeţe trebuie căutaţi Stâlpii Tainiţei.

            Din start, identificarea lor cu stâncile de la Colţii Tainiţei iese din ecuaţie. Nu numai că se află la marginea acestei suprafeţe, dar din limitele com. Goideşti (II.3.) ştim că hotarul  ”urcă învf. Muntelui Arsenia, pe al căruia plaiumerge prin pădurea Tainiţa, trece pe lângă Stâlpii Tainiţei, întâlnesce isvorul Tainiţa…”. Aşadar, Stâlpii sunt la o distanţă semnificativă de firul principal al Tainiţei, nu în imediata lui apropiere.

            Din vechile documente am mai reţinut şi indicația recurentă că Stâlpii Tainiţei se află în succesiunea ”liniei” punctelor de hotar lângă ”Obârşia Pârscovelului”.

            Este vorba de Pârscovelu (Izvorul Dulce) - ”isvor în comuna Bozioru, cătunul Găvanele, începe de la Poena cu Lapoşi şi de la Poeana Stâlpilor şi se varsă în Sărăţelul-Bălănescilor, în ComunaBrăesci”6.

            Pârscovelul (numit şi Izvorul Dulce) nu trebuie în nici un caz confundat cu Sărăţelul-Bălăneștilor a cărui afluent este, chiar dacă ultimul este denumit câteodată la fel: ”Pârscovelu - numire ce se mai dă pr. Sărăţelul - Bălănescilor”7.

            Urmărind pe hartă albia Pârscovelului până la cele 2 izvoare, ajungem în Poiana Stâlpilor. Din Procesul verbal de delimitare a hotarului administrativ dintre comunele Râu (Bozioru) şi Gura-Teghii (II.5.) ştim că cel puţin la un moment dat, în decada anilor 60, acestei poiene i s-a spus chiar Poiana Stâlpilor Tainiţei, aşadar aceştia nu se află departe.

            Din limitele comunei Brăesci (II.1.), găsim formularea ”merge în Stâlpii Tainiţei şi peste muchi se lasă în Pârscovelu (Isvorul dulce)”, aşadar între izvoarele Pârscovelului şi Stâlpi trebuie să se afle o cumpănă a apelor. Plasată - conform documentelor I.1.1., I.1.2., I.3.1 ş.a. - între Obârşia Pârscovelului şi Hânsarul.

            Căutăm o cumpănă a apelor. Iată-ne ajunşi pe aliniamentul Vf. Stâlpilor - 3 Hotare. Pe hărţile forestiere, poartă denumirea de Culmea la Stâlpi. De-abia acum înţelegem cum şi în ce fel greşelile de pe hărți au influenţat fundamental datele problemei. 

            În această zonă, care corespunde ”mijlocului Pădurii Tainiţa”, găsim o îngrămădire de toponime sugestive: Poiana Stâlpilor, Vârful Stâlpilor, Colţii Stâlpilor, Piatra Stâlpilor. Aparent, denumiri care se bat cap în cap.

            O posibilă explicație ”misterioasă” ar fi că cineva ar fi vrut cu tot dinadinsul să oculteze niște locuri. Totuși, o astfel de afirmație este falsă, pentru că nu respectă anumite dinamici sociale destul de bine studiate și cunoscute.

            Multă vreme am creditat ipoteza confuziei: la un moment dat, cunoașterea exactă a locației Stâlpilor Tainiței s-a pierdut. Din varii motive, unele dintre ele previzibile, localnicii au împănat zona cu denumiri alternative, pe sistemul, ”aici erau”, ”ba acolo”, ”atunci să fie și aici și acolo”. Deşi unele premize şi raţionamente din ea sunt corecte, explicaţia este alta.

 

Note:

1-7.Basil Iorgulescu - Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzeu, București, Socec, 1892, pg. 483, 482, 364, 482, 261, 396, 397.

 

Adrian Rezeanu introduce Toponimul aparent

 

Motto: ”Nu vecinul e aproapele nostru, ci vecinul vecinului

- astfel gândesc toate popoarele”.

Friedrich Nietzsche - Dincolo de bine şi de rău

 

În articolul ””Toponimul aparent” în structura Dicţionarului toponimic al României. Muntenia”1, Adrian Rezeanu, Cercetător III la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan al Academiei Române, glosează doct pe marginea toponimului aparent, ”formulă marcatoare contrasă, apărută pe parcursul transferurilor de nume şi de sens”.

””Toponimul aparent” este prezent ca marcaj prelucrat sintetic în extensiuni toponimice derivaţionale. [...] Această extensiune presupune circulaţia formulei marcatoare, corespunzătoare denotatului primar, de-a lungul unui traiect derivaţional situat pe orizontală. [...] Astfel, este posibilă circulaţia marcajului primar, nemodificat formal, de la un denotat la altul, acestea reprezentând vecinătăţi topografice imediate, interconectate semantic şi motivaţional, distincţia făcându-se numai prin termenul generic”.

Extinzând conceptul şi în spaţiul rural, Adrian Rezeanu exemplifică prin situaţii ”edificatoare atât pentru dinamica semantică dintr-o extensiune toponimică derivaţională, cât şi pentru apariţia „toponimului aparent” din cadrul jocului semantic de plusuri şi minusuri de seme*distinctive”:

”4.1. (Muntele) Tainiţa → (Izvorul) Tainiţa → (Moşia) Tainiţa → (Stâlpii) Tainiţa → (Pădurea) Tainiţa (Sat Goideşti, c. Brăieşti – Bz, 1892–1900 PLHBZ)”.

Marcajele denotatelor iniţiale”, ca de exemplu  Muntele Tainiţa, ”au o structură componenţială distinctă, care se va diminua şi reamplifica prin glisarea numelui şi interconectarea lui cu vecinătăţile topografice imediate. Cu cât se înaintează pe traiectul extensional, pe baza jocului semantic ai circulaţiei semelor, cu atât situaţia se diversifică.

Ipostaza decriptată Pădurea Tainiţa de la finalul extensiunii (4.1.) înseamnă Pădurea (de pe Muntele) Tainiţa, între care există însă alte ipostaze derivaţionale, care preiau sau elimină seme distinctive, corespunzătoare ipostazelor anterioare”.

Ne oprim aici din citări pentru a nu risca să ne plictisim gratuit cititorii. Ce-ar vrea să spună Adrian Rezeanu, Cercetător III la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan al Academiei Române, dacă s-ar putea exprima într-un limbaj accesibil muritorilor de rând?

            Că un toponim nucleu se extinde asupra proximităţilor sale, dând naştere unor toponime şi derivate, care capătă sens(uri) tocmai prin această alăturare. Şi astfel toponimul-sursă ”circulă”.  Ideaţia de mai sus o putem considera crucială în analiza noastră.

 

Note:

*sem/seme - ”Unitate minimă de semnificație care nu se realizează independent, ci numai în componența unui semem” (NODEX 2002)

1. Adrian Rezeanu - ”Toponimul aparent” în structura Dicţionarului toponimic al României. Muntenia în Limba română, an LXIII, nr. 1/2014, pg. 133-143. Citatele consecutive sunt extrase din acest material.

 

Nebănuitele foloase ale toponimului aparent

 

Motto: ”Prin nume înţelegem un sunet având un înţeles prin convenţie, fără raportare

la timp şi din care nici o parte nu are înţeles, scoasă din întreg”.

Aristotel - Despre interpretare

 

Sistemul toponimului aparent este un instrument care limpezeşte cu uşurinţă lucrurile. Să privim harta, pentru a înţelege logica toponimică determinată de realităţile din teren:

Din Muntele Tainiţa, izvorăşte pârâul Tainiţa. Pădurea Tainiţa preia numele muntelui pe care se desfăşoară. Stâncile Colţilor Tainiţei, aflate la stânga albiei Tainiţei,  îşi compun denumirea de la aspect (colţi) şi proximitate (pârâul Tainiţa).

Să ne mutăm în preajma Stâlpilor.

Avem un Vârf al Stâlpilor, evident o formă prescurtată a Vârfului Stâlpilor Tainiţei. Spunem evident, deoarece în apropiere se află Poiana Stâlpilor, care-şi derivă denumirea de la acest Vârf. Cum această poiană se numea şi Poiana Stâlpilor Tainiţei, situaţia este limpede. Interpretarea eronată a unora i-a împins să-i caute direct aici. Fireşte, nu au găsit nimic care să semene.

La rândul lor, Colţii Stâlpilor este forma concisă a Colţilor Stâlpilor Tainiţei. Ne amintim deja: aspect şi proximitate.

Chiar și Laurenţiu-Mircea Muscalu derivă facil, după o logică similară a proximităților, denumirea de Vf. Colților Tainiței (cota 1052). Din păcate, locului nu-i priesc nașii de ocazie: denumirea reală este Vf. 3 Hotare, așa a fost și așa va rămâne.  

Profilul geografic este definit ca "o strategie de gestionare a informațiilor pentru ... investigațiile criminalistice care analizează date despre locul crimei pentru a stabili zona cea mai probabilă de rezidență a infractorului"1.

Aidoma unui profiler geografic, studiind aria de incidenţă şi proximităţile, găsim în centrul lor actantul principal: ţinta noastră de la care, prin intermediul toponimului aparent s-au derivat toponimele secundare. Vârful și formațiunea ”colțoasă” de lângă Stâlpi și-au derivat denumirea diurect de la ei; Culmea Stâlpilor, ca și poiana de la poalele lui (pe partea opusă a culmii) și-au luat denumirea de la Vârf, etc.

***

Nu cunoaştem în ce măsură Adrian Rezeanu este la curent cu realităţile locale şi istoria lor. Spre exemplu, o ”Moşie a Tainiţei” nu a existat niciodată, şi nu ştim de unde a extras Adrian Rezeanu această idee.

Zona Munţilor Buzăului din Culmea Ivăneţu reprezintă un relief deosebit de accidentat care - cu câteva excepţii notabile - Zboiu, Arsenia - este lipsit de înălţimi semnificative. Din cauza tipologiei reliefului, accesul (dar şi căile de comunicaţii) este, cel mai adesea, de două feluri: pe văile determinate de albiile apelor curgătoare şi pe drumurile de plai, care urmează culmile. În context, apele devin mult mai importante ca puncte de reper și tranzit decât înălţimile secundare, a căror spaţialitate percepută este mereu derivată din bazinul apei omonime, nu din întinderea lor.

Un Pisc (Vârf) al Tainiţei apare figurat pe hărţile Cassini 1:50.000 în apropiere de satul Ivăneţu (com. Brăești). Aparent, face trimitere la cota 903 DTM. Notaţia de pe Cassini nu are corespondent într-un punct clar delimitat. Îl aflăm totuşi comparând locația cu Planurile Directoare de tragere. Din păcate, pe acestea cota este ilizibilă: bănuim un 907. Planșa DTM dă acelaşi punct cu înălţimea de 903,0 m. Bănuim o confuzie, deoarece se află în cu totul alt bazin hidrografic. O apă curgătoare nu poate depăşi cumpăna apelor: nu poate curge la deal. În orice caz, amplitudinea sa este minoră, iar extinderea spaţială a muntelui Tainiţa, aşa cum apare descrisă în Dicţionarul lui Basil Iorgulescu este diferită:

”Munte în comuna Bozioru, cătun Nucu, situat între valea Tainiței și pârâul Bârca Rosaliei, izvorul Goteșu și muntele Arsenia; e foarte izolat și arareori călcat de om, ceea ce i-a determinat și numele. E acoperit de vaste și seculare păduri”2.

Din Muntele Tainiţa izvorăşte apa Tainiţei:

Tainiței - isvor în comuna Bozioru, cătunul Nucu pe hotarul de Nord dinspre comuna Goidești, începe din muntele Tainiței și se scurge în pârâul Bâsca Rosaliei, în fața primăriei din comuna Gura Teghii”3.

 Reiese că Muntele Tainiţa devine sinonim cu bazinul Tainiţei, şi nu cu forma de relief distinctă la care pare a face iniţial referire.

Chiar şi pădurea Tainiţa este derivată de la apa şi implicit valea Tainiţei: Pădure seculară în comuna Bozioru, cătun Nucu [...] Face corp comun cu Băleanca, Bursucăria și Hânsaru sub numele de Nucu (pădure)”4. Lipsa unor delimitări precise care s-o individualizeze întăreşte ideea că numele provine de la apă şi vale.

Firul axial este Valea Tainiţei, dar a hotărî dacă apa a dat numele muntelui din care izvorăşte sau situaţia este tocmai pe dos, este o întreprindere dificilă şi riscantă.

După ce ne-a ajutat să fixăm spaţial Stâlpii Tainiţei, toponimul aparent sugerează încă o ipostază uluitoare: oricare ar fi nucleul iniţial (muntele sau apa), schema de derivaţie rămâne.

”Tainiţa” din compunerea Stâlpilor Tainiţei de aici provine, ei preluând-o doar în calitate de toponim aparent.

            De ce este acest fapt interesant? O bună parte din legendariumul urban care gravitează în jurul lor este născut din ideea că locaţia lor ar desemna ”o tainiţă”. Adică o ascunzătoare a ceva, pentru care ei, Stâlpii, ar fi reper şi dezvoltare de suprafaţă. Când colo, cel puţin la nivel toponimic, explicaţia este alta. Denumirea provine fie de la munte, fie de la apă. 

 

Note:

1. D.K. Rossmo - Geographic profiling , CRC Press, 2000, pg. 259;

2-4. Basil Iorgulescu - Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzeu, București, Socec, 1892, pg.482, 483, 482.

 

Atribute foto:

1. Vf. Stâlpilor (Tainiței), așa cum apare pe cele 2 planșe Cassini: 1:50000 (1901) și 1:100000 (1909);

2. Lupă Google Earth Pro cu dispunerea reală a Vf. Stâlpilor (Tainiței) și a Vf. 3 Hotare;

3. Sus: Manipulare digitală (alipire prin metoda georeferențierii) a unor lupe din hărțile forestiere ale OS Pârscov (U.P. III Bălăneşti, ICAS, 2008) și OS Gura Teghii (U.P. X Ivăneţu, ICAS, 2012, ambele la scara 1:20000. Jos: aceeași zonă oglindită în planșa DTM L-35-89-D-b, scara 1:25000. A se remarca diferențele;

4. Limitele Pădurii Tainița, figurate pe o lupă Google Earth Pro;

5. Aglomerarea de toponime aparente din zonă conduce la localizarea Stâlpilor Tainiței;

6. Un exemplu de cartografie comparată: avatarurilor Vf. Tainița: Sus - lupă DTM 1: 25.000; Stânga - lupă Planurile Directoare de Tragere 1: 20.000; Dreapta -  lupă Cassini 1: 50000. 

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii  

0 #1 Harti - surse ?Madalin 19-12-2016 13:52
Buna ziua,

Fiti amabil, de unde as putea face si eu rost de planse similare (pomeniti aici de niste editii 1901, 1909) pentru o zona din jud. Prahova ?
Citat