Războiul împotriva lui Țuțea

Petre TuteaFilosoful Solon, unul dintre cei "Șapte Înțelepți” ai Greciei Antice, a fost solicitat de conducătorii vremii sale să-i învețe cum să stăpânească poporul. Acesta i-a dus într-un lan de grâu și cu o foarfecă a tăiat vârfurile cele mai înalte. Astfel poate fi dominat și supus orice popor, a fost concluzia lecției: prin exterminarea elitelor. Această strategie a fost adoptată împotriva românilor de multe ori, dar niciodată cu agresivitatea exercitată de regimul sovietic de ocupație după al doilea război mondial. Bolșevicii au ucis și întemnițat elitele naționale, fie ele politice, militare, religioase, economice sau țărănești. Violența aplicată în mod special tineretului studios arată cu prisosință că România a fost supusă unui fenomen etnocidar.

Petre Țuțea, un reprezentant de vârf al generației sale, nu putea scăpa de furia bolșevicilor care sugrumau țara. Agentul KGB Silviu Brucan, redactor-șef adjunct al revistei Scânteia, oficios al Partidului Comunist din România, cerea condamnarea la moarte a lui Țuțea, pe motiv că ar fi fost, chipurile, criminal de război. Vina marelui filosof creștin, ca și a lui Mircea Vulcănescu, ambii cu o temeinică pregătire economică, era aceea că, în calitate de creiere al Ministerului Eonomiei Naționale și al Ministerului Finanțelor, apăraseră securitatea economică a țării. Țuțea negociase strălucit tratatele economice cu Germania nazistă și cu Rusia bolșevică. Astfel, România a avut resurse economice și militare care i-au permis să recucerească Transilvania. Și asta nu convenea celor care voiau să extermine poporul român, așa cum ceruse unul dintre părinții comunismului, Engels. Acesta este motivul pentru care Țuțea spunea că a apărat România în mod eroic, și nu diplomatic. Despre cum negociase cu Germania cel acuzat că, prin prisma opțiunii sale politice legionare, s-a pus în slujba intereselor hitleriste, stă mărturie o notă aflată în dosarul de la CNSAS al lui Petre Țuțea, scrisă în urma unei discuții dintre doi negociatori economici, unul german și altul maghiar, care reflectă poziția lui Țuțea: "Să nu vă mirați. În actualul moment istoric Germania este o colonie a României. Ați început un război imprudent pe două fronturi. Ce v-ați face fără petrolul și grânele noastre? În calitatea mea de delegat patriot v-am prins la strâmtoare, am dreptul să vă impun condițiuni feniciene. Vă pun cizma mea pe masă. Plătiți, altfel nu dau”.

Ajuns în închisoarea de la Ocnele Mari, avea să fie supus reeducării. A fost torturat înfiorător, dar n-a cedat. Ținut într-o celulă alături de "neagra”, camera de tortură, de unde auzea urletele de durere ale deținuților politic, a început să le vorbească acestora, ca să-i încurajeze. Le-a vorbit despre moartea lui Socrate. Întrebându-l pe un tânăr care-l ascultase și care urma să meargă la tortură: „Ei, acum ce-o să faci?”, acesta i-a răspuns: „La zenit!”. Și a rezistat. Transferat la închisoarea Aiud, Petre Țuțea a fost supus iarăși torturilor. Părintele Justin Pârvu mărturisea că nu a cunoscut în tot Aiudul un om mai chiunuit ca Țuțea.

În timpul grevei foamei de la Aiud, Țuțea le vorbește deținuților despre Hristos, întreținându-le moralul și rezistența. Iar atunci când a început reeducarea, într-o curte cu 600 de oameni, Țuțea avea să declare: "Fraților, dacă murim toți aici, în haine vărgate și în lanțuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el! Poporul român este una dintre minunile lui Dumnezeu în mersul Său prin Univers”. Această mărturisire nu îi este iertată nici până în ziua de azi. Andrei Pleșu avea să spună explicit că nu poți consemna declarațiile lui despre "românul absolut” și să treci sub tăcere o vorbă cum că ar fi suferit în temniță pentru un "popor de idioți”, spusă într-un moment emoțional, cauzat de marea supărare a lui Țuțea după victoria FSN-ului lui Iliescu, Roman și Brucan din 20 mai 1990, înțeleptul cunoscând bine direcția neokominternistă a puterii instalate atunci. Dincolo de faptul că, de la înălțimea patriarhală a suferinței și jertfei lui, Petre Țuțea era unul dintre cei care aveau voie să-și certe poporul său, nu a mai contat că, în cursul aceleiași discuții, marele filosof avea să facă o superbă mărturisire românească. Reprezentanți de seamă ai Grupului pentru Dialog Social (GDS) au început să ventileze afirmația cu pricina, numai pe aceasta, ca unii cărora le pute tot ce e românesc. Oricine se ridica împotriva corifeilor culturii române, a lui Eminescu în mod special, numit de Țuțea "românul absolut”, era promovat de GDS. Este, în fond, o perfidă acțiune a rețelei neokomiterniste, în mod special a intelectualilor reuniți în Grupul pentru Dialog Social, de re-condamnare a victimelor de către opresori, începută încă din închisoarea Pitești, care vrea să impună opiniei publice că românii s-au chinuit și omorât între ei. Unul dintre scriitori prizați de GDS, și din păcate și de unele medii de dreapta, a scris chiar că: „Ce înseamnă atunci Piteștiul astăzi? Înseamnă partea sinistră a specificului nostru românesc și dovada sumbră a unicității noastre în lume. (...) În privința dorinței de afirmare în Europa, nu trebuie să ne mai batem capul pentru a ieși în evidență, ba dimpotrivă, putem fi definitiv liniștiți, în Cartea recordurilor va exista o rubrică de pe a cărei treaptă macabră nu va putea nimeni să ne detroneze. Piteștiul e unic prin rafinamentul drăcesc cu care fibra morală a oamenilor a putut fi mutilată”. (Sorin Lavric, Glasuri din bolgie, Editura Ideea Europeană, pagina 305). Mentorul GDS, Silviu Brucan, care a supravegheat îndeaproape înființarea organizației, într-una din cărțile sale, Generația irosită, scria despre nedreptățile pe care le-au făcut bolșevicii filosofului Petre Țuțea, dar trecea sub tăcere rolul său, pe care acum îl preluaseră ucenicii săi.

O altă direcție a atacului împotriva lui Țuțea a fost ignorarea operei sale. Editura Humanitas a publicat acum câțiva ani o broșură intitulată „321 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea”. Broșura avea o scurtă prefață, purtând un titlu pompos: „O posteritate în 50 de pagini”. Editorul Gabriel Liiceanu credea că a surprins profilul spiritual al marelui gânditor creștin în „haina atât de subțire a 50 de pagini dactilografiate”. Petre Țuțea era acuzat că nu a avut responsabilitate în ceea ce a scris, elaborând „câteva mii de pagini indigeste și inutile”, care „nu vor constitui niciodată o operă”. Concluzia era că din Petre Țuțea rămân doar câteva sute de vorbe memorabile.

Interesant este că Radu Preda publică în 1992, la vârsta de 20 de ani, tot la Editura Humanitas, un jurnal în care personalitatea exemplară a lui Petre Țuțea era minimalizată și în care, din îndelungata sa experiență juvenilă și cunoaștere filozofică și teologică, avea „presimțirea că nu opera va face din Țuțea un model, ci mai degrabă, dacă nu chiar exclusiv oralitatea”. Bineînțeles, atât Liiceanu, cât și Preda, sunt acompaniați de Horia Roman Patapievici, care descrie ca fiind foarte plicticoase cărțile lui Țuțea, de Lucian Boia, care consideră că filosoful a exacerbat mitul lui Eminescu. Și, bineînțeles, de Alexandru Florian, directorul Institutului "Elie Wiesel” din România și urmaș al odiosului ideolog stalinist Radu Florian, care afirmă că Țuțea nu este un model și că "nu a făcut ceva bun pentru țară”.În acest context, credem că este importantă mărturia lui Noica din care aflăm că, în timpul unei anchete la Securitate, ofițerul care îl maltrata i-a spus la un moment dat: „Bă, cu mine nu-ți merge, eu l-am anchetat și pe Țuțea!”. Se pare că acel securist, în nemernica lui mândrie, înțelesese mai mult decât cei mai sus pomeniți. Intelectualii de la revista "22", oficiosul GDS, nu puteau percepe lucrarea pe care o săvârșea Țuțea. Sau, poate, nu voiau s-o înțeleagă! Ori nu aveau voie! Și confirmau în timp temerea magistrului că „ăștia vor să facă din mine un bătrân sclerozat, reacționar și vorbăreț”.

Nota Red.: La șase ani de la moartea lui, statul român a realizat o primă măsură reparatorie față de memoria marelui gânditor, achitându-l, alături de alte trei persoane condamnate în 1957, prin Decizia nr. 55 din 20 octombrie 1997 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, la 19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a dat și a doua decizie de achitare privindu-l pe Petre Țuțea, admițând recursul în anulare împotriva deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Țuțea fusese condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică. (Rador)

FLORIN PALAS

SURSA: activenews.ro