DOSARELE LUI DIDIMOS - Iazul Morilor, Băltoaca de milioane de lei a Buzăului (FOTO masuratori si minciuni)

Iazul balta Morilor BuzauPrin primăvara anului 2019 edilul falimentar al Buzăului lansa un nou proiect megalomanic, inutil, prostesc, de prost gust, superfluu, parazit, stupid, absurd etc. Imediat, asemeni muștelor verzi, preșa locală s-a năpustit la gura țevii și a relatat pe larg nou minunăție de la Buzău.

 

Articole elogioase, poze care mai de care, interviuri, strângeri de mână toate cu un singur scop: preamărirea iubitului conducător, fiu al urbei, vizionar desăvârșit. Fiecare preșar s-a străduit, cum s-a priceput și cum a știut el mai bine, să ”descoasă” istoria Iazului Morilor, să copieze de prin articole mai mult sau mai puțin documentate, să preia inepțiile preotului cercetător științific (poate că în funcție de numărul de cuvinte se umpleau conturile ”trusturilor” locale! ). Fiecare și-a dat cu părerea, și a elogiat cum a putut mai bine pe fiecare dintre artizanii măreției buzoiene.

          Despre costuri și împrumuturi cu dobânzi exorbitante nu a scris mai nimeni, sau aproape nimeni. Doar noi ne-am încăpățânat să descoasem ițele (https://www.newsbuzau.ro/eveniment/41233-dosarele-lui-didimos-dancila-de-buzau-tomita-pe-aratura-buzaul-si-zona-de-promenade-iazul-morilor-sau-aiureli-mini-megalomane-toma-acest-scamator-trebuie-sa-dispara) dar degeaba. Acum, se apropie inaugurarea mărețului Iaz. Aceeași preșă face ascunse fotografiile din 2019 unde minunata realizare rivaliza cu malurile Senei (că tot a bătut Toma Parisul sic!). Așa că în timp ce suntem anunțați că este gata, se deschide, se inaugurează, se ... și se tot se, nimeni nu spune că nu seamănă cu nimic din ceea ce ne-au prezentat în 2019. Că de fapt este o băltoacă nenorocită care încurcă traficul, care a luat locul unei parcări decente, ceea ce face ca locatarii blocurilor din zonă să se înghesie pe insuficientele locuri de parcare; că de fapt este o panaramă de baltă de câteva zeci de metri lungime la nici 2 km de râul Buzău, o cloacă care o să se transforme în pepinieră de țânțari.

          În ceea ce privește istoria Iazului Morilor, între istoria declarațiilor și adevărul ochiului liber, lucrurile stau cam așa:

”Va fi un canal deschis cu poduri, moară de apă, și alte comedii din astea care să atragă lumea (...) Vor fi 850 de metri de canal între Kaufland și Biserica Sfântul Ștefan (...) Acolo unde se va putea îl vom aduce la suprafață” discurs Toma Constantin, citat de nimeni altul decât Tereacă (https://www.buzoienii.ro/proiect-fantastic-pentru-buzau-toma-l-a-anuntat-azi/). Realitate: vor fi două băltoace cu o lungime totală de maxim 150 m, vezi foto din satelit, fără poduri, și complet artificiale, umplute cu cisterna! Uită-te la pozele din articol, preluate de pe Reporter Buzoian! Vezi? Nu este nici un curs natural de apă! Ba dimpotrivă, să nu se scurgă apa în pământ au pus și hidroizolație! Ulterior edilul a dat înapoi și după ce nea Costică a mai măsurat o dată la pas zona și-a dat seama că băltoaca nu o să depășească 250 de m (http://www.campusbuzau.ro/cum-va-arata-iazul-morilor-de-pe-frasinet-c-l-m-buzau-a-aprobat-studiul-de-fezabilitate/)

”Cu circa 4-5 grade scade temperatura într-o zonă unde există ape curgătoare” discurs Costică Vânătoru, preluat de același Tereacă! (https://www.buzoienii.ro/proiect-fantastic-pentru-buzau-toma-l-a-anuntat-azi/) Realitate: care apă curgătoare părințele? Că apa aia a curs doar pe țeava cisternei! Inclusiv presa a scris despre acest lucru https://newss.ro/2020/03/06/iazul-morilor-probleme-legate-de-alimentarea-cu-apa/ .

Și aș continua, dar degeaba. Maul a fost luat, aplaudacii de serviciu vor veni la mascaradă, preșarii vor elogia realizarea. În rest, Buzăul va fi tot sărac, tot prost și tot fără speranță. O să ne certăm ca chiorii pe locurile de parcare, o să ne scobim buzunarele pentru taxele și impozitele dublate, o să ne ferim de câini prin boscheții din tot orașul.

P.S. fotografiile din material sunt preluate cu predilecție de pe buzoienii.ro și reporter buzoian.

DIDIMOS

 

Dim Iazul Morilor Buzau