"@Smiley_Omul" ajunge la Sala Sporturilor Buzău

smiley turneu buzauSmiley pornește în cel mai mare turneu național susținut de un artist român, "@Smiley_Omul" și va ajunge la Sala Sporturilor din Buzău pe 30 octombrie 2019.

Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 16 iulie. "Într-o lume în care suntem încurajați să devenim roboți, să fii om devine din ce în ce mai greu. E greu să admiți că ești așa cum ești, că ai limitări, că zilele nu-ți sunt mereu la fel, că tu ca om ești supus schimbării și evoluției, de fapt. Turneul ăsta este despre și pentru oameni, cu emoțiile, cu bucuriile, cu stările de tot felul, pentru că noi, în esență, așa suntem", a spus Smiley.

Date turneu național Smiley 2019:

29 octombrie - Pitești, Sala Sporturilor,

30 octombrie - Buzău, Sala Sporturilor, ora 19.30

5 noiembrie - Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor

7 noiembrie - Galați, Sala Sporturilor,

10 noiembrie - Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor,

12 noiembrie - Brașov, Sala Sporturilor,

13 noiembrie - Târgu Mureș, Sala Polivalentă,

18 noiembrie - Cluj, Sala Polivalentă,

19 noiembrie - Timișoara, Sala Sporturilor,

20 noiembrie - Arad, Sala Sporturilor Victoria,

25 noiembrie - Craiova, Sala Sporturilor,

10 decembrie - Bacău, Teatrul de vară,

11 decembrie - Botoșani, Sala Polivalentă,

12 decembrie - Iași, Sala Polivalentă,

21 decembrie - București, Sala Polivalentă

RECOMANDARE: Smiley: "Sunt pasionat și pasional. Cred că sunt și competitiv"

Smiley a cucerit inimile publicului cu trupa Simplu, alături de care a lansat cinci albume premiate cu Discul de Aur, după care artistul s-a îndreptat către o carieră solo. Până în prezent a lansat patru albume: "În lipsa mea" (2008), "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017), în care a investit pasiunea sa pentru muzică şi a jonglat, ca un adevărat acrobat, cu diferite stiluri muzicale: de la pop, soul, funk, la r'n'b şi hip-hop. Rezultatul s-a văzut în aprecierea primită din partea publicului, din milioanele de vizualizări ale videoclipurilor şi din hit-urile care au atins locuri fruntașe în topurile muzicale.

Sursa - infomusic.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează