Avem oare un competent „Public Relations” in instituţiile de cultură ?

relation publicVizibilitatea, în plan cultural şi societal, a unei instituţii culturale trebuie să se fundamenteze pe implementarea unei campanii de relaţii publice eficiente, evitându-se, în mod categoric, amatorismul, adică ceea ce am numi, în mod plastic, „jocul improvizaţiei“. În nici un sector al vieţii sociale nu trebuie improvizat şi, drept urmare, nici în cel al culturii. Doar aplicarea profesionistă a unui plan, structurat pe etape distincte, poate genera îndeplinirea unor obiective culturale scontate. În acest sens, un departament de relaţii publice în spaţiul muzeal trebuie să demareze o radiografiere exactă a categoriilor de public asupra cărora urmează să acţioneze, în scopul facilitării prezentării ofertei culturale.

Departamentul de relaţii publice şi comunicare dintr-un centru cultural este intermediarul dintre această instituţie şi beneficiarul actului de cultură, în speţă, publicul receptor. Specialiştii acestui departament au rolul constant de a distribui informaţii optime în scopul de a facilita publicului receptor înţelegerea politicilor culturale pe care instituţia le face cunoscute pe piaţa culturală. Doar o eficientă campanie de convingere, dusă pe terenul comunicării, poate determina formarea unor opinii în rândul beneficiarilor culturali, cu privire la activităţile pe care instituţia le ofertează în plan comunitar. Tot pe acest canal al comunicării, departamentul de relaţii publice trebuie să informeze, în mod constant, şi instituţia de cultură cu privire la atitudinea şi reacţiile publicului, raportate la gradul de satisfacţie produs de oferta avansată. Departamentul de relaţii publice trebuie, de asemenea, să evalueze, în mod realist, rezultatele scontate ale activităţilor derulate şi, nu în ultimul rând, să manifeste un plus de flexibilitate în conceperea planurilor campaniilor de promovare a activităţilor culturale.

Pe plan intern instituţional, acest departament trebuie să identifice starea reală a problemelor de imagine şi de comunicare pe care le întâlneşte şi să analizeze toate acele chestiuni care se cer rezolvate. Fără o analiză cerebrală a realităţii, proiectarea de bază a unei campanii de relaţii publice devine, din start, neperformantă. Transparenţa reală şi conlucrarea pragmatică dintre un astfel de departament şi echipa managerială a instituţiei constituie o necesitate. Graţie unui astfel de demers, instituţia îşi redefineşte, în plan cultural, statutul de imagine, cât şi personalitatea, echivalând cu o repoziţionare în contextul mediului societal în care activează. Pe un astfel de teren, pregătit cu minuţiozitate, oferta culturală îşi găseşte calea optimă de propagare către publicul receptor.

O campanie de marketing cultural, dublată de o campanie de relaţii publice, realizată în mod profesionist, poate facilita vinderea eficientă a produsului cultural ofertat. Tot în acest scop, actul cultural destinat beneficiarului trebuie direcţionat metodic, pe diferite categorii de public receptor. Câte categorii de public sunt vizate, tot atâtea categorii de mesaje trebuie să însoţească arsenalul strategic de abordări în actul de comunicare. Drept urmare, o publicitate adecvată, făcută în sprijinul actului cultural, este cea care asigură, ulterior, eficacitate acestuia. Simpla colaborare cu presa, în acest sens, poate să constituie un demers insuficient şi atunci intervine rolul major al unei campanii de relaţii publice, o campanie aptă să diversifice strategiile de comunicare şi să faciliteze accesul către beneficiarii actului cultural.

Propagarea eficientă a actului de cultură este o responsabilitate vitală în lumea actuală, mai ales în situaţia în care comunităţile umane sunt puternic asaltate de un avans al deculturalizării, cât şi de pericolul standardizării prin modele culturale globale. Actualmentene aflăm în faţa unui atac de proporții care are drept scop mancurtizarea  programată.

Pe de o parte, deculturalizarea răspândeşte, cu agresivitate, analfabetismul cultural, pe de altă parte, standardizarea conduce, iremediabil, la o anulare a creativităţii individuale şi la o ştergere a personalităţii actului de cultură. În acest context, rolul specialiştilor în relaţii publice din cadrul instituţiilor de cultură depăşeşte stadiul de provocare şi devine, la propriu, necesitate. Aceştia trebuie să găsească metodele optime de atenuare progresivă a distanţelor existente între publicul larg şi actul cultural pe care îl ofertează diverse medii culturale sau instituţii de cultură. Este chiar necesar sa fie contracarat acel proces de inginerie socială care vizeaza uniformizarea si controlul social al subiecților umani prin variate metode şi strategii  care atentează la autonomia şi la personalitatea individului uman .Din nefericire , in multe dintre instituţii culturale , totul se face dupa ureche şi potrivit principiului că merge şi astfel.

Adrian Constantin

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează