DE LUAT AMINTE! Pentru știința tovarășului Șora Mihai și a celor care slăvesc acum comunismul!

MarturisitoriiIată un fragment din confesiunea martirului Nicolae Tomaziu, ultimul supraviețuitor al infernului de la canalul Dunăre - Marea Neagră, mărturisire pe care am avut unica șansă de a o publica spre binele și îndreptarea conștiinței generațiilor de azi.

A părăsit această lume ingrată la vârsta de 101 ani.

Am avut privilegiul de a-l cunoaște și de a-i strânge mâna de sfânt.

"Pentru că aşa mi-a fost dat, să rămân şi să sufăr mereu", a spus Nicolae Tomaziu în final.

Cât amar pe neamul ăsta căruia așa i-a fost dat, să sufere mereu!

"Am fost condamnat la 6 ani de muncă silnică şi dus la Jilava, un fort construit sub pământ, de unde am fost transferat apoi la Aiud, închisoare considerată de exterminare. Am fost transportaţi mai mulţi deţinuţi, în maşini blindate, cu lanţuri la picioare. Când am ajuns acolo, ne-a întâmpinat chiar de la poartă o lozincă mare pe care scria „luaţi-vă nădejdea că veţi mai scăpa cu viaţă de aici”, o aluzie cinică la Infernul lui Dante. Da, era o închisoare de exterminare pentru că nu cred ca din cei mai în vârstă să fi scăpat cineva cu viaţă de acolo.

Doar noi cei tineri de atunci şi mai rezistenţi am scăpat datorită lui Dumnezeu care ne-a ascultat rugile noastre şi ale preoţilor închişi împreună cu noi, ei fiind cei mai persecutaţi. S-a format acolo prima brigadă de pedepsiţi pentru că erau propovăidori ai credinţei strămoşeşti! S-a mai format apoi o altă brigadă de pedepsiţi în care am fost inclus şi eu pe motiv că ţineam legătura cu unii preoţi şi că răspândeam ştiri alarmante printre deţinuţi. Aşa se face că am ajuns la canalul morţii. Pedeapsa era ca după munca de zi la canal, la săpături, noaptea ne mai puneau şi la treburi de gospodărie în colonie chiar şi noaptea. Cele mai multe arestări s-au făcut în rândul intelectualilor. S-a scris în presa acelor zile despre marii oameni de ştiinţă şi din clerul tuturor cultelor. Sunt bine cunoscute cazurile preoţilor ortodocşi cum ar fi Dumitru Stăniloaie, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania şi mulţi alţii de alte religii. Cu aceia care erau cunoscuţi în străinătate se purtau mai blând. Deţinuţii de rând însă erau supuşi la cele mai cumplite torturi pentru a-i determina să declare şi fapte de care erau doar bănuiţi sau că ar face parte din vreo organizaţie de rezistenţă împotriva regimului.

Despre cele îndurate la canalul Dunăre Marea Neagră zis şi canalul morţii s-ar putea scrie o carte întreagă cu lucruri de neimaginat, mai ales în ce priveşte cât poate suporta un om nevinovat. Nu am capacitatea de a descrie prea multe despre dispreţul îndurat. Acum îmi pun întrebarea cum putea un om să trăiască, ba să şi muncească din greu de dimineaţa până la prânz doar cu un ceai şi 150 g de pâine veche înmuiată în aşa-zisul ceai îndulcit şi colorat de la turtele presate aduse de la fabrica de zahăr. Şi acesta era consumat atât vara cât şi iarna, în fugă, pe platoul de adunare. La amiază primeam doar o ciorbă de varză sau murături degradate şi aceeaşi pâine sau turtoaie (un ghemotoc de mălai cu tărâţe pe deasupra ars şi la mijloc crud).

Desigur că, în timp, organismul nostru se putea hrăni din rezervele celulare proprii până la un punct. De exemplu eu la intrarea în închisoare aveam 63 kg şi la ieşire râmâsesem doar cu 39. Dacă nu intervenea, spre norocul, meu eliberarea la termen, puteam fi şi eu repartizat direct la morgă. De altfel de la brigada de pedepsiţi unde nu mai puteam nici sta în picioare am fost selectat pentru brigada de inapţi. Trebuia să se ştie că la împlinirea termenului stagiului de executare a pedepsei înainte de venirea ştirii de eliberare eram anunţaţi că ni s-a prelungit condamnarea fiindcă ni s-a mai găsit o vină.

Nu am de gând să scriu prea multe despre viaţa din închisorile comuniste pentru că în toate bibliotecile se găseşte material despre astfel de atrocităţi şi depre personalităţile care au trecut prin acel iad comunist. Mulţi dintre marii duhovnici care au suferit atât fizic cât mai ales din punct de vedere social şi moral au avut norocul să părăsească ţara, unii chiar după executarea pedepsei. Aceştia şi alţi intelectuali au făcut cunoscute străinătăţii atrocităţile petrecute în închisorile comuniste şi în ţară, în general. Am încercat şi eu această aventură dar nu mi-a reuşit. Pentru că aşa mi-a fost dat, să rămân şi să sufăr mereu".

A consemnat: Gabriel Andronache - "Marturisitorii"

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

furt-societati-buzoiene.jpg