DOSARELE LUI DIDIMOS - Toma, cam confuz și încurcat în propriile acțiuni; sau cum Minciuna are picioare scurte

SEC DE TOMACă primarul municipiului Buzău, împreună cu prietenașii lui își bat joc de noi, buzoienii, știm, cunoaștem, nimic nou sub soare! Faptul că individul ăsta minte cum respiră, iarăși cunoaștem, și să îi trecem în revistă cele mai ordinare dintre minciuni ar fi redundant, căci doar cei ce nu vor nu le cunosc! Cu toate acestea, pentru prima dată în toți anii de domnie, Tomiță folosește preșa (presa aservită) într-un scop demn de lăudat: acela de a transmite buzoienilor un mesaj de responsabilitate în ceea ce privește așa-zisa relaxare! (vezi aici: https://www.facebook.com/watch/?v=1044329772628174). Un semn de civilizație până la urmă într-un oraș ce se vrea a aparține anului 2020.

            Cu toate acestea nu este de dorit a uita atitudinea comunistoidă a edilului, prea-iubitul conducător al destinelor orașului Buzău, cu ceva vreme înainte, adică înainte de a avea deschise două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii răspândirii noului SARS-COV-2! (https://ziare.com/social/administratia/dosar-penal-la-buzau-dupa-ce-s-a-redus-numarul-curselor-de-transport-in-comun-din-cauza-pandemiei-1607847). Mai mult, în contextul în care în Buzău NU erau făcute testări, cu un tupeu incredibil – caracteristic politicianului grobianist al zilelor noastre, indiferent de culoarea politică, edilul faliment (sau parandărăt, cum doriți), ne prezenta ca la proști, placa cu Buzău – oraș sigur! (vezi: https://www.newsbuzau.ro/editoriale/42521-dosarele-lui-didimos-la-buzau-mascarada-si-minciuna-continua-fara-nici-o-jena-filmul-penibil-facut-de-primarul-toma). Mai mult, prin mai știm noi ce mișmașuri, la unele televiziuni centrale ținteșteanul nostru și-a prezentat wc-urile numite lavoare mobile ca fiind invenția secolului pe străzile Buzăului (vezi: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/primul-oras-din-romania-care-pune-la-dispozitia-cetatenilor-lavoare-mobile-cu-apa-si-sapun-pe-strada-1287071). Evident am scris și despre acest aspect, nu cumva să rămână careva cu impresia că Toma & co poate prosti pe toată lumea (vezi: https://www.newsbuzau.ro/editoriale/42251-dosarele-lui-didimos-super-primarele-buzaului-continua-bataia-de-joc-la-adresa-buzoienilor-sau-lavoarele-mizerabile-si-ordinare-vs-tuneluri-pentru-dezinfectie; https://www.newsbuzau.ro/momentul-zilei/42343-in-atentia-dsp-buzaul-oras-deschis-zoailor-publice-jegurile-lui-toma-lavoare-cu-zoaie-infundate-in-plin-centru-orasului) – apropo, sperăm că ați remarcat că după materialele noastre pe această temă, wc-urile acelea ordinare, adevărate focare de infecție, au dispărut!

            Oricum, să revenim la labilitatea edilului, cu morcovul penal la spate, și cu perspectiva pierderii alegerilor locale! Nu putem să nu ne aducem aminte poziția acestuia când încă umbla cu fofârlica numită ”Buzău – oraș sigur!”:

1)        Vă aduceți aminte cum mai cerea el Prefectului și Guvernului (auziți voi, unul cu pământ în buletin, se răstea la Guvern și la Prefect!!!) scoaterea Poștei din carantină? (vezi: https://www.news.ro/social/primarul-municipiului-buzau-cere-scoaterea-de-sub-carantina-a-cartierului-posta-si-demiterea-prefectului-o-singura-masura-este-necesara-pentru-protejarea-buzoienilor-sa-fie-schimbat-prefectul-1922405707382020051519355149).

2)        Vă aduceți aminte cum cerea demisia Prefectului Județului Buzău pentru că a avut ”tupeul” să nu îl informeze și pe el? Iar răspunsul Prefecturii face referire la ”un limbaj ce nu poate fi reprodus” în momentul în care a fost informat telefonic? (vezi: https://ziare.com/stiri/coronavirus/disputa-intre-primaria-si-prefectura-din-buzau-din-cauza-cartierului-carantinat-primarul-protesteaza-prefectul-raspunsul-sau-nu-poate-fi-reprodus-1610159).

3)        Vă aduceți aminte că în repetate rânduri cerea ridicarea carantinei deși Poșta era încă un focar activ? (vezi: https://opiniabuzau.ro/foto-primarul-toma-cere-ridicarea-carantinei-in-cartierul-posta-si-demiterea-prefectului-dimian/).

4)        La care adăugăm asocierea, firească de altfel, cu mesajul PSD-ist referitor la ”blocarea economiei prin carantinarea populației și decretarea stărilor de urgență și apoi de alertă!

Ete că acum s-au adeverit cele mai negre coșmaruri. Buzăul ocupă locul 23 în țară după numărul de infectați (vezi: https://covid19.geo-spatial.org/) și situația se agravează pe zi ce trece. Transbusul, lavoarele mizerabile precum și lipsa curățeniei în oraș pot fi considerate cauze ale acestei situații deplorabile!

            În loc de concluzii: Succes în alegeri, domnule Toma Constantin!

DIDIMOS