Dosarele lui Didimos - De Ziua Drapelului Național un fost militar al Armatei Române, un colaborator pe bani grei al Primăriei Municipiului Buzău face bășcălie de un simbol național, Domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt

Stefan cel Mare batjocorit de un militarPe 26 iunie, de Ziua Drapelului Național al României. o persoană publică – cu state de plată destul de groase semnate de către edilul municipiului Buzău, postează pe o rețea de socializare o fotografie ce aduce o gravă atingere unui simbol național, voievodul Ștefan cel Mare. Lăsând la o parte contextul internațional creat de ”noua revoluție culturală”, lăsând la o parte semnificația cu totul deosebită a zilei de astăzi, postarea cu pricina este de un prost gust indubitabil. Oligofreniada care a cuprins anumite paliere ale primăriei orașului nostru a atins, prin astfel de momente, cote foarte înalte. Cu siguranță că instituțiile statului nu se vor sesiza. Cu siguranță că autoritățile locale (Primărie, Consiliul Județean, Prefectură) nu vor avea o poziție față de un astfel de demers. Tocmai de aceea, noi, cetățenii acestui încă frumos oraș, ar trebui să luăm atitudine.

 

          Fost militar de carieră, om care a jurat credință însemnelor naționale, domnul în cauză a considerat că este oportună această postare profund anti-românească! Bravo! Felicitări maxime! O fi din cauză că nu s-a mai ținut Drăgaica?

Concluzii: Cam acesta este respectul față de simbolurile naționale al oamenilor ce gravitează în jurul edilului Buzăului, cel care se bate cu pumnul în piept că scrie istorie, face cultură și inventează roata.

DIDIMOS