De ce cei mai multi asa zisi oameni de cultura si politicieni de astazi adopta - "Marxismul Cultural"?

cultural marxismMotto: Dați-mi patru ani să-i învăț pe copii și "plantele" pe care le voi semăna nu vor putea fi niciodată smulse. Noi putem și trebuie să scriem într-o limbă care să semene între oameni ura, disprețul și respingerea pentru cei care nu sunt de acord cu noi.
Vladimir Ilici Lenin


Marxismul cultural este o formă a revizionismului, probabil cea care a avut cel mai mare succes în secolul 20 și care a schimbat cel mai mult conținutul marxism-leninismului. El începe cu ideile și publicațiile Școlii de la Frankfurt, forul revizionist unde s-a născut neomarxismul, școală dezvoltată în anii '20 de grupul Carl Grunberg, Herbert Marcuse, Antonio Gramsci, Frederik Pollock, Gyorgy Lukacs, Felix Weill și alții, care au alcătuit Institutul de Cercetare Socială de la Universitatea Goethe.


În fața pericolului nazist, grupul de la Frankfurt s-a mutat temporar la Viena, apoi la New York. Prin Max Horkheimer, Theodor W. Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse, grupul a dezvoltat ideea unei abordări multidisciplinare a lumii, cu integrarea la științele sociale a freudismului, artei, psihologiei, fizicii moderne, matematicii, etc. Neomarxiștii de la Frankfurt au fost primii care au avut curajul să spună că rolul revoluționar al proletariatului și instaurarea dictaturii proletariatului sunt ficțiuni, nu legi istorice cum fuseseră descrise de Marx. Pe măsură ce economia se dezvolta în lumea vestică și nivelul de trai al muncitorilor creștea, clasa muncitoare devenea tot mai puțin interesată în contestarea și schimbarea lumii în care trăia. Pentru neomarxiști, continuarea revoluției pentru schimbarea lumii pe calea economică devenise un drum spre insucces și ei au afirmat că frânele care țineau clasa muncitoare departe de elanul revoluționar și care trebuiau să devină noile ținte ale luptei anticapitaliste erau elementele "culturii burgheze paralizante": religia, familia, învățământul, tradițiile, justiția obiectivă, ordinea socială, naționalismul patriotic, istoria, normele de etică, moralitatea sexuală... Pentru a schimba lumea, trebuia schimbată cultura (civilizația), nu modul de producție.
Pemtru a mobiliza masa revoluționară trebuiau inventate noile spectre de atacat, elementele de tradiție și cultură, nu modul de producție și exploatarea economică. Doi gânditori marxiști ai epocii, Antonio Gramsci și Georg Lukacs, au concluzionat că în Europa, clasa muncitoare a fost orbită de succesul democrației occidentale și de capitalism. Ei s-au gândit că pâna nu vor fi distruse democrația și capitalismul, o revoluție comunistă nu ar fi posibilă. Nu insurecția armată și preluarea puterii politice cu desființarea modului de economie capitalist era calea de urmat, ci distrugerea democrației și culturii, prin care capitalismul era făcut să cadă. Lupta politică nu își mai avea rostul în stradă, ci în lumea conceptelor; nu greva era cea necesară, ci publicațiile și modificarea modului de a gând al oamenilor. În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică. În acest timp, el a înțeles și a exprimat ideea că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă. Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective. O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină. În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă. Și, pe lângă schimbarea modului de acțiune pentru transformarea lumii, mai trebuiau schimbați și actorii revoluției. Nu se mai putea conta pe clasa muncitoare, orbită de succesele capitalismului și beneficiară a dezvoltării economice, de care nu voia să se lipsească.
Proletariatul, pe care nu se mai putea conta, a fost schimbat treptat cu grupurile nemulțumite din societatea modernă:
minoritățile etnice/rasiale: mulți, dar nu toți, dintre africano-americani, hispanici, nativi americani, imigranții "fără acte", cei cu multiple etnicități. Pentru aceștia dușmanul principal este omul alb, așa cum a văzut întreaga lume cu ocazia violențelor din acest an;
minoritățile sexuale: lesbienele, gay, bisexuali, transgender, intersexuali, asexuali, pansexuali, two-spirits, gender variant, fluid, etc.
feministele de generația a III-a; în primele două generații, mișcarea feministă a militat cu succes pentru obținerea dreptului de vot al femeilor, pentru admiterea femeilor în profesiunile și universitățile închise lor; în al treilea val, feminismul se concentrează pe conflictul cu bărbații, prin folosirea conceptelor de șovinism masculin, masculinitate toxică, sexism și pe practicarea pe scară largă a avorturilor.
minoritățile religioase:
precariatul: grupul social al celor care trăiesc la limită, deobicei prin cecul lunar de welfare și care simt că nu au nici o siguranță economică pentru viitor; ar fi o nouă denumire a vechiului termen "lumpenproletariat";
protestatarii de profesie: oameni dispuși să se angajeze pentru proteste organizate de orice fel contra plată;
studenții radicalizați social: tineretul care a adoptat ideologia stângii radicale, cei care cred că societatea comunistă este răspunsul pentru viitor; ei au o părere idealizată despre comunism, fiindcă li s-a descris comunismul ca fiind o societate superioară, umană, aducătoare de fericire, fără contradicții, un fel de neo-creștinism; majoritatea nu știu mai nimic despre comunism, despre istoria lui și nu citesc literatura anti-comunistă pe care o resping ca fiind neadevărată;
membrii organizațiilor anticapitaliste, antiamericane, antiestablishment:
"egalitariștii":
cei "dinafara" vieții sociale: nerealizații, exclușii, ratații, nedotații;
verzii extremi

Nașterea marxismului cultural
În 1929, teroriștii culturali s-au întâlnit la „Săptămâna studiului marxist în Frankfurt”, Germania. Acolo, Lukacs a întâlnit un marxist tânăr și bogat, Felix Weil, care a devenit finanțatorul grupului. Până la apariția lui Lukacs, teoria marxistă clasică se baza doar pe transformări economice care căutau să elimine diferențele de clasă. Weil a fost însă entuziasmat de viziunea culturală asupra marxismului a lui Lukacs. Astfel că s-a decis să finanțeze o nouă instituție marxistă – Institutul pentru Cercetări Sociale - mai târziu cunoscut ca Școala de la Frankfurt. În 1930, „școala” și-a schimbat direcția sub conducerea noului director, Max Horkheimer. Echipa a început să amestece ideile lui Freud cu cele ale lui Marx și, astfel, a apărut marxismul cultural, căruia i s-a mai spus, din cauza alipirii freudismului, marxism sexual (sexo-marxism). Dacă în marxismul clasic, clasa muncitoare era văzută ca fiind cea oprimată de clasele conducătoare, noua teorie susținea că toată societatea era oprimată psihologic de instituțiile civilizației occidentale, din care prima era familia. Școala de la Frankfurt concluziona că această teorie va avea nevoie de noi lideri pentru a grăbi schimbarea, întrucât muncitorimea nu mai părea capabilă să se revolte de bună-voie. În Germania, au venit la putere național-socialiștii, în 1933. Nu era locul și timpul potrivit să fii un evreu marxist, așa că mulți membri ai școlii s-au mutat la New York, bastion al civilizației vestice, la timpul respectiv.
 Venirea în America a europenilor neomarxiști
În 1934, „școala” a renăscut la Universitatea Columbia din New York, iar membrii ei au început să-și transfere ideile asupra culturii americane.
La Columbia, „școala” a perfecționat instrumentul pe care urma să îl folosească pentru a distruge civilizația vestică: cuvântul tipărit.
Au publicat multe materiale, din care primul a fost programul noii ideologii sociale „Teoria critică”. Adepții ei s-au numit teoreticienii critici, care au ajuns astăzi la a 5-a - 7-a generație. „Teoria critică” este un joc asupra semanticii, de o simplitate uimitoare: să fie criticat fiecare stâlp al culturii occidentale – familia, religia, morala, etica, democrația, legea, libertatea de exprimare, învățământul și altele. Speranța era ca, sub presiune, acești stâlpi să se năruie și - odată cu ei - societatea. Următorul material a fost cartea „Personalitatea autoritară”, avându-l coautor pe Theodor Adorno. Aceasta a redefinit credințele tradiționale americane asupra rolurilor de gen și asupra moralității sexuale, numindu-le „prejudecăți”. Adorno le-a comparat cu tradițiile care au condus la apariția fascismului în Europa. Școala de la Frankfurt, mutată acum în SUA, a promovat trecerea de la ideile economice marxiste spre cele ale lui Freud, publicând lucrări despre reprimarea psihologică. Lucrările lor au împărțit societatea în două grupări principale: opresori și victime. Ei au arătat că istoria și realitatea au fost create de acele grupuri care controlau instituțiile tradiționale. În acel moment, sub aceste cuvinte erau denumiți bărbații albi, creștini sau evrei, cu descendență europeană, care formau majoritatea categoriei de opresori. Pornind de la această idee, ei au arătat că rolurile sociale tradiționale ale bărbaților și femeilor se datorau diferențelor de gen, astfel cum erau ele definite de „opresori”. Sexismul a fost definit ca dominarea societății de către bărbați.
Cu alte cuvinte, genul nu exista în realitate, ci era doar un „construct social”, iar lupta împotriva privilegiilor masculine devenea o parte a luptei revoluționare. O coaliție a victimelor; Adorno și Horkheimer s-au întors în Germania la sfârșitul războiului. Herbert Marcuse, alt membru al Școlii, a rămas în America și, în 1955, a publicat ,,Eros și civilizație”, carte în carte Marcuse a arătat că civilizația vestică era intrinsec represivă, întrucât renunța la fericire pentru progresul social. Marcuse avansa astfel ideea de ,,perversitate polimorfă”, un concept creat de Freud, care fixa ideea plăcerilor sexuale în afara normelor tradiționale. ,,Eros și civilizație” va avea o mare influență în crearea revoluției sexuale de la 1960. Marcuse va fi cel care va răspunde întrebării lui Horkheimer din 1930: Cine vor fi noii lideri ai revoluției marxiste, în locul clasei muncitoare? Și tot el a dat răspunsul: o coaliție cu rol de victimă, formată din minorități – în primul rând negrii, femeile și homosexualii. Mișcările sociale din anii ’60 – mișcarea de emancipare a negrilor, feminismul, drepturile homosexualilor, „eliberarea” sexuală – i-au oferit lui Marcuse o ocazie unică. Ideile Școlii de la Frankfurt s-au răspândit extrem de rapid în universitățile americane; marxismul cultural devenea, încet-încet, normă în lumea academică. În 1965, anul de vârf al mișcărilor sociale, Marcuse a publicat „Toleranța represivă”. În noua sa teorie, tolerarea tradițională din societatea americană a tuturor valorilor și ideilor însemna de fapt reprimarea ideilor ,,corecte”. El a fabricat termenul de ,,toleranță eliberatoare”, prin care a propuse tolerarea oricărei idei aparținând stângii și intoleranță la ideile dreptei (conservatoare). De atunci, o temă omniprezentă a Școlii de la Frankfurt este totala și absoluta intoleranță a oricărui punct de vedere diferit de al lor. Aceasta este, de asemenea, trăsătura fundamentală a celor ce venerează azi corectitudinea politică și - da fapt - a tuturor stângiștilor. Aceasta este baza acuzațiilor aduse imediat celor care nu sunt de acord cu ideile și programul stângiștilor, cărora li se aplică etichetele de fascist, rasist, sexist, homofob, etc. Aceasta este baza violențelor prin care stânga acționează împotriva celor care li se opun: nu argumente, violență: bătăi, distrugeri, intimidare...Activitatea Școlii de la Frankfurt a avut un impact major asupra culturii americane.
A remodelat societatea americană omogenă a anilor ’50 transformând-o în națiunea dezbinată și plină de animozitate de astăzi. A contribuit la decăderea familiei, la ascensiunea feminismul radical și la polarizarea rasială pe care o putem observa - în formă exacerbată - chiar în epoca președintelui Obama. Sistemul politic american nu doar că nu s-a opus prea mult trendului, dar l-a îmbrățișat în totalitate și l-a promovat în societate mai ales printr-o educație publică total eronată, de orientare greșită.
Cele mai prestigioase universități au devenit pepiniere de absolvenți impregnați de neomarxism. Au apărut și teoreticienii metodelor practice de instigare și opoziție. Barack Obama și Hillary Clinton sunt discipoli ai lui Saul Alinsky, „soldat” credincios al marxismului cultural și al teoriei revoluției sociale. El a publicat "Manualul radicalilor", un fel de biblie a socialiștilor americani. Ca urmare, trăim acum într-o societate hipersensibilă, în care tendințele sociale și „sentimentele” au anulat realitățile biologice și sociale obiective, fiind factori decisivi în stabilirea a ceea ce este corect sau greșit. Corectitudinea politică este un război asupra logicii și rațiunii. Dacă, citându-l pe Winston, protagonistul distopiei lui Orwell, „1984”, „Libertatea este libertatea de a spune că 2+2=4”, atunci astăzi America nu mai este o țară liberă.
Concepte ale marxismului cultural american contemporan:
Unele sunt teme clasice ale marxism-leninismului (anticapitalismul, nevoia de revoluție, ateismul), altele sunt modificări ale principiilor comuniste clasice (multiculturalismul și antinativismul sunt variante ale vechiului internaționalism proletar, drepturile socio-economice sunt o alternativă la naționalizare), iar altele sunt invenții originale ale neomarxismului revizionist (marxismul cultural, politica identitară, înlocuirea familiei clasice cu noile tipuri de "familii", corectitudinea politică). În fine, unele concepte neomarxiste dintre cele mai noi sunt pur și simple stranii trăznăi fără nici un suport real, așa cum sunt sexismul împins la limită, microagresiunea, politica de gen, masculinitatea toxică sau rasismul gramatical.
Politica identitară: prin introducerea ideii că fiecare subgrup trebuie să primească recunoașterea drepturilor lui speciale, politica identitară subminează unitatea națională și fragmentează societatea în grupuri cu interese diferite.
Corectitudinea politică: bine cunoscută publicului larg, a fost privită multă vreme ca o cerință binevoitoare de a evita jignirea sau tratarea cu superioritate a altora. S-a dovedit însă că impunerea unei forme de limbaj nu este altceva decât controlul modalității de gândire. CP are rădăcini adânci în socialismul și comunismul din Europa secolului 20. A fost genial anticipată de George Orwell în romanul său vizionar "1984".
Multiculturalismul/ diversitatea: cum s-a văzut în mai multe țări, acceptarea unei imigrații excesive și necontrolate și punerea culturii naționale proprii sub presiunea de a fi total acceptantă cu "noile culturi" este o cale sigură de a ajunge la înlocuirea națiunii existente cu alta, mai ușor de manevrat, ceea ce este exact scopul socialismului. Este mecanismul de a face posibilă schimbarea națiunii.
Încurajarea imigrației ilegale, desființarea granițelor: nimic nu este mai drag socialiștilor americani decât visul de a desființa orice control de graniță și de a deschide țara tuturor nou veniților, de la care democrații speră suport total și permanentizarea puterii lor politice.
Justiția socială: în locul unei justiții obiective, "oarbe", egală pentru toți și neinfluențată politic, stânga americană vrea o justiție adaptată la ceea ce ea numește nedreptăți sociale, care se cer compensate. Justiția socială este favorabilă tuturor drepturilor și avantajelor pentru cei care comit fărădelegile, privând în același timp victimele și familiile lor de sentințele bazate pe fapte și adevăr.
Anti-patriotismul, antinativismul: naționalismul corect, care nu este îndreptat împotriva altora, este substratul patriotismului. Sentimentul patriotic, simbolurile naționale, istoria sunt cele care țin națiunile puternice și credincioase. Pentru mulți neomarxiști patriotismul este un sentiment greșit, care trebuie suprimat.
Anticonstituționalismul: "Un document învechit, care are nevoie de schimbări" este o părere despre constituția americană frecventă la politicienii pseudo-democrați, de fapt socialiști.
Microagresiunea: Cele mai mici gesturi, atitudini sau expresii, chiar neintenționat critice, devin pentru "ultrasensibilii socialiști americani" motive de nemulțumire și de plângeri. Adepții microagresiunii sunt cei care caută nod în papură, care se plâng de orice, uneori de lucruri care nu au nici o intenție jignitoare.
Critica religiei: s-a observat de mult că opoziția față de religie a socialiștilor de azi este de fapt opoziție față de creștinism.
Teoria genului: identificarea genului pe bază de sex biologic nu mai este recunoscută de progresiști ca o realitate și este numită prejudecată. După ei, oamenii trebuie să fie liberi să-și aleagă propriul gen. De aici demența cu transgenderismul, confuziile de care profită ideologia adversară ordinii sociale și a moralei.
Familiile alternative: numeroase variante de combinații erotico-sexuale, toate râvnind la titulatura de "căsătorie". Prin aceasta, adevărata căsătorie, cu substrat etic și religios, suferă și se vede marginalizată.
Prejudecățile oprimante: după socialiștii de azi, lumea este făcută din oprimanți și oprimați. Nimic nou: ei au înlocuit vechii exploatatori și exploatații (proletariatul) lui Marx, care nu mai corespund.
Sexismul, masculinitatea toxică, hărțuirea sexuală. Primele generații feministe au fost pozitive. Ele au avut revendicări corecte, pe care le-au obținut: dreptul de vot, accesul la universități, profesii, poziții de conducere.
Feminismul contemporan este anti-masculin, introduce ura și conflictul, fragmentează societatea și crește numărul de divorțuri, avorturi, aberații sexuale, comportamente adversare.
Rasismul; întreținerea separării populației prin rase; rasismul sistemic și structural. După acest concept, toată populația albă este rasistă, toate instituțiile sunt infectate de rasism, rasismul din Statele Unite este unul sistemic și instituțional. Cine a trăit în USA vede că nu există rasism sistemic, că indivizii rasiști sunt rare excepții în societate și că inflamarea "mișcării antirasiste" este un mijloc al politicienilor radicali de stânga de a destabiliza societatea.
Drepturile reproductive ale femeilor. Fără îndoială, este dreptul oricărei femei și al oricărei familii să decidă când să folosească anticoncepționale și când să ceară o întrerupere de sarcină, practicată corect, într-o instituție medicală, după toate standardurile de medicină științifică. Dar asta dacă produsul de sarcină are vârsta de mai puțin de trei luni și este încă în faza de embrion neviabil după eliminare. Dar nu este corect să extinzi acest fel de intervenții la feții de 7-9 luni, perfect viabili, care sunt omorâți în uter și apoi extrași în fragmente. Aceste barbare proceduri nu sunt avorturi, ci pruncucideri prin mijloace medicale. La fel, nu poți clama drepturile reproductive ale femeilor pentru practica instituțiilor cu nume ca "Centrele de planificare a familiei", unde 90% din activitate este practicarea de avorturi și unde sunt încurajate întreruperile de sarcină avansată, care sunt urmate de vânzarea de organe și țesuturi umane.
Privilegiile albilor. Conform acestei concepții, pozițiile sociale superioare ale albilor nu sunt obținute pe merit, ci prin privilegiile pe care aceștia le-au creat, pentru a profita de meritele minorităților exploatate. Justificările sunt dintre cele mai excentric aiuritoare, mergând până acolo unde se afirmă că albii care vorbesc și scriu corect gramatical, sau au cunoștințe de matematică însușite corect, se bucură de privilegii prin rasismul gramatical și matematic, față de cei care - deși au avut șansa să o facă - au ales abandonarea învățării. Și cum cei mai mulți dintre cei care abandonează școala sunt din rândul minorității de culoare, ceea ce ei nu au făcut, devine dezavantajul unui privilegiu incorect.
Vinovăția de a fi alb. La fel cum progreștii de azi demonizează averea (altădată un solid motiv de admirație), ei încearcă, prin toate mijloacele și de multe ori reușesc să convingă pe adepții lor, majoritatea tineri, că este o vină în a fi alb. Așa se face că am întâlnit, din ce mai des, texte care explică modul de a compensa pentru această "vină", iar - cu ocazia mișcărilor antirasiale din ultimele luni, am văzut albi spălând picioarele unor negri în locuri publice. Exorcismul "albeții" face parte din agenda socialismului contemporan american.
Drepturile LGBT. Despre acest subiect s-a scris foarte mult în ultimele decenii. S-a trecut de la "perversiuni sexuale" incluse în tratate de psihiatrie, la "preferințe sexuale", la variante de normalitate. S-au introdus în toate statele (prin hotărârea Curții Supreme) căsătoriile de același sex. Se fac mari eforturi în a educa școlarii, încă de la vârste mici, despre "normalitatea preferințelor sexuale" și a situației copiilor care au doi tați, sau două mame.
Drepturile socio-economice. Prin această formulare se înțelege "redistribuția socială", cu diversele ei forme. Este o expresie favorită a "egalitariștilor", pentru care singura societate corectă este aceea care împarte egal avuția, fără a ține cont de merite, efort, risc, talent, realizări.
Vina de a avea avere. Socialiștii încearcă să convingă lumea că realizările în economie, din care rezultă bunăstarea și avuția, nu sunt meritele celor care muncesc mai mult, au spirit antreprenorial, inițiativă și talent, ci provin de la societate. Barack Obama explica unui anterprenor că "dacă ai făcut o companie, nu ai făcut-o singur, te-a ajutat societatea".
Această frază a ceat multiple discuții, fiindcă ea rezumă pretenția celor care fac puțin sau nu fac nimic de a primi o felie din prăjitura făcută de alții.
Mulți au subliniat că atât adepții marxim-leninismului clasic, cât și cei ai neomarxismului, au - în mare măsură - motivarea frustraților, nereușiților, eșuaților, a celor care nu au încercat niciodată să facă ceva care cere efort și putere.
Gratuitățile. Toată lumea a văzut cum, în campania electorală din 2016, senatorul "independent" Bernie Sanders, care pentru prima dată nu s-a mai ferit să-și recunoască apartenența la socialism, a promis mai multe lucruri gratuite, ca asigurarea medicală universală și scutirea de taxele unversitare.
Anul acesta mai mulți candidați s-au întrecut să promită gratuitățile din proiectul Sanders și să adauge altele, ca asigurare medicală integrală pentru imigranții ilegali, concediu plătit pentru părinți în situații de boală a copiilor, concediu extins de graviditate și postpartum și multe altele.
Costul estimat al acestor promisiuni este de ordinul a multor trilioane de dolari.
Recompensa economică pentru nedreptăți istorice. Această revendicare revine periodic. Cineva a spus: "democrații care cer plata unor recompense cetățenilor de culoare nu fac altceva decât doresc să impună o taxă ridicată celor care nu au avut niciodată sclavi, în beneficul unora care nu au fost niciodată sclavi".
Revizuirea dreptului la proprietate. O piatră fundamentală a statului de drept este garantarea proprietății. Experiența regimurilor comuniste, care au confiscat ("naționalizat") proprietățile individuale, pământul agricol și întreprinderile a fost un enorm insucces, care a dus la stagnare și sărăcie generalizată. Socialiștii nu au renunțat la idee și fac încercări de a convinge lumea că proprietatea nu trebuie să rămână inviolabilă și că ea este numai parțial dreptul celui care o deține, o mare parte fiind proprietatea societății.
Revizuirea și rescrierea istoriei. Manualele școlare, cărțile de istorie, analizele retrospective - în varianta neomarxistă - sunt critice cu cele mai multe momente din trecutul național. Colonizarea teritoriului american este doar un genocid de proporții epice a populației băștinașe, eroicele izbânzi din al doilea RM sunt fapte minore, față de "crima atacurilor nucleare" asupra Japoniei și multe altele.
Revizuirea artelor, Iconoclasmul. Cu toții am citit, nevenindu-ne să credem ochilor, despre "purificarea" universităților, a interpretării artelor și culturii europene, a excluderii "oamenilor morți ai trecutului", printre care Shakespeare și înlocuirea lor cu activiști contemporani. Cursuri de literatură clasică europeană sunt eliminate, civilizația occidentului este reinterpretată în funcție de "greșelile istorice". Generația de azi nu a învățat faptul că este o mare eroare să încerci judecarea unor evenimente, fapte și personalități din trecut, folosind criterii de azi. Manifestațiile violente "antirasiste" din ultimele două luni s-au asociat cu multiple devastări de statui și efigii. În unele cazuri au fost motivări legate de faptul că persoanele și evenimentele în cauză au fost, într-un fel sau altul, legate de sclavia negrilor americani.
Dar în alte caazuri, cum au fost distrugerea statuilor lui Abraham Lincoln, Ulysses Grant sau încercarea de a dărâma statuia lui Andrew Jackson, criteriul sclaviei nu a fost prezent. Ura distrugătoare pentru aceste figuri istorice este dorința de a anula simboluri unificatoare ale națiunii, de a șterge trecutul.
Reducerea fondurilor și desființarea poliției. Protestele declanșate de uciderea lui George Floyd (mai 2020) au fost urmate de lansarea unei idei noi: reducerea fondurilor (și deci a puterii) poliției, sau chiar desființarea poliției. Ea vine să se adauge obsesiei democrate americane de a interzice armele cetățenilor și nu este altceva decât încercarea de a anula forțele care se pot opune unor manifestații viitoare de anarhie.
Asumarea violențelor și a anarhiei. În Statele Unite există sute de organizații legale, sau secrete, ale extremiștilor de dreapta sau de stânga.
Ultimii ani au văzut multiple acte violente și distrugătoare, motivate politic, ale celor care se opun politicii conservatoare, administrației Trump și folosesc orice prilej pentru a dezlănțui vandalisme, anarhie și distrugere.
Cele mai cunoscute organizații de stânga, care s-au angajat în terorism politic, sunt "Black Lives Matter", "Black Panthers", "Black Power" și AntiFa". În plus, în ultimii ani a apărut o categorie numeroasă de "protestatari de profesie", care sunt gata să se lase angajați pentru orice fapte răsplătite. Angajarea lor este rapidă și este facilitată de comunicarea online.
În ultimele două luni, în mai multe orașe americane (Minneapolis, Portland, Seattle, Washington D.C., New York, Austin, Aurore Colorado) au fost violențe de o intensitate nemaivăzută din anii '60. Acțiunile de terorism urban sunt inițiate și întreținute de finanțatori și organiztori din umbră, care lucrează prin instigatorii la vedere. Dar este pentru prima dată când astfel de acțiuni sunt facilitate și încurajate de politicieni aleși în funcții publice (primari, guvernatori), deși sunt acte neconstituționale, antistatale și care pun populația la risc de pierderi și vătămări.
Produsele universităților americane invadează societatea
Neomarxismul există în lume de aproape o sută de ani și a ajuns într-un cerc restrâns de intelectuali americani în al șaselea deceni au secolului trecut. Din ultima parte a deceniului șapte, în paralel cu mișcarea hippie, s-a răspândit rapid în lumea academică. Primele generații de absolvenți educați prin neomarxism au apărut după anii '80, au invadat universitățile și școlile, media și instituțiile guvernamentale. Azi e greu să mai găsești un colegiu în care să nu domine stânga radicală, adeseori antiamericană și anticapitalistă.
La fel de greu este să găsești publcații conservatoare, sau de centru-dreapta.
Așa zisa televizune de mainstream este integral dominată de concepția neomarxistă.
Intrarea socialismului în lumea politică americană pe cale parlamentară
În ultimele două decenii, intrarea socialiștilor (democrații de extremă stângă, democrații socialiști, democrații "progresiști") au ocupat un mare număr de poziții în congresul țării, al statelor, au devenit primari, guvernatori, lideri ai învățământului de stat, ai multor organizații neguvernamentale cu activitate socială, sunt aleși în birocrația orașelor, statelor și în departamentele Statelor Unite. Ei au modificat radical Partidul Democrat, care a devenit de nerecunoscut și în care agenda politică, selectarea candidaților și principalele decizii sunt luate de "progresiști". În congresul american sunt caucusuri (grupuri care iau decizii) de femei, de indieni americani, negri, hispanici, asiatici, cei originari din țările Oceaniei, etc. Numai un caucus al politicienilor albi nu există. Căci sunt deja priviți ca o "specie pe cale de dispariție".
Instrumentele și țelurile marxismului cultural din Statele Unite de azi:
Progresiștii vor schimbarea radicală a țării
Ei vor un sistem de tip socialist, condus de un guvern atotputernic, care dictează întregii națiuni
Ei doresc modificarea demografică a națiunii și înlocuirea valorilor tradiționale ale poporului american
Socialiștii americani vor modificarea familiei tradiționale și înlocuirea ei, pe scară largă, cu căsătoriile de același sex, căsătoriile cu parteneri multipli, relații de tip pansexual, etc.
Conceptul de sex biologic trebuie - după progresiști - înlocuit cu genul ales ca opțiune individuală
Sistemul de venit trebuie să fie modificat după principiul egalizării veniturilor
Progresiștii vor o "ștergere" cât mai completă a trecutului istoric, simbolurilor naționale și lucrează prin revizuirea modificatoare a literaturii istorice

Importat din Europa în secolul trecut, neomarxismul a rămas - pentru mai multe decenii - în sfera universitară intelectuală și a fost limitat la publicații și idei. Alterând concepțiile profesoratului, ideile neomarxiste au fost impregnate mai multor generații de intelectuali, care au devenit profesori, jurnaliști, editori, artiști, proprietari de media, antreprenori din zona digitală, oameni de afaceri, inventatori, moguli din industria cinematografică și de televiziune, membri ai elitelor academice, politice, mediatice și celebrități.
A fost epoca formării de "cadre". Prin ei, neomarxismul a devenit activ în formarea de opinii. Rapid popularizat în lumea politică, noua ideologie marxistă a căpătat o dimensiune parlamentară, modificând structura și programul celui mai vechi partid politic din lume, partidul democrat și ocupând poziții numeroase în guvernele federale și de stat. Cel mai recent, neomarxismul a ieșit în stradă și își asumă dschis și neechivoc violența, creerea de stări anarhice, la orice ocazie posibilă.Este semnalul că formațiunea politică neomarxistă se simte aproape de cucerirea controlului politic, prin care așteaptă să-și realizeze scopul principal: modificarea radicală a uniunii statelor americane. Este un scop realizabil sau este încă una din utopiile socialiste și comuniste care se nasc cresc în diverse forme și în țări diferite, cresc și dispar în lume de la epoca Comunei din Paris și până în prezent? Un prim răspuns va veni de la alegerile din 3 noiembrie 2020.

SURSA: FB - SoM - Sons of Mayonnaise