Plăți la zi! „Banii au intrat în conturi..."

Bani plataDirectorul general al APIA, Adrian Pintea, a anunțat care sunt sumele plătite fermierilor în data de 16 ianuarie, cât și valoarea totală a subvențiilor pentru campania 2019.

”În perioada 16 octombrie 2019-16 ianuarie 2020 avem plăți pentru FEGA: 1.612.916.217 euro, FEADR: 331.484.104 euro și BN1: 65.917.354 euro. În total am plătit fermierilor 2.010.317.676 euro. Astăzi, 16 ianuarie au fost autorizati la plată 11.560 de fermieri cărora li s-a transferat suma de 36,64 milioane euro”, a declarat șeful APIA. Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

– 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

– 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Sursa: agrointel.ro

A.M.

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează