DOUA PARERI - ACEEASI ISTORIE! De ce se spune doar jumatate de adevar? Asasinarea Capitanului Miscarii Legionare a precedat “Masacrul de la Jilava” - noiembrie 1940

asasinat masacru JilavaMORMÂNTUL DE LA JILAVA - Asasinarea "Capitanului" Corneliu Zelea Codreanu

Capitanul, Nicadorii si Decemvirii, dupa ce au fost strangulati în noaptea de 29-30 Noiembrie 1938 în padurea Tâncabesti, de catre jandarmii asezati în spatele lor cu frânghiile în mâna, au fost adusi la Jilava în aceleasi brekuri în care s-a savârsit crima, si trupurile lor fara viata au fost azvârlite într-o groapa dinainte pregatita. Dupa cum anunta comunicatul oficial al guvernului, Corneliu Codreanu si ceilalti legionari ar fi încercat „sa fuga de sub escorta” si, dupa somatiile de rigoare, jandarmii ar fi tras în ei, omorându-i pâna la unul. Pentru a fi în concordanta cu comunicatul, simulând încercarea lor de fuga, înainte de a-i arunca în groapa, jandarmii au tras salve de gloante în trupurile lor înca neracite. Dar în graba cu care au lucrat, ca sa nu-i prinda zorile cu mortii lânga ei, au uitat corpul delict, streangurile de la gâturile celor sugrumati.

Groapa a fost sapata într-o vâlcea acoperita cu o padurice de salcâmi, în partea de sud-vest a Fortului, la o distanta de cca. 200 de metri de statia de cale ferata Jilava.

Dar la câteva zile dupa savârsirea crimei, echipa de asasini revine la Jilava cu noi ordine. Au desfacut groapa si au turnat peste trupurile aflate în fundul ei o mare cantitate de acid sulfuric, adus în bidoane. care a fost motivul acestei macabre operatii, realizata tot noaptea, la lumina felinarelor? Fara îndoiala ca Armand Calinescu se gândea la reclamatiile ulterioare ale familiilor care ar fi putut cere sa li se predea trupurile celor " fugiti de sub escorta", pentru a fi înmormântati crestineste. Pentru aceasta eventualitate îndepartata, dar totusi chinuitoare, trebuia sa dispara orice urma a crimei, nemairamânând din trupurile martirilor decât resturi de oase calcinate , amestecate cu tarâna. Vitriolul turnat în cantitati considerabile peste ei trebuia sa grabeasca disparitia lor fizica, pentru a nu se afla cum au fost executati(cu streangul de gât), dar sa nu fie nici cel putin posibila deshumarea si identificare lor, nemaiexistând în fundul gropii nimic, nici din falnicul trup al Capitanului si nici al camarazilor lui.

Cu aceasta masura, nelinistea lor nu s-a terminat. Dar daca într-o noapte, un grup de legionari ar patrunde în incinta Fortului si ar ridica trupurile, ascunzându-le în alta parte si provocând o grava tulburare în tara? Caci Capitanul chiar mort, în posesia legionarilor, ar deveni un mit exploziv, capabil sa provoace rasturnare regimului. Mormântul trebuia fortificat, pentru ca nimeni sa nu poata patrunde la locul unde zac osemintele lor. Au adus zidari, au turnat la nivelul suprafetei o placa de beton ce cântarea 30.000 de kg si era groasa de 30-35 cm. Cele trei vagoane de ciment varsate deasupra garantau inviolabilitatea mormântului.

Mormântul avea o lungime de 13 metri si 3 metri latime. Deasupra lui era o movila de pamânt destul de mare, în forma de trapez, înalta de aproape 1,50 metri. În vârful movilei era înfipta crucea cu numele martirilor. Sub movila, invizibila dinafara, se afla uriasa lespede de beton. Sub lespede se mai gasea un strat de caramida si apoi începea groapa propriu-zisa, care acea o adâncime de 1,50 metri. În fundul ei zaceau martirii neamului.

Singura concesie ce au facut-o calaii sentimentului public, îngrozit de atâta cruzime, a fost ca au lasat sa se puna o cruce la mormânt cu numele celor ucisi.

……………………………….

În noaptea aceea, la jilava, s-a împlinit voia lui Dumnezeu. Învierea lui Corneliu Codreanu si pedepsirea fulgeratoare a calailor lui. Cei ce cadeau în noaptea aceea sub gloante, în cazematele de alaturea ale Jilavei, nu cadeau de vrerea pamânteasca, rezultat al unei uri sau însetosari de razbunare, ci sub biciul implacabil al destinului, al voiei lui Dumnezeu, pentru a restaura ordinea si respectul dreptatii în lume.

Ma gândesc astazi, dupa patru ani, la toate acestea si vad cele întâmplate acolo, total desprins de evenimente si de oameni. Cei ce loveau în cazematele jilavei, erau numai instrumente ale unei porunci care venea din mormântul Capitanului. Nimic mai mult. Era o porunca mare, uriasa, pe care oamenii n-o puteau înconjura, careia nu i se puteau refuza. Era glasul Capitanului: „Doresc sa fiu razbunat… deoarece sunt convins ca în felul acesta veti face un mare bine neamului românesc”.

Si în timp ce noi râcâim lutul cu degetele, alte brate mânate de destin ridicau pietrele de pe sufletul Capitanului. Îi izbeau cu moarte pe calai. Si dimineata a venit greu. Dar a venit. Alba si linistita, cum sunt diminetile Sfintelor Pasti, când pe tot pamântul se striga: Hristos a înviat! Capitanul! Dar pentru a învia era nevoie ca Iuda sa nu mai existe. Si Iuda era acum multiplicat. Nu era numai unul. Dar si crucea si mormântul jertfelor erau multiplicate. Nu era numai unul. Erau sute. De aceea si iuda trebuia sa ispaseasca multiplicat. Si a ispasit. A platit înainte de a se da lespedea la o parte si de a se ridica fiul neamului.

Au fost si mai sunt înca oameni (si vor mai fi) care sa ne acuze ca i-am împuscat pe calaii Capitanului, fara a-i judeca. Dar oare deschiderea mormântului de la Jilava n-a fost un proces? N-a fost cea mai teribila sentinta, care va ramâne în toata istoria româneasca? Biruinta legionarismului în cadrul nationalismului european nu era cea mai formidabila sentinta? Mai era nevoie de formalitati? Si totusi, noi n-am ocolit aceste formalitati. Cei ce ne-au acuzat, ne mai acuza. Noi am fi vrut ca cei de la Jilava sa fie judecati. Dar daca judecata formala a putut fi evitata, cea mai implacabila, care e mai tare decât vicleniile oamenilor, n-a putut fi. Pe cei de la Jilava i-a judecat istoria si tot ea i-a pedepsit prin mâna legionara, la porunca mormântului care se deschidea în noaptea aceea, pentru a aduce a doua zi, neamului întreg, ridicat cu fruntea spre cer, vestea învierii”.

HORIA SIMA

ERA LIBERTATII STATUL NATIONAL LEGIONAR VOLUMUL II

http://www.miscarea.net/era-libertatii2a.htm

Pe 30 noiembrie 1938, în dreptul pădurii Tâncăbești, liderul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, era asasinat de către jandarmii care îl escortau spre închisoarea Jilava.

Alături de Codreanu, jandarmii i-au asasinat prin ștrangulare pe alți 13 legionari: Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru - „Nicadorii”, Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gr. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu - „Decemvirii”.

În comunicatul Parchetului Militar al Corpului II Armată de a doua zi, procurorii au mințit, povestea oficială despre eveniment fiind aceea că inculpații ar fi încercat să fugă de sub escortă, jandarmii fiind nevoiți să-i împuște.

„În noaptea de 29-30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București – Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde kilometrului 30 (in realitatea la km 40 – nota mea) de pe șoseaua Ploiești – București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte cu ceață deasă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispărea în pădure.

Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă[...] Atât Parchetul militar al Corpului II Armată, pe teritoriul căruia s-a întâmplat cazul, cât și parchetul civil, fiind înștiințate, au venit la fața locului și au constatat în mod oficial moartea celor numiți mai sus, de către medic, prin încheierea de proces-verbal.

A autorizat înmormântarea cadavrelor, rămânând mai departe în cercetarea cazului.

Comandantul militar, după propunerea parchetului și pentru motive de ordine publică, a aprobat ca înmormântarea să se facă la subcentrul militar Jilava, fapt ce s-a executat în dimineața zilei de 30 noiembrie a.c. prin îngrijirea închisorii militare Jilava”, se arăta în comunicatul publicat în ziarul Universul.

În realitate, însă, asasinatul a fost pregătit minuțios de către autoritățile ce trebuiau să vegheze la respectarea legii. Istoricul George Damian scrie că regele Carol al II-lea, care dusese țara într-o situație dezastruoasă pe plan extern, a căutat să obțină ajutor și garanții din partea marilor puteri, dar rând pe rând, Londra, Parisul și Berlinul l-au refuzat. Mai mult, Franța și Marea Britanie, „aliații naturali” ai României, i-au sugerat suveranului să se înțeleagă cu Germania.

„În urma turnelui Londra-Paris-Berlin Carol al II-lea a înțeles un lucru: Germania urma să devină puterea dominantă în România (și în întregul spațiu sud-est european), iar Franța și Marea Britanie nu doreau și nici nu puteau face mare lucru pentru a schimba această situație. Hitler și cu Göring nu au oferit nimic României – nici garanții teritoriale, nici armament – în schimb au cerut tot din punct de vedere economic și Carol al II-lea a fost de acord. Orice s-ar putea spune despre Carol al II-lea, dar nu că îi lipsea inteligența: a înțeles că după ce România avea să intre în sfera de influență economică a Reich-ului lui Hitler, acesta nu avea să ezite în a-și exercita influența politică. Și chiar dacă Hitler și diplomația nazistă (cu excepția unor facțiuni mistice din SS și SA) nu iubeau foarte tare Mișcarea Legionară, totuși cel mai logic partener al Germaniei în România urma să fie Corneliu Zelea Codreanu – ceea ce ar fi însemnat în cel mai bun caz pentru Carol al II-lea să ajungă pe planul secundar al politicii românești (ceea ce nu a suportat niciodată) sau chiar să fie detronat și exilat. Carol al II-lea a încercat să împiedice această evoluție prin uciderea lui Corneliu Zelea Codreanu”, a scris istoricul George Damian.

Ernest Urdăreanu, mâna dreaptă a Regelui Carol al-II-lea, cel care se ocupa de "treburile murdare" ale suveranului, i-a transmis ordinul de asasinat lui Armand Călinescu, ministru de interne. Într-o însemnare din agenda sa, Călinescu nota: „Urdăreanu: Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu”. Cu alte cuvinte, Regele dorea să-l elimine și pe Iuliu Maniu, nu doar pe cel supranumit „Căpitanul”.

La 28 noiembrie 1938, Carol al II-lea s-a întors în țară din Germania, iar în noaptea respectivă a avut o întrevedere cu Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu - șeful Poliției Capitalei, cărora le-a transmis ordinul de suprimare a lui Codreanu. 24 de ore mai târziu, asasinatul se producea în dreptul Pădurii Tâncăbești.

Plănuirea asasinării legionarilor reprezintă un act de terorism de stat, inițiatori fiind regele, Armand Călinescu și Gavrilă Marinescu. Regele-playboy „a introdus terorismul ca politică de stat”, considera atât de tranșant reputatul istoric Ioan Scurtu, dar și Alex Mihai Stoenescu sau Cristian Troncotă. Într-un interviu acordat jurnalistului Victor Roncea, istoricul Cristian Troncotă menționează că asasinarea lui CZ Codreanu s-a făcut „sub influența masoneriei asupra Casei Regale”.

Istoricul Cristian Troncota: "Corneliu Codreanu... de ZiaristiOnlineTV

Asasinatul în sine a fost odios, dar detaliile crimei sunt de-a dreptul îngrozitoare, considerându-se faptul că este vorba de autorități ale statului.

În timpul scurtei guvernări legionare, detaliile crimei au ieșit la iveală. Legionarii au fost ștrangulați, fiecare în parte, după care au fost împușcați în spate - pentru a se potrivi cu povestea fugii de sub escortă. „Înmormântarea”, de care vorbea Parchetul Militar în comunicatul de a doua zi, a însemnat de fapt aruncarea victimelor într-o groapă comună, peste care s-a aruncat acid sulfuric și o placă de beton.

Plutonierul Sârbu, martor și executant al crimei, a povestit în ancheta din 1940:

„ …În zorii zilei de 29 Noiembrie 1938 am pornit spre Râmnicul Sărat. Am ajuns la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucțiunile asupra modului cum avea să-i executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang dupa gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acela era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici legionarul era legat cu mâinile de banca, la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca în nicio parte. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredintat. În mâini aveam ștreangurile.

Am pornit. În masina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncabesti, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat niciunu. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

– "Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”

Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înauntru cu revolverul în mâna a rostit printre dinti: "Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniste de mormânt. Cu perdelele trase, masinile si-au continuat drumul pâna la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineata. Aici ne asteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era facută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața în jos și împușcati în spate, pentru a se simula astfel împuscarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncati în groapa comună…”. Imagini și o relatare a deshumării cadavrelor aveți AICI.

Corneliu Codreanu a fost înmormântat creștinește pe 30 noiembrie 1940, la sediul Mișcării Legionare din Bucureștii Noi. La înmormântare au participat mii de oameni, dar și foarte multe personalități ale vieții culturale și politice interbelice.

SURSA: activenews.ro

 

“Masacrul de la Jilava”

“Masacrul de la Jilava” este numele sub care a rămas cunoscută noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un comando al mişcării legionare a executat cu sânge rege 64 de politicieni ce au făcut parte din regimul de autoritate personală condus de regele Carol al II-lea. Aceştia erau consideraţi responsabili de moartea „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 300 de membri ai mişcării legionare. “Masacrul de la Jilava” este numele sub care a rămas cunoscută noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un comando al mişcării legionare a executat cu sânge rege 64 de politicieni ce au făcut parte din regimul de autoritate personală condus de regele Carol al II-lea. Aceştia erau consideraţi responsabili de moartea „Căpitanului” Corneliu Zelea Codreanu şi a altor 300 de membri ai mişcării legionare. Având în vedere starea de haos si dezorganizare care domina ţara în urma pierderilor teritoriale din vara anului 1940, regele Carol al II-lea a demis guvernul Ion Gigurtu şi l-a desemnat pe generalul Ion Antonescu cu formarea noului Consiliu de miniştri în ziua de 4 septembrie 1940. În ziua următoare, Antonescu este învestit cu puteri depline în stat. Pe fondul continuării manifestaţiilor publice, pe la orele 21:30, Antonescu îi cere lui Carol să abdice. Într-o atmosferă extrem de tensionată, în dimineaţa zilei de 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a semnat un manifest în care anunţă că îi va lăsa fiului său, Mihai, „grelele sarcini ale domniei”. Pe 8 septembrie 1940, generalul şi-a arogat titlul de „conducător al statului”, astfel că el nu mai trebuia să răspundă pentru actele sale în faţa nici unui for politic. Partidele istorice, prin președinții lor, Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, nu au mai dorit să facă parte din noul cabinet, astfel că Antonescu a negociat participarea Mişcării Legionare la actul de guvernare. Astfel încât, pe 14 septembrie, România este declarată „stat naţional-legionar”, Horia Sima, comandantul legionarilor, fiind numit vicepreşedinte al Consiliului de miniştri. La puţin timp după instalarea ca ministru de Interne a generalului Constantin Petrovicescu, la sugestia lui Horia Sima, în cadrul Ministerului s-a decis constituirea unui corp de poliţie auxiliar, Poliţia legionară. Acesta a avut girul conducătorului statului: „Aveţi toată latitudinea, dublaţi toate elementele de la Siguranţă, de la Poliţie, dublaţi cu legionari, să poarte cămaşă albastră, verde, n-am nimic de spus, dar să facă parte din aparatul oficial”. Aflaţi la putere, legionarii au trecut de la sine la promovarea politicii proprii, peste capul generalului, deoarece acesta nu acţiona în spiritul ideologiei. Mai mult, colaborarea în guvern între gruparea militară a lui Antonescu şi legionarii lui Horia Sima era marcată de animozităţi. Sub pretextul românizării economiei naţionale, legionarii au procedat la naţionalizarea unor fabrici. De asemenea, ei au creat institiuţii proprii care funcţionau în paralel cu cele oficiale. Cel mai elocvent exemplu este Poliţia legionară, care a început să aresteze fără mandat pe cei care-i considera adversari. Astfel, legionarii au putut declanşa actele de răzbunare. Printre cei care au fost primii arestați, de noul regim național legionar s-a numărat Mihail Moruzov, fondatorul Serviciul Secret de Informaţii al Armatei (1924), şi adjunctul său, Nicolae Ştefănescu. Moruzov era considerat o persoană „incomodă”, căci din funcţia sa de şef al SSI avea cunoştinţă despre toate evenimentele din timpul regimului carlist şi participase la toate jocurile de culise ale Palatului Regal. Rolul principal în evenimentele ce se vor derula l-a jucat Ştefan Zăvoianu, prefect legionar al Poliţiei Capitalei, începând cu 5 octombrie 1940. Imediat, acesta a început întocmirea de liste cuprinzând pe cei care participaseră la prigoana legionară. Alexandru Roşianu, subsecretar de stat la Interne, urma să le soluţioneze, în sensul că unele persoane urmau să fie chemate în judecată. Normele legale nu s-au respectat, ci s-a trecut la arestări abuzive, executate de poliţişti legionari, cei în cauză fiind reţinuţi în arestul Poliţiei Capitalei sau încarceraţi la Penitenciarul Jilava. În lunile octombrie şi noiembrie au fost arestaţi şi încarceraţi mai mulţi demnitari din perioada fostului regim. La sfârşitul lunii noiembrie trebuia să aibă loc şi reînhumarea cu funeralii naţionale a lui Corneliu Zelea Codreanu, iar cei arestaţi erau consideraţi vinovaţi de moartea căpitanului. Sub pretextul colectării de mărturii pentru pregătirea proceselor, Tribunalul Bucureşti a dispus transferarea unora dintre arestaţi la alte închisori, de teama represaliilor. Ştefan Zăvoianu, prefectul legionar al Poliţiei Capitalei, a refuzat să execute directivele. Pe 26 noiembrie 1940 s-a hotărât ca armata să intervină pentru transferarea deţinuţilor. În acel moment, Zăvoianu a decis că este momentul să se acţioneze de urgenţă. Execuţiile au început la ora 00.30, legionarii folosindu-se de revolvere „Mauser”, adică cele aflate curent în folosinţa gărzii închisorii. Fiecăruia dintre cei căzuţi i s-a mai tras câte un glonţ în cap, pentru a fi siguri de reuşită. În total, la Jilava au fost ucise 64 de persoane: În aceeaşi noapte au fost asasinaţi la sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei şi în pădurea Balota-Vlăsia alţi oficiali din Poliţie. Asasinatele l-au nemulţumit pe Antonescu, care a ordonat dezarmarea Poliţiei Legionare, în data de 29 noiembrie, şi a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune. Treptat, conflictul dintre legionari şi generalul Antonescu s-a acutizat, culminând cu evenimentele din timpul rebeliunii legionare între 21 – 23 ianuarie 1941.

Iată câteva din personalitățile asasinate în acea noapte:

Gheorghe Argeşeanu, fost prim-ministru

Victor Iamandi, fost ministru de Justiţie

Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, fost prefect al Poliţiei Capitalei

Mihail Moruzov, fost şef al Serviciului Secret de Informaţii

Ion Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei

Ştefan Gherovici, fost comandant al Jandarmeriei

Nicolae Ştefănescu, subdirector la SSI

foşti agenţi de poliţie: Gavrilă Ichim, Eugeniu Zugravu, Coman Paraschiv, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Miah Radu, Nicolau Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Marin Dumitru, Ion Panova (chestor), N. Bonea, Otto Reiner, Constantin Laurenţiu, P. Malinschi, N. Găman, I. I. Iordache, I. Horwath, V. Horwath, Constantin Bouleţ, P. Patriciu, N. Lescenco, M. Boţu, T. Miron, Dumitru Bilea, Constantin Culeţcu, Spiridon Dumitrescu, N. Bălănuţă

foşti jandarmi: Iosif Dinulescu, I. Stănciuc, Constantin Sorbu, V. Taşcă, N. Zăinescu, Ştefan Niţu, V. Moisescu, N. Bularda, Gheorghe Niculescu, C. Popescu, Gheorghe Oancea, N. Crăciun, P. Gheorghiu.

Aceste asasinate l-au nemulţumit profund pe Antonescu. La 29 noiembrie, generalul a ordonat dezarmarea Poliţiei Legionare şi a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune. Deşi a fost pus în amplicare începând cu 9 decembrie, ordinul a fost însă transformat de ministrul de Interne în transfer al cadrelor de la Poliţia Legionară la unităţile de poliţie regulate. Conflictul dintre legionari şi generalul Antonescu s-a acutizat treptat, culminând cu evenimentele din timpul rebeliunii legionare între 21 – 23 ianuarie 1941. După aceasta Antonescu preia întreaga putere în stat. La 9 iulie 1941, Curtea Marţială a Comandamentului Militar al Capitalei, sub preşedinţia prim-preşedintelui, colonel-magistrat Vasile Gelep, începeau dezbaterile în procesul privind asasinatele săvârşite la Jilava. În cadrul aceluiaşi proces, au compărut şi acuzaţii pentru crimele din aceeaşi noapte de la Prefectura Poliţiei Capitalei şi din pădurea Balota-Vlăsia, dar şi cei învinuiţi de sechestrarea şi de asasinarea profesorilor Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu. Cercetările au durat din martie până la 21 iunie 1941. Pe 22 iulie 1941 s-au pronunţat sentinţele. Din totalul celor urmăriţi, doar 17 au compărut în faţa instanţei militare, fiind sub arest preventiv. Un număr de 21 a fost judecat în contumacie (dintre care 20 dispăruţi şi unul mobilizat). În total au existat 20 de condamnări la moarte, cinci au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, şase dintre ei au fost condamnaţi la 10 ani de închisoare, iar cinci au fost achitaţi. Execuţia a avut loc pe 28 iulie 1941, la sud-est de Jilava, în locul numit Valea Piersicilor. Printre cei condamnaţi s-au numărat: Ştefan Zăvoianu, fost prefect legionar al Poliţiei Capitalei, Romulus Opriş, fost chestor legionar, Constantin Orăşanu, adjunctul lui Zăvoianu, Tudor Dacu, informator al Poliţiei Legionare din Prahova, Eremia Şocariciu, chestor-şef al poliţiei legionare ş.a.

Sursa - ziarulunirea.ro

A.M.

I.G.

 

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

furt-societati-buzoiene.jpg