Fermierii români vor fi forțați să renunțe la subvenții!

Subventii agricoleNoile strategii pregătite la nivel european aduc condiții multe și rigide pentru obținerea subvențiilor în agricultură.

Mulți fermieri români vor fi forțați să renunțe la acești bani. Există riscul ca fermierii să nu fie interesați de accesarea banilor, a spus astăzi ministrul agriculturii, Adrian Oros, la la Bruxelles, la prima reuniune în cadrul Consiliului AgriFish desfășurată în timpul președinției germane. În opinia ministrului român al agriculturii, atingerea obiectivelor strategiei „De la fermă la consumator” („F2F”), F2F constituie o mare provocare și ar putea conduce la ineficiența acestei strategii deoarece:

cerințele sunt foarte ambițioase, iar fondurile nu sunt corelate cu acestea. Prin urmare, există riscul ca fermierii să nu fie interesați de accesarea măsurilor.

reducerea utilizării inputurilor chimice va conduce la reducerea productivității și, implicit, a veniturilor fermierilor, deci trebuie identificate soluții care să evite punerea în pericol a siguranței alimentare și falimentul fermelor europene, care ar duce la importul de produse care nu respectă standardele UE.

În discursul său, Adrian Oros a declarat că România consideră că prioritățile și măsurile sunt adecvate pentru a atinge obiectivele strategiei. Asigurarea unui sistem alimentar durabil reprezintă o oportunitate întrucât încurajează lanţurile de aprovizionare mai scurte, oferă posibilitatea consumatorilor de a alege diete mai sănătoase şi sustenabile. Realizarea obiectivelor strategiei nu trebuie să compromită în nici un fel securitatea și siguranţa alimentară. ”PAC are ca obiectiv și garantarea unui venit decent care va permite fermierilor să reziste la crize de orice natură. Dar fermierii europeni se confruntă deja cu o serie de probleme privind: importurile ieftine care nu respectă standardele UE, lipsa forței de muncă, diferențe de sprijin comunitar între statele membre, diferențe de capitalizare a fermelor etc. În acest sens trebuie continuată convergența externă a plăților directe. Plățile către fermieri trebuie să acopere eforturile lor pentru: livrarea bunurilor publice, implementarea obiectivelor noilor strategii, reducerea discrepanțelor de venit față de alte sectoare și mai ales pentru livrarea de produse la prețuri accesibile tuturor consumatorilor. Nu în ultimul rând, trebuie stimulată consolidarea cooperării dintre producătorii primari pentru a-și susține poziția în cadrul lanțului alimentar”, a afirmat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Comisia a susținut în cadrul Consiliului AgriFish o prezentare cu privire la situația actuală a pieței agricole, ce a fost urmată de un schimb de opinii. În plus, președinția germană și-a prezentat programul de lucru în domeniul agriculturii și pescuitului pe durata mandatului său.

Sursa - agroinfo.ro

A.M.