LEGIONARUL și Stejarul din Mamvri!

Petre Petrea LegionarulAcum ceva vreme a plecat discret la cer un om. Nu știu dacă în afară de familie ii duce careva dorul, dar mie îmi apare când și când în gând. A fost un om care și-a lăsat amprenta pentru veșnicie. Din punctul meu de vedere un om remarcabil, vesel, luminos, educat și citit, plin de înțelepciunea adunată în timp, modest și discret. L-am cunoscut prin intermediul unui prieten. Mi-a spus la momentul respectiv că sunt singura, din punctul lui de vedere, care ar putea să îi spună povestea altfel, simțită doar și nu în goana după senzațional. Posibil să fie așa.

Am citit tot ce se scrisese despre el. Niște fapte adunate, fără nimic care să prezinte și omul. Ăla cu bune și cu rele, cu vise și dezamăgiri, cu temeri și reușite. M-am prezentat la poartă cu toată neștiința de care eram în stare și am plecat vorbind singură pe drum. Și am revenit de câte ori am putut cu setea de a ști cât mai mult, de a absorbi ca un burete tot. Vedeți voi, ne-am obișnuit să trăim oricum, să facem compromisuri mai mari sau mai mici, în speranța că vom trăi mai bine. Am avut șansa să văd că se poate trăi și fără, cu suferințe greu de imaginat, care surprinzător l-au ridicat în loc să îl coboare. Îl priveam vorbind despre familie și copilărie. Erau sfinte. În vremurile în care puțini făceau școală, el și frații lui erau premianți. Mama era centrul universului, iar învățătura poarta spre lume. S-au tras unii pe alții și au devenit oameni toți.

Era legionar. Și? Nici nu știam bine ce înseamnă asta. El vorbea cu mândrie, iar eu incercam să înțeleg de ce. Îmi explica frumos, ca la grădiniță și încet, încet am început să înțeleg. În istorie au rămas ca o pată neagră, dar cred că adevărul e pe undeva pe la mijloc. Au avut uscaturile lor, abuzuri și exces de zel, dar și oameni remarcabili, cărora timpul le-a redat valoarea ce li se cuvenea. Un astfel de om am cunoscut. Echilibrul era cuvântul cheie. Și omenia în forma ei cea mai pură. Și-a crescut fii în acest spirit liber, i-a învățat să gândească și să simtă, le-a oferit rădăcini, dar i-a învățat și să zboare. Și-a îndeplinit misiunea pe acest pământ. A creat valoare.

Sper că ești bine acolo sus domnule Petre. Noi de aici ne străduim să îți urmăm exemplul. Atât.

ASTRIDA

P.S. "Stejarul din Mamvri a fost inflorit la mine acasa"! Da, simbolul vesniciei si barbatiei desavarsite..stejarul, speranta tuturor celor tari cu radacini puternice in pamantul stramosesc si cu coroana ca o radacina in cer, a fost tot timpul in casa mea, atunci cand ii gaseam pe cei trei la taifas – nea Petrica (Petre Petrea), Bucur Negulescu si tata (Stelian)! Pentru mine erau Treimea, la umbra stejarului – a casei strabune! Nea Petrica asemenea unui Hristos, cu urmele jertfei pe tot corpul dar zambind a Inviere, Bucur Negulescu, Tatal - Principiul, arhetipul legionarului, plin de carti, de mustea prin privire a cultura adevarata si…tata, Duhul blandetii, cu ochii lui albastri si umezi, ca un cer de vara pe o iarba verde, plina de roua diminetilor senine. Cei trei pentru mine au fost intruchiparea Sfintei Treimi, aici jos, la stejarul din Mamvri, casa mea, ca un pantec de mama, de unde s-au nascut vieti, povesti, sperante si visuri, ca intr-o adiere de Tarkovschi. Ca intr-un buchet de imagini am revazut asta, acum, citind randurile bunei si de demult prietenei mele – Astrida. Nimic intamplator! Am trait sa cunosc 2 Treimi! Una vesnica, sus si alta aici jos! Sunt deplin si multumit! Ce pot sa-mi doresc mai mult? Odihna vesnica Treime de aici!! Pe toti v-am petrecut Dincolo...voi asteptati-ma...la vreme, ca vin sa stam iarasi la taifas, la un alt Mamvri...ceresc! Atat!

AD