DOSARELE LUI DIDIMOS - Tactici de campanie! Cum încearcă agaricii lui Toma, unii specialiști în dezinformare conform propriului CV, să ducă buzoienii de nas

campanie dezinformare PSD Buzau 2Campania electorală a început de mult, pentru unii imediat după alegerile din 2016. La nivel local, dar și la nivel național jocurile de culise s-au încins de mult! Afacerile, întotdeauna transpartinice, sunt cele care primează. Cine are dubii ori este prost, ori este prost. Clientela politică trebuie servită, uneori peste limita inimaginabilului. Posturile din instituțiile de stat, de la portar la director sun amanetate și notate pe șervețele murdare de sos de roșii. Amantele, șoferii, secretarele deja se visează directori de marketing, asistenți personali prin diferite cabinete, uneori ministeriale și tot așa. Lipitorii de afișe se gudură și dau din ei toată transpirația doar – doar de se vor vedea pe liste la consiliile județene sau la primării. Fostelor pile le tremură lenjeria căci se știu pe făraș, mă rog, cele care nu au schimbat ștuțul între timp, și nu au avut spiritul de orientare dezvoltat.

 

Nevestele, că ăia mai proști își angajează nevestele, nu amantele, sunt în mare dilemă! Să își tragă amant, sau să doar să își tragă?!
Dacă la nivel național PSD-ul nu mai prididește să și-o ia peste bot ba de la PNL, ba de la USR, cam din toate pozițiile posibile, la localele noastre în Buzău lucrurile stau un pic diferit. Aici, șeful Tuie Moma, a reușit – zic gurile rele – să consolideze hora cu partenerul de afaceri Romanescu, și să își cumpere tot viitorul consiliu local! Normal, omul este în foame de bani! Rate, restanțe, procese etc. Pentru a se asigura însă că totul va fi bine, și-a tras și o gașcă de foste păstăi verzi, niște impostori care s-au mufat la banul public mai ceva ca amantele la știulete. De ceva vreme, analiștii vieții prăjite, fac și desfac mesajele politice buzoiene din toate pozițiile, folosind tactici dintre cele mai cunoscute (asta după ce au văzut cum a câștigat Trump în SUA). Din acest motiv am reușit să identificăm până în prezent peste 750 de conturi false, toate pro-Toma Constantin, dintre care vă prezentăm doar câteva (vezi foto). Pentru o idenficare a acestor conturi am folosit următoarele criterii: prezența pe pagina actualului edil; prezența comentariilor elogioase de tipul ”Felicitări domnului primar!”, ”Mare gospodar domnul primar”, ”Ce lucruri frumoase ați reușit pentru Buzău, domnule primar”. Aceste comentarii însoțesc toate postările primarului, în general cam la aceleași ore din zi (se face un simplu calcul ora postării + ora verificării – intervalul rezultat = ora apariției comentariul din momentul postării). De pe aceleași conturi se postează foarte acid la adresa tuturor celor care ”nu recunosc meritele primarului”. Aceste luări de poziție sunt fie prin utilizarea de cuvinte la limita bunului simț, fie prin etichetări de genul ”Boșcodistule”! Crearea de conturi false pe rețelele de socializare nu este o practică nouă. O persoană poate administra până la 2-300 de conturi fake și în funcție de timpul avut la dispoziție interacționează de 2-3 ori pe zi pe fiecare dintre aceste conturi. Sumele plătite pentru 100 de conturi variază de la 200 la 400 de euro și se stabiliesc în funcție de activitatea conturilor respective! Aș fi mojic să spun că în zona Buzăului există doar conturi fake pro-Toma! Am identificat conturi fake și pentru alți candidați buzoieni! Le analizăm însă pe acestea acum deoarece la butoane este un fost militaur agățat la banul public de ceva vreme.
O altă tactică folosită este aceea de a ”scoate balaurul”. Astfel, deși fostul primar Constantin Boșcodeală NU este pe lista contracandidaților la Primăria Municipiului Buzău pentru localele din 2020, pe diferite canale pseudo-media, plătite din bani publici, se inoculează ideea că ”Toma a făcut mai multe decât Boșcodeală”. Astfel, toate comentariile de genul ”dar Boșco ce a făcut?”, ”Boșco nu a făcut nimic”, ”Toma a făcut într-un mandat mai mult decât Boșco în 12 ani” încearcă, și parțial reușesc, să inducă ideea unei lupte electorale Toma – Boșcodeală! Această idee are mare priză la electoratul îngust la minte, electorat disciplinat, electorat care oricum votează Toma. La localele din acest an candidează mai mulți reprezentanți ai partidelor politice: medicul Zoican, judecătorul Florescu, Bebe Ionescu și alții, nu Boșcodeală! Inocularea acestei idei nu este altceva decât o tactică în manipularea electorală, o tactică bine ticluită și aranjată de către echipa de campanie!
Altă tactică este aceea a inundării rețelelor de socializare cu filmulețe menite a prezenta ”realizările mărețe” ale catopintrecului. Stadionul de atletism, aceași Cale a E(r)orilor, același Cimitir al Eroilor refăcut fără autorizațiile necesare, rondurile verzi pentru care se plătesc miliarde de lei doar pentru udat cu vidanjele acelea infecte de la Urbis, dungile cu vopsea prezentate ca mărețe piste de biciclete și alte mizerii și ordinării utile doar pentru parandărături și mințile proștilor. Mai nou, tot pe banii noștri, observăm că se intensifică activitatea de postări de filmări, penibile și de doi bani în esență, cu un ritm de zici că e cel puțin mustuitor.
În loc de concluzii:
⦁ milioane de euro din împrumuturi bancare cheltuite doar pentru a se lua parandărături (ADSERVIO, Calea eroilor, Manualul de Istorie, festivalurile bețivilor cu așa zișii 300.000 de turiști, conturile pseudoziariștilor locali, autobuzele-rable cumpărate cu prețuri cel puțin duble de la fier vechi și multe altele);
⦁ bătaie de joc la adresa buzoienilor (scumpirea apei, ne-a căzut podul în cap în timp ce Tuie Moma dansa cu oțetarii în Drăgaică, tăierea căldurii în școli doar pentru a justifica contractele pe sute de mii de euro cu R..... pentru centrale termice, falimentarea RAM-ului, celebrul cazan din zona industrială care ne-a mâncat ficații și muuulte altele);
⦁ jaf la drumul mare cu banii noștri (a se vedea doar Raportul de audit din acest an);
⦁ jongleriile cu posturile pentru rude, amante și clienții politici;
⦁ asocierile dubioase cu personaje din zonele gri ale vieții economice și politice ale orașului nostru;
Nu vă încredeți în campania lui Tuie Moma! Buzăul este un municipiu sărac, incult și furat zilnic! Buzăul lui Toma este o cangrenă pe harta României! Buzăul lui Toma este groapa noastră, este sicriul nostru! Haideți să schimbăm ceva! Haideți să arătăm acestor analfabeți și pupincuriști, militauri sau nu, că electoratul lor nu contează și să dăm un șut în fund idioților care ne căpușează viața atât nouă cât și copiilor noștri! Haideți să îl trimitem pe senatorul cu nevasta la atâtea companii ale statului la ziarele de unde a venit, să scrie despre Viorel și Vulpița! Haideți la vot! Haideți să îi bășim pe fiecare în văgăuna de unde a răsărit!

DIDIMOS