Cea mai cruntă metodă de tortură în comunism."REEDUCAREA". Practici inumane aplicate celor anti-regim

Reeducare comunismÎn regimurile totalitare, spălarea creierului era o practică des întâlnită. Cetăţenii trebuiau să asculte orbeşte de partidul unic şi să se sacrifice la ordinele acestuia.

Cei care nu făceau acest lucru erau torturaţi cumplit şi ”reeducaţi”. ”Reeducarea” era cea mai cruntă metodă de tortură. În ţările cu regimuri totalitare, în special de factură comunistă, cetăţenii trebuiau să se supună orbeşte partidului unic care controla întregul stat. Cei care erau consideraţi un pericol pentru regim sau care proveneau din păturile sociale ”indezirabile”, adică intelectuali, burghezime, nobilime, ţărani înstăriţi, erau ”reeducaţi”. Cei mai îndărătnici sufereau o adevărată spălare a creierului, adică o tortură psihică cumplită, care urmărea să-l anihileze pe opozant şi să-l transforme la rândul său într-un torţionar sau unealtă a partidului. Printre cele mai cunoscute cazuri de ”reeducare” au fost derulate în China regimului Mao Zedong, Rusia sovietică şi România comunistă.

Pedagogia lui Makarenko

Modelul de reeducare a celor consideraţi de regim refractari a fost preluat în mare parte de la pedagogul rus Makarenko. Acesta a elaborat teoria şi metodele sacrificării personalităţii individului, transformându-l într-un membru al societăţiii fără păreri personale. Numele său complet era Anton Semionovici Makarenko şi s-a născut în 1888 într-o familie de muncitori CFR din Ucraina de astăzi. A urmat gimnaziul şi apoi pedagogia ajungând învăţător în regiunea Poltava. A fost un simpatizant fervent al bolşevicilor iar după 1920, după Revoluţia bolşevică din Rusia, Makarev a devenit pedagogul de geniu al sovietelor. Şi asta datorită faptului că Makarenko, prin pedagogia sa pregătea ”omul nou” sovietic, dedicat partidului şi liderilor acestuia. Propriu-zis a pus bazele spălării creierelor şi transformarea oamenilor în maşinile-unelte ale partidului comunist din Rusia. A elaborat aceste metode şi totodată le-a testat în cazul unei colonii penitenciar pentru copiii şi tinerii delicvenţi. Metodele sale au fost apoi testate şi aplicate în cadrul sistemului gulag, lagărele de muncă şi exterminare prin muncă a celor consideraţi de regim indezirabili. Conform principiilor lui Makarenko, deţinuţii trebuiau bine organizaţi şi puşi să muncească cât mai mult. Era reeducarea prin muncă. Munca le tăia elanul de a gândi, de a cerceta şi găsi metehne regimului. După muncă erau orele de îndoctrinare iar apoi somnul şi totul era reluat a doua zi. Makarenco aplica sistemul opiniei colective. Propriu-zis distrugea opinia personală. Personalitatea cu totul era minată şi anihilată. Deţinuţii puteau gândi doar colectiv. Toţi trebuiau să gândească la fel, adică aşa cum cerea partidul. Makarenko a continuat cu experimentele în colonia Gorki acolo unde a aplicat aceste principii de spălare a creierului.

Fenomenul Piteşti, un experiment cumplit

Pe baza pedagogiei lui Makarenco a fost aplicat şi în România un sistem cumplit de spălare a creierelor. A rămas cunoscut în istoriea sub numele de fenomenul Piteşti. Acest experimente de reeducare inuman a fost aplicat în România comunistă în perioada 1949-1952. Avea epicentrul în puşcăria de la Piteşti dar a fost răspândit la toate Penitenciarele din ţară, acolo unde erau închişi deţinuţi politic. La Piteşti, erau închişi tinerii, liceeni şi studenţii, mai ales cei bănuiţi sau dovediţi cu simpatii legionare sau gândire anti-comunistă. Deţinuţii erau torturaţi cu sălbăticie şi aveau doar două opţiuni: moartea sau ”reeducarea” adică transformarea în torţionar, la rândul său. Deţinutul era depersonalizat, dezumanizat. ”Infractorul conştient că e un element declasat(n.r. convins prin tortură de acest lucru), care nu mai are altă salvare decât sprijinul partidului, îşi ia sarcina de a-i reeduca pe alţii, care au fost în situaţia lui , şi de a-i pune pe drumul cel bun(…)Reeducarea constă foarte simplu, în a-l pune pe torţionar, în aceeaşi celulă cu cel torturat şi a nu îngădui nici o pauză”, scria Ierunca în ”Fenomenul Piteşti”. Cel mai cumplit torţionar, cel care a dus la desăvârşire sistemul a fost Eugen Ţurcanu, un fost legionar, ajuns deţinut şi mai apoi liderul torţionarilor de la Piteşti. Prima fază a reeducări era demascarea externă, adică deţinutul îşi manifesta loialitatea faţă de partid denunţând pe toată lumea şi spunea tot ce a ascuns în timpul anchetelor la Securitate. Practic torţionarii se aflau zilnic în celulă, fiindcă la rândul lor erau deţinuţi. Nici măcar noaptea nu avea linişte. Faza a doua a reeducării era demascarea internă, adică deţinutul ajungea să-i pârască pe binefăcătorii săi din puşcărie. Adică pe cei mai buni prieteni, pe oamenii care l-au consolat şi l-au ajutat. Urma şi cea mai cruntă fază, aceea a depersonalizării. Deţinutul era obligat să renunţe la sine. Să-şi murdărească şi să-şi renege cele mai adânci convingeri şi ceea ce iubea el cel mai mult.

”Trecutul fiecăruia este analizat punct cu punct, pe temeiul lui trebuie inventată versiunea cea mai monstruoasă cu putinţă. Tatăl, spre pildă, trebuie să apară ca un escroc, un bandit, un şperţar. Cum printre deţinuţi se aflau mulţi băieţi de la ţară-şi deci şi fii de preot-, aceştia din urmă sunt puşi să descrie cu lux de amănunte scenele erotice la care s-ar fi dedat tatăl lor, chiar în altar, să spunem, pe când pregătea cuminecătura. Iar mama e arătată ca o prostituată, deţinutul fiind pus să inventeze, cât mai detaliat scenele la care ar fi asistat chiar el. Despre el însuşi, deţinutul trebuie, în sfârşit, să închipuie cele mai rafinate perversităţi. Nimenea nu scapă până nu acoperă cu noroi, în public, izvoarele vii ale vieţii lui, până ce din trecut n-a dispărut ultima fărâmă de care s-ar putea agăţa apoi spre a-şi reconstitui personalitatea”, scria Virgil Ierunca în „Fenomenul Piteşti”.

Modelul Pekin, unul dintre cele mai crunte

Printre cele mai crunte modele de reeducare a fost aplicat în China comunistă, în vremea dictaturii lui Mao Zedung. Locul în care erau spălate creierele era puşcăria din Pekin. Părintele Ulrich Lebrun, arestat în timpul revoluţiei chineze a fost închis la Pekin şi reeducat. Anterior părintele Lebrun fusese închis şi în lagărul nazist de la Buchenwald. Întrebat într-un interviu unde a fost mai rău, acesta a răspuns fără ezitare. ”Prefer zece ani de Buchenwald unui singur an de Pekin”. La fel ca în URSS sau România comunistă şi în China lui Mao la Pekin ajungeau cei care erau consideraţi opozanţi ai regimului sau refractari doctrinei comuniste. De aici nu puteai ieşi decât un cetăţean ”bun” adică supus partidului comunist. Aici, spune şi preotul Dries Van Coillie, un belgian închis la rândul său în puşcăria de la Pekin, era practicată tortura psihică şi ”sinuciderea morală”. „Nimeni nu poate ieşi din închisoare fără a deveni comunist sută la sută. Trebuie deci să te schimbi. Să renunţi la convingerile şi moravurile reacţionare. Dar nu e de ajuns să promiţi, n-avem nevoie de vorbe, ci de fapte. Atunci când vei şti să-ţi recunoşti crimele, când vei învăţa să-i acuzi pe ceilalţi, chiar şi pe prietenii tăi cei mai buni, când îi vei spiona în mod eficace pe tovarăşii de celulă şi-i vei scuipa în faţă pe duşmanii poporului, când vei participa cu veselie la ”spălarea creierilor”, când îţi vei sinucide cu entuziasm personalitatea, atunci şi numai atunci vom avea dovada că face parte integrantă din popor”, scria acesta.

Sursa: adevarul.ro

A.M.

Galleria-Mall Mega-Image

BANNER Mega Image