NE MINT ZIARELE? “Attention grabbers / titluri care atrag atenția"! Jurnalismul de azi vs cel de ieri!

Alianta familiei jurnalistiZiarele nu ne mint, dar ... ne mint. Asta este opinia unuia dintre cei mai influenți jurnaliști contemporani recent concediați de New York Times. [Link: https://donaldgmcneiljr1954.medium.com/nytimes-peru-n...]

Jurnalist concediat

Jurnalismul anului 2021 este radical diferit de jurnalismul anului 1971. Citim zilnic zeci de titluri de articole din care selectam câteva pe care le citim, dându-ne seama că de multe ori titlul spune una și conținutul alta. Că titlul spune o minciună, iar conținutul dă o explicație selectivă. Un exemplu din România sunt titlurile periodice care anunță că se vor legaliza căsătoriile homosexuale ori că CEDO impune României să o facă. Aceste titluri sunt intenționat distorsionate pentru a atrage atenția. În jurnalismul occidental aceste titluri sunt numite "attention grabbers / titluri care atrag atenția".

În România comunistă jurnalismul era brațul drept al Partidului Comunist. Astăzi este brațul drept al secularismului. Comuniștii foloseau presa pentru a impune viziunea unică a societății fondată pe socialismul științific. Astăzi, secularismul folosește presa pentru a îndoctrina și impune singura viziune socială acceptabilă, aceea desemnată de curentele seculariste în vogă pe moment. În anul 2021 și cei precedenți, însă, presa a devenit și o unealtă care sprijină lupta de clasă marxistă. Obiectivul ei este denigrarea și anihilarea grupurilor care refuză să se conformeze mizeriilor morale ale zilei, care nu își pleacă genunchiul în fața revoluției sexuale, aleg să-și păstreze libertatea în fața obligativității purtatului măștilor, ale lockdown-urilor, vaccinărilor obligatorii, educației sexuale, pașapoartelor de vaccinări, interdicțiilor impuse exercitării drepturilor noastre constituționale.

Exemplul cel mai ușor de urmărit este asaltul mediatic nonstop al presei occidentale împotriva dlui Trump, al britanicilor care au votat pentru Brexit, al Poloniei, Ungariei și, din când în când, a Italiei. Sunt și alte exemple, dar aceste sunt cele mai bine cunoscute.

Jurnalismul zilelor noastre nu este liber. Trăiește cu iluzia libertății. Jurnalismul zilelor noastre este o încătușare a minții și a gândirii, o constrângere a jurnaliștilor să scrie în conformitate cu linia editorială a ziarului care le plătește salariul. Nimic nou sub soare: și în România comunistă jurnaliștii impuneau linia de partid, iar în 2021 jurnaliștii de la New York Times fac la fel. Asta este treaba editorilor: să taie și să rescrie paragrafele care nu se conformează liniei editoriale trasata de bordul editorial.

În următoarele paragrafe discutam, cât se poate de scurt, cazul unui celebru jurnalist care a scris pentru NYT din 1976 până în februarie 2021: 45 de ani. Povestea lui e fascinantă, dar folositoare și românilor pentru a înțelege de ce ceea ce ni se pune în fața ochilor să citim în presă și mass media română nu este neapărat o minciună intenționată, dar nici adevăr nu este.

Donald G. McNeil

Donald G. McNeil, Jr. a fost corespondent pentru NYT în peste 60 de țări. Odată a fost răpit și i s-a pus pistolul la cap în Somalia și alte locuri în timp ce își risca viața să descopere lucruri inedite pentru NYT. Un lucru onorabil. Se gândea că după 45 de ani de muncă și credibilitate în lumea jurnalistică, și-a câștigat dreptul "to speak his mind", să spună și să scrie independent de linia trasată de grupul editorial, un grup format din jurnaliști tineri, fără experiență, fie de viață, fie în teritoriu.

Dar s-a înșelat.

În 2019 McNeil a însoțit un grup de 20 de tineri americani, majoritatea albi, într-o excursie în Peru, pentru a explora, în zona muntelui Machu Picchu, viața localnicilor, credințele tradiționale etc. În fiecare seară McNeil ținea prelegeri pentru grupul de studenți în care se discutau subiectele fierbinți ale zile, fierbinți nu în Peru, ci în Occident. Ele sunt cele bine cunoscute: "white privilege / privilegiul omului alb"; "white supremacy / supremația omului alb;" "colonialismul și neo-colonialismul"; "climate change / modificările climatice"; "systemic racism / rasismul sistemic" și alte subiecte similare.

Ne mint ziarele? Sau când jurnaliștii se vânează unii pe alții

E una să scrii despre aceste subiecte, să dai manuscrisul editorilor iar editorii să-l "curețe" pentru publicare. E, însă, alta să le discuți spontan și să-ți folosești libertatea de a cugeta și exprima și să faci afirmații care contravin liniei editoriale. McNeil a căzut tocmai în capcana asta. Credea că dacă e la poalele lui Machu Picchu, tentaculele și urechile globale ale NYT nu îl vor ajunge. Dar studenții și părinții lor și-au dat seama că McNeil devia de la convingerile lor personale și s-au declarat ofensați. Au urmat zeci de plângeri la adresa lui McNeil, fiind acuzat de rasism și conservatorism, și susținător al unor ideologii incompatibile cu linia oficială a ziarului. A fost acuzat că a folosit cuvântul "nigger" într-o conversație, că nu crede în "climate change", că nu toate relele din lume pot fi puse pe seama rasei albe, colonialismul nu a fost în întregime defavorabil civilizațiilor native etc.

La întoarcerea în SUA, NYT a lansat o investigație de câteva luni ca urmare a sesizărilor studenților și părinților lor. Cei din urmă nu se așteptau ca NYT să pună la dispoziția odraslelor lor un jurnalist neconformist cu vederi conservatoare. McNeil a fost penalizat la salariu pentru o vreme și atenționat cu pierderea locului de muncă în caz de abateri similare în viitor. Jurnaliștii zilelor noastre, e bine să știm, sunt la cuțite. În trecut nu era așa. În trecut exista colegialitate și toți se considerau colegi de breaslă. Profesionalismul și colegialitatea au zburat pe fereastră ca urmare a competiției din interiorul mass mediei pentru atenția publicului. Jurnaliștii se vânează unii pe alții. L-au vânat și pe McNeil.

În ianuarie, Daily Beast, o publicație cut throat / agresivă / online l-a amenințat pe McNeil că va face public faptul că în Peru a folosit cuvântul "nigger", o expresie folosită vreme de sute de ani, dar care astăzi are o conotație negativă și peiorativă. Alarmat, NYT și-a dat seama că e vorba de un șantaj din partea unei publicații rivale. I-a cerut lui McNeil să demisioneze. McNeil a refuzat, și-a luat un avocat și a negociat o despărțire amiabilă de NYT pe 1 martie.

McNeil a scris un eseu privind atmosfera tiranică omniprezentă la NYT și nu numai. O atmosferă în care fiecare jurnalist e un dușman ori potențial dușman al colegului lui. Eseul e lung, dar merită citit. [Link: https://donaldgmcneiljr1954.medium.com/nytimes-peru-n...]

Credem util să vă redam câteva din concluziile lui McNeil. Vă recomandam o doză de scepticism privind ceea ce citiți. Cum se spune în Pilde, "there is a second side to the story / există o a doua versiune a poveștii". Din nefericire, ceea ce primim din partea mass mediei este versiunea unică, cea permisă, dar care și ea e ciuntită și împachetată părtinitor. Ceea ce dacă în final nu e o minciună, pe jumătate este.

Concluziile jurnalistului

Spune McNeil: "We make America what it is. Without a free press, democracy dies. But we're still jackals. We can befriend you for years, and then bite off your arm just as you're offering us a treat. We can't help it. It's the nature of the job / Noi facem America ceea ce este. Fără o presă liberă, democrația moare. Dar rămânem niște șacali. Ne purtăm prietenește cu voi ani la rând, iar apoi vă mușcăm brațul chiar când ne dați ceva bun. Nu ne putem stăpâni. Asta este natura slujbei".

McNeil caracterizează atmosfera de la NYT cum nu ne-am aștepta: "I used to like working for the NYT ... Now, it is such a mean, spiteful, vengeful place where everyone is looking over his / her shoulder / Îmi plăcea să lucrez pentru NYT. Dar acum a devenit un loc atât de răutăcios, răzbunător și suspicios încât fiecare jurnalist e cu ochii în patru ..."

Acuzația lui cea mai gravă, însă, este că, într-un fel, jurnalismul a devenit intenționat corupt. Jurnaliștii sunt obligați să repete neadevăruri chiar când știu că sunt neadevăruri: "you have to repeat the accusation, even if you know it's untrue or half true, in order to explain the truth ... That's the game ... / ești obligat să repeți acuzația, chiar dacă este neadevărata ori doar pe jumătate adevărată, pentru a explica adevărul. ... Ăsta e jocul".

SURSA: Alinata Familiei