Cine au fost şi cine ne sunt politicienii ?

veterani orfani istorie politicaTrecutul vorbeşte. Trecutul apropiat ne conturează o perpetuă imagine a secăturii politice care nu are frontiere dincolo de timp, spaţiu şi ideologie. Aici însumăm vechile secaturi cu fanfaronadă naţionalistă din perioada interbelică, secăturile proletare bolşevice şi secăturile criptocomuniste postdecembriste. Libidinoasă specie socială! Ea poate fi găsită permanent în cadrul marilor evenimente considerate esenţiale pentru o naţiune. Poate fi vazută la 24 Ianuarie, anul Unirii Principatelor, la 1 Decembrie, anul Marii Uniri, de Ziua Independenţei de stat şi lista poate continua. Alături zăcăcesc şi prelaţii bisericeşti cu feţele smerite , niște autentice morminte vrăuite , intonând litania lor stereotipă. Puţin le pasă de stat şi de naţiune. Totul face parte din programul populismului politicianist. Secături ! Speculanţi de sentimente şi mâncători de parale nemuncite.        

Istoria vorbeşte. Cine îşi mai aducea aminte, în 1930, de un erou al asediului Plevnei din septembrie-noiembrie 1877? Nici Independenţa, nici Războiul Cel Mare nu puteau folosi drept capital electoral, nici cît negru sub unghie. Politicienii trăiau ca în Sânul lui Avraam ! Nu aveai decât să mori ca un fost erou pentru oficialităţile plictisite, care îşi încasau grasele solde birocratice, trăindu-şi în huzur prezentul mai puţin istoric. „În comuna Padina, a murit veteranul Theodor Neamţu, în etate de 87 de ani. La înmormnâtare au luat parte numai învăţătorul Drăgoi cu un grup de şcolari cari au intonat un imn. Autorităţile au fost indiferente faţă de memoria acestui viteaz de la Plevna şi n-au participat.” („Vocea Buzăului”, 22 noiembrie 1930) Mai bine mort la Plevna într-un şanţ! Pe birocraţii din jilţurile luxoase îi trăgeau, desigur, treburile ţării. Un mort, veteran de la ’77, pălea în faţa cumetriilor politice şi financiare care preocupau autorităţile vremii.

Vai de adevăraţii eroi!

Erau unii dintre cei pe care, cu adevărat, viaţa îi aruncase în dispreţ şi în sărăcie şi pe care autorităţile îi tratau cu o sfidare impardonabilă. În această categorie intrau adevăraţii invalizi de pe front, văduvele şi orfanii de război. Când aceşti uitaţi ai istoriei îndrăzneau la nu-ştiu-care manifestaţie stradală să-şi ceară în mod public drepturile sacrificiului lor, oficialităţile le răspundeau cu brutalitatea braţului jandarmului. Pe front li s-a spus că sunt eroi şi acum aflau că sunt gunoaie. O mică digresiune. Vă mai amintiţi de filmul „ Născut pe 4 Iulie „ cu Tom Cruise ? Să revenim . Astfel, pe un 11 aprilie 1930, în Bucureşti, la un miting al invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război, pe Calea Victoriei, autorităţile au intervenit agresiv, împânzind tot locul cu beţe, cârje, resturi de haine şi drapele rupte. Măi, să fie! Ori fi crezut că sunt provocatori sau cerşetori închipuiţi! Liderul naţional-ţărăniştilor, distinsul domn Iuliu Maniu, a declarat, cinico-patriotic, că „Guvernul şi armata şi-au făcut datoria şi şi-o vor face faţă de oricine”. Invalidul,care pierduse piciorul în tranşee, văduva săracă, cu spuza ei de copii,şi orfanul deveneau un nimic în faţa societăţii. Da. Poate că erau gunoaiele istoriei. Poate …nici atât. Pe aceste gunoaie se clădise, totuşi, statul român. Acum, jandarmii îşi testaseră bravura militară pe trupurile acestor sărmani. Trăiască ruşinea! Unora dintre aceşti dezmoşteniţi ai sorţii le mai rămăsese doar soluţia suicidului. Sau, învăţaţi cu tăbăceala vieţii, puteau să-şi repete, la nesfîrşit, martirajul. Şi apoi, ce atâta trăncăneală jurnalistică?! Pas „la vie en rose”…  

Ciocul mic viermi de provincie ! Ce îndrzăneală !  

Pe un 11 aprilie 1930, după cum am văzut, pe Calea Victoriei, a fost bumbăceală mare. Invalizi, văduve şi orfani de război îşi cer drepturile. Rezultatul? De la politicieni rostire , de la jandarmi: ciomăgire! Pare-se că, pe fraţii buzoieni ai celor ciomăgiţi în Capitală, nu i-a speriat la un 28 septembrie 1930 înmuierea oaselor de către vigilentele şi patrioticele autorităţi. În ştirea „La Congres, văduvele şi orfanii de război au fost bruscaţi de poliţie”, aflăm filmul de scurt metraj al evenimentelor:

„În ziua de 28 septembrie 1930 a.c., Ministerul de Interne a oprit Congresul văduvelor şi orfanilor de război. Totuşi, acest Congres nu s-a amînat şi d.Traian Lucasievici, preşedinte, a recurs la un truc, strămutînd adunarea la Cimitirul Eroilor. În acest timp, la barierele oraşului şi, în special la Podul Buzău, a fost ciocnire între sergenţi şi văduve. Cordonul a fost rupt, iar văduvele au luat-o la goană, urmărite de sergenţi. Interzicerea Congresului şi bruscarea văduvelor şi a orfanilor de război a produs o mare indignare în opinia publică locală, iar presa de la Bucureşti a vestit energic interzicerea şi bruscarea congresiştilor.” („Vocea Buzăului”, 4 octombrie 1930) „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.” De la Ecclesiastul citire!

Adrian Constantin

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează