Caravana APIA vine la Buzau, pentru promovarea masurilor FEADR! Vezi aici amanunte

fermieri APIAAgenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) organizează o nouă sesiune de informare din seria conferințelor de promovare a măsurilor de sprijin FEADR. Fermierii, crescătorii de animale beneficiază de plăți suplimentare pentru măsurile de dezvoltare rurală și-n acest an. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a continuat seria sesiunilor de informare a fermierilor dedicate exclusiv măsurilor delegate de AFIR - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale către APIA din Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, cu o noua conferință organizată la Vișeu de Sus, județul Maramureș.

Principalele obiective ale Campaniei de informare vizează eficientizarea implementării măsurilor de dezvoltare rurală gestionate de APIA și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene aferente acestora.

Măsurile vizate sunt Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 - Submăsura 8.1 - Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, Măsura 15 – Submăsura 15.1 - Plăţi pentru angajamente de silvomediu, Măsura 21 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Sesiunea de informare de la Vișeu de Sus, județul Maramureș, face parte din seria conferințelor dedicate promovării măsurilor de dezvoltare rurală implementate de APIA, următoarele sesiuni de informare fiind programate a se desfășura la nivelul județelor Ilfov, Alba, Cluj, Tulcea, Brașov, Buzău, Hunedoara, Caraș-Severin și Olt.

E.S.

 

SURSA FOTO: agroinfo.ro