“TURNĂTORUL “!

TurnatorulStimaţi cititori, Dintodeauna şi pretutindeni au existat, şi vor mai exista, persoane care informează autorităţile asupra unor aspecte ale vieţii sociale la care ele, autorităţile, nu pot avea un acces direct. Aceste persoane nu trebuie confudate însă cu spionii, care sunt nişte profesionişti ai informaţiilor de orice fel, din spaţiul extern al unei ţări, în folsul căreia ei lucrează, de cele mai multe ori, dintr’o patimă idealistă, curată sau nemernică. Procuratorii neprofesionişti ai informaţiilor sunt priviţi uneori cu simpatie, alteori cu scârbă de către grupul comunitar căruia îi aparţin. Şi asta se întâmplă în funcţie de realitatea politică a ţării respective. Dacă un popor trăieşte într’o stare de libertate, atunci informatorii neprofesionişti sunt nişte adevăraţi voluntari care doresc cu adevărat binele comunităţii, semnalând iregularităţi şi, de multe ori, oferind sugestii de îmbunătăţire a stării de fapte. Dacă, dimpotrivă, un popor traversează o stare de ocupaţie, străină sau a unor forţe interne fără-nici-un-dumnezeu, atunci informatorii neprofesionişti devin, în ochii celor mai mulţi cetăţeni de rând, nişte dejecţii sociale, nişte lepădături, provocatoare de scârbă, ele reprezentând, neoficial dar printr’un larg consens, un pericol pentru fiecare individ “normal”.

Această diferenţiere formulată deosebit de precis, am găsit-o într’un articol al lui Andrei Pleşu, referitor la portretul moral al poetului-porc Adrian Păunescu, o admirabilă antiteză ale celor două conjuncturi politice expuse mai devreme. Iat-o: “Într-o emisiune de televiziune (“Scurt pe doi”) al cărei titlu vrea să sugereze radicalitatea, Adrian Păunescu s-a decis să adopte manierele prudenţei etice şi să pronunţe, în mod repetat, unul din cele cîteva cuvinte (“consecvenţă”, “onoare”, “adevăr”, “măsură”) care, în gura domniei sale, se smintesc şi sucombă: cuvîntul “nuanţă”. (...) Delicateţea analitică a poetului, marea nuanţă pe care s-a străduit să o impună interlocutorilor săi privea, fireşte, trecutul de luptă al securităţii comuniste. Domnul Păunescu - am mai spus-o - are, cînd e vorba de comunism în genere, două linii de conduită strategică, pe care le manevrează şmecher în funcţie de împrejurări. Cînd i se repoşează colaboraţionismul, grosolănia omagială, compromisul fetid, scoate de la sertar o nărăvaşă ciripeală dizidentă şi bejenia sa de proscris abandonat de patroni. Cînd aude vorbe rele despre patronii cu pricina, îi apără magnanim şi le recuperează, nostalgic, “onoarea nereperată”. Nu se înţelege nici de ce a înfierat atît de dîrz ‘partidul’, de vre-me ce era atît de bun, nici de ce e atît de drăgălaş, acum, cu fantomele lui, de vreme ce era atît de rău. In emisiunea de care vorbeam, “titanul” a ales varianta înţeleaptă, nuanţa, candoarea. El a interpretat romanţa agentului din vechiul schit, îndrăgostit de ochii albaştri ai patriei. Nimic de zis. Nici nouă nu ne plac judecătile pauşale, generalizările, incriminările la grămadă. Dar argumentaţia abundentului senator era vicioasă în cel mai tipic stil păunescian: cu nuanţa pe nuanţă călcînd, “fin” în variantă elefantină. Securitatea noastră era bună, pentru că şi alte ţări, necomuniste, aveau şi au securitate, evident bună. Înclinat, prin fire, să gîndeas-că macro, Adrian Păunescu ar fi putut, şi în acest caz, să vadă marea diferenţă între KGB (cu derivatele sale locale) şi CIA. Dar el a preferat să joace, inadecvat, cartea micii diferenţe. In opinia Domniei Sale, “securitatea” democraţiilor adevărate nu s-ar deosebi de cea comunistă decît prin cîteva detalii nesemnificative. Or, în realitate, ceea ce bate la ochi e tocmai contrastul: organele securităţii comuniste (ca şi ale securităţii naziste) au ca principal inamic poporul însuşi pe care pretind a-l sluji, ceea ce nu e niciodată cazul instituţiilor simetrice din vest. Sutele de mii de victime ale securităţii din România de-a lungul anilor de dictatură nu erau nici americani, nici ruşi, nici unguri, nici turci; erau ţărani români, muncitori români, intelectuali români, politicieni români. Duşmanul de clasă, “banditul”, complotistul, detractorul orînduirii socialiste - nu erau calificative cu adresă externă, ci etichete puse pe spinarea unor compatrioţi. Securitatea a încercat, şi în bună măsură a reuşit, să învrăjbească pe români cu românii, să transforme o jumătate a naţiunii în victima celeilalte. Vecinul care îşi toarnă vecinul, fratele care îşi toarnă fratele, acestea sînt “evenimentele” caracteristice ale “muncii informative”, şi nu paza la hotare, protecţia “marilor” noastre descoperiri tehnologice, sau dejucarea intrigilor capitaliste împotriva românilor. Cei care se făceau vinovaţi de “atentat la siguranţa naţională” se numeau Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Mircea Vulcănescu şi alţii ca ei. În anii ‘80 acelaşi rol era distribuit lui Mircea Dinescu, lui Radu Filipescu sau Doinei Cornea, după ce, mai devreme, îl jucaseră Paul Goma, Dorin Tudoran etc. Eficienţa cu care organele de securitate au acţionat, vreme de 40 de ani, împotriva elitelor acestei ţări constituie, neîndoielnic, una din cele mai mari infracţiuni politice ale isto-riei noastre. Sub pretextul unui angajament “patriotic” în slujba “suveranităţii” naţionale şi a valorilor autohtone, securitatea a atentat periculos la fiinţa natională, la identitatea noastră, întruchipată în tot ce am avut mai bun. Apărarea oligarhiei politice împotriva între-gului popor, salvgardarea ideologiei comuniste împotriva tuturor evidenţelor, aceasta a fost sarcina prioritară a trupelor de securitate. Că au existat şi acţiuni legitime de contraspionaj, că au existat şi securişti mai puţin zeloşi, sau chiar cumsecade, asta ţine de zona ex-cepţiilor, a ornamenticii secunde. Dar nici o excepţie nu poate schimba portretul esenţial al unei instituţii care a constituit instrumentul cel mai sîngeros al repre-siunii interne după al doilea război mondial.” Am mai spus că, după mine, comunismul, prin braţul său înarmat Securitatea, a reprezentat o acţiune de lichidare a elitelor de orice fel. Comunismul nu avea nevoie de vedete, chiar dacă acestea erau valori umane de prim rang. Pentru că, pentru acest regim procustian importantă era doar ascultarea, obedienţa cetăţeanului obişnuit, chiar dacă aceasta nu era isvorâtă din sinceritate, ci aproape în întregime falsificată. Din această cauză, “turnătorii” (aşa îi voi denumi de-acum înainte) puteau fi persoane de o moralitate oricât de îndoielnică. În schimb, în acest domeniu se punea preţ pe o inteligenţă situată peste medie, dar fără creatitvitate. Aceasta a condus la faptul că, în general, mulţi frustraţi de pe urma neîmplinirilor socio-profesionale au cedat destul de uşor acţiunilor de racolare a lor. Iar în acest fel, o parte a elitelor a luptat împotriva celeilalte părţi, alături de duşmanul, care ar fi trebuit să fie comun, adică “lipsa de valoare” sau Securitatea. Securitatea a folosit, fără să ştie, dar dintr’un reflex satanic, invidia cea-dintâi-iscată a lui Cain, împotriva unui Abel, absorbit totalmente de roadele muncii sale. Turnătorie a existat în toate regimurile totalitare, pentru că întotdeauna a existat invidie. Dar întrebarea e: De ce capro-vecinita a devenit un fenomen specific dâmboviţean? C. Rădulescu – Motru, acel fin observator al poporului român, crede că, necazurile comportamentale ale poporului nostru se datorează nerealizării tipului de cultură occidentală la care tânjim de destulă vreme. “Tipul de cultură pe care sufletul poporului nostru a râvnit să-l realizeze îl avem înaintea noastră, bine caracterizat. Este tipul culturii europene occidentale. (...) In special, este bine cunoscută finalitatea acestei spiritualităţi, care pe terenul vieţii politice, economice şi sociale poartă denumirea de spirit burghez. (...) Pentru a înlesni găsirea unui acord, sau a unui dezacord, între sufletul poporului român şi spiritul burghez, să ne recapitulăm pe scurt tendinţele acestuia din urmă. Spiritul burghez aduce pe terenul vietii politice: sentimentul de supunere faţă de opinia majorităţii şi mai presus de toate respectul faţă de obligaţiile liber contractate. Nu există comerţ (şi pentru burghez comerţul este pe prima Iinie) unde nu este ţinere de angajamente. Pe terenul vieţii economice, spiritul burghez face din libera concurenţă un judecător suprem la împărţirea beneficiilor. Cine reuşeşte în concurenţă are drept la beneficii. Cine este învins în concurenţă nare drept să invoce originea sa de familie sau originea sa etnică. Lupta se dă între indivizi cu drepturi egale. Pe terenul vietii sociale, spiritul burghez face din initiaţiva individuală suprema virtute a progresului. Pentru a păstra cultul acestei virtuţi, el face din proprietatea individuală un fundament al societăţi. In rezumat, aşadar: supunere la opinia majorităţii şi respect pentru obligaţiile contractate; concurenţă tiberă între indivizi egali; cultivarea initiaţivei individuale prin asigurarea proprietăţii individuate. Să vedem acordul acestui spirit burgbez cu sufletul poporuiui nostru. Pe terenul vieţii politice, acordul este foarte vag. La noi este un fapt recunoscut că legile, care sunt – obligaţii contractate prin reprezentanţii majarităţilor cetăţeneşti, nu se respectă. Nu se respectă nici de aceia care le fac, nici de aceia pentru care se fac. In principiu, s-ar putea zice că nerespectarea legilor, acolo unde se constată, este datorită educatiei cetăţeneşti necomplete. Acesta nu este cazul la noi. La noi nerespectarea legilor este o manifestare directă a individualismului subiectiv. Românul consideră nerespectarea legii ca un titlu de mărire şi de putere. Pe terenul vietii economice, acordul este şi mai vag. Libera concurenţă nu este câtuşi de puţin intrată în moravurile poporului nostru. Românul cere beneficii pe baza dovezii că este român. In nici o altă ţară nu se repetă aşa des expresiile: fiu al poporului, fiu al ţării... Sunt fiu al ţării, deci trebuie să arn o parte la beneficii. (...) Pe terenul vieţii sociale, acolo unde se produc, în ţările din Apus, cele mai semnificative manifestări ale spiritului burghez, acordul este cu desăvârşire inexistent. Gestul iniţiativei individuale, în scopul de a susţine progresul social prin întreprinderi riscate şi prin invenţii, este cel mai plăpând vlăstar al sufletului românesc. In decurs de aproape un secol, cu toate stăruinţele, şcoala nu s-a putut fortifica. Şcoala românească, organizată după programele şcoalei burgheze din Apus, a voit să formeze cetăţeni de iniţiativă, care prin muncă îndârjită să creeze un comerţ şi o industrie naţională. Ea însă a ajuns la ceva chiar contrariu.” Evident că, ceea ce desvăluie C. Rădulescu – Motru este starea comportamentală a poporului român faţă de spiritul burghez, într’o perioadă democratică, căci însemnările sale datează din 1937. Dar nereuşita asimilării acelui spirit în condiţii de deplină libertate a condus la repercusiuni tragice sub întunecata ocupaţie comunistă, atunci când orice fărâmă de iniţiativă nobilă a fost înăbuşită. Turnătoria, în schimb, sub teroarea roşie, cum era de aşteptat a înflorit, încă din primii ani de împământenire a acesteia. Iar istoricul Marius Oprea ne dă un panoramic al umflării acesteia. “Sub îndrumarea consilierilor sovietici din MGB (precursorul KGB), ofiţerii Securităţii îşi constituiseră deja în 1951 un aparat informativ specializat, care număra 10,698 informatori. Dintre aceştia, 1,210 erau racolaţi din rândul persoanelor care făcuseră parte din Partidul Naţional-Tărănesc şi Partidul Naţional Liberal. Numărul informatorilor care supravegheau activitatea aparatului de stat era ceva mai mare de 1,374, iar restul erau strecuraţi în alte zone ale societăţii, considerate de securişti drept surse de “destabilizare” pentru regim. Numărul “surselor” a crescut an de an, dar cel mai important salt în evoluţia numerică a reţelei s-a petrecut după 1965. Renunţarea la represiunea dură, făţişă, şi înlocuirea ei cu un riguros control al societăţii a dus la multiplicarea numărului celor care, de bunăvoie, pentru a obţine diverse avantaje ori mai mult sau mai puţin constrânşi, acceptau să devină “turnători”, cum erau ei numiţi de restul românilor. La începutul anilor ‘70, s-a trecut la o reorganizare a reţelelor informative şi constituirea unui sistem unitar de evidenţă a reţelei informatorilor. Prin Ordinul 520 420, în anul 1972 generalul Pavel Costandache, comandantul Centrului de Informatică şi Documentare (C.I.D.), a dispus contabilizarea evidenţei reţelei informative în nişte registre tipizate, care apoi erau introduse în memoria calculatoarelor de la C.I.D. Practic, existau cel puţin trei înregistrări ale informatorului: cea în documentele ofiţerului de legatură, cea operată în registrul reţelei informative şi cea furnizată la Bucureşti C.I.D.-ului. In 1989, numărul informatorilor înregistraţi în evidenţele Securităţii a fost declarat ca fiind în jur de 400,000, dintre care peste 137,000 erau activi. (…) Introducerea angajamentului scris a fost o iniţiativă menită să îmbunătăţească controlul pe care ofiţerii operativi îl aveau asupra reţelei. Fiind o pârghie psihologică extrem de importantă pentru manipularea informatorilor, angajamentul scris era necesar mai ales în contextul în care racolarea acestora “în baza sentimentelor patriotice” devenise o excepţie, tacit recunoscută de ofiţerii poliţiei politice comuniste. Un alt mod de dominare exercitată de ofiţer asupra informatorului său o constituia suma de bani oferită celui din urma, ca preţ al trădării. Au existat, fireşte, nu puţine cazuri în care stimulentele materiale au stat chiar la baza acceptului de a semna un angajament de informator, mai ales în condiţiile în care aceste recompense nu erau deloc de neglijat. In 1951 s-au prevazut şi normele de retribuire a reţelelor informative: “Informatorii şi rezidenţii pot fi retribuiţi pentru munca dusa de ei în vederea depistării şi demascării elementelor duşmănoase din ţară. Retribuirea nu poate fi un salariu fixat dinainte şi acordat lunar, ci sub forma unor sume de bani acordate periodic şi câteodata sub forma unor pachete sau cadouri în alimente sau îmbrăcăminte. Suma retribuită este determinată de valoarea materialelor date nouă de informatori şi rezidenţi. Şefii de birouri, servicii orăşeneşti şi raionale au dreptul să acorde retribuiri pâna la 3,000 de lei, şefii de servicii din Regională şi Centrală pâna la 5,000 de lei, iar Directorii Regionali şi Directorii din Centrală până la 10,000 de lei. Pentru orice retribuire se va lua de la informator o chitanţă pentru suma acordată. Pe versoul chitanţei lucrătorul operativ care a acordat retribuirea trebuie să menţioneze când, de către cine şi pentru ce s-a acordat retribuirea (însă fără deconspirarea obiectivelor asupra cărora se duce acţiunea informativă). De exemplu: Pentru primirea de materiale valoroase la dosarul nr…, pentru deconspirarea elementelor duşmănoase din cutare obiectiv sau cutare problemă.” Trebuie precizat ca atunci salariul mediu era în jur de 300 lei.” De curând, presa din Cetatea lui Bucur descoperea siderată că boierul de rangul întâi al Ţării Româneşti (cu originile familiale în secolul 13), Constantin Bălăceanu – Stolnici este regăsit în arhivele Securităţii drept colaborator, deci “turnător” cu acte’n regulă, încă din 1965. Academicianul a spus mai întâi că a ‘realizat’ doar informari verbale, apoi, a recunoscut că a mai semnat şi nişte note cu numele de cod “Laurenţiu”. “File din dosarul de securitate al academicianului Constantin Bălăceanu - Stolnici, declarat oficial informator al fostei Poliţii Politice arată că pentru contribuţia sa era răsplătit, numai în anul racolării, 1965, cu o suma însemnată la acea vreme: 8,000 de lei. In anii ‘70, enumerându-şi misiunile la cel mai înalt nivel - ambasadori, fostul rege Mihai, grupul legionarilor, Europa Liberă -, ultimul descendent al neamului Bălăcenilor cerea ferm Securităţii o răsplată mai consistentă: confirmarea titlului de doctor docent şi un loc în Academie. Şi iată şi argumentaţia vel-boierului: “Pentru a trece la colaborare pe o treaptă nouă, mai complexă şi mai variată, trebuie să se poată realiza contacte cu străinatatea mai intense, să se asigure o poziţie mai prestigioasă. Realizarea unei poziţii mai prestigioase ar însemna confirmarea titlului de doctor docent şi, de ce nu, de membru al Academiei Române”, scria Balaceanu-Stolnici despre sine, dar la persoana a treia, pentru … conspirare. Şi doctoratul cu titlul de docent i s-a confirmat în anii ‘70, iar Stolnici a devenit academician în … 1992.” De unde se vede că, Organul, spre deosebire de poporul dâmboviţean, îşi ţine cuvântul şi după lichidarea sa proprie. Dar va fi fost chiar reală acea lichidare a Organului? Uitarea, cu mult mai mult decât iertarea iresponsabilă, este una dintre caracteristicile poporului român din scumpa noastră patrie. Din această cauză, unii turnători, după aşa-zisa Revoluţie, au devenit nişte figuri extrem de populare publicului, şi chiar îndrăgite. Pentru că, nu-i aşa?, “trăgătorii-de-limbă”, după gustul neo-mioritic, sunt considerate persoane şarmante, şuetiste, dacă nu chiar (Doamne, iartă-mă!) … charismatice. Ziarul Cotidianul a avut interesanta idee de a depista prin sondaj public (2,322 de presoane intervievate) pe… Cei mai iubiţi dintre informatori. Iată-i! Ctin. Bălăceanu-Stolnici “Laurenţiu” (1 - 24,7% - 573 voturi); Mona Muscă “Dana” (2 - 22,4% - 521 voturi) politician; Sorin Roşca Stănescu “Deleanu“ şi „H15“ (3 - 16,8% - 389 voturi) ziarist; Sorin Antohi “Valentin“ (4 - 6,8% - 158 voturi) profesor; Cornel Ivanciuc “Alexandru Balea“ (5 - 6,3% - 147 voturi) ziarist; Johnny Răducanu “Rică“ (6 - 4% - 94 voturi) muzician; Alexandru Paleologu (7 - 4% - 92 voturi) diplomat şi politician; Preot Justin Marchiş (8 - 3,9% - 90 voturi); Mitropolit Nicolae Corneanu (9 - 2,4% - 55 voturi); Carol Sebastian “Max“ (10 - 2,2% - 50 voturi) ziarist; Mircea Ionescu - Quintus (11 - 2,1% - 48 voturi) politician; Ştefan Augustin Doinaş (12 - 1,4% - 32 voturi) scriitor; Augustin Buzura “Gusti“ (13 - 1,2% - 29 voturi) scriitor; Dan Amedeo Lazarescu – tatăl vitreg al actualului premier Călin Popescu Tăriceanu (14 - 1,2% - 28 voturi) politician; Eugen Uricaru “Udrea“ (15 - 0,4% - 9 voturi) scriitor; Dan Ciachir – remuneraţia pentru informaţiile date venea, în cazul său, sub formă de … ţigări Philip Morris (16 - 0,3% - 7 voturi) publicist şi scriitor. Invidia este un necaz omenesc extrem de răspândit şi vechi decând lumea. Din această cauză, procentul celor care creează este net inferior celor care-şi pierd vremea cu lucruri mărunte. Şi asta datorită faptului că invidia este un păcat, la fel ca mândria, care îţi absoarbe energiile pozitive şi te erodează. Iar teama de devastările ce le poate aduce invidia a făcut ca cele mai multe dintre popoare să respecte, cel puţin în mod oficial, poruncile date Israelului: Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. În acelaşi timp, ni se cere să nu ne justificăm pornirile animalice din noi prin arumentaţii de genul “cosi fan tutti” (aşa fac toţi), ci, mai degrabă, să ne folosim din plin discernământul care ni s’a dat: Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea. Să nu părtineşti pe sărac la judecată. (…) La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. Cu două mii de ani în urmă, privind înciudaţi la minunile săvârşite de Isus din Nazaret, fariseii cârcoteau: “Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” “Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi, este pustiită; şi orice cetate sau casă, dezbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui”, a fost replica atât de simplă a Fiului de Dumnezeu. Turnătorii nu sunt atât de deplâns că s’au lăsat pradă invidiei proprii, ci pentru că, făcând parte din elitele unui neam, nu s’au gândit o clipă că îl pot duce la pustiire, la fel ca o împărăţie desbinată împotriva ei însăşi. Cât despre Securitate ca instituţie … să dăm Satanei ce este al Satanei … ***

de Cristian Ioanide

http://archive.romaniantimes.com/resources/195.+Editorial$2C+Turnatorul$2C+Cristian+Ioanide.pdf

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează