“DOSARUL DE SUB USA” - De la 0 la Nimic!

prostia0 și Nimic sunt concepte cu care omenirea a început să lucrere treptat. Tributar unei lumi materiale, omul a acceptat mai greu noțiunea de 0. Abia matematicienii indieni, acum mai bine de 4500 de ani, și-au dat seama de necesitatea 0-ului. Astfel s-a născut 0, ca absență, gol sau absența a ceva ce există. De-a lungul timpului 0 a migrat din zona aplicată, a matematicii, în zona conceptuală, spre exemplu către filosofie. 0 are puterea de a depăși sferele elitiste, și de a reprezenta mai mult decât o cifră și pentru muritorii de rând, deseori asociat Nimic-ului. Spre deosebire de Nimic 0 înseamnă renaștere (ciudat ce seamănă cu ideea Cărții Genezei, nu?), înseamnă capăt, înseamnă speranță. Câte ”momente 0” nu cunoaștem de-a lungul unei vieți de om? Acele momente când trebuie să o luăm de la capăt. Sau, de câte ori nu am sperat la un ”moment 0” atunci când până și propria respirație devenea corvoadă? În schimb Nimic este o singură dată, sau o stare perenă.

            0 a fost și momentul Decembrie 1989, însă nu pentru toți. 0 a fost și momentul 1992 însă pentru din ce în ce mai puțini. 0 a fost și 2007, dar deja eram prea 0. Pentru unii dintre cei de dinainte de 0 acesta nu a însemnat decât renașterea sub o altă formă, o metamorfoză canceroasă ce a făcut să tresară de invidie și pe cel mai decăzut dintre îngeri. Pentru alții, tot de dinainte de 1989, 0 a însemnat consacrarea. Pentru unii dintre noi – în special pentru unii dintre părinții noștri, 0 din Decembrie 1989 a însemnat cel mai mult: renașterea speranței, șansa unui viitor fără limită de orizont. Pentru noi, cei care avem părinți deja prea obosiți de atâta 0, Decembrie 1989 nu mai înseamnă Nimic.

            Primii, metmorfozații canceroși, s-au integrat cu o putere cameleonică inimaginabilă în sistemul post 0 Decembrie 1989, sistem care și-a schimbat doar haina, dar nu cu o altă haină, ci cu aceeași haină dar pe dos, pe parte care părea mai curată. Aceștia sunt cei care au redefinit perioada acumulării sălbatice de capital (cei ce au ajuns până aici la acest text nu au nevoie de explicații suplimentare). Ba chiar mai mult decât atât, ei au scris legile, și deși au ascuns potecile vechi cu cetini uscate de-aiurea prin pădure, și-au făcut hărți cu aceste poteci, la un moment dat numai de ei știute. Acum timpul a trecut, mulți dintre ei au trecut odată cu el, însă nu înainte de a mai face un ultim rău celor care aveau curajul nebun de a visa la acel viitor fără limită de orizont: progeniturile. Și nu atât acțiunea și rezultatul înmulțirii lor este ceva nociv, nici nu ar avea cum, mai ales că este un dar de la Dumnezeu, ci faptul că au transmis progeniturilor acele hărți ale cărărilor numai de ei știute. Între timp, nouă, cei cu părinții prea obosiți să mai viseze, pentru ei dar și pentru noi, nu ne-a mai rămas decât să ne ghidăm după găurile din coronamentul codrului. Buzunarele noastre nu ascund nici hărți și nici vreun compas, ci doar bătături atunci când din cauza frigului ascundem palmele. Aceste progenituri, de multe ori îmbrăcate de fațadă cu haine la fel de ponosite pe dinafară, dar mult mai călduroase pe dinăuntru ocupă locuri în față descoperind,ca din întâmplare, drumul deja cunoscut.

            Între timp bătrânii noștri, mult mai bătrâni decât ai lor, ne imploră să îi lăsăm în urmă ca să nu ne fie povară. Ne îndeamnă să îi lăsăm la ultimul lor 0, pentru că ei au avut de mai multe ori 0 și știu deja să trateze cu el. Ei nu ne-au dat nici hărți, nici GPS-uri și nici altceva. Ei ne-au învățat să citim stelele pentru a ajunge la liman. Ei ne-au dat din 0-ul lor.

            Unii dintre noi am reușit să îi întrecem pe cei cu hărțile din buzunar, și asta pentru că pe ei nimeni nu i-a învățat să citească stelele acolo unde hărțile au mucegăit. Ei nu au fost însoțiți până la ultima suflare de bătrânii lor, unii stinși în sigurătatea oferită de puhoiul de bani. Asta nu îi împiedică să fie obraznici, pentru că asta au învățat. Cu ochelarii deșănțați pe fețe hâde, cu corpurile schimonosite sub povara păcatelor bătrânilor lor, cu bărbi atent tunse de lame prea netăioase pentru cât ar trebui, ei sunt cei care fără hărțile miraculoase ar fi sfârșit la ghena istoriei și a umanității. Caracterizați de o incompetență greu de imaginat până și de o minte sub-mediocră, îmbrăcați cu veste de salvare parcă din teama că la un moment dat le-ar fi de folos vând Nimic-ul. Pentru că Nimic este Nimic. Zilele lor, și ale noastre, se scurg către un nou 0, indiferent cum ar fi ele: senine, cețoase, ploioase, vesele, calde, îmbietoare, sufocante. Cu toate aceste undeva, cândva, pe unii o să îi ajungă Nimic-ul. Oricum ar fi se naște întrebarea: ce este până la urmă viața cu sau fără hărți, cu sau fără GPS-uri, cu sau fără stele: traseul de la 0 la Nimic, sau de la Nimic spre 0?

DIDIMOS

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează