AFIR anunță ACUM micii fermieri și tinerii fermieri! Cererile selectate pentru ajutor!

HartaROMANIA CRFIRAFIR aanunță finalizarea evaluării cererilor de finanțare depuse în etapa 1 a sesiunii din 2021 (27 august 2021 – 26 septembrie 2021) pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Experții AFIR au început efectiv procesul de evaluare în data de 27 septembrie și au parcurs toate etapele necesare analizei tuturor cererilor fermierilor (verificare documente, efectuare vizite pe teren, verificare îndeplinire criterii de eligibilitate și a criteriilor de selecție) emițând Rapoartele de selecție ale etapei 1. Acestea au fost deja transmise Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (AM PNDR) în vederea aprobării și, ulterior, pentru demararea procedurii de selecție pentru finanțarea proiectelor.

„A fost un efort considerabil al colegilor noștri, cărora le mulțumesc pentru implicare și dăruire. Emiterea raportului de selecție presupune stadii procedurale complexe, indiferent de amploarea proiectului depus. A trebuit să ne asigurăm că 3.033 de cereri de finanțare depuse în această etapă pentru cele două linii de finanțare trec în cel mai scurt timp posibil prin verificarea documentară și pe teren, precum și prin etapa de corelare a tuturor informațiilor. Dacă vom obține rapid aprobarea acestor rapoarte la nivelul Autorității de Management, vom putea să le publicăm în cel mai scurt timp, astfel încât să poată fi inițiată procedura de contractare, având ca obiectiv efectuarea primelor plăți către cât mai mulți fermieri până la finalul acestui an,” a declarat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Pentru submăsura 6.1, în etapa 1, au fost depuse 1.504 proiecte, în valoare de 71,8 milioane de euro. Dintre acestea, 356 de proiecte, cu o valoare de 18,2 milioane de euro, au fost depuse de către fermierii din zona montană.

Pentru accesarea sprijinului acordat prin submăsura 6.3 au fost depuse 1.529 de proiecte, însumând o solicitare de fonduri pentru această etapă de aproape 23 de milioane de euro. Dintre acestea, 973 de cereri de finanțare cu o valoare totală de 14,6 milioane de euro au fost depuse de solicitanți din zona montană.

E.S.