Hitler si Stalin - VIEȚI DUBLE

Stalin si Hitler„A ierta înseamnă a-i oferi celuilalt ocazia de a mai greși o dată.”
Johann W. von Goethe. Cine ar fi bănuit că Stalin și Hitler au întreținut o colaborare secretă începută cu 6 ani înainte de al Doilea Război Mondial?

Singura dată când arhiva prezidențială sovietică a fost deschisă unui occidental pentru cercetare academică a fost ocazia de care a beneficiat Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia din New York, pentru a prezenta lumii, în cartea „Double lives”, secrete nebănuite privind sprijinul reciproc acordat de Stalin și Hitler în anii '30.


Deși s-a publicat enorm pe tema ultimei conflagrații mondiale, subiectul nu este încă epuizat, dovadă fiind și recentă carte „Churchill’s Deception - The dark secret that distroyed Nazi Germany”, scrisă de Leon Kilzernu. Printre aspectele nebănuite deconspirate din documentele scoase de la secret de cancelariile marilor puteri beligerante aflăm cum a refuzat Churchill ofertele repetate ale Germaniei de oprire a războiului, în condiții foarte avantajoase pentru Anglia, și cum a fost întors cel de-al Doilea război Mondial către URSS. Iată că, pentru a putea înțelege prezentul trebuie mai întâi aflat și descifrat trecutul din sumedenia de fapte inedite insuficient cunoscute sau peste care, din diferite calcule politice ale vremii, s-a lăsat intenționat să se aștearnă colbul „uitării”.
Historia este o revistă vie, inepuizabilă, care din arhive de „circuit închis” sau eminamente secrete, scoate la iveală documente și întâmplări care au decis soarta omenirii – conflicte majore pornite din orgolii mărunte, războaie și lungul alai de catastrofe ce le incumbă, unele putând fi evitate deși „atârnau de un fir de pă”, sau împărțirea cinică a zonelor de influența pe glob. Asupra unui astfel de moment important și pentru români s-a aplecat, cu bine-cunoscuta-i minuțiozitate, Michael Nicholas Blaga, în recenzia celor două cărți. (Răzvan Dupleac)

Colaborarea dintre Stalin și Hitler există încă din ianuarie 1933
Cartea pe care o prezentăm în această recenzie arată ce surprize ascunde arhiva prezidențială sovietică, păstrată în secret absolut în apartamentele personale ale lui Stalin din incinta Kremlinului. Autorul acestei cărți neobișnuite, Stephen Koch, profesor de rusă la Universitatea Columbia din New York, a obținut permisiunea președintelui Rusiei de a pătrunde în scopuri de cercetare academică în arhiva sovietică, iar cartea sa, „Double lives”, este rezultatul acestui acces nepermis altcuiva din Occident nici înainte și, surprinzător, nici după apariția în SUA a acestui volum. Să se fi speriat și conducătorii Rusiei de azi de ecoul produs în lume de amplitudinea descoperirilor făcute de Dr. Koch în apartamentele ferecate ale lui Stalin de la Kremlin?
Expun mai jos câteva dintre secretele arzătoare dezvăluite lumii de profesorul Stephen Koch: Stalin și Hitler au comunicat reciproc prin intermediul lui Karl Radek încă de la venirea lui Hitler la putere, în ianuarie 1933. Cei doi dictatori s-au ajutat reciproc în exterminarea dușmanilor lor interni: Stalin, primind ajutorul Gestapo-ului în discreditarea și uciderea mareșalului sovietic Tuhacevski, în timp ce Hitler primea ajutorul Comintern-ului pentru compromiterea și asasinarea lui Ernst Röhm comandantul trupelor S.A. (cămășile brune).
Incendierea Parlamentului Federal German, Reichstagul, a fost făcută nemijlocit de oamenii Cominternului, după ce Stalin a obținut promisiunea lui Hitler ca autorii incendiului să fie returnați Moscovei, fără a fi pedepsiți de justiția germană. Operațiunea aceasta a fost condusă de bulgarul Gheorghi Dimitrov, returnat Moscovei după un proces răsunător în care apărarea lui a fost făcută de avocatul român Petre Pandrea, aflat la doctorat în Berlinul acelor ani.
Mișcarea antifascistă și toți cei angajați în Occident în lupta antifascistă au fost trădați de Stalin lui Hitler pentru scopuri politice criminale, care vor duce în final la cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru cine a murit Ernst Thaelmann și atâția ca el din mișcarea antifascistă?

Comunicarea dintre cei doi: fără cusur
Războiul Civil din Spania este un alt exemplu concret al comunicării constante dintre Stalin și Hitler: nimic nu s-a făcut pe pământul Spaniei fără acordul reciproc al dictatorilor. Mai mult chiar, Stalin a încetat toate furnizările de război către republicanii spanioli atunci când Hitler i-a cerut asta (pag. 314).
Au existat bănuieli privind această colaborare secretă după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop. Dar nu au existat probe documentare și nici faptul că Hitler a fost sprijinit de URSS încă de la venirea sa la putere, în ianuarie 1933. Karl Radek ar fi putut da multe alte detalii despre ce au convenit împreună cei doi dictatori, dar a fost suprimat de Stalin în 1937, ca măsură de prevedere. Locul lui Radek drept curier între Hitler și Stalin a fost luat de Wilhelm Pieck, comunistul German ajuns ulterior în fruntea Republicii Democrate Germane. Și despre acest curierat, arhiva prezidențială sovietică furnizează probe documentare neașteptate ca importanță (pag. 460).
În anul 1935, toate funcțiile Cominternului au fost preluate de către Serviciul secret al Armatei Roșii (GRU), iar intelectualii din Occident au fost luați în primire de ofițeri de informații educați în manipularea occidentalilor pentru interesele URSS, devenind unelte ale represiunii sovietice (pag. 461).
Documentele mai arată că și primul congres de constituire al Cominternului, în anul 1919, a fost o farsă prezidată de Lenin și de dobrogeanul Cristian Racovschi, întrucât în sala cu cei 35 de participanți erau niște străini aflați întâmplător la Moscova și care nu reprezentau niciun partid de stânga din Occident. A doua zi de la deschiderea așa-zisului congres, Lenin declară într-un articol semnat de el în „Pravda” ca „sovietele se întind în întreaga lume”. În spatele acestui Comintern fictiv, Lenin avea un corp de revoluționari de profesie, foarte disciplinați, însărcinați cu consolidarea hegemoniei lui Lenin asupra mișcării socialiste mondiale (pag. 30).
După venirea lui Hitler la putere, serviciile de informații sovietice și poliția sovietică au uzurpat în tăcere și au pus mâna pe diversele activități ale Cominternului. Aceste servicii înființează un front nou, cunoscut sub numele de „Rassemblement Universel Populaire” (RUP), organism condus de un star în ascensiune al serviciilor secrete, un tânăr din România cu numele conspirativ de Louis Dolivet (pagina 369). Conducătorii din umbră ai acestui nou front erau Andrei Jdanov, bruta cea mai infamă a culturii staliniste, și Mihail Trilliser, directorul-fondator al secțiunii externe a NKVD-ului (numele său secret fiind „tovarășul Moskfin”).

Șeful gărzii lui Stalin: un bărbier ungur
Un alt cetățean al României, Valeriu Marcu, emigrant bogat în Franța, este menționat în documentele acestor arhive secrete sovietice ca fiind deținătorul unei sume enorme de devize destinate lui Willi Muenzenberg, liderul secret al sovieticilor din Occident, precum și documentele necesare scoaterii lui Muezenberg din Franța, pentru a deveni un om liber (pag. 429).
N-a apucat însă să fugă în lumea largă: a fost asasinat în iunie 1940 într-o pădure de lângă Marsilia de agenți rămași necunoscuți care nu s-au ostenit să-i ia și banii din portofel sau ceasul din aur de la mână. Odată cu el au intrat în mormânt o serie de secrete ale activității Cominternului în Occident, până la începerea războiului contra URSS. De menționat faptul că Muezenberg a făcut parte din cercul apropiat al lui Lenin din exil și a fost unul dintre cei care l-au însoțit pe Lenin în vagonul sigilat în care a călătorit clandestin din Elveția până la granița Rusiei aflate în război cu Germania.
Agenții trimiși de Comintern la Paris au fost indivizi cosmopoliți ne-ruși, dintre care cei mai remarcabili au fost ungurii. „Mafia ungurească constituia nucleul fondator al serviciilor secrete sovietice” (pagina 98). Chiar și șeful gărzii personale a lui Stalin de la Kremlin dinainte de război era un bărbier ungur din Budapesta, pe nume Karl Pauker (confundat de unii cu soțul Anei Pauker, socialistul Marcel Pauker, inginer cu studii în Elveția, împușcat de Stalin în timpul Marii Terori).
Romain Rolland, Henri Barbusse, André Malraux, Lincoln Stevens, Heinrich Mann sunt nume de intelectuali care figurează în documentele de la Kremlin ca agenți de influență ai URSS din Occident (pagina 34). Despre Malraux este surprinzător să aflăm că a scris cartea „Condiția umană” înainte de a călători în Asia. De unde avea atunci detaliile inedite despre China din acea carte? Soția acestuia, Clara Goldsmith, era o evreică din Germania. Prințesa Maria Pavlovna Kudaciova a fost introdusă de sovietici în cercul lui Romain Rolland mai întâi ca secretară și amantă, pentru a deveni ulterior soția acestui scriitor francez (pag. 36).
„Doamnele secrete ale Kremlinului” mai includeau pe Moura Budberg, amanta lui Maxim Gorki și a scriitorului H.G. Welles, cartea lui Stephen Koch aducând și probe fotografice în acest sens. Uluitor este și faptul că Hollywoodul, cetatea cinematografiei americane, a trimis pe ascuns sume imense de dolari pentru finanțarea acțiunilor sovietice în Cehoslovacia eliberată de sub germani (pagina 116). Aceste documente recent descoperite la Kremlin implică nume diverse ale lumii cinematografice americane (Sinclair Lewis, Ella Winter etc.).
În plină teroare sovietică, Bertold Brecht este citat de documente ca având această convingere: „Cu cât sunt mai inocenți, cu atât merită mai mult să fie împușcați” (pag. 113). Această frază capătă altă rezonanță dacă mai adăugăm printre numele celor asasinați și pe cel al lui Maxim Gorki, despre care s-a știut anterior că ar fi murit de inimă. De uciderea lui s-a ocupat Henrich Iagoda, șeful de pe atunci al NKVD-ului, care l-a ucis mai întâi pe fiul scriitorului Maxim Gorki.
Arhiva prezidențială sovietică dezvăluie peste generații apuse, adevăruri de-a dreptul nedorite pentru unii. Mai este surprinzător faptul că după publicarea acestei cărți în America, accesul la arhivele prezidențiale de la Kremlin a fost din nou închis cercetătorilor?

Cum a fost întors cel de-Al Doilea Război Mondial către URSS
După atâtea cărți, studii și monografii despre Al Doilea Război Mondial, am putea trage concluzia pripită că s-a epuizat domeniul de cercetare și că puține surprize mai pot fi dezvăluite publicului privind ultima conflagrație mondială. Cartea care face obiectul acestei recenzii (Leon Kilzer: CHURCHILL's DECEPTION - The dark secret that distroyed Nazi Germany) demonstrează contrariul, respectiv că putem descoperi încă, aspecte nebănuite în munții de documente scoase de la secret de către cancelariile marilor puteri beligerante.

Manevrele lui Churchill
În general termenul de păstrare la secret practicat de cancelariile occidentale este de treizeci de ani de la data întocmirii documentelor respective. Unele țări au ținut secrete anumite documente chiar 35-40 de ani de la emiterea lor. De aceea a provocat curiozitatea istoricilor, scoaterea de la secret de către britanici a unor documente strict secrete, păstrate de ei la Londra timp de o jumătate de secol de la emiterea lor. Cartea de față este rezultatul studierii acestor documente pe care englezii le-au considerat jenante pentru ei: stenogramele dezbaterilor guvernului britanic sub conducerea lui Winston Churchill. Cartea descrie cu rigoare academică modul în care Churchill a reușit să-l determine pe Hitler să invadeze nu Anglia, ci URSS.
Jurnalistul Louis C. Kilzer, laureat al premiului Pullitzer, aduce la lumina tiparului documente britanice care demonstrează documentar aceste manevre necunoscute până acum și care-i pătează memoria lui Churchill în ochii opiniei publice. Cartea descrie cum în calitate de prim-ministru, Churchill și-a convins miniștrii din guvern să respingă ofertele multiple propuse de generalii germani pentru oprirea războiului prin asasinarea lui Hitler de către nemți. Stenogramele ședințelor guvernului britanic redau modul cinic în care Churchill supune spre aprobarea guvernului său respingerea propunerilor germane: „Hitler este doar un om care va deceda mai curând sau mai târziu. Pentru Imperiul Britanic pericolul nu este Hitler, ci Germania. Noi trebuie să-l convingem pe Hitler să atace URSS pentru că acolo va fi sfârșitul lui, iar noi vom dezmembra Germania”.

Falsul Hess
Generalii germani erau deciși să-l suprime pe Hitler în anul 1939 și 1940 cu condiția prealabilă ca Anglia să accepte în scris, neamestecul ei în războiul civil care ar fi izbucnit între germani ca urmare a asasinării dictatorului. După ce i-a refuzat pe generalii germani, Churchill a avut surpriza să primească o ofertă uluitoare chiar de la Hitler: încheierea unui pact cu Anglia prin care Germania retroceda teritoriile cucerite de nemți în vestul Europei, în schimbul garantării intereselor germane în răsăritul Europei subjugate de Hitler. Nici această ofertă germană n-a fost acceptată de Churchill care a notat însă dorința obsesivă a lui Hitler de a încheia pacea cu Anglia. El a cultivat cu abilitate iluziile lui Hitler că și Anglia dorește pacea (cu scopul inițial de a câștiga timp, pentru înarmarea englezilor). Ulterior, când trupele germane cuceriseră Franța și ajunseseră la Canalul Mânecii, Churchill a lansat înșelătoria menită să-l oprească pe Hitler: englezii l-au invitat pe adjunctul lui Hitler, Rudolf Hess, să vină în Anglia la o așa zisă „conferință de pace” la care nemții să negocieze cu Partidul Păcii din Marea Britanie invazia URSS.
Spionii lui Stalin din guvernul britanic (Philby, Blunt, Cairncross), au telegrafiat Moscovei conținutul fiecărei întrevederi avute de Hess în Anglia, după celebrul său zbor acolo, la manșa unui avion special echipat cu rezervoare suplimentare de benzină, pentru acel voiaj ultra-secret. Pentru evitarea demascării acestei manevre, Churchill va reține prizonier pe Hess în Anglia pe toată durata războiului, iar la Tribunalul de la Nürenberg va fi adusă o sosie a lui Rudolf Hess care nu întâmplător a refuzat timp de 28 de ani de închisoare la Spandau, să primească vizita vreunui membru al familiei sale. Mai apar și probe medicale aduse din arhive care atestă că omul închis la Spandau sub numele de Rudolf Hess, nu purta pe toracele său urmele permanente lăsate de o intervenție chirurgicală din timpul primului război mondial. Acea cicatrice chirurgicală este înregistrată radiologic în dosarul medical al lui Hess, anterior plecării sale în Anglia și nu poate justifica nimeni absența ei la deținutul nr. 7 de la Spandau.

Întrebări și răspunsuri
În final se pune o întrebare mai importantă decât identitatea prizonierului nr. 7 de la închisoarea Spandau și anume: la ce a folosit înșelătoria cu Hess? A salvat Anglia de la înfrângere, deturnarea războiului spre URSS?
- Da, dar a salvat-o de un dictator care nu urmărea înfrângerea Angliei. Hitler a salvat Anglia tot atât cât Churchill, concluzionează autorul cărții.
- A progresat Imperiul Britanic de pe urma încăpățânării lui Churchill de a lupta contra Germaniei, așa cum susținea Churchill că era scopul războiului? Nu, Imperiul Britanic s-a dezintegrat după război, iar Anglia a ieșit slăbită ca țară.
- A reușit Germania nazistă să stopeze extinderea comunismului în lume? Din nou, nu. A reușit exact contrariul, să extindă comunismul de la Berlin până la Pekin. Războiul a transformat URSS dintr-o putere europeană într-o supraputere mondială, care urmărea un scop pe care Hitler nu l-a avut: dobândirea hegemoniei universale. Este adevărat că Churchill a oprit existența unuia dintre cei mai răi conducători care au existat. Problema este că totuși l-a oprit prea târziu, după ce genocidul fusese comis.
Și acum faptele concrete evidențiate de autor prin documente secrete de arhivă:
- după victoriile sale în vestul Europei, Hitler a hotărât să se oprească pe motivul declarat că are nevoie de 100 de ani pentru consolidarea victoriilor;
- a propus în scris eliberarea țărilor cucerite de el în vestul Europei;
- a ordonat demobilizarea a 30 de divizii și tot ce a întreprins din septembrie 1939 până în ajunul invadării URSS la 22 iunie 1941 a fost făcut cu scopul încheierii războiului, nu al ducerii lui. Dacă Anglia ar fi acceptat pacea, Hitler ar fi încheiat-o în condiții favorabile Imperiului Britanic. Documentele nu lasă dubii aici. În loc de asta, Anglia respinge oficial pacea, dar o acceptă pe ascuns, și procedând astfel Anglia conduce la cel mai cumplit deznodământ din toate rezultantele posibile: dă mâna liberă lui Hitler în estul Europei fără să fi rezolvat nimic în Vest.
Fără îndoială, o pace încheiată în vara anului 1940 ar fi avut un preț ridicat: Polonia ar fi încetat să existe, Cehoslovacia ar fi rămas un protectorat german și multe din țările ne sovietice ale Europei răsăritene ar fi fost incluse în sfera de influență germană cel puțin la fel de strâns controlate ca emisfera occidentală sub Doctrina Monroe. Evreii ar fi fost excluși din Europa Centrală.
A meritat oprirea acestora prin sacrificiul suprem a 52 de milioane de oameni? Greu de răspuns afirmativ, în condițiile în care Europa care a rezultat din ruine, a găsit Polonia, Cehoslovacia și restul Europei răsăritene într-o sclavie mai cumplită decât își imaginase Hitler în 1940.
În încheiere supun spre examinare cititorului următoarea chestiune: este oare posibil de imaginat că datorită petrolului ei, România ar fi avut sub germani un nivel de viață apropiat Austriei sau Elveției? La moartea regelui Carol I în 1914, documentele vremii arată că rata de schimb monetar între francul elvețian și leul românesc era aproape 1:1.

 

SURSA: dw.com

Galleria-Mall Mega-Image

BANNER Mega Image