DISTANCE OVER TIME….ARTmania, Sibiu

art maniaAnul acesta am avut o misiune grea la ARTmania pentru ca veneam direct la “Night of the Prog” Loreley unde vizionasem timp de 3 zile 18 nume printre care IQ, Tangerine Dream, Anathema, Nick Mason’s Saucerful of Secrets, Steve Hillage, pe linga care am descoperit trupe interesante necunoscute inainte.

Dar DREAM THEATER este Dream Theater si OPETH este Opeth, plus ca se anuntau surprize placate dintre celelalte nume pe care nu le vazusem live sau nu le ascultasem deloc (acesta este unul dintre atu-urile festivalului de la Sibiu-provocari noi).

Ca de obicei organizarea a fost foarte buna (micile neajunsuri le-am lasat la garderoba la plecare-ii las pe heiterii de serviciu sa se vaite pe grupul de facebook). Am apreciat varietatea gastronomica, multitudinea de activitati pe parcursul orelor de festival ( exersare la instrumente, surprizele oferite de sponsori, standuri de “merch” bogate, masurile de igiena de la grupurile sanitare, sesiuni de “meet’n’greet”, sustinerea proiectului “Bursa de fericire”, vinul bun si variat ca alternativa de consum, alte posibilitati de socializare, dintre toate detasindu-se toate actiunile conexe reciclarii paharelor de bere (apreciez ideea, dar as fi preferat sa se insite mai mult pe “awareness” decit pe oferirea de bere gratis-oricum e un pas bun spre “zerowaste festival”).

In afara programului de recitaluri, dar tot in interiorul ARTmania au avut loc: conferinta dedicata organizatorilor de evenimente muzicale(pacat ca venind din Germania mai tirziu nu am putut participa), un atelier de fotografie de concert sustinut de Miluta Flueras9aici am fost alaturi de unul dintre cei mai pasionati fotografi), proiectii de filme dintre care s-au detasat “Leto” si “Woodstock”, sesiuni de lectura si arte mestesugaresti, tirg de viniluri, mini-concerte in Piata Mica si un super moment dedicat instrumentelor traditionale norvegiene. Ideea este ca nu aveai timp sa ai timpi morti.

Am urmarit tot festivalul, am vazut 8 trupe cu stiluri diferite, abordari muzicale diferite, impact diferit in rindul publicului, am parcurs emotii personale diferite.

Vineri 26 iulie

Fjørt au venit din Germania si au deschis festivalul cu un rock dinamic destul de industrial. I-am apreciat pentru modul de comunicare cu publicul si pentru curajul de a vorbi despre ororile razboaielor si de a combate prin muzica tendintele naziste.

Wardruna din Norvegia (eu daca nu ma uit la TV am aflat prea tirziu ca au aparut in serialul Vikings) au fost de departe revelatia festivalului prin aparitia scenica si instrumentele traditionale folosite. Pe alocuri mi-au adus clar aminte de Dead Can Dance.

Architects, chiar daca pe alocuri au fost prea metalici pentru mine, au sunat profesional, au avut o cromatica scenografica specaculoasa. Au fani, au fost foarte apreciati de public iar faptul ca am vazut multe tricouri cu ei in multime le atesta notorietatea.

Dream Theater – aici nu am ce sa scriu, se stie ca suna perfect, supertehnic; pacat ca in 80 de minute abia au apucat sa se incalzeasca. Asteptam turneul din iarna 2020. Ah, da, mi-a placut introducerea cu “We are the robots”

Simbata 27 iulie

Möbius au cintat in formula chitara-baterie, insuficienta pentru sonoritatile de “stone” unde asteptam bassul si vocea

Alcest m-au impresionat doar prin sigla de pe fundal si dorinta de a cinta, in rest nu am reusit sa le descopar o linie de urmarit (cred ca am venit cu asteptari mari dup ace la Loreley am urarit o supertrupa din Franta – Lazuli)

Madrugada din Norvegia-nu am gasit nimic despre ei dupa 2008 si am aflat ulterior ca s-au reunit anul acesta pentru un turneu-au fost pentru mine cea mai placuta surpriza. Cu un frontman charismatic care mi-a amintit de Joel Ekelof de la SOEN si cu sonoritati similare altor trupe scandinave pe care le urmaresc, Madrugada m-au tintuit co ochii si urechile spre scena

Opeth....aici ar trebui sa ma abtin si sa-i las pe altii sa se pronunte,dar chiar am trait o dezamagire. O trupa majora in aria lor, cu realizari remarcabile de la care asteptam un recital pe masura m-au pierdut cind au inceput arogantele lui Mikael Akerfeldt (muzician si chitarist bun de altfel) care a adus injurii si ironii nejustificate locatarilor din Piata Mare (oare daca mama lui, batrina si bolnava ar fi locuit acolo i-ar fi strigat “just two words F**k YOU” ?), iar apoi in citeva reprize a irosit timp din recital incercind glume de autogara pe seama celor de la Dream Theater sau lalaind-o fara nici un sens cu “axe man” (irelevante momente atita timp cind majoritatea spectatorilor nu au trait evenimentul din 2009). In rest, recitalul lor a fost bun.

Au fost, spun organizatorii, cca 10000 spectatori pe seara, de toate virstele, cu copii mici(bravo lor ca ii formeaza si ca le si protejeaza urechile cu casti), cu tricouri predominant negre, dar si de alte culori, cu plete, chelii, par vopsit , coafuri extravagante. Ma bucur ca printre ei mi-am revazut camarazi de concerte cu care am putut povesti cite ceva la o bere si depana amintiri

Nu am avut focuri de artificii, nu a plouat (chiar daca au fost mici amenintari), nu s-au mincat seminte, nu s-au cintat manele, nu a urcat primarul pe scena, nu au fost altercatii intre rocheri si depeshishti, nu au avut de lucru nici Politia, nici Salvarea, nici Pompierii.

Mi s-a parut insa foarte scurt, dar poate pentru ca veneam dupa 3 zile de Loreley unde s-a cintat 12 ore zilnic. Nu se stie ce va fi anul viitor la ARTmania, dar nu are importanta. Voi fi acolo.

                                                                                    Tolea Postovei

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează