Interviu cu un vampir de tribunal. O șuetă de colecție despre condiția materială și cea ideală a avocatului român

silvana racoviceanuȘacali, „rău necesar”, șnapani, „morți după bani” sunt câteva dintre etichetele și sintagmele folosite când vorbești despre avocați. Pe doamna avocat Silvana Racoviceanu n-am cunoscut-o personal până acum două săptămâni când ne-am întâlnit într-o crâșmă la Obor, după ce tocmai îl chestionasem pe soțul ei, colegul meu Alecu Racoviceanu, cu privire la un caz celebru al anilor ’90, asasinarea lui Ioan Luchian Mihalea. Mai vorbisem cu ea la telefon prin martie, când m-a sunat și m-a rugat să-i scriu câteva rânduri despre el, că tocmai urma să intre în al șaselea deceniu de viață grea.

Nu’ș cum a venit vorba, da’ mi-a zis că vrea să candideze pentru o funcție de consilier în Baroul București. Nu m-am putut abține și am întrebat-o dacă-și dă seama în ce rahat se bagă. A râs și, iar am un lapsus firesc, nu mai știu cum a venit vorba de un interviu. Unul cu și despre avocați. Mi-amintesc că i-am spus că nu-s câtuși de puțin cea mai potrivită persoană, pe de o parte că nu-s specializat pe spețe de justiție și pe de alta că obișnuiesc, cu proastele mele maniere, să-mi fac praf interlocutorii. Iar a râs. Și, nu și nu, că să o întreb ce vreau și ea-mi răspunde. M-am pus în pielea cititorului, care dă trei lei pe ziar la chioșc, și am încropit, cu mintea mea puțină și proastă fo cîteva întrebări. Ce a ieșit din joaca asta e mai jos.

Reporter: Un banc vechi spune cam așa: „«Ce înseamnă o sută de avocați legați cu lanțuri pe fundul mării?». Iar răspunsul la întrebare era: «Un bun început»”. E un banc bun sau unul prost?

Silvana Racoviceanu: Depinde de perspectiva din care-l privești. Poate însemna 100 de clienți disperați, care înoată să-i salveze, ca au nevoie de ei… Sunt bancuri cu polițiști, cu blonde și cu Bulă. Avocatul e și el un personaj. Și se mai spune: „Să nu dea Domnu’ să ajungi la avocat, la popă sau la doctor!”.

Rep.: Așa este, că te mănâncă de bani și unii și alții. Da’ de ce sunt onorariile avocaților așa de mari? Se înțelege că-s niște cheltuieli dar, uneori, se ajunge la un tarif care frizează nesimțirea chiar pentru dosare banale, în condițiile în care majoritatea oamenilor trăiesc de la un salariu la altul. N-ar trebui stabilită o grilă –chit că meseria e liberală – o „plajă” cu un minim și un maxim, mai ales maxim, în funcție de „greutatea” dosarului?

S. R.: Nu. Valoarea onorariilor este relativă și fiecare profesionist își apreciază singur calitatea prestației. Nu au relevanță, întotdeauna, veniturile clientului. Serviciile avocaților sunt aceleași într-o anumită speță indiferent de salariul solicitantului. Este ca și cum, în funcție de veniturile noatre ar trebui să dictăm prețurile libere de pe piață. Or acest lucru nu este posibil. Societatea, în general, cunoaște o perioadă de regres în momentul de față, social, moral și financiar. Chestiuni care afectează toate ramurile de servicii, inclusiv cele juridice. Putem compara venitul lunar al unui avocat cu salariul unui judecător sau procuror? În medie, foarte mulți avocați nu vor ajunge la același cuantum.

Rep.: O altă întrebare, de bun simț, ar fi cam așa: dacă eu angajez un avocat să-mi câștige un proces, și-i plătesc cât îmi cere – că altfel nu se uită nici la coperta dosarului, iar la final pierde, n-ar fi normal să-mi restituie banii, sau măcar o parte, că a pierdut, până la urmă?

S. R.: Tu nu-ți angajezi un avocat să-ți câștige un proces. Tu angajezi un avocat să-ți reprezinte interesele cât mai bine și să facă toate diligențele legale necesare pentru a obține un rezultat pozitiv. Soluția o dă judecătorul. Nu trebuie ca avocatul să restituie bani în funcție de rezultatul dosarului.

Rep.: Și, dacă își dă seama că potențialul client nu are șanse de câștig îi mai ia banii sau nu?

S. R.: Datoria avocatului e aceea de a explica situația, de a estima șansele, iar clientul are de ales. Nu înseamnă că într-o situație perdantă renunți la ideea de a-ți reprezenta interesele, pentru că de cele mai multe ori poți gestiona valoarea pierderii, ca să nu mai vorbim și de șansa rară a unui hazard, a unui noroc chior.

Rep.: Ce părere are avocatul Silvana Racoviceanu despre taxa de admitere în Barou și modalitatea de intrare în breaslă? Mulți o consideră exagerat de mare, fără a oferi nimic în schimb.

S. R.: Profesia noastră e una de elită. Necesită, evident, sacrificii, fie ele și de natură financiară. Până la urmă taxa de intrare în barou dă măsura apartenenței la o societate de elită.

Rep.: Ce crede ea despre avocații care se implică din ce în ce mai mult în politică? Se vorbește deja pe față că unii ar face parte chiar din celebrul „grup de reflecție” – pomenit atât de fostul ministru Tudorel Toader cât și de fostul procuror general Augustin Lazăr, grup care să „ajusteze” legislația în funcție de interese politice.

S. R.: Mi se pare un lucru bun implicarea avocaților în viața politică a „cetății”. Avocatul, prin excelență, este un cunoscător al legislației, un apărător al drepturilor omului și conferă un echilibru între impunerea unei reguli și respectarea libertății cetățeanului. Pe de altă parte, apartenența unor avocați în „centre de interese” – obscure – este la fel de condamnabilă ca apartenența oricărui alt specialist în alte domenii, economie, resurse militare, medicină ș.a.m.d.

Rep.: Există colegi de-ai ei condamnați definitiv, pentru fapte de corupție de exemplu, iar baroul susține ca pot profesa în continuare pe motiv că nu au adus atingere prestigiului funcției, breslei. Pot rămâne avocați niște condamnați definitiv?

S. R.: În prezent, excluderea din barou se face în diverse cazuri precum nedemnitate sau în cazuri de infracțiuni care aduc atingere profesiei. Uite un exemplu: vătămarea corporală din culpă ca urmare a unui accident rutier. Avocatul e condamnat cu executare sau cu suspendare, dar situația nu are nicio legătură cu profesia. Excluderea pare cel puțin nedreaptă. Dar în cazul în care a făcut un accident, beat fiind, soldat cu victime, urmează a fi analizat sub aspectul nedemnității. La fel și în cazuri de corupție. Situațiile sunt analizate punctual în cadrul comisiilor de disciplină ale fiecărui barou.

Rep.: Unii avocați care au fost judecători sau procurori ard etape profesionale odată plecați din magistratură și pledează direct la Înalta Curte, fără a da socoteala nimănui, deși statutul avocaților spune altceva. Cum vede Silvana Racoviceanu rezolvarea aceasei probleme?

S. R.: La I.C.C.J. poți pleda după o vechime în activitatea juridică de minim șase ani. Ei au dreptul să pledeze oriunde, cu excepția instanțelor – sau parchetelor de pe lângă instanțele – la care au fost efectiv magistrați. Acolo o pot face doar după o perioadă de cinci ani.

Rep.: Cum vede Silvana Racoviceanu rezolvată și problema avocaților din oficiu, în condițiile în care aceștia sunt plătiți cu întârziere?

S. R.: Această problemă e curentă și permanentă, în mod special pentru București. Asta pentru că aici se regăsește cel mai mare volum de dosare din țară. Sunt 11 instanțe și tot atâtea parchete unde este necesară protecția juridică din oficiu. Plățile din Capitală sunt cu mult mai mari decât cele din provincie. Apoi, mai vorbim de o nepăsare a ordonatorilor de credite, respectiv a Curților de Apel și Parchetelor aferente în prioritizarea acestor plăți. Soluția poate merge până la sistarea prestației avocațiale, ceea ce ar bloca funcționarea instanțelor.

Rep.: Că tot veni vorba, cum poate fi rezolvată chestiunea „oficiilor”, în condițiile în care doar anumiți avocați sunt sunați de polițiști sau procurori pentru a se prezenta „din oficiu”, în condițiile în care alții nu prind asemenea dosare? E limpede că aici se practică „parandărătul”, care poate fi și de altă natură, nu neapărat financiară, în sensul că avocatul, practic, prin lipsa unei prestații adecvate, ajută anchetatorii.

S. R.: O mare parte din această chestiune se încadrează într-o zonă de legendă a anilor care au trecut. În prezent, niciun procuror și niciun polițist nu mai sună un avocat pentru a-l chema să asigure servicii juridice din oficiu. Există un soft informatizat și cererile se adresează barourilor care, prin serviciul de asistență judiciară, programează, prin acest soft, un avocat sau mai mulți, după caz. În dosarele civile, care au ca obiect curatela, chiar judecătorii stabilesc aleatoriu dintr-o listă pe care o generază calculatorul în sala de judecată.

Rep.: Nu ar trebui instituit un cod deontologic al avocaților și dacă da ce ar trebui să conțină? Să spună Silvana Racoviceanu dacă i se pare normal ca avocații să apară, de exemplu, la paranghelii cu diverși interlopi?

S. R.: Există un astfel de cod, iar avocații își pot petrece timpul liber așa cum doresc, indiferent de calitatea convivilor.

Rep.: Care este sancțiunea pentru un avocat care colaborează cu procurorul și își dă în gât clientul? De câte astfel de sancțiuni a auzit?

S. R.: Personal, n-am auzit de astfel de cazuri. Vorbim despre divulgarea secretului profesional. Un avocat denunțător cu privire la fapte la care a luat cunoștință este o chestiune și alta este situația unui avocat care denunță faptele propriului său client. Astfel de avocați s-ar putea să fi existat în cadrul marilor dosare de corupție ale DNA-ului, însă nu știu să fi avut vreo legătură cu secretul profesional.

Rep.: Comisia de Disciplină din Barou, văzută dinafară, de un neofit, pare o glumă proastă. Pare, mai degrabă, o chestie înființată special care să-i apere, nu să-i sancționeze pe avocații „contravenienți”.

S. R.: Comisia de Disciplină e o structură foarte clar stabilită din perspectivă normativă și sancționează ori de câte ori este cazul un coleg avocat care încalcă normele profesiei. În prezent este o întreagă dezbatere dacă soluțiile acestor comisii ar trebui să fie publice, acesta fiind și motivul pentru care terților li se pare instituția Comisiei de disciplină ca fiind necredibilă.

Rep.: De unde până unde i s-a năzărit Silvanei Racoviceanu să candideze pentru un post la Consiliul Baroului București ?

S. R.: Sunt foarte multe lucruri care nemulțumesc avocații (pornind de la imaginea noastră și până la regulile noastre interne). Ani de zile am așteptat cu toții ca lucrurile să se rezolve de la sine. Nu s-au rezolvat, m-am informat despre ele, am căutat soluții, iar acum sunt convinsă că doar implicându-ne, putem schimba ceva în bine. Altfel, așa cum mă știe lumea, viața mea e plină…

Rep.: Și o ultimă întrebare, poate cea mai dificilă. Silvana e și mamă de fete, dar și avocat. Dacă ar fi bine remunerată l-ar apăra pe Dincă din Caracal?

S. R.: (Oftează și își cumpănește bine vorbele) Chestiunea asta a fost dezbătută de colegi pe majoritatea canalelor de socializare. Cine l-ar apăra pe Dincă? Or, Dincă, la fel ca oricare prezumptiv vinovat de o infracțiune, are dreptul la apărare. Or eu sunt avocat, am depus un jurământ, ca toți colegii mei, și, da, l-aș apăra pe Dincă! A fost greu să dau un răspuns spontan pentru că nu l-a lua ca pe un client ales. L-a apăra doar dacă aș fi numită ca avocat din oficiu…

Rep.: Dar dacă onorariul ar fi de un milion de dolari? Ce-ar face avocata Silvana Racoviceanu?

S. R. : M-aș gândi la drama personajului interpretat de Demi Moore în filmul „Propunere indecentă”.

Autor: Mihnea-Petru Parvu, 14 septembrie 2019

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează