Buzaul istoric masurat cu pasul

Buzaul istoricPrimii pasi pe Strada Targului. Ecouri medievale pierdute in siturile ascunse. Nucleul targului medieval Buzau, in etapele timpurii ale dezvoltarii sale, insuma perimetrul cuprins intre Biserica Greci („Negustori”), Templul cultului iudaic (Sinagoga), cladirea Bazarului si Piata Dacia. In imediata vecinatate, spre nord, vest si sud, targul era inconjurat de o braniste cunoscuta sub numele de Crangul Targului, unde se afla si un lacas de cult, Biserica Sf. Ingeri, cunoscuta si sub numele de Biserica din Padure, o ctitorie a orasenilor din epoca medievala.

Reconstituiri de plan urbanistic peste timp

         O analiza a tramei stradale, asa cum s-a pastrat ea pana la finele veacului al XIX-lea, i-a facut pe expertii in urbanism sa incadreze orasul Buzau in categoria celor de tip fusiform, de genul Pitestilor, Campulungului si Romanului, structura urbana determinata de evolutia asezarii intre doi poli: cel al unei piete permanente, numite „Pazar” (bazar), si cel al unei piete temporare, unde se tinea Oborul (targul, iarmarocul), ambele avand un interes comercial si constituind un factor-motor in dezvoltarea potentiala a structurii urbane din care au  facut parte. Aceste amplasamente erau, fara indoiala, legate prin ulite-strazi, de-a lungul carora se aflau locuintele destinate unor diverse categorii socio-profesionale angrenate in activitatile de comert pe plan local. Bazarul, piata permanenta, se tinea undeva in imediata vecinatate a Bisericii Greci (Negustori), unde se afla, cu siguranta, si cartierul negustoresc cu toate amplasamentele necesare activitatilor de acest gen. In celalalt spatiu comercial, zona Oborului, erau asezati mestesugarii, grupati si ei in mahalale, unde isi desfasurau activitatile curente.

Intrarea in modernitate

             Centrul comercial al orasului era traversat de Ulita Targului, devenita ulterior, in veacul al XIX-lea, Strada Cuza Voda. Traseul actualei strazi Cuza Voda a fost configurat mult mai tarziu, in a doua jumatate a veacului al XIX-lea, pentru a asigura relatia actuala Piata Dacia (o fosta zona mlastinoasa, devenita ulterior spatiu administrativ) si Hala de Carne si Peste, ridicata in 1890. Fronturile de cladiri care marginesc Ulita Targului sunt si ele de data tarzie, apartinand celei de-a doua jumatati a veacului al XIX-lea, asa cum o arata stilul arhitectural al cladirilor si tipologia de constructie a feroneriilor de la balcoane. Dupa 1831,  strazile orasului au inceput sa sufere un proces de regularizare in plan urbanistic, fapt care a dus la disparitia multor indicii cu privire la structura urbana specifica perioadei medievale.

Dincolo de fantezie si de fumuri arheologice

           Vechiul targ medieval era o asezare de tip deschis, mai mult ca sigur lipsita de elemente de fortificare (mentiunea singulara a unei presupuse Cetati a Buzaului si atribuita unui calator strain pe nume Giacomo Luccari nu are niciun fel de confirmare din punct de vedere arheologic si doar anumite voci din istoriografia locala intretin in mod fantezist aceasta teza si o mentin in mod nefondat in cadrul  discursului istoric) si se concentra, cum am vazut in cele expuse mai sus, in preajma Bazarului. Teza potrivit careia traseul Strazii Cuza Voda ar pastra in totalitate vechiul traseu al Ulitei Targului din secolele al XIV-lea-al XVI-lea si ar fi fost protejata de o incinta fortificata, nu beneficiaza, dupa cum am afirmat, de nicio baza stiintifica. De-a lungul secolelor, urbea a cunoscut reale perioade de insecuritate si de instabilitate, fapt care a intretinut si un standard scazut din punct de vedere al civilizatiei, cat si al dezvoltarii urbanistice, determinandu-i pe calatorii straini ai primei jumatati a veacului al XIX-lea sa califice targul Buzaului drept „un sat adorabil”. Drept urmare, intr-un astfel de climat de provizorat, nu s-a putut cladi ceva durabil si de continuitate. Datele oferite de arheologie ne arata faptul ca toate constructiile monumentale, fie subterane, fie supraterane, care au rezistat si au ajuns sa fie descoperite in epoca contemporana, nu pot fi mai vechi de secolul al XVIII-lea.

Trecute vieti de boieri si de jupanite

           In afara vetrei orasului erau dispuse marile proprietati domeniale nobiliare si manastiresti. Spre nord si vest, teritoriul se afla in posesia Episcopiei Buzaului, iar in marginea de sud, „in jos de targ”, era domeniul Manastirii Banu, iar ceva mai la vest, incepea curtea boiereasca a familiei Vergu, care l-a dat pe cunoscutul Capitan de Buzau, Manaila. Tot in afara mosiei orasului se afla si curtea prosperului negustor grec Caloian, cumnat al lui Manaila, ajuns si el la demnitatea de Capitan de Buzau, dupa un 1699. Pe teritoriul curtilor sale, acest Caloian ridica si un lacas de cult, in 1709, cunoscut drept Biserica din Brosteni, loc unde, pe la finele veacului al XVIII-lea, se constituie Mahalaua Brostenilor, locuita de colonistii bulgari, specializati in practica  gradinaritului. Dincolo de platoul Pietei Dacia, s-a aflat, in veacul al XVIII-lea, domeniul feudal al boierului Hagi Constantin, cunoscut si el pentru inalta functie dregatoreasca detinuta, aceea de Capitan de Buzau, intre 1717 si 1728, asemeni lui Manaila si Caloian, boierii locali invocati in randurile de mai sus. Curtile lui Constantin Capitanul erau plasate, potrivit lui Basil Iorgulescu, cam la 100 de metri la est de Biserica Sfintii Ingeri a orasenilor, plasata la acea vreme in vecinatatea Crangului Targului, ulterior defrisat in folosul extinderii orasului. In cuprinsul curtii sale, jupanul Hagi Constantin a ridicat si un lacas de cult domenial, o biserica astazi disparuta, situata la acea vreme in imediata apropiere a Pietei Dacia. O hotarnicie din 1765, intocmita de Episcopia Buzaului, ne reconstituie peste timp vecinatatile acestei curti boieresti a lui Hagi Constantin, indicandu-ne cateva amplasamente cu rol comercial existente in realitatile de locuire ale acelei epoci. Se mentioneaza astfel existenta unor pravalii  negustoresti, a unei carciumi si a unei brutarii care apartinea Vistiernicului Vergu, cat si a unei brutarii a unuia numit Carpuz, amplasamente care comunicau prin diverse ulite si ulicioare. Dupa ce acest Hagi Constantin paraseste orasul pentru a prelua o noua dregatorie, capitania Orasului Slatina, se confrunta o vreme cu litigii de proprietate intre el si oraseni, dupa care se decide sa doneze curtea si biserica ctitorita Episcopiei Buzaului. Perimetrul acestui domeniu, unde se afla si biserica, este, la ora actuala, aproape imposibil de investigat, deoarece, in anii ’50 ai secolului al XX-lea, va fi ridicat frontul de blocuri de pe latura de vest a platoului Pietei Dacia.  A vizualiza harta imagistica a acestui spatiu, cel putin pentru veacul al XVIII-lea, ramane pe mai departe un exercitiu de imaginatie si, in afara existentei unor date concrete de ordin arheologic, riscam sa ne hazardam pe terenul unei literaturi romantioase,  poate captivante, insa mult distantata de realitate.

In afara targului medieval. Protipendada rurala si ctitoriile acesteia

         Ctitoriile princiare si nobiliare din veacurile al XVII-lea si al XVIII-lea, de la Curbura Carpaţilor, apartin fie unor reprezentanti ai elitei boieresti mai vechi, fie unor boieri ridicati în functii ulterior. Elita era înrudita cu o serie de fete boieresti din categoria acelor „homines novi“, boieri fara de ascendenţe prea vechi, dar ridicati la marire de catre niste suverani care cautau ei însisi sa-si gasească filiatii cu vechile dinastii ale principatului.

         Boierii ridicati în functii mai tarziu acced la putere si sunt prezenti în anturajul puterii domnesti. Prin impicarea lor în plan cultural, voiau a se legitima, sa îsi ocupe în mod incontestabil locul lor în Cetate, tradand, pe undeva, si un complex de inferioritate, suplinit cumva în plan arhitectural si, nu de puţine ori, cu o vadita opulenta. Un caz tipic este cel al familiei Brancovenilor si nu numai. Toate ctitoriile adapostesc tablourile votive ale ctitorilor, fiind expresia orgoliului unor familii boieresti si dorind sa comunice posteritatii marirea la care au ajuns si, poate chiar mai mult decat atat, o vanitoasa dorinta de a-si asigura neuitarea si de a fixa, în lupta cu timpul, amprenta clanului pe axa istoriei. . In acest sens istoricul de arta Razvan Theodorescu afirma într-o lucrare a domniei sale: „[...] în secolele XVI – XVII au existat cateva familii boieresti, care, ajunse în preajma domniei înrudite cu voievozii si dinastiile traditionale sau cu «oamenii noi» urcati în scaun [...], si-au celebrat ascensiunea sociala [...], si-au afirmat pe o aceeasi cale ctitoriceasca orgoliile si bogatia, cultura si sentimentul unei anumite poziţii preeminente, morale si materiale în statele feudale ale Tarii Romanesti si a Moldovei.“ (Răzvan Theodorescu, „Itinerarii spirituale“, Ed. Meridiane, 1979, p. 47).

         Stilul arhitectural brancovenesc al acestor ctitorii poate fi usor reperat la Berca (jud. Buzau), unde un reprezentant al boierilor locali Candesti, Mihalcea Candescu, si jupaneasa sa Alexandrina, din neamul Cantacuzinilor, ridicau un lacas de cult, folosind aceiasi meşteri care au lucrat la ctitoria brancovenească de la Ramnicu Sarat. Tot din neamul Candestilor sunt si cei care ridică manastirea de la Bradu, pe care un Radu Candescu o fortifica în secolul al XVII-lea si tot aici Brancoveanu ridica, în primii ani ai secolului următor, o modesta Casă Domnesca. Boierii Candesti au reprezentat un clan boieresc de prestigiu în spatiul medieval buzoian din veacul al XVII-lea, dotat cu potential economic si influent în cadrul elitei principatului muntenesc, avand mari domenii în zona Candestilor, Josenilor, Tisaului, Pătarlagele si Berca. Sunt boieri care se orienteaza cu abilitate pentru a accede pe scara sociala, initiind legături matrimoniale cu mari familii, aflate în diverse perioade în staful puterii centrale, precum cea a a Buzestilor, a Cantacuzinilor si apoi a Vacarestilor.

         Ctitorii in stilul arhitectural brancovenesc prezent în ctitoria Candeştilor de la Berca îl găsim la fel de evident si la fosta manastire din Bordesti (jud. Vrancea), ridicata de către Manaila Căpitan de Buzau, un apropiat al Brancoveanului, unde, în pictura interioara a lăcasului de cult, poate fi recunoscută amprenta artistică a lui Parvu Mutu Zugravul, cel care a realizat si picturile din bisericile de la Ramnicu Sarat si Berca.

De la raiaua Brailei vin Cavalerii Apocalipsului

         Desele distrugeri survenite in cursul veacului al XVIII-lea si inceputului veacului urmator in urma unor invazii sau campanii militare, a cutremurelor de pamant venite dinspre zona Vrancei, cat si a lucrarilor de regularizare stradala care au facilitat aparitia orasului modern, toate au determinat constituirea unei noi fizionomii urbane, eliminand multe din urmele a ceea ce numim orasul medieval cu expresia sa specifica. Chiar apeland la materialul descriptiv datorat unor  relatari de calatorie din epoca medievala, imaginea targului medieval ramane una lacunara, iar arheologia reuseste doar cu titlu partial sa mai elimine unele dintre multele necunoscute. Din nefericire, pasii facuti pe teren arheologic sunt extrem de marunti si se lovesc, nu de putine ori, de o serie de impedimente  de ordin extern, in masura sa obstructioneze cele mai bune intentii de ordin stiintific si cultural.

Ex Occidente Lux . Un „Fin de siècle „ provincial

         Înainte de 1900 , Buzaul era un iremediabil targ de provincie . Micul burghez nu uitase nici pe departe vechile preocupari rurale iar strazile oraselului abia schitat aminteau izbitor de vechile ulite străbătute de mersul apasat al unor rurali autentici . Si totusi vechiul targ fanariot isi risipise ceata orientala lasand loc unui vis urban pentru secolul al XX – lea.

La bolivar,birjar, la bolivar !

         Anul 1867 aduce pentru Buzaul provincial prima Gradină Publica situată între Strada Targului (actualmente Str. Cuza - Voda ) si Calea Unirii ( astazi Str. Unirii ). Prin urmare trebuie sa ne închipuim faptul ca promenada isi primea astfel primul ei contur. Noutatea lumii moderne începea sa se strecoare desi o facea cu o vizibila lene a unui capat de lume. Un capat de lume de altfel comun oricarui spatiu de provincie. Abia cam pe la 1891 se croia Bulevardul Garii iar centrul orasului se ordona cu primele sale dale de piatra izgonind macar spre o parere praful cel gros si înecacios al timpului greu schimbator. Viata de zi cu zi avea sa primeasca si ea un perdaf de animatiune . Birjele particularilor , carutele precupetilor si trasurile de lux strabateau alert stradutele orasului . Batranul Crang abia scapat din camara de afaceri a unui cler prea îndulcit la averi pe lumea aceasta devine acum slobod pentru preumblarile orasenilor. Crangul devine un loc titrat de promenada cu restaurant si cu pavilion pentru famfara militara iar pentru doritorul de trairi romantice si vinovate lacul si insulita lui artificiala veneau să împlineasca această sete tainica înainte de marea nebunie ce avea sa vina . Nebunia secolului al XX- lea. Pe la un 24 iunie 1864 celebra trupa de actori Tardini – Vladicescu aflata în turneu face un popas la targul Dragaicii oferind provincialilor locului o scurta reprezentatiune teatrala . Mult mai tarziu , abia pe la 1882 , apare si la Buzau o trupa de actorasi locali la care se vor adauga treptat alte mici trupe de cupletisti ce vor oferi spectacole la gradinile publice Filip si Pitis din localitate. „ Avea un picior foarte usor. / Si o botina de cea mai fina „ ... adicatelea apetisantul picior al .Aglaitei .Era , fireste ceva desprins din lumea lui Nenea Iancu Caragiale , din acea lume de mici negutatori care alaturi de madamele lor mahalagist – frantuzite îsi petreceau serile de dupa parjolul zilei la vre-o gradina în compania comediilor nemteşti . Cu începere din 1898 are loc prima stagiune a Teatrului de la Sala Moldavia . Nici minunile tehnicii moderne nu vor ocoli urbea . În 1904 se pripaseste pe la Buzau un maestru ambulant care avea sa ofere privirilor curioase minunata arta a cinematografului . La scurtă vreme în 1914 apar si primele cinematografe locale unul la Sala Moldavia iar celalalt la Sala Azuga . Tarziu , pe la 1930, la aceiaşi sala Moldavia va rula si primul film sonor lasand filmul mut undeva departe în uitarea istoriei .

Un bey de Hohenzollern-Sigmaringen si un bey de Samos. Yes, sir !

   

Carol I musafir al Episcopiei la 10 august 1866. Alt loc nici ca se afla unde sa gazduiesti un bey germanic pe la Buzau

         „Orasul e mic , 11.000 de locuitori , si numai resedinta episcopala si seminarul alcatuiesc un bloc mai aratos de cladiri (…) Strazile neregulate si strambe sant în cea mai mare parte nepavate. Case mici si joase , împresurate cele mai multe , de gradini necultivate , uscate de arsita soarelui . În piata atarnă , în arsita soarelui , carne de vanzare , alaturi zac gramezi de pesti si legume , mai ales ceapa si ardei , toate la aceiaşi vanzători care nu si-au ridicat macar maghernite , astfel ca praful de pe strada murdareste si mai mult alimentele si asa destul de îngretosatoare “( Memoriile regelui Carol I al Romaniei , vol. I , Editura Scripta , 1992 )

Concluzia ?  O istorica  adaptare la miasme ca sa nu zic la putoare.

Beyul de Samos incognito prin Targul Buzeului . De la corsarii din Egeea la niscaiva fumuri de provincie

O seara de vara petrecuta la Gradina de Moldavia vazuta de catre Ion Ghica

       „Un taraf de lautari dintr-adins adusi de la Lipia aduna genteria Buzaului în Gradina Hotelului Moldavia , unde se strang seara impegatii administrativi,comunali,departamentali, si militari cu doamnele si progeniturile dumnealor ,mari si mici, baieţi si fete ; sub o şandrama rezervata nobilimii se delecta cu deosebire prefectul ,înconjurat de prezidentii ,de primarii capitalei si a numeroaselor targusoare ale judetului , mese rotunde în toate partile , cateva lumanări   în basici de   sticla   (…) Într-un colt al Gradinei abia am putut gasi si noi doua scaune …. ’’ ( Ion Ghica , Opere , 1956 ) Genterie de pe prundul garlei , coane !

Pe la hanuri si pe la hoteluri provinciale

         Vechile hanuri pentru calatori aflati în trecere cu daravele negustoresti au ramas multă vreme cautate si populate . Pe la un 1894 apar si primele hoteluri semn al civilizatiei celei noi . Era un hotel la Moldavia sub proprietatea lui Solomon Koker , hotelul Transilvania al lui Manea Popescu , Europa al lui Alecu Garoflid si hotelul Mateescu de la madam Regina Popa . Abia prin anii 20 ai secolului ce va urma începe ca sa spunem asa un fel de flux al industriei hoteliere si la Buzau . Si pentru ca sa nu fie pierdute nici numele acestor locuri de tihna si nu de putine ori de placeri mondene ascunse vom reaminti nume precum Bulevard , Imperial , Mercur ,Voiajorilor , Oituz , Constanta , Universal , Silistra , Dobrogeanu sau Întalnirea Carpatilor . Casuta noastra /Cuibusor de nebunii ...

Modernitate in clar-obscur

     Trecand pe strazile Buzaului actual atat de bine imbecil peticite va întrebati poate cum aratau oare aceste strazi sa spunem asa cam prin anii 20 . Mai trainice? Poate usor mai poetice . Plina de paraf asa prozodie ! Ce sa fie oare trainic aici în Balcani ? Daca este sa vorbim despre poezie apoi si asta era dupa croiala omului . Mai bine însa sa fim pregatiti pentru a înfrunta realitatea . Din nefericire , strazile pavate macar cu bolovani erau destul de putine la numar, restul fiind complet dezbracate. La vreme de potop lipsa canalizarilor mai ca ar fi mutat aici la Buzau Dunarea Albastra . Fireşte ca exageram . Asta nu înseamna ca ceea ce voia sa para un oras cu pretentii moderne nu era în fapt decat o neputincioasa comuna urbana cu prea multe si evidente resturi de avataruri rurale . Orgolioasele case burgheze de la centru si ordinea gradinilor publice de acolo nu aveau nimic în comun cu cenusiul tristelor mahalale . Stralucirea de parada si mizeria indolenta făceau coloritul vietii româneşti din acea vreme în provincie si nu numai . Acest decor dizgraţios era de gasit oriunde si nu putea lipsi în ruptul capului nici din mult laudatul Bucureşti . Un mic Paris ? Un mic Stambul ? Un Sankt Petersburg pe timpul iernii: ? Noaptea la Buzau era sub domnia întunericului . Iluminatul public era aproape inexistent iar bătranele felinare de gaz abia daca mai faceau fata . Din lunga lista a vechilor primari ai acestei urbe doar Nicu I. Constantinescu si Stan Sararu au avut macar visul unei urbe moderne si au încercat acest vis sa îl mai presare cu ceva realitate. În rest demagogie electorala , afaceri personale , capatuirea rudelor si prietenilor iar pentru restul ce o mai lasa Dumnezeu .  Si astazi daca tragi la tinta in prostanaci  si in nebuni este dificil sa vezi viitorul.

Spre anii 30.Pe frontul de sud - est nimic nou !

         Daca citesti rapoartele sanitare de prin Buzaul anilor 30 te izbeste ingrata imagine a realitatii . Inamici biologici existau cu duiumul : scarlatina , febră tifoida , tuse convulsiva , tuberculoza , iar peste toate ,ca o regina ,venea sifilisul , patroana credincioasa a placerilor ascunse , pripasita prin camere dosnice de hotel sau prin colturi de mahala la loc bine stiut cu felinarul rosu . Dar cine era în stare sa lupte oare cu aceasta morbiditate ? Serviciu sanitar corespunzator nu se afla , asistenta medicala la domiciliu un moft al viitorului , iar izolarea spitaliceasca o scorneala de medic de provincie cu tarantele adunate cumva de pe la scolile cele înalte din strainatate . La toate acestea se adauga indolenta administratiei oraşului dar şi a cetatenilor de rand . Canalizari ? Ici si acolo . Apele menajere erau aruncate cu eleganta pretutindeni pe strazi si pe ulite . Gunoaiele zaceau morman la expozitie . Apa potabilă suficienta ? Ceva fantîni dar si o uzina de apa sufocata ce-i drept de o cam mare neputinta . Igiena comertului cu alimente ? Dezastru . Modernitatea în fapt ramanea programata în anticamera istoriei asteptand rabdatoare strangerea gunoaielor si schimbarea oamenilor .

Un primar buzoian interbelic si promisiunea unui oras edilitar

         Eram in Buzaul anului 1928 si orasul modern intarzia sa devina o realitate. Promisiunea unui oras edilitar ramanea un vis al viitorului. Presa locala tot insera in coloanele sale avertismente despre jalnica stare a urbei, dar cu ce folos?! Orasul traia patriarhal intre smarcuri de clisa si intuneric. Nu tu canalizare, nu tu electricitate, strazi pavate sau baie publica! O explicatie tot trebuia sa fie, nu ? Ori ca nu s-au priceput domnii politicieni aflati pe scaunul puterii locale, ori ca au avut draci pe ei, orasul arata cum arata. In schimb, de ingrasat se ingrasau, iar matrapazlacuri, garla!

         Multe dintre aceste realitati, pe care presa locala le surprindea prin pana acida a jurnalistilor , isi gasesc fara tagada o confirmare in cunoscuta conferinta cu tilul „Buzaul edilitar”, pe care primarul interbelic Stan Sararu o tine in anul 1936 in cadrul Cercului Cultural „N. Vaschide” din localitate. Conferinta rostita in fata auditoriului era o analiza la rece si metodica asupra situatiei Buzaului edilitar din acel moment, prezentand fara rezerve atat ceea ce se acumulase in sens pozitiv in planul dezvoltarii urbanistice, cat si minusurile structurale pe care urbea le avea si care necesitau a fi eradicate printr-o politica urbanistica realista si pragmatica.

         Printre problemele dezbatute, la acel moment, constituind o veritabila chestiune a zilei, mentionam expunerile privitoare la  retelele stradale, alimentarea cu apa potabila a urbei, iluminatul electric, reteaua de canalizare si statiile de pompare a apelor menajere si a celor rezultate din inundatii, construirea unui abator modern si a unei bai publice si, nu in ultimul rand, o evaluare pragmatica a modalitatilor de realizare a acestor necesitati edilitare ce reclamau, in mod firesc, mari costuri financiare din partea orasului.

         De numele lui Stan Sararu se leaga existenta Pietii Centrale a orasului. Este pentru acea epoca o constructie remarcabila care poarta cu sine amprenta stilului modernist in arhitectura. Putine sunt si casele din Buzaul interbelic care sunt construite in acest stil . Ele pun in evidenta un suflu de noutate in arhitectura urbana locala si mai ales o viziune noua asupra spatiului locuibil. Unii locuitori ai urbei noastre incep sa rezoneze cu noile curente ale modernizarii , cu acea mare familie de curente artistice , cu o veritabila miscare culturala tradusa prin Bauhaus, Constructivism, Cubism, Dadaism, Ermetism, Expresionism, Fauvism, Functionalism, Simbolism, Suprarealism, Orfism sau Stoeanism. Aceasta cel putin la nivel de imitatie si in parametri limitati. Pentru un targusor patriarhal , ramas inca intre barierele osificate ale traditionalismului , astfel de constructii in stil modernist creaza macar impresia unei europenitati palide intr-un targ de provincie de la Portile Orientului.

         Constructia Pietii Centrale evidentiaza unele dintre caracteristicile stilului cubist din arhitectura . Constructiile de acest gen sunt puternic geometrizate, parand ca totul se reduce la un univers de scheme geometrice si de cuburi. Este o constructie la propriu avangardista. Chiar si dispunerea spatiilor comerciale creaza un nou ideal de ordine si de igiena. Ramane undeva in trecut acel haos al tarabelor rasfirate care ne trimit la pazarul de Fanar cu miasme amestecate si uneori chiar respingatoare. Un astfel de stabiliment comercial poate sa para , pentru lumea traditionalista din acea epoca , fara doar si poate indraznet daca nu chiar excentric.Se trasa cumva un model al viitorului.Si la ora actuala modelele create de adeptii modernismului au fost reinterpretate de catre designerii contemporani si se regasesc in foarte multe amenajari, fiind frecvent utilizate.

Si dupa ?

       74 de ani de comunism si de criptocomunísm  camuflat în europenitate . Un Buzau al afacerilor eterne cu girul edilitatii si al ticalosiei autentice. Peste toate , vorba lui Delavrancea, vine Prostia . Este „ rumena si voinica” si se misca „multumita, de-a înboulea… Dar ce-i pasa?… Ca ea nu este nimenea. „ To be continued ! Poate ne revedem peste un secol..

Adrian Constantin

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează