O altă călătorie la capătul nopţii -Raport pentru lucrarea "Vertebre româneşti"

Procesul comunismuluiO altă călătorie la capătul nopţii -Raport pentru lucrarea "Vertebre româneşti"

1. Istoric sintetic al zbaterii mele justiţiare

           1.1 Introducere: contrarevoluţia din 1990. Ca supus al satrapiei comuniste, refugiat în profesionalism, natură şi filozofie, am acumulat frustrare şi ruşine [1]. Pentru a mă curăţa de umilinţe şi laşităţi, după 22 decembrie 1989, m-am aruncat în farsa "eliberării" [2], m-am implicat (vezi episoadele relatate la [3] ) în încercarea de răsturnare a puterii securi-comuniste, adică de continuare a revoltei începute la 16.12.89, întru împlinirea revoluţiei anticomuniste, prin înfruntarea Contrarevoluţiei feseniste.

Prin tot ce am intreprins (încercarea de a fonda "Partidul renaşterii spirituale" şi de a lansa "Alianţa 90"; constituirea Asociaţiei "Dialog Piatra Neamţ"- implicată în acţiuni de protest locale şi naţionale, participantă în mitingul din Piaţa Universităţii, membră în Alianţa Naţională pentru Proclamaţia de la Timişoara; constituirea Alianţei Opoziţiei din Neamţ- implicată în încercarea de unificare a forţelor anticomuniste; constituirea Alianţei Civice etc.) am încercat să combat farsa "tranziţiei" criminale: conservarea puterii şi acapararea avuţiei acumulate în lagărul comunist de către foştii gardieni (moştenitorii lor)- camuflate prin năpîrlire organizaţională şi ideologică. Eforturile noastre au fost patetice, dar complet sterile, dintr-o sumedenie de motive, începînd cu slăbiciunea rezistenţei interne şi terminînd cu complicitatea externă (cîştigată prin vînzarea pe nimic a unei părţi din pradă şi aservirea neocolonială a ţării la noii stăpîni, în urma trocurilor la masa verde "geostrastegică"). Bătălia anului 1990 a fost redusă la lovitura "mineriadei" de către cei interesaţi în ascunderea dezertării lor de pe frontul unei revoluţii agonizante, ce nu şi-a putut atinge masa critică din cauza rezistenţei aparatului securicomunist regrupat (vizibil şi subteran) în spatele FSN, confiscării "opoziţiei" prin agenţi infiltraţi şi diabolizării ei prin media de serviciu ajutată de reţeaua informatorilor conspiraţi, docilităţii colaboraţioniste a majorităţii populaţiei- domesticite comunist, etc. Am sintetizat observaţiile mele privind "feseniada" contraevoluţionară (în care trebuie încadrat episodul "mineriadei") într-un Raport-Rechizitoriu depus la 22.12.2007 [4], cu care am încheiat participarea mea la cercetarea efectuată de procurorii militari din echipa Voinea (vezi şi [5c]) declanşată de depunerea unei plîngeri penale [5a] pentru reprimarea noastră la Piatra Neamţ, acţiune explicată într-o declaraţie de presă [5b]. Hotărîrea cu care oamenii Sistemului au dus lupta (care ar fi putut fi tratată ca "restauraţie", dacă regimul ar fi scăpat vreo clipă puterea din mîini) s-a bazat şi pe teama vinovaţilor de a nu fi pedepsiţi pentru crimele care compun "genocidul comunist". Toate episoadele bătăliei s-au învîrtit în jurul "joscomunismului"- care nu avea sensul ideologic pretins de actorii agitaţi pe scenă de servicii secrete, ci un înţeles acut justiţiar. La deschiderea porţii lagărului de exterminare, exploatare si alienare- care distrusese cîteva generaţii, cerinţa stringentă- pentru deţinuţi- era răsturnarea criminalilor şi pedepsirea lor- nu schimbarea formelor organizaţionale şi acoperirilor ideologice- cu rămînerea lor la putere.

           1.2 Denunţarea genocidului comunist. Am infiinţat, la 31 august 1990 [6], Alianţa Opoziţiei din Neamţ (devenită ulterior Forumul Antitotalitar si apoi Convenţia Democratică). Printre formaţiunile care au aderat la A.O.N. se afla Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici- din Neamţ. Ei ne-au semnalat că există indicii privind existenţa unor gropi comune în pădurea de la Dealul Mărului-în care au fost aruncate victime ale securităţii. În urma săpăturilor (la baza unor pomi marcaţi cu cruce de cei ce au găsit urme ale masacrului din 1949) am găsit resturile a 11 persoane executate extrajudiciar în acea pădure, împreună cu alte probe (gloanţe, linguriţe, oglinjoare, monede RPR, martori)- material predat trimişilor Procuraturii militare Bacău, pentru a deschide dosarul "Katyn-urilor" româneşti. Au urmat cîţiva ani de cercetări în dosarul 430/P/1990, culegîndu-se mărturii şi verificîndu-se piste- curmaţi cu NUP la 08.10.1993, pe motiv că s-ar fi scurs anii prescrierii. Am lansat (în presa la care am avut acces) un Apel pentru denunţarea/judecarea genocidului comunist [7], din care citez: "Daca aceasta asteptare se prelungeste, martorii vor dispare, ducind cu ei in mormint pagini de istorie irecuperabile. O natiune care asteapta infricosata sa treaca timpul pentru ca vinovatii sa iasa din scena, pentru a nu risca confruntarea cu reteaua lor, inca puternica si periculoasa, facindu-se ca nu observa ca in acest fel, victimele sint trimise in neantul uitarii, se compromite usturator.[] Lansam un apel pentru declansarea operatiei de clarificare a episodului represiv comunist din istoria României.   Sa facem gropile comune sa devina morminte, supravietuitorii - martori, cosmarurile -amintiri, intimplarile - istorie, astfel incit aglomeratia productiva româneasca sa redevina o NATIUNE". După descoperirea, în noiembrie 1990, a unei alte gropi comune, pe Dealul Balaurului (care a generat cercetările din dosarul 146/P/1995, închis similar, la 8.11.1996) atmosfera în oraş a devenit irespirabilă. Securiştii agitau informatorii, care provocau populaţia împotriva noastră- demascaţi ca "vînători de vrăjitoare". Comemorarea victimelor comunismului şi a revoluţiei, la 16.12.1990, a fost înăbuşită violent [8], de hoardele securisto-comuniste, care au ocupat toate intrările cimitirului (ca să nu putem depune o coroană nici la mormîntul generalului Dăscălescu) şi ne-au huiduit şi lapidat pe tot traseul de retur, pînă cînd am fost "salvaţi" de post-miliţienii aparent depăşiţi, dar evident complici şi încîntaţi de molestarea noastră. Se repeta modul în care fusesem trataţi în Mai 1990 [9ab]- pentru că făceam greva foamei, solidari cu doleanţele Pieţei Universităţii -miting în care ne-am implicat, după alungarea noastră din Piatra Neamţ (vezi documentele publicate pe site-ul menţionat, cum ar fi Manifestele Golaniei şi relatările ulterioare din ciclul "Acum 4 ani, contrarevoluţia…").

           1.3 Din contestaţie în exil. Am constatat, pe parcursul anului 1990, că revoluţia e părăsită şi învinsă, că aspiraţia justiţiară nu găseşte ecou în rîndurile unei populaţii reeducate prin descurcare, că "opoziţia" anticomunistă- politică şi intelectuală- se face doar că luptă (limitîndu-se la acţiuni simbolice, sterile , convenabile puterii), că străinătatea nu incurajează/sprijină împlinirea revoluţiei eliberatoare; că puterea şi-a valorificat atuurile, reuşind să arunce asupra noastra populaţia instigată- încît, tot noi, denunţătorii crimelor regimului comunist am devenit ţintele represiunii, realizate prin dirijarea din umbră a "oamenilor de bine". Mi-am explicat poziţia contestatară într-o serie de comunicate de protest, de alarmă, de solidarizare cu ultimii combatanţi şi - în final- de părăsire a aparentei înfruntări civice (vezi [10-15]). Protestele dovedindu-se inutile pînă la penibil, constatînd continuitatea puterii şi înfrîngerea încercării de revoluţie, am denunţat făcătura fesenistă, respingînd faptul monstruos împlinit şi participarea la marele jaf postdecembrist, declarînd că nu recunosc noua legalitate- cu constituţie cu tot [16], încercînd - fără rezultat- să-mi anulez co-cetăţenia cu Ion Iliescu şi să obţin azil politic la ambasada Franţei/ SUA/ Canadei din Bucureşti- pentru ca să scot astfel în evidenţă natura reală a regimului. Am explicat fără echivoc esenţa atitudinii mele în Scrisoarea deschisă către congresul AFDPR [17] din care citez:" declar ca nu pot accepta participarea mea la constituirea esafodajului stiintific si cultural românesc, in conditiile in care societatea al carui membru sint nu este reabilitata prin consumarea unor acte elementare de dreptate, prin pedepsirea vinovatilor si despagubirea morala a victimelor lor... V-as jura, pentru a intari aceste declaratii, ca nu voi accepta niciodata sa ma joc de-a stiinta pe suprafata unui pamint in care oasele celor ce au luptat si suferit pentru conditia mea umana ZAC BATJOCORITE DE UITARE.Nu pot insa sa jur, din pacate, pentru ca nu mai am pe ce!Cine stie pentru cit timp..." Îmi opream astfel cariera de matematician (preocupat de uşurarea iniţierii în matematică) şi de inginer electronist (preocupat de tehnologia analogică- aplicată în TV color şi digitală- aplicată în calculatoarele personale, cum ar fi "CIP- Electronica", pentru care concepusem un sistem de operare şi Caietul service), considerînd că, în situaţia creată în România, activitatea de cercetare nu mai e compatibilă cu demnitatea. Postura mea devenind insuportabilă, m-am refugiat la Montreal, de unde am încercat să alertez exilul românesc privind continuarea capturării României de către reţeaua criminală securicomunistă. Am ţinut conferinţe şi am postat pe Internet numeroase mesaje (vezi exemple la [18-23]), trimiţînd şi un protest documentat la Casa Albă [24], în momentul în care Ion Iliescu culegea fructele a ceea ce am numit "Tîrgul comunităţii evreieşti cu securitatea din România" [25abcd]. Mi-am dat demisia din Convenţia Democratică în clipa în care aceasta s-a aliat electoral cu ramura Petre Roman a hidrei, intuind prestaţia trădătoare care a urmat. N-am mai suportat zădărnicia zbuciumului donquijotesc, ieşind un timp de arenă- după ce mi-am cerut iertare pentru asta lui Călin Nemeş [26]. În anii care au urmat, mi-am îndreptat privirile către situaţia internaţională (exemple de reacţii la [27-34]), pentru a observa măsura în care decăderea civilizaţiei occidentale a contribuit la perpetuarea cancerului estic, realizînd că e vorba de mai mult decît de un accident/ghinion istoric, că sinistrul experiment românesc nu a avut un caracter local/excepţional, ci mai curînd s-a încadrat într-un mare experiment totalitar şi într-o degenerescenţă globală a civilizaţiei - deci că securiştii vor fi primiţi cu braţele deschise de cei interesaţi să dispună de "arendaşi" puternici şi fără scrupule, întru explotarea neocoloniei. Pe măsură ce înţelegeam de ce "Procesul comunismului" nu convine puterii mondiale, se re-înteţea provocarea de a nu mă conforma consensului tăcerii.

           1.4 Reluarea luptei pentru denunţarea blocării procesului comunismului În anul 2004, o întîlnire la Paris cu Cicerone Ioniţoiu m-a impresionat intens, redeschizîndu-mi rănile şi determinîndu-mă să lansez un site dedicat reflectării crimelor comunismului şi împiedicării judecării lor [35] Celălalt eveniment care m-a "reactivat", determinîndu-mă să lansez situl "Piata Universităţii" [36] şi Acţiunea pentru Eliberarea României [37a] a fost confruntarea contestatarilor cu Ion Iliescu, în Piaţa României din Montreal, la 18.09.2004 (vezi relatările de la [37b]). Cu ocazia alcătuirii unui grupaj de semnale pentru comemorarea revoluţiei din decembrie, am descoperit [38] că printre victime se număra şi fostul meu coleg din echipa de matematică a României (la balcaniada studenţească de la Ankara, din 1980), Gheorghe (Dorel) Nechita- unul dintre cei a căror asasinare pe 23.12.89 era investigată de echipa generalului Voinea. Inundat de un irezistibil sentiment de camaraderie/ tandreţe/ furie/ responsabilitate, m-am decis să-mi întrerup iar cariera (de cercetător interdisciplinar la institutul LICEF al Teleuniversităţii din Montreal, arhitect conceptual de sisteme de tele-instruire- cum ar fi sistemul TELOS, la care lucram în acel moment) pentru a impulsiona ancheta ce ar fi trebuit să facă dreptate- printre alţii- şi lui Dorel. Acest an "sabatic"… nu s-a terminat nici azi. Sosit la Bucureşti în aprilie 2005, am descoperit că echipa Voinea avea pe masă şi dosarul "mineriadei" din 1990, acest episod al "feseniadei" fiind cercetat însă separat de cel din decembrie 1989. M-am străduit să demonstrez legătura dintre fazele Contrarevoluţiei de-a lungul timpului, pe întreaga suprafaţă a României. La Piatra Neamţ, Iaşi, Sibiu, Deva, Ploieşti etc- nu reprimaseră minerii. Alţi "oameni de bine", manipulaţi de FSN prin presă, televiziune si informatori, terorizaseră opoziţia anticomunistă în întreaga ţară, pentru a repeta, la 20 mai 1990, "alegerile" din 1946 [39]. Pentru a putea sprijini/stimula orientarea de fond a cercetărilor, am depus la 26.04.2005 o plîngere penală împotriva celor care au deturnat/confiscat criminal revoluţia (vezi [5ab]), propunînd apoi ca probe/piste numeroase extrase din presa anului 1990 (şi un jurnal TV), care ofereau elemente consistente pentru inculparea celor ce au uzurpat instituţiile statului şi au folosit media aservită întru protejarea criminalilor securicomunişti. Cheia fenomenelor/dosarelor cercetate fusese evident confruntarea între cei ce doreau judecarea crimelor comunismului şi cei ce luptau pentru a o împiedica. Dar această linie a frontului era camuflată de "anticomunismul" de pradă, care nu urmărea decît oportunităţile privatizării, lozincile "terapiei de şoc" sau "restitutio in integrum", dînd puterii acoperire ideologică în acapararea avuţiei naţionale, din care au căpătat firmituri şi actorii pseudo-rezistenţei. Sau de "anticomunismul" de paradă, afişat de "disidenţi" şi "personalităţi", care suţinea că doreşte numai satisfacţia morală a pomenirilor suferinţelor şi vinilor, prin cărţi si reviste, fără efecte penale sau civile. Diversiunea aceasta sterilizantă, era susţinută, poate doar din confuzie/laşitate, de oameni ca P.M. Băcanu sau Ana Blandiana (vezi reacţia mea la [40]); a se vedea în acest sens modul în care aceştia au deturnat procesul iniţiat de Lucian Orăşel, către reparaţii… prin scuze şi 1 leu ca daune globale. Dar manevra de confiscare Ilieşiu-Tismăneanu-Băsescu, nu mai putea fi bănuită de naivităţi. Era clar că se încearcă validarea înscenării de justiţie istorică la care s-a pretat comisia Wiesel, prin creerea unui caz similar de tratament ideologic al crimelor trecutului- pe care societatea să-l asume inconştient. Constatînd capturarea cauzei justiţiare anticomuniste de către forţe oculte cu interese de deturnare (vezi şi explicaţiile   [42a,b,c ], sau confruntarea televizată cu V.Tismaneanu- [42d]), am făcut un "Apel pentru înfiinţarea Comitetului pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului" [41] semnat de numele grele ale rezistenţei anticomuniste supravieţuitoare, în urma căruia s-a constituit CRVC, al cărui purtător de cuvînt am fost.

           1.5 "Cercetarea" penală. La 31 iulie/4 August 2006 am iniţiat, în numele CRVC, alături de Cicerone Ioniţoiu, Grigore Caraza, Gh Jijie-plîngerea penală care a deschis dosarul 35/P/2006 [43].După deschiderea dosarului (mai ales datorită sprijinului FRFDPLA, condusă de Constantin Iulian si Gh Jijie; Ticu Dumitrescu, preşedinte al AFDPR, vechi camarad de pe baricadele anului 1990, opunînd o inexplicabilă rezistenţă, făcînd declaraţii publice contra demersurilor penale, pe care a încercat chiar să le blocheze- vezi reacţia mea la [44]), s-au adăugat numeroşi reclamanţi, co-semnînd plîngerea noastră comună si făcînd apoi declaraţii personale de parte vătămată, în faţa procurorilor. Membrii CRVC au făcut acest efort deşi erau sceptici privind reacţia justiţiei, ceea ce ne-a determinat să pronunţăm noi sentinţa pe care bănuiam că organele aservite o vor evita [45]. În ideea corelarii dosarelor Voinea în jurul axului lor firesc (condamnarea celor ce au impiedicat incriminarea autorilor genocidului comunist), au avut loc confruntări interesante (cum a fost cea cu Gelu Viocan Voiculescu şi Miron Cosma- organizată de procurorul Viorel Siserman). S-au reperat în arhivele parchetelor şi instanţelor numeroase dosare, în care denunţarea crimelor comunismului după 1990 fusese clasată în faza cercetării penale sau "rezolvată" cu achitări- în instanţe, boicotul juridic general uzînd abuziv de "prescriere". Un exemplu era chiar înmormîntarea dosarelor (semnalate mai sus, la par 1.2), deschise de plîngerile noastre de la Piatra Neamţ şi închise cu NUP în 1993/96 pe temeiul prescrierii faptelor comise prin 1950- deşi se recunoscuse că termenul nu putea începe decît după 1990, cînd -aparent- regimul ucigaş ar fi luat mîna de pe justiţie. Aceste dosare au fost redeschise de echipa procurorilor militari (vezi la [47] cererea mea) închiderea lor cu NUP-uri sau decizii judecatoresti abuzive relansînd termenul de prescriere (asta, dincolo de problema imprescriptibilităţii-vezi mai jos). Calea spre mult amînata dreptate părea deblocată. Pe ea s-a înscris şi nou înfiinţatul IICC, deschizînd dosarul 82/P/2007, conexat (în dosarul 1304/P/2008) cu volumele dosarului nostru (35/P/2006)… pentru ca să fie "uitat" capătul B al cererilor noastre (inculparea celor ce au împiedicat jucarea crimelor comunismului, după 1990). Cît priveşte capătul A-genocidul, cercetările (audierile ultimilor supravieţuitori) au încetat brusc, cînd, pe baza recomandărilor fistichii ale Curtii "Constiutuţionale", toate dosarele au fost smulse secţiei militare si livrate secţiei civile (vezi protestul meu din 16.09.2009-[47]). Din păcate, apelurile mele întru contestare justiţiară [48a,b] nu au avut alt efect decît iţirea publică a pseudo-activiştilor în căutare de capital civic (vezi scrisorile deschise [49a,b]) şi nu au găsit sprijin nici la Marius Oprea- [49c]. Cele 49 de volume au zăcut neatinse pînă cînd, ca răspuns la memoriul meu vitrolic din 6.08.2010 [50] procurorul Iuliu Molcuţ a declarat perimată judecarea genocidului comunist [51]. Protestele împotriva acestei samvolnicii [52] neavînd alt efect decît reconfirmarea complicităţii procuraturii în ascunderea genocidului comunist, prin rezoluţia Marius Iacob din 3.12.10 [53]

           1.6 Lupta cu "justiţia". Deciziile de clasare a genocidului au fost contestate individual de unii reclamanţi CRVC la Inalta Curte de Casaţie si Justiţie (exemple [54a,b]), fără a fi conexate- deşi se refereau la aceeaşi cercetare penală, desfăşurată între 2006 si 2010 şi documentată în aceleaşi 49 de volume. Scopul era estomparea mizei, facilitarea confuziei şi slăbirea eficacităţii judiciare, ştergerea urmelor si mai ales, posibilitatea de a plasa volumele cercetării penale în arhiva dosarului plîngerii lui X, atunci cînd pe rol era judecarea plîngerii lui Y. Nu am sesizat acest joc ticălos la primul termen al procesului, din 25.02.2011 [55] în care ar fi trebuit să se judece plîngerea împotriva rezoluţiei de NUP trimisă mie, cînd am constatat că dosarele cercetării penale 35/P/06, iniţiate prin plîngerea mea din 31.07.06, lipsesc integral, ceea ce a permis reprezentantului procuraturii să susţină enormitatea că eu nu am făcut nici o plîngere penală, neavînd deci calitatea de a reclama cercetarea! Sperjur pe care, în ciuda documentelor depuse de mine, precizărilor mele şi absurdităţii ţipătoare, judecătorul l-a "reţinut", închizîndu-mi procesul în nas, de la primul termen [56]. Prevenit privind strategia anti-judiciară, am reuşit să o dejoc, atunci cînd m-am prezentat la procesul în care trebuia să se judece plîngerea similară făcută de Cicerone Ioniţoiu, pe care îl reprezentam cu mandat. La 8.9.2011 [57], constatînd că lipsesc şi acum cele 49 volume ale cercetării penale, am avut inspiraţia să verific - în arhiva ICCJ- dosarul meu închis gol în februarie…. descoperind că în el fuseseră între timp ascunse cele 49 de volume buclucaşe (pe care le-am fotografiat integral şi expus pe internet- vezi [58] ) . Pus în faţa acestei neprevăzute demascări, completul ICCJ a declinat imediat dosarul catre Curtea de Apel Bucuresti [59]- aratînd că unii judecători evită să lase urme- rolul de "terminatori" fiind jucat de cei mai docili/şantajabili de către "servicii". Bănuind că nu voi fi lăsat să vorbesc, la reluarea procesului, am compus şi depus în numele lui Cicerone Ioniţoiu rechizitoriul pe care procurorii nu au apucat să-l redacteze [60], bazat pe valorificarea minuţioasă a celor 49 de de volume, astfel încît nu se mai putea susţine sub nici o formă prescriptibilitatrea/prescrierea. Dar echipa pusă în calea justiţiei la Curtea de Apel (spre care dosarul a fost neîntămplător declinat) a decis la 29.05.2012 [61], fără absolut nici o justificare sau referire la argumentaţie/probatoriu, menţinerea NUP-ului procuraturii, adică prescrierea abuzivă a genocidului comunist, cu înmormintarea celor 49 de volume (destinate topirii) şi a rechizitoriului pe care l-am prezentat atunci pe baza lor.

           1.7 Blocajul judiciar şi solidaritatea justiţiară. Absolut similar a fost tratat şi celălalt lanţ justiţiar deschis prin plîngerea mea de la 26.04.05 [5a] prin care am încercat să împiedic înmormîntarea dosarului "feseniadei" (a. Plîngerea mea din 25.03.11 [62] împotriva rezoluţiei de clasare a dosarului 75/P/98 -care nici măcar nu se referea la segmentul Piatra Neamţ [5c]- cercetat în volumul 168 a lucrării procuraturii militare b. Respingerea plîngerii fără nici o legătură cu conţinutul ei [63ab] c. Plingerea mea la ICCJ, cu explicaţiile de rigoare [64] d. Notele privind depunerea de către mine a volumului 168, inclus în materialul recuperat de Doru Mărieş, printr-o prelungă grevă a foamei [65] e. Notele trimise pentru termenul din 23.02.12 [66] în care am semnalat confuzia privind conţinutul plîngerii mele penale, care a dus la citarea lui Stănculescu în loc de cei reclamaţi de mine: Ion Iliescu, Petre Roman, Răzvan Theodorescu etc. f. Decizia din 13.02.2012 [67], care închide brutal/nejustificat dosarul, în lipsa mea- deşi trimisesem dovada ca nu mă pot prezenta la termen din cauza închiderii circulaţiei în toată ţara, pentru înzăpezire.) Nu eram de loc singurul tratat asfel de sistemul oficinelor juridice criminale, care a operat, la adapostul formelor goale, un adevarat genocid juridic postdecembrist- umplînd ţara de zeci/sute de mii de victime ale "justiţiei". Fiecare din acestea s-a confruntat cu "procurori" infractori, cu judecători care nu citesc nimic din dosare, decizînd invers decît o impune conţinutul lor- în funcţie de chefuri, presiuni şi peşchesuri. Bietul petent fiind "apărat" de o liotă de "avocaţi" superficiali, venali, lucrînd de fapt contra intereselor clientului antisistem, în cîrdăşie cu instanţele. Observînd similitudinea procedurilor de deturnare a justiţiei, a situaţiilor în care se află victimele ei, am încercat să provoc închegarea unei reţele de "solidaritate justitiară" [68], care să permită organizarea eficace a luptei victimelor comunismului, într-un adevărat război juridic. O armată organizată poate fi înfruntată tot de o armată organizată, nu de combatanţi individuali, siliţi să se descurce singuri în ghearele aparatului folosit sistematic întru împiedicarea dreptăţii. Ideea mea era ca un grup de avocaţi, documentalişti, activişti să pună la punct metodologia/strategia optimă pentru abordarea "en gros" a proceselor similare, intentate de victimele comunismului în baza legislaţiei generale sau a unora specifice, ca Legea 221/2009. Apelurile mele la "solidaritate jutiţiară" (incluzînd conferinţe la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Paris) nu au stîrnit interes "societăţii civile" (cu excepţia cîtorva justiţiari "înrăiţi" ca Nica Leon, Gavril Vatamaniuc, Vasile Paraschiv, Petru Borodi, Nicolae Durac, Antonie Popescu etc.). M-am resemnat la a încerca să sprijin cîţiva combatanţi ai injustiţiei, avînd un mic succes doar în dosarul Gavril Vatamaniuc (vezi [69]). În schimb, cei cîţiva ani irosiţi încercînd să determin sistemul să facă dreptate în cazul Viorel Rovenţu (vezi [70,71] şi detalii la 1.8) s-au soldat doar cu confirmarea că răufăcătorii din robe, plătiţi regeşte, manevraţi din buncărele securităţii şi protejaţi de orice răspundere, nu mai salvează nici măcar aparenţele. Cît priveşte banda legislativă, văzînd că Legea 221 a deschis cutia Pandorei, a emis Ordonanța de urgență nr. 62/2010 prin care a limitat drastic posibilitatea despăgubirii victimelor comunismului pentru abuzurile judiciare suferite. Reparaţie pe care Curtea "Constituţională" a declarat-o ilegitimă prin Decizia nr. 1358/2010, anihilind in faşă orice demers justiţiar. Si aşa a rămas pîna azi- cînd şi ultimii potenţiali reclamanţi au fost băgaţi în mormînt.

           1.8 Compliciatea CEDO. Dispuneam de probe zdrobitoare privind complicitatea "justiţiei" din România în împiedicarea judecării genocidului comunist. Ştiam că plîngerea către CEDO pentru nejudecarea genocidului comunist făcută de FRFDPLA, fusese tratată în bătaie de joc (vezi [72]), în ciuda documentaţiei solide ataşate- această ultimă dezamăgire grăbind moartea lui Georghe Jijie si Constantin Iulian (vezi [73]). Nu aveam de ce să-mi fac iluzii privind "justiţia europeană", dar, am vrut să dovedesc riguros că protejarea crimelor comunismului/postcomunismului operează şi la acest nivel- organizînd minuţios argumentaţia şi probatoriul trimis de mine la CEDO [74] întru dovedirea faptului că justiţia a fost paralizată de beneficiarii crimelor, continuate pînă azi prin valorificarea prăzii. Am inclus şi chestionare în care care Dan Voinea şi Antonie Popescu confirmau paralizarea abuzivă a cercetărilor [75ab]. Fiind vorba de încălcarea flagrantă a dreptului meu la justiţie efectivă şi la tratament echitabil- garantate de convenţia CEDO (asumată şi de România după 1994) nu mi se putea răspunde că plîngerea mea ar fi indamisibilă pentru că infracţiunile împotriva umanităţii, pe care justiţia postdecembristă a refuzat să le condamne, paralizîndu-mi abuziv acţiunile pînă în 2012, au fost comise înainte ca vinovaţii să semneze Convenţia. Nu lipsea nimic din acest dosar pentru ca să se recunoască obstrucţionarea criminală a justiţiei în România. Am lucrat meticulos- întinzînd celor de la CEDO o capcană demascatoare, un adevărat turnesol al complicităţii lor. Răspunsul a confirmat bănuiala (prezumţia logică, avînd în vedere evoluţia politică mondială) că ne lovim de o internaţională a ticăloşilor. Dupa cîţiva ani de tăcere, care m-au obligat sa fac o vizită la Strasbourg pentru a verifica starea volumelor conţinînd documente probante, riguros organizate, trimise de mine, a urmat o nouă linişte, neîntreruptă nici măcar pentru a mi se anunţa că CEDO a decis… inadmisibilitatea plîngerii ce reclama paralizarea judecării genocidului comunist prin metodele anti-justiţiare criminale cărora le-am fost victimă. Q.E.D. Demonstraţia fiind întărită ulterior de modul în care CEDO a distrus în faşă şi incredibilul dosar Rovenţu [76], organizat şi trimis de mine prin poştă: rupîndu-l în două părţi, pentru a putea respinge partea 1 pe motiv că lipseşte partea a doua şi partea doua pe motiv că liseste partea 1…. Totul acoperit de noul regulament al "Curţii", care nu mai permite nici un dialog cu petenţii şi nici corectarea unei greşeli, fie ea si flagrantă, administativă. Curat for suprem al justiţiei europene, care penalizează România- dacă nu oferă condiţii bune de judecare/detenţie răufăcătorilor postdecembrişti, dar se închide ermetic în faţa plîngerilor victimelor lor. M-ar fi mirat ca a treia mea plîngere-experienţă, dedicată denunţării modului în care a fost sufocată juridic încercarea mea de a revela jaful funciar (vezi explicatii la [77]) , ca parte a jafului economic prin care Tranziţia criminală a deplasat prada din contul statului în cel al uzurpatorilor săi, să fie tratată diferit. Respingerea ei ca "inadmisibila", în ciuda argumentaţiei şi probatoriului extrem de solid- au confirmat faptul ca mafia românească nu lucrează singură, ca a fost primită în marile familii. Cum să tulbure CEDO acapararea pămîntului românesc, vîndut ieftin străinilor -ca unor "terţi de bună credinţă"- tocmai pentru a nu se mai putea face nimic? Dovada zădărniciei demersului justiţiar fiind făcută, cercetarea mea putea trece la explicarea situaţiei constatate, scrutarea fenomenelor anti-justiţiare conducîndu-mă în adîncimea decadenţei civilizaţionale şi de acolo în prăpastia condiţiei umane.

2. Aspecte juridice, politice, sociale.

           2.1 Continuitatea aparatului juridic. Cea mai mare eroare a revoluţiei anticomuniste a fost denunţarea doar a rolului partidului si securităţii, fără a pune lîngă acestea, la loc de frunte, aparatul judiciar represiv. Această neatenţie a uşurat rămînerea pe poziţii a juriştilor care au clădit osatura normativă/instituţională a totalitarismului- ce ne-a ţinut în lagăr cu lanţurile legilor strîmbe, armonios împletite cu abuzurile de pe teren a celor însărcinaţi cu "respectarea" lor (facilitate de "impreciziile" înserate premeditat în legi, întru interpretarea conform indicaţiilor de culise, rămase fără urme). S-a "neglijat" faptul că genocidul comunist s-a făcut prin arestări oficiale, operate de miliţieni siniştri, bazate pe "anchete" efectuate de securişti torţionari acoperiţi de procurori, continuate prin "procese"- farse care au justificat un şuvoi de încarcerări de exterminare. Fiecare dintre zecile de milioane de ani de temniţă grea a fost binecuvîntat de un "judecător", în urma lucrării unui "procuror" şi intervenţiei penibile a unui "avocat". Distrugerile şi tratamentele inumane fiind acoperite formal de nelegiuitorii ce au supurat "legislaţia" de serviciu, necesară acoperirii formale. Am trecut pragul lui 22.12.1989 conduşi de acest monstru juridic, care, la adăpostul respectului orb pentru normativitate, şi-a putut organiza netulburat năpîrlirea "democratică", operînd conversia impusă de noua etapă şi paralizînd răsturnarea reală a sistemului. Absenţa cererii de epurare a judecătoriilor, procuraturilor şi barourilor (dovedind slăbiciunea "revoluţiei"), a fost speculată de cei care aveau interesul evident de acoperire a crimelor comise pînă la "schimbare". Tovarăşii judecători reciclaţi pe la Bran, călăii în robe care justificaseră toate samavolniciile regimului, rămaşi la post, au evitat "lustraţia", fiind protejaţi prin "inamovibilitate" (în numele "independenţei", care le-a permis sa rămînă doar la cheremul securităţii şantajiste). Pentru a funcţiona ca instrumente obediente, au fost scutiţi de orice răspundere pentru malpraxis- ceea ce le-a permis să hotărăscă neţinînd cont de conţinutul dosarelor. Cît despre acţiunile în regres, pentru răspunderea prepuşilor statului român comitent… cine să le susţină? O clică docilă, produsă de "instrucţia" nulităţilor ariviste, sau a miliţienilor- pe la F.F., în facultăţile "pe puncte", promovată prin anti-selecţia comunistă, coruptă iremediabil şi răsplătită cu pensii speciale- pe care le apără cu dinţii, arătîndu-şi poziţia faţă de ideea de drept? Aceşti "specialişti", incompetenţi, docili şi părtinitori, nu au putut fi nici măcar recuzaţi, părţile neavînd cum să le scruteze activitatea, acoperită- în numele protejării informaţiilor "de interes personal". Carnagiul juridic nu avea cum fi contenit de oficine ca CSM şi probabil nu va fi nici de SIIJ (dacă acesta va rezista presiunilor de lichidare). De-abia după ce jefuitorii tranziţiei, care au aservit ţara unor "parteneri strategici", au început să fie cercetaţi şi condamnaţi arbitrar de către odioşii ocupanţi ai sistemului judiciar, trecuţi în serviciul noilor stăpîni (care s-au apucat să scoată din joc partea din mafia locală insuficient de supusă)… au descoperit şi beneficiarii injustiţiei de tranziţie cît de lipsiţi de scrupule sînt mercenarii juridici pe care i-au folosit după 1990. Lesne de înţeles postura ingrată în care au activat cei cîţiva jurişti de bună credinţă (vezi şi [78])

           2.2 Non-retroactivitate şi prescriere abuzivă (vezi şi [79,80]). Cu reaua credinţă metodică cu care au profitat de relativitatea interpretărilor "doctrinare", apărătorii injustiţiei legalizate au împiedicat pedepsirea crimelor comuniste, invocînd sacrosantul principiu al non-retroactivităţi şi folosind - în aceleaşi scopuri- arma prescrierii (uitînd că aceasta este o excepţie de la principiul responsabilităţii, de care nu au de ce se prevala cei ce au împiedicat judecarea crimelor în termen). Nici "avocaţii" victimelor care au încercat să obţină satisfacţie în procese civile nu prea au invocat întreruperile şi suspendările de rigoare: împiedicarea sistematică a plîngerilor/inculpărilor fiind temei net de forţă majoră iar termenele fiind relansate de plîngerile paralizate. Motivele pentru care crimele comunismului nu au putut fi judecate…. pîna azi, constituind temei continuat de ne-prescriere. Nici măcar articolele privind temeiurile de întrerupere/supendare a prescripţiei extinctive a buclucaşului decret din 1958 prin care injustiţia comunistă - valorificată postcomunist- s-a auto-exonerat de raspundere civilă, nu au fost invocate în sălile ritualului "juridic". Pe de altă parte, s-a pretins că genocidul nu poate fi considerat imprescriptibil, pentru că această categorie de delicte nu ar fi avut un sediu suficient de vechi în codul penal românesc- deci nu ar rămîne decît convenţiile internaţionale, la care criminalii au aderat tardiv şi care nu încadrează explicit la genocid măcelurile cu mobil naţional/ politic. Această diversiune a fost acoperită de simulatorii civici (de tip Monica Macovei) care au introdus un nou articol în codul penal ("infracţiuni împotriva umanităţii") pentru a se putea pretinde că numai pe baza lui, deci de la apariţia lui, justiţia a avut temei de penalizare... Diversiune exploatată în procesul Vişinescu/Ficior prin care s-a operat închiderea simbolică a ostilităţilor penale. Se acoperă astfel complicitatea sistemului juridic care a servit interesele de impunitate după 1990, pretinzînd că genocidul comunist nu putea fi tratat ca imprescriptibil, pentru că această încadrare a fost introdusă în codul penal comunist în 1968- dată la care genocidul ar fi încetat (un fals contrazis de toate probele continuării, de la perpetuarea arestărilor politice- vezi cazurile Paraschiv, Caraza etc- la sentinţa pe baza căreia au fost lichidaţi soţii Ceauşescu-necasată ). In realitate, prin articolul 357 c.p. ( care se refera la distrugerea unei colectivităţi de orice gen- şi nu numai a unui grup național, etnic, rasial sau religios) genocidul se încadra între infracţiunile imprescriptibile definte la art 121 c.p, neputînd fi prescris în 1969 (şi nici măcar după 1990 -de cînd au concedat "experţii" juridici că ar începe curgerea termenelor). Juriştii care au pretins că nu au temei pentru condamnarea crimelor comunismului ar fi trebuit deci condamnaţi pentru complicitate. Dar pentru asta, reţeaua vinovaţilor trebuia să piardă puterea. Şi pentru asta, reţeaua profitorilor trebuia învinsă.  

           2.3 Operaţionalitatea justiţiei in faţa infracţiunilor la scară statală. Un alt aspect revelat de monumentala experienţă anti-justiţiară postcomunistă a fost acela al posibilităţilor reale de judecare/ condamnare a unei mase uriaşe de vinovaţi înhăitaţi şi protejaţi de o reţea care a păstrat controlul asupra puterii în stat. Chiar dacă ar fi pierdut acest control, judecarea acestora se lovea de uriaşe obstacole practice. Dacă cercetarea şi judecarea unei crime banale necesită eforturi şi resurse semnificative, de ce mijloace are nevoie aparatul judiciar trecut de cealaltă parte a baricadei, pentru a cerceta si condamna milioane de delicte înlănţuite? Milioane de procurori şi ani de cercetare? Situaţia criminalităţii de masă, realizată prin procese de compromitere în lanţ a populaţiei, de tip Piteşti, nu a fost prevăzută în teoria dreptului (unde, în general, se escamotează spinoasa problemă a costurilor dreptăţii). Era evident necesară o ierarhizare a vinovăţiilor, făcîndu-se dreptate dinspre vîrful piramidei responsabilităţilor, coborînd doar pînă la un nivel acceptabil pentru societate. Dar aceasta însemna să dejoci strategia marilor vinovaţi de a se ascunde în spatele masei victimelor compromise prin descurcare şi nu să te legi de cîţva temnicieri care au arătat zel criminal în exerciţiul funcţiunii represive sau informatori care nu au rezistat şantajelor. Sau, însemna ca, recunoscînd enormitatea situaţiei, să dai lovituri fatale pretenţiilor de legitimitate absolută a dreptului, pe care se bazează supunerea civică. In loc să se constate incapacitatea justiţiei de a rezolva o astfel de criză, adică să se abordeze franc spinoasa problemă a operaţionalităţii, admiţîndu-se primatul realităţii/oportunităţii sociale asupra oricărui formalism, s-a escamotat paralizia convenabilă marilor responsabili, simulindu-se efectuarea unor cercetări, manifest neputincioase, cu resursele penibile alocate. S-au evitat astfel şi complicaţiile internaţionale, cum ar fi urmărirea unor criminali împotriva umanităţii aciuaţi pe la Tel Aviv sau revelarea epilogului genocidar al celui de al doilea război mondial. Am încercat să demasc/întrerup farsa (vezi intervenţia mea la întîlnirea cu procurorul general din mai 2007 [81] ) dar nici conducătorii procuraturii, nici pseudo-justiţiarii care se prefăceau a face presiuni pentru deblocarea procesului comunismului nu aveau interes ca realitatea crudă a impunităţii imparabile sa iasă la lumină. Să nu uităm că funcţia cheie a dreptului este de placebo. Chiar şi cugetele anti-comuniste, care ar fi vrut să aibă loc o reparaţie, s-au resemnat , fără a denunţa cum s-ar fi cuvenit farsa juridică, pentru că să nu "sape" credibilitatea maşinăriei care ţine în frîu populaţia în fermele umane.

           2.4 Legitimitatea legalităţii. Volantul juridic a funcţionat după 1990, împiedicînd răsturnarea sistemului, problema spinoasă a "justiţiei de tranziţie" fiind discutată - teoretic- doar în conclavuri din străinatate- fără nici un efect (sau măcar răsunet) local. Strategii normativi securicomunişti, dovedind o perfidie "profesională" îndelung perfectată, au recurs la sofisticate strategii de abrogare selectivă (cu menţinerea unor frîne legislative, "uitate" în calea corectării) iar soldaţii de pe frontul juridic au reuşit performanţa de a menţine tacit în joc prezumţiile de legitimitate ale legalitatii comuniste, pretinzînd de exemplu (în numele non-retroactivităţii invocate dolosiv) că doar abuzurile comise încălcînd litera legilor sînt condamnabile, nu şi crimele comise prin intermediul acestora, în spiritul lor inuman. Fără a o spune clar public (ca să nu stîrnească întrebări/tulburări) juriştii castei criminalizate, depăşind pragul delicat al lui decembrie 1989, au impus-pînă în parchete şi instanţe- ideea legitimităţii oricărei legalităţi (deci- şi comuniste). Dogmă fără de care, se pare, s-ar fi face praf ideea sfîntă de "drept" (aşa cum nu s-a întîmplat, cine ştie de ce, o dată cu judecarea retroactiva a crimelor naziste/fasciste…) Drept rezultat al restauraţiei doctrinare, s-a putut încerca doar "repararea" abuzurilor, dovedibile, în raport cu legislaţia comunistă, nu şi a celor comise în numele ei- care constituie de fapt fondul/grosul problemei noastre. Ca şi cum justiţia nu ar trebui să repare răul din trecut, dacă puterea care l-a comis a avut grijă să nu-l criminalizeze formal. Legi care ar cere uciderea copiilor graşi, încarcerarea bătrînilor cu studii, castrarea opozanţilor, expropierea de orice bun etc.- nu ar putea fi reconsiderate ca delicte, atunci cind regimul asasin ar cade. Dreptul fiind deci o pură manifestare de putere, fără legătură cu dreptatea. Pentru estomparea posturii jalnice a "cetăţenilor" capturaţi în jocul normativ, cîteva recursuri extraordinare au dat satisfacţii simbolice mulţimii hipnotizate de ifosele "legalităţii". Semnificativ este modul în care s-a judecat recursul extraordinar în procesul fruntaşilor PNţ (vezi [82])- în care, urmaşi nevrednici ai lui Maniu au obţinut anularea sentinţei din 1947 (şi recuperarea averilor confiscate- marele lor ţel), pentru că liderii ţărăniştii… nu s-ar fi opus cu adevărat sistemului criminal (cum li s-a imputat la proces), ci au respectat legalitatea ocupanţilor (legitimaţi la 23 August). După ce s-a aruncat acest ciolan împăciutor/compromiţător către CDR (un agregat politic folosit pentru întărirea iluziei "alternanţei"/"democraţiei"), a fost imediat desfiinţată instituţia recursului extraordinar, ca să nu se mai poată umbla la alt lucru rău judecat, declarat "definitiv"- în numele "stabilităţii raporturilor juridice". Nedreptatea impusă prin sentinţe decretate sfinte a cotropit definitiv ţara, deferlînd masiv spre CEDO- transformat în cale extraordinară de atac. Tehnică de împiedicare a justiţiei pe care am revelat-o cu probe celor de la CEDO, care ar fi trebuit indiscutabil să o sancţioneze, dacă nu ar fi fost complice (vezi 1.8). Dacă postulăm legitimitatea oricărei legalităţi (chiar şi a uneia ce contrazice flagrant realitatea) şi inadmisibilitatea reparaţiilor retroactive- după răsturnarea unei puteri abuzive, de ce nu am admite şi eternitatea hotărîrilor dovedibil nedrepte, întru falimentul deplin al dreptului [83]?

           2.5 Criminalitatea statului. (vezi şi comunicarea mea de la [84]) Nelegiuitorii noştri beneficiază şi de o subtilă dar eficace protecţie universală. Nimeni nu vrea să atace problema răspunderii pentru legiferare dovedit criminală, pentru că se deschide astfel pofta de a pune în discuţie dogma legitimităţii statului. Suspect de puţine referiri găsim, în teoria statului şi dreptului- de aiurea, la problema responsabilităţii celor ce determina legi cu efect distructiv, rămînînd practic deasupra acestora, într-un vacuum al dreptăţii creat/creator de paradoxuri. Societatea fiind împărţită , nu în "dreapta şi stînga"… ci în "sus şi jos"- pătura de dedesubtul legii fiind guvernată de cea aşezată deasupra ei. Ambele categorii trebuind să creadă (sau să pară a crede) că statul e un apărător al poporului/naţiunii (sau mai difuz-al "interesului public")- deşi experienţa istorică ne arată mai curînd o funcţionare în sens invers- statul real fiind folosit ca principal instrument de spoliere, aservire şi domesticire a majorităţii, de către grupul celor care îl capturează, uzurpînd instituţiile. Cu agravanta oportunităţilor create de relaţiile externe, de a trăda interesele celor "reprezentaţi", întru obţinerea de "comisioane"- discrete dar consistente. "Corupţia" fiind logic prezumabilă, ca efect al coruptibilităţii inevitabile- atunci cînd organizarea socială duce la dominare/reprezentare masivă. Experimentul comunist şi postcomunist confirmă pregnant nocivitatea potenţială a statului capturabil, care se transformă firesc în nocivitate reală, în condiţii cît se poate de reproductibile. Invocînd nevoia fiecăruia de a fi apărat de agresiunile potenţiale comise de ceilalţi, statul dă ocazia dominării eficace a tuturor de către cei care îl cuceresc, devenind un monstruos instrument anti-uman, o bombă atomică socială. Acapararea statului preocupă doar anarhiştii, fără ca nici ei să observe potenţialitatea similară a altor structuri regulatorii (masonerii, corporaţii etc), pentru capturarea "plebei" de către reţeaua "băieţilor deştepţi" fiind suficient ca egoismul uman să nu poată fi stăvilit de morala religioasă, de teama de represalii sau de o bunăvoinţă inoculata educaţional. Posibilitatea reperării deturnărilor scăzînd o dată cu complexificarea structurilor, ce fac prevenirea/ reperarea/ corectarea jafurilor sistemice iluzorie (acesta fiind de altfel incitativul ocult spre agregarea la scară tot mai mare a fiziologiilor politico-economice). În vremuri dure, cînd lupta pentru supravieţuire corodează prezumţiile mitice legate de legitimitatea legalităţii/ statului/ instituţiilor, sub presiunea realităţii , ies la lumină "lacunele" doctrinei supurate de teologii dreptului. Nu mai rămîne decît băgarea capului în nisip pentru salvarea aparenţelor, în aşteptarea unui nou ciclu de amăgire, de refacere a placebo-ului instituţional/juridic. Exact cum progresiştii stîngii occidentale nu au reuşit, secular, să perceapă adevărata faţă a regimului comunist, menţinînd artificial în viaţă prezumţiile de legitimitate şi beneficitate pe termen lung a operaţiei sociale comuniste, se împotmolesc şi intelectualii noştri, nereuşind să sesizeze odiozitatea regimului capitalist real, criticat de omologii lor din occident. Puţini par dispuşi să perceapă găunoşenia tuturor teoriilor socio-politice, divergenţa tezismelor faţă de realitate, în lipsa unor temelii ultime. Deşi conştient de obstacolele practice (împotrivirea profitorilor pragmatici) şi teoretice (redutabilele paradoxuri de principiu) am încercat să sprijin efortul de denunţare a cadrului constituţional putred, care împiedică democraţia reală, participînd la redactarea şi promovarea Constituţiei cetăţenilor [85abcd]. Era clar că propunerile noastre depăşesc cadrul unei simple revizuiri. Ştiam că Sistemul nu se va lăsa deposedat de pîrghiile normative ale puterii, deci că aceste străduinţe vor fi respinse- în numele stabilităţii. Dar am dorit să sprijin decantarea relei credinţe de obstacolele principiale din calea echităţii sociale, arătînd că rădăcinile justiţiei sînt montate uşor în construcţii ideologice falsificatoare pentru că sunt înfipte… în abisul de sub plămădirile conceptuale.

3. În căutarea echilibrului pierdut

           3.1 Agonia speranţei. (vezi si [86]) Am încercat să însoţesc ultimiii ani ai unor consecvenţi lupători anticomunişti (Cicerone Ioniţoiu, Grigore Caraza, Gavril Vatamaniuc, Vasile Paraschiv, Gh Jijie, etc. etc.) sprijinind eforturile lor mărturisitoare/justiţiare [87,88]- încît să nu se simtă însinguraţi…. Au suferit o detenţie infernală pînă în 1964, numai pentru că nu au admis ocuparea şi distrugerea ţării, supravieţuind prin miracol măcelului, ca să depună mărturie- pentru toţi cei sacrificaţi. Au trecut prin alţi 25 de ani de umilinţă, în temniţa mare care devenise România, reuşind să evite, cu preţ mare, re-educarea aferentă descurcării consimţătoare, conivenţa trădătoare cu opresorii. Au crezut că după 1990 se va face dreptatea aferentă "eliberării". Nu le-a trecut prin cap că torţionarii vor fi răsplătiţi cu pensii hrănite din mizeria umilitoare în care ei au fost menţinuţi. Nici că prada acumulată în lagăr va fi privatizată temnicierilor. Au descoperit stupefiaţi şi că fabricarea "omului nou" a reuşit, hîdoşenie ce s-a limpezit de abia cînd laşitatea nu s-a mai putut hrăni din teroare. Cînd au constat că regimul postdecembrist nu face reparaţia- în bloc, au scris, au activat, au intreprins acţiuni individuale în parchete si instanţe. Totul fără nici un efect, deci aparent fără nici un alt rost decît de a scoate în evidenţă continuitatea sistemului. In loc ca în perioada postdecembristă să se demonstreze justeţea rezistenţei intransigente, să se aprecieze nobleţea refuzului colaborării cu reţeaua criminală, în loc ca să fie răsplătiţi măcar simbolic pentru demnitatea scump plătită cu care au salvat onoarea întregului neam- s-au pomenit trataţi în batjocură, marginalizaţi, împiedicaţi în orice demers reparator, spurcaţi de derizoriu. Chiar dacă s-au mulţumit cu satisfacţia internă a verticalităţii lor consecvente, nu au putut rămîne neafectaţi de spectacolul îngrozitor al căderii colective, înregistrînd ca pe o infrîngere organică (la nivelul fiziologiei sociale) efectul degenerativ al fenomenului Piteşti generalizat. Laşilor nu le-a ajuns chilipirul, au vrut şi satisfacţia de a fi făcut bine supunîndu-se, în loc să se sacrifice fără rost. Ultimii supravieţuitori au murit mai mîhniţi decît cei ce au scăpat de viaţa (de lagăr) înainte de 1989- întrebîndu-se tragic dacă jertfa lor a avut vreun rod, dacă îl va mai putea avea, intr-o civilizaţie vădit decadentă. Noroc că majoritatea erau credincioşi- deci au putut închide ochii aici cu speranţa ca îi vor deschide dincolo, unde se va face Dreptate… Dar eu, deşi ştiam de ce nu s-au simţit înfrînţi aceşti tovarăşi de drum, am simţit un imens hău, la înmormîntările lor…. Cînd nu mai reprezinţi pe nimeni, e greu să reprezinţi ceva. Nu pot crede că succesele răutăţii folosesc cuiva şi nici că valoarea teoretică a principiilor "umaniste" compensează înfrîngerea lor pe teren. Înţeleg nevoia de a atenua efectul dezamăgirii/ înfrîngerii, dar nu sunt dispus la falsificări de încurajare. Deformaţie profesională: ţin probabil mai mult la adevăr decît la bine…

           3.2 Compromiterea aderenţei la dreptate. (vezi si 89,90) Pentru cei la care moralitatea are un suport mai fragil (cum ar fi intuiţia -nesigură- a superiorităţii Frumuseţii/Binelui/Dreptăţii), adică aceia la care "imperativul" etic nu poate fi atît de categoric, datorită şubrezeniei eşafodajului filosofic (minat de relativitate, ambiguitate, contradictorialitate, absurditate, versatilitate etc)- experienţa acestor trei decenii de triumf al injustiţiei a fost devastatoare. Greu de ridicat castele de sens sub uragan anihilator. Chiar şi cei mai încăpăţînaţi/consecvenţi adepţi ai corectitudinii/solidarităţii au fost siliţi să constate, ca să nu se împotmolească în exaltare, că scrupulele etice, în cazul unei experienţe sociale ca aceea impusă românilor, sînt o frîna în calea succesului (descurcării, supravieţuirii)- reuşita fiecărui atom uman insularizat ţinînd de neruşinarea cu care îşi urmăreşte interesul egoist (cu condiţia de a salva niste aparenţe, punînd în valoare şi şiretenia/versatilitatea). Antiselecţia nu iartă: copiii celor ce nu au furat ajung slugile copiilor hoţilor şi reproşează părinţilor că i-au dezavantajat. Prea puţini fii ai deţinuţilor politci au arătat combativitate. Totul e calp într-o societate în care nimeni nu mai crede intim că trebuie să fie corect- chiar dacă înţelege că are interes ca să fie corecţi cu el ceilalţi . Parşivul cinic s-ar dori înconjurat de "fraieri" care cred în bine. E drept că organismul colectiv are nevoie de furnici solidare, chiar jertfelnice. Dar persoanei i-a fost dată capacitatea de a-şi urmari prioritar interesul propriu. Lipsită de automatismele furnicarelor, fiinţarea colectivă compusă din şiretenii împletite, devine otrăvitoare, mimînd solidaritatea, minînd socialitatea. "Paradoxul prizonierilor" işi arată colţii [91, 92], cînd ies din funcţie reflexele inoculate/amăgirile nobile care anesteziază oarecum instinctele egoiste, în societăţile "civilizate". În epoci ca aceea care a cuprins România, se revine la "care pe care" - ceea ce duce la neîncrederea, făţărnicia şi ura generală (tot mai justificată). Cei prinşi în acest sorb desfigurant încercind să evadeze prin emigrare [93]… Vor descoperi şi afară decadenţa, sau vor reuşi să se îmbete cu drogurile civilizaţiei amăgirii, care permit sclavului domesticit să se creadă liber (mai ales dacă s-a infiltrat în vreo metropolă sau în vreo mafie cu gulere albe, încît prinde firmituri ale jefuirii neocoloniale, suge la vreo ţîţă dulce a sistemului, iese bine din vreo schemă Ponzi sau reuşeşte o lovitură speculativă). Cei ce, din nemulţumire faţă de tain, din poftă de altă condiţie umană, sau din nărăvuri de cercetare lucidă, nu se lasă goliţi de discernămînt, constata pînă la urmă că parlamentarii nu reprezintă, că judecătorii nu fac dreptate, că afaceriştii nu produc, că profesorii nu educă, că doctorii nu vindecă, că intelectualii nu ştiu etc. Că nimic nu e ce pare. Avînd de ales între injecţiiile de credo conform şi înotul plin de ură prin otrăvitoarea mocirlă. Aşadar, spectacolul cedărilor din jur contribuie la surpararea credinţei , dar nu e suficient- te poţi încăpăţîna să vîsleşti contra valului, cu resemnare sau mîndrie. Lovitura mortală o dă luciditatea care te privează de ideea de datorie.

           3.3 Perplexitatea creată de conştientizare. (vezi si 94abcd) Roase continuu de perceperea crudă a realităţii curente, credinţele şi aspiraţiile încep să se surpe, fiind greu de găsit o atitudine/politică existenţială echilibrantă. Pe ce să bazezi aderarea la bine, dreptate, cinste, vrednicie- cînd vezi că lipsa de scrupule este o condiţie necesară a succesului în societăţi putrezind în turpitudine mascată cu aparenţe? Pe idei atît de desprinse de realitatea din jur, încît adoptarea lor presupune artificialitate? Pe făcături convenţionale ce te scutesc de "free will" oferindu-ţi un loc comod în fiziologii maşinale? După ce ţi-ai sacrificat interesele personale în numele unor principii, te pomeneşti că nu mai poţi crede în ele, devenite anacronice prin lipsa de aderenţă contagioasă; iar în clipa în care le perecepi ca elucubraţii- rămîi cu totul în vid . Cea mai dificilă fiind situaţia celui care şi-a pierdut candoarea, observînd procesele de plămădire a sensurilor- care ne fabrică eşafodajul conştiinţei: concepte, atitudini, valori, misiuni etc. El nu va mai putea trata problema amăgirii doar în registrul revoltei contra manipulării (cea la care recurg îndoctrinatorii/inşelătorii de toate categoriile, ca să te păcălească/ jefuiască/ aservească) sau în gama denunţării auto-amăgirii (cea la care recurgi ca să-ţi salvezi cheful de viaţă, catalizînd energia motivaţională cu misiuni/iluzii fabricate polarizator). Ci se va pomeni faţă în faţă cu hăul axiologic creat de conştientizarea modului în care se construieşte ţesătura de sensuri în fiecare conştiinţă, realizind că amăgirea nu ar putea triumfa dacă "adevărul" ar avea baze solide, adică dacă ideile, opiniile, viziunile etc- nu ar avea consistenţa aburilor din care se plămadesc norii conceptelor. Slăbiciunea "adevărului" e abisală pentru că el e consubstanţial cu "minciuna", cu care formează feţele opuse ale plăsmuirilor libere, roadele creaţiei de sens. Iar slăbiciunea abisală a "dreptăţii" vine din faptul că apeleaza la construcţii minate de tarele conceptualităţii. Aşa cum revelează şi Blaga (fascinat însă de "vraja nepătrunsului ascuns"), motorul spiritual merge cu benzina înşelărilor trofice, mai mult sau mai puţin adecvate contextelor. Deci binele se opune complotului răului printr-un alt complot, cu sens contrar, în care se plăsmuieşte/toarce, cu bună credinţă, sens frumos/fast- dar bazat tot pe scornire. Deşi în arena socială, duşmanul direct al Binelui e Răul, la un alt nivel de realitate, duşmanul lor comun e…. Adevărul (în sensul deconstrucţiei iluziilor). O dată pierdută, candoarea credinţei în gînduri bucătărite nu se mai poate cîrpi artificial si conştientizarea jocului arbitrar pe scena vieţii duce la perplexitate. [95ab] Nu ştiu prin ce politici existenţiale (individuale sau de grup) s-ar putea depăşi aceasta criză, operaţionalizînd cumva invitaţia lui Nietzsche de a ne asuma plenar libertatea creativă, de a ne instala sensurile aşa cum cultivăm grădina, mobilăm casa, gătim. Din păcate, biologia spiritului rezistă emancipării circulare: omul nu pare a putea să-şi fie Dumnezeu, avînd nevoie de alt regizor furnizor de rol, ca să joace cu poftă pe scenă- fie el şi neantul sau zarul. De aceea căderea religiei va produce prăbuşirea, dacă nu e compensată printr-o construire similară, tot mai problematică pe măsură ce creşte "descîntarea". Deocamdată, pînă apare un nou continent în calea vasului ce a părăsit ţărmul vechilor iluzii, meta-concluziiile extrase de mine, din implicarea în lupta pentru condamanarea comunismului, sînt greu de suportat.  

           3.4 O revenire imaginară… Cei ce am reuşi să coborîm de pe Everestul ucigaş al ascensiunilor filosofice extreme, înainte de a fi răpuşi de lipsa aerului (materiei spirituale), ar trebui să re-construim, asumîndu-ne situaţia demiurgică- deci arbitrară, un spaţiu coerent de sensuri, de care să putem sprijini un păienjeniş de atitudini, misiuni, acţiuni. In amenajarea vechilor/noilor cuiburi ale gîndului ne-am putea lăsa pilotaţi de coerenţa adecvării la o nouă realitate sau motivaţi de bucuriile rezonanţelor cu sinele din trecut. Dacă am procedat la deconstrucţie cu oarecari menajamente, vom mai găsi material de zidit printre ruinele fostelor noastre înjghebări, poate chiar întregi clădiri conceptuale, rămase în picioare- cu temelii valorice cu tot- mulţumită continuităţii/inerţiei existenţiale. Să spunem că am alege întoarcerea în sine, întru Bine. Am descoperi atunci de ce se poate re-crede în ceva, de ce te poţi împlini ca adept al dreptăţii sau adevărului- sfidînd teama de zădărnicie. După care, coborînd spre un nivel mai concret , ne-am regăsi "datoriile", acele sarcini/răspunderi care ne întăresc unuitatea/forma, combătînd transformarea devenirii în destrămare. Mai e un pas pînă la acte, dar bănuiesc că aici reconstrucţia internă nu mai poate evita dimensiunea socială- totul depinzînd de ce fac şi cei din jurul nostru, cu care ne-am sincronizat sau nu, pe drum. E deja greu să-ţi ţeşi singur o religie socială, dar să o şi practici fără colaborări- devine absurd. Dacă am trece şi de hopul acesta, împreună cu cei cu care am rămas în rezonanţă, am putea recuceri poziţia din care am plecat, cu avantajul de a fi parcurs spirala ce ne-ar permite să jucăm cu chef, deşi ştim că jucăm- şi chiar ce , cum, şi de ce. Atunci ar apare din nou, în lumină întărită de întunericul din care revenim, umbrele celor care au mers pînă la capăt în apărarea demnităţii. Şi mişcîndu-ne dezinvolt printre etajele peşterii lui Platon, am repercepe păpuşarii care au terciut destinele celor înlănţuiţi de regimul comunist, care ne-au irosit scînteia vieţii. Intii, actorii direcţi, instrumentele oarbe ale represiunii, mercenarii şi profitorii. Apoi, în fundal- stăpînii dinăuntrul lagarului, în culise-regizori externi şi în prim plan- marionetele "civice" (vezi si [96]) . Vom re-constata că păpuşarii de afară s-au aliat cu ticăloşii locali întru paralizarea emancipării victimelor- care nu convine paraziţilor mondializaţi (vezi şi [97]). Reveniţi la nivelul simplu/curat de discernămînt, curăţaţi de propagandă, vom sesiza de ce condamarea comunismului a fost înlocuită cu denunţarea "antisemitismului" (vezi şi [98, 99]), răsturnare care revalidează sentinţele Tribunalului poporului şi spune tot despre destinul ţării. Faptul că "sfinţii închisorilor" trebuie consideraţi iar "bandiţi" (vezi şi [100]) arată pe ce mîini am ajuns/rămas, mutînd lumina de la est la vest. Dezbăraţi de toxinele ideologice care ne-au paralizat, vom revedea sintetic istoria încercării de ridicare a naţiunii Române şi vom observa piedicile de care s-a lovit şi care sînt pe cale să o răpună, jertfind-o pe altarul unui cosmopolitism anihilant, legitim pentru anumite plămădiri conştienţiale, dar incompatibil cu justiţiarismul. S-a suferit prea mult pentru ca renunţarea la visul românesc să nu ne scopească. Am sosit la capătul incursiunii regresive: aici ar urma să recucerim candoarea cu care sălbăticii din care ne-am diluat işi făceau bărbăteşte dreptate…

7 iulie 2020

Ioan Roşca (PhD în fenomenul explicaţiei, http://www.ioanrosca.com/ )

Trimiteri la documente şi eseuri-manifest:

1 Scurt-circuit biografic- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/biograf.htm

2 Din nou despre revoluţie şi răscoală- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2012-3

3 Istoria unei contestaţii- http://www.piatauniversitatii.com/ico/

4 Revoluţia şi Contrarevoluţia din România- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2007-12

5a Plîngere depusă la Parchet, pe 26.04 2005- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/plingere.htm

b Declaraţie de presă 2005- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/declaratie.htm

c Ştiri despre plîngerea împotriva celor ce au înăbuşit Revoluţia în 1990- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2006-5

6 Alianţa Opoziţiei-Neamţ- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/aon_declaratie_constituire.htm

7 Comunicat-Apel- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/13b_vol48_dreptatea.jpg

8 Marşul Alianţei Civice- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/15ab_marsul_ac_1.jpg

9 a Acum 5 ani, contrarevoluţia. (7)- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_7.htm

b Acum 5 ani, contrarevoluţia... (9) http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_9.htm

10 Apel din Moldova- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/04g_dialog_pn_8.jpg

11 Intervenţie- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/04i_dialog_vara_90_1.jpg

12 Comunicat- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/04i_dialog_vara_90_3_comunicat.jpg

13 Declaraţie solemnă- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/declaratie_solemna.htm

14 Solidarizare- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/solidarizare_ac_91.jpg

15 Pentru a ne apăra credinţa în dreptate- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/creddrepl.htm

16 Falsuri politice regizate- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/falsuri_politice_cotidianul_91.jpg

17           Scrisoare deschisă către congresul AFDPR http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/scrisoare_deschisa_cotidianul_91.jpg

18 Revoluţie şi Contrarevoluţie- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1993-1994/docs/a0revolsicontrarev.htm

19 Ce este fenomenul Piteşti?- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1993-1994/docs/a5fnomenulpitesti.htm

20 Ion Iliescu- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1993-1994/docs/biliescunuepresedintelemeu.htm

21 Poate. Dar eu ramin in revolutie!- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/3raminrev.htm

22 Istoria contestării lui Ion Iliescu- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/25contestiliescu.htm

23 Pînă se face linişte... http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/30liniste.htm

24 Protest-sinteză adresat lui Clinton pentru primirea lui Iliescu, 25 septembrie 1995- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/sclinton.htm

25abcd Tîrgul comunităţii evreieşti cu securitatea din România p1-5 http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/u1tirgul.htm (pentru părţile 2-5, în această adresă, trebuie înlocuit u1 cu u2, u3, u4, u5)

26 Scrisoare deschisa catre Călin Nemeş- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/cnemes.htm

27 Vînt rece de la Vest- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/01.htm

28 NATO- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/02.htm

29 Seminar Holocaust - E mai grav! - http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/05.htm

30 Complicitate camuflată degradant- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/07.htm

31 Dezbateri de diversiune- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/08.htm

32 Alibiul pedepsirii antisemitismului in sovietizarea Romaniei- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/09.htm

33 "Masuri" de "redresare" a "Romaniei": sinteză a unui program difuz- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/docs/38e.htm

34 Un interviu despre globalizare- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/docs/42.htm

35 Procesul comunismului, contrarevoluţiei şi tranziţiei criminale- www.procesulcomunismului.com

36 Piaţa Universităţii Distribuită- http://www.piatauniversitatii.com/

37a Platforma Acţiunii Pentru Eliberarea României- http://www.piatauniversitatii.com/paer/

37b Manifestaţia din Piaţa României, rubrici în prima parte de la: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/

38 Întîlniri cu Gheorghe Dorel Nechita- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-314-2005-1

39 Epilog 1: 20 Mai- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/contrarev_18.htm

40 Scrisoare deschisă către Ana Blandiana- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9

41 Apel pentru înfiinţarea Comitetului pentru reprezentarea victimelor comunismului- http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm

42a Incompatibilitea domnului Tismăneanu- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2006-6

b Scrisoare deschisă către Sorin Ilieşiu- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-8

c Scrisoare deschisă către Dan Culcer- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2010-8

d Dezbatere privind sensul Procesului Comunismului-

43 Plîngere penală CRVC- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2006-8

44 Scrisoare deschisă către Claudiu Secaşiu- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-8-2010-8

45 Sentinţa CRVC- http://www.procesulcomunismului.com/sentinta.htm

46 Cererea din 19.12.2006 pentru integrarea dosarului 735/P/1990 închis cu NUP în 1993, legat de groapa comună de la Dealul Mărului- http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/dealul_marului-2006-12.htm

47 Memoriu din 16.09.2008- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2008-9

48a Manifest pentru rezistenţă- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2007-6

b Combaterea intereselor antijustiţiare securicomuniste- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2008-6

49 a Scrisoare deschisă către Doina Cornea- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2010-9

b Scrisoare deschisă către Doru Mărieş- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-5-2010-9

c Scrisoare deschisă către Marius Oprea- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2010-8

50 Rolul procuraturii în evitarea Procesului comunismului, contrarevoluţiei şi tranziţiei criminale - Memoriu adresat Procurorului General- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2010-8

51 Ordonanţa Molcuţ din 29.09.10- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-11

52 Plîngerea Roşca, din 10.11.2010- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2010-11

53 Rezoluţia Iacob din 3.12.10- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2010-12

54a Plîngerea Roşca la ICCJ- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-9-2010-12

b Plîngerea Ioniţoiu la ICCJ- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2010-12

55 Precizări - pentru termenul de la 25 februarie- 2011 http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-2

56 Sentinţa nr. 325 din 25.02.11- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-2

57 Relatarea şedinţei din 8.09.11- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-9

58 Volumele parchetului în dosarul 35/P/06- http://www.procesulcomunismului.com/cedo/private/21_29.pdf

59 Sentinţa nr.1368 din 8.09.2011- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-9

60 Concluzii privind inculparea celor care au blocat judecarea crimelor comunismului-

http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-5

61 Sentinţa 222/F 29.05.2012- http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/ionitoiu_sentinta_222F_2012.htm

62 Plîngere Roşca în dosarul 75/P/97- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-5-2011-3

63 a Ordonanţa Stoica 20.1.09- http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/ordonanta_stoica_20ian2009.pdf

b Rezoluţia Iacob- 1251/II/2/2011 http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-6

64 Plîngerea la ICCJ contra rezoluţiei 1251- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-6

65 Notele pentru şedinţa din 5.12.11- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2011-12 , http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2011-12 http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2011-12

66 Nota depusă pentru termenul din 23.02.12- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2012-2

67 Sentinţa nr.181 din 13 februarie 2012- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2012-2

68 http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/46b_proiectul_solidaritate_justitiara_18dec_2008.htm

69 Colecţia Gavril Vatamaniuc- http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/vatamaniucg/

70 Am să vă pun în faţă o oglindă- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-8-2009-12

71 Colecţia Viorel Rovenţu- http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/

72 Respingerea cererii FRFDPLA la CEDO de catre judecătoarea E Steiner- http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/1_raspuns_cedo_FRFDPLA.jpg

73 Comunicatul FRFDPLA- http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/2_comunicat_federatie_5dec2011.jpg

74 Dosarul trimis la CEDH/CEDO- 54615/12- http://www.procesulcomunismului.com/cedo/index.html

75 a. Intrebări propuse domnului procuror Dan Voinea- pentru dosarul Ioan Rosca trimis la CEDO-

http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2012-8 b. Intrebari propuse domnului avocat Antonie Popescu - pentru dosarul Ioan Rosca trimis la CEDO http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-7

76 Plîngere CEDO pentru V.Roventu -

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/demersjur/r2_roventu_romana.pdf

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/demersjur/r3_anexa1_istoria.htm

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/roventu/demersjur/r4_anexa2_documente.htm

77 Folosirea statului în jaful funciar comunisto-fesenist- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-1

78 Un mănunchi de scrisori deschise, către jurişti implicaţi in reabilitarea justiţiei http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2010-9

79 Reabilitarea legalităţii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurpării justiţiei http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2009-12

80 Tehnica post-incriminărilor… amnistiante- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2010-9

81 Deblocarea procesului pentru crimele comunismului- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2007-5

82 Scrisoare deschisă către veteranii ţărănişti- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-12-2012-3

83 De la vinovăţia justiţiei la falimentul dreptului- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2011-3

84 http://epochtimes-romania.com/news/statul-captiv-cel-mai-mare-aparat-de-represiune-video---236403

85 a. Opinia cetăţeanului Ioan Roşca privind proiectul de lege privind revizuirea constituţiei României http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-4 86 b. Comentarea răspunsului Consiliului legislativ la propunerea MCC http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-4 c. Puterea cetăţeanului- intărita prin Constiţutie- http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale-2013-9 d. Observaţii privind poziţia CL faţă de noua propunere MCC- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2014-3

86 Ascunderea genocidului antiromânesc-demonstraţie- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2013-1

87 Fonduri de documente- http://www.procesulcomunismului.com/marturii/

88 Activitatea comitetului- http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm

89 Alternative- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-977-2005-3

90 Ne lăsăm (des)fiinţaţi dinafară? http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-790-2005-3

91 Paradoxul prizonierilor dincolo de perplexitate- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/23.htm

92 Prizonieri în contradicţii capcană- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/22.htm

93 Mai bine ca afară?- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2018-9

94 a Perplexitatea morală: a crede, a spune, a face, a fi - http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-635-2005-2

b Trei intrebări coborînd/urcînd către miezul condiţiei noastre politice http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/trei-2005-3.htm

c Perplexitatea dinafară/dinăuntru - o întrebare- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-7-2006-1

d Criza sensurilor- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2015-5

95 a Mistica îndoielii asumate:a şti că crezi în loc să crezi că ştii- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-701-2005-2 b Alternativa perplexităţii asumate- http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2000-2003/docs/perplexitate.htm

96 Scrisoare larg deschisă- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-6-2015-8

97 Observaţii privind poziţia SUA faţă de problema judecării comunismului în România- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2015-8

98 Şi răzbunarea împotriva antisemiţilor stă în calea judecării genocidului comunist- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-4-2013-9

99 Petiţie: Legea 217/2015 nu este constituţională- http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2015-8

100 Despre genocidul contra legionarilor cînd vorbim? - http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2015-8

Sursa: http://www.procesulcomunismului.com/raport_proces_comunism.htm