VIDEO - Direcția Generală Anticorupție lansează Campania națională de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru”.

DGA Buzau MAI integruÎn temeiul activităților de prevenire a corupției desfășurate de Direcția Generală Anticorupție, pentru promovarea integrității funcționarilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și în scopul conștientizării personalului M.A.I. și a cetățenilor cu privire la consecințele implicării în fapte de corupție și importanța semnalării acestora, în perioada mai – decembrie 2021, instituția noastră desfășoară campania națională „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”.

Campania este organizată în acord cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 62 din 13 iunie 2018 privind organizarea și desfășurarea activităților de prevenire a corupției și de educație pentru promovarea integrității în cadrul M.A.I., iar lansarea acesteia este inclusă în rândul evenimentelor care marchează data de 30 Mai – Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție – 16 ani de activitate.

La activitățile de selectare ale grupului țintă al campaniei s-a avut în vedere valorizarea personalului M.A.I. și, în același timp, relația cu cetățeanul, atât în ceea ce privește personalul cu funcții de conducere, cât și de execuție din cadrul structurilor MAI.

Pentru promovarea campaniei a fost realizat, în regim intern, cu resurse proprii, un spot video pe care îl puteți vizualiza pe canalul de youtube al D.G.A, accesând următorul link

“Prin această inițiativă, considerăm că putem contribui la consolidarea integrității și, implicit, a încrederii cetățenilor în serviciile prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății”- , sef serviciu, comisar-sef de politie Sorin Manolescu - Serviciul Județean Anticoruptie Buzau.