DOSARELE LUI DIDIMOS - La 102 ani de la Marea Unire PSD-ul se face că uită de o lege prin care ungurii obțin autonomia Ținutului Secuiesc/Székelyföld, primarul Buzăului întinează memoria celor căzuți în Decembrie 1989

Tinutul Secuiesc Toma Revolutie BuzauCă PSD-ul este partidul care a acționat cel mai mult împotriva românilor timp de 26 de ani nu mai este un secret. Că PSD-ul este partidul care a bătut palma cu UDMR-ul la fiecare guvernare, iarăși nu mai este un secret. Pozițiile oamenilor cu cap s-au făcut auzite pe toate posturile naționale imediat după ce știrea a bufnit, spre disperarea PSD, în presa centrală. Chiar în acest moment îl aud cu scârbă pe Ciolacu, la televizor, dând un soi de drept la replică Președintelui României. Unul care NU a muncit o zi în viața lui, are tupeul de a ”se lua” de Klaus Werner Iohannis – unul dintre cei mai buni președinți ai României din 1965 încoace! Culmea tupeului PSD! Dar nu despre asta este vorba în materialul de față, este mai degrabă un preambul, aș putea spune.

            Întâmplător sau nu, tot astăzi, primarul PSD al Buzăului, Toma Constantin, în cadrul oficial al Consiliului Local Municipal Buzău, afirmă despre cei căzuți în Decembrie 1989 ”„Văzând atâta umplutură şi faună care nu a adus nici un progres acestei ţări, nu am mai luat revoluţionar... ăăă..., certificatul de revoluţionar”. După care continuă „Dacia reprezintă mai mult decât Revoluţia de la 1989 (…)”. După tot ce a făcut rău pentru acest municipiu, după toată gașca de servili pe care a strâns-o în juru-i și pe care o hrănește din banii noștri și pe tinerețea noastră, celebrul edil al Buzăului pare a lua în derâdere Revoluția Română din Decembrie 1989. Oare nu știe că șeful său direct, Ciolacu – UDMR, are certificat de revoluționar? Certificat care i-a adus beneficii bănești atâția ani? Hm.. o fi uitat!

            Cât despre mirobolantul Romașcanu, senator de Buzău, ce să mai spunem? Omul, fost ministru al culturii în România, unul dintre cei mai slabi dealtfel, cel care încă mai simte gustul amar că nu a reușit să cumpere pentru statul român ”Cumințenia Pământului”, lucrare semnată de Constantin Brâncuși, din motive de el știute, și din cauza căruia colecta națională a devenit un circ stupid pe banii românilor, revine pe facebook. Până mai ieri pupa obrajii Dăncilei și afirma plin de el ”Un vot pentru Viorica Dăncilă este un vot pentru PSD” (sursa: http://www.ziare.com/buzau/stiri-actualitate/romascanu-un-vot-pentru-viorica-dancila-este-un-vot-pentru-partidul-social-democrat-7868701)! Astăzi, senatorul minune ce să vezi că postează pe contul de facebook?? ”Iohannis=Dăncilă=Codrin Ștefănescu, marile spirite se întâlnesc”. În bunul stil PSD, ”azi ne pupăm – pe unde apucăm – mâine ne scuipăm în cap”, Lucică, ales al poporului încearcă să își aroge rolul de votant împotriva Legii Autonomiei Ținutului Secuiesc, pozând în salvatorul Transilvaniei. Nimic mai penibil! Întrebare, domnule senator: Dacă președintele nu ieșea să vă tragă de urechi, cum se încheia treaba asta? Înainte de a trânti vreo mincină populistă de genul ”noi oricum votam împotrivă”, aș completa cu o nouă întrebare: Nu este așa că de fapt ședința fulger de astăzi a fost programată tocmai după ce Președintele României a dat cu PSD-ul de pământ? Nu de alta, dar fix cu o zi înainte, pe 28 aprilie 2020, conform https://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2020-04-28&ComisieID=69718c4c-e30d-45ed-91a3-e62e2fce9ae5ați avut în lucru și ați votat nu mai puțin 17 inițiative legislative. Oare nu putea intra și această lege? Tocmai de aceea sunt convins de faptul că în esență era vorba de un troc, așa cum ați tot făcut din anii 90 încoace, împreună cu UDMR-ul. Astăzi Ținutul Secuiesc nu se pregătește de alegeri doar pentru să un sas, Președinte al României, v-a oprit în ultimul ceas! De ce pot afirma, sigur pe mine, despre un troc PSD – UDMR? Simplu? Eu nu îl citesc pe Tereacă, sau pe alții ca el. Am citit declarația senatorului UDMR, Benedek, din februarie 2019, care afirma clar și răspicat că ”(...) UDMR are o relație bazată pe „interes” care de multe ori s-a dovedit viabilă în rezolvarea problemelor comunității maghiare, probleme care nu au fost ascultate de către partidele aflate în opoziție. Pentru noi există doar o singură „uniune”, comunitatea maghiară. Luptăm și lucrăm zilnic, pentru ei, pentru apărarea simbolurilor și a valorilor comunității” (sursa: http://www.turnulsfatului.ro/2019/02/04/deputatul-sibian-benedek-dezvaluie-relatia-udmr-psd-nu-e-iubire-e-interes/).

            În loc de concluzii: Aceștia sunt oamenii care astăzi ne conduc destinele, și au mâna pe banii acestei țări și ai acestui oraș: Marcel Ciolacu – pseudo-revoluționar, fără o zi de muncă până la 29 de ani! Lucian Romașcanu – fost director la KanalD, Cancan și Libertatea, pare-se fiul unui cunoscut procuror din perioada de tristă amintire, împotriva căreia a ”luptat” Ciolacu! Constantin Toma – cel care a falimentat Metalurgica și alte câteva firme, cel care ne-a lăsat fără căldură, fără apă caldă și care dănțuia în timp ce podul de pe Marghiloman se prăbușea peste șosea, cel care ne-a scumpit metrul cub de apă și tot așa. La vot avem șansa să îi trimitem pe tușă! Nu de alta, dar vă închipuiți că puteam vorbi maghiara dacă aveam președinte, guvern și majoritate parlamentară PSD?

DIDIMOS