“Cipirel cel lacom” - parodie după o poveste de LUIZA VLADESCU Orice asemănare cu realitatea este intenționat urmărită

Ciprinel cel lacomCipirel e un vrăbioi rotofei, zburlit si lacom. Cat e ziulica de mare, stolul de vrăbii in care trăieşte Cipirel, se împrăştie pe drum, prin ogrăzi, după hrana. Cum una dintre vrăbii, afla ceva de mâncare, odată striga: „Cipy, Cipy. Veniţi fraţi si surori, c-am găsit de mâncare”. Vrăbiile vin, care si de pe unde sunt, si ciugulesc cu plăcere. Bine hrănit și ocrotit, cu ajutorul Ciorii celei mari, Cipirel a ajuns șef peste vrăbiuțe. Tare mult îi place asta, se vede după cum înfoaie penele.

Iarna e tare grea. De câteva zile s-a stârnit o viforniţa cumplita. Bietele vrăbiuţe nici grai nu mai au sa ciripească, ţopăie pe zăpada întărita, se strâng una intr-alta, se înfoiază in pene, sa se mai dezmorţească dar degeaba.

Of! greu e iarna pentru vrăbii, privind Cipirel nemulţumit ca-si simţea guşa goala. De ieri n-am mai găsit nici un bob de mâncare. Nici tu musculiţe, nici tu ţânţari, nici tu omizi, vai de capul nostru!

-Cipirel, parca ar fi o curca plouata si nicidecum un vrăbioi viteaz, ii spuse o vrabie mai bătrâna. Iarna e mai greu de găsit mâncare, dar tot mai afli grăunţe, firimituri, mai sunt copii care pun pe pervazul ferestrei resturi de mâncare. Copii aceştia ne iubesc si ne ajuta sa trecem iarna mai uşor.

-Cirii-ip!cirii-ip...ciripi vrabia cea bătrâna. Destul am stat la taifas si ne-am văicărit. Vrăbii suntem sau nişte răţoi? Hai sa ne înălţam in zbor si sa căutam de mâncare! Hai sa veselim drumeţii si copii,

Vrăbiile se înălţară in stol, se rotiră sus, spre bolta ca o cupola de cleştar, deasupra caselor, ogrăzilor acoperite toate in strat de zăpada. Cipirel s-a înălţat si el cu tot stolul, iar când s-a împrăştiat in văzduh după hrana, si-a rotit ochişorii ca bobitele de ienupăr si-a rotit căpşorul cat o corcoduşa si ce credeţi ca a văzut?

Intr-un balcon, pe o masa de lemn era aşternut un strat de mălai frământat. Cipirel cel lacom zbura acolo. Din casa copii se uitau la fereastra.

-A venit o vrabie, şopti unul celuilat cu fereala ca sa nu-l sperie pe Cipirel. Acum vor veni mai multe, sa vezi ca vrăbiuţa aceasta le da de ştire.

Dar ti-ai găsit, Cipirel cel lacom se gândi ca-i mult mai bine sa-si umple doar el guşa si sa nu mai cheme stolul. Cine ştie poate ca atunci când vor veni cu toate, nu mai apuca el sa se sature. Pe când aşa...uite ce ospăţ! Vrăbiile la început se neliniştiră: „unde-i Cipirel? L-o fi mâncat vreo pisica, o fi degerat?”

Dar Cipirel se întorcea rotofei.

-Cip, cip, Cipirel unde-ai fost?

El isi pleca încet capul si răspundea pocăit:

-Am fost după mâncare...dar n-am găsit!

Si aşa in fiecare zi pe la prânz Cipirel se desprindea din stol si zbura la căsuţa cu balcon. Ciugulea, ciugulea, isi umplea guşa si apoi se întorcea. Vrăbiile il întrebau:

-Cipirel, ai găsit?

-N-am găsit.

Si isi făcuse Cipirel o burta cat un ghem de lâna.

Intr-o zi , ce sa vezi? Nici n-apuca Cipirel sa înghită un bulgăraş moale de mălai de pe măsuţa din balcon, când hop! Top!o cioara mare si neagra cat o pisica. Lui Ciripel ii stătu inima in loc de frica. Cioara ca cioara, clonţ...clonţ in plisc cat lua Cipirel de zece ori.

Câr, câr, du-te mai încolo , obraznicule, ii croncani cioara. Nu vezi ca mă împiedic de tine? Cipirel ţopăi speriat in laturi. De frica si de necaz nu mai putea ciuguli nimic. Parca-i sta firmitura in gat. Pe când cioara clonţ, clonţ, clonţ, ciocănea cu pliscul ei tare ca un ciocan in tăblia mesei. Iar a ajuns lângă Cipirel.

-Piei din calea mea, ca îndată te jumulesc.

Cipirel ce sa facă? S-a dat intr-un colt si si-a întins căpşorul sa prindă o firmitura. Dar cioara, clonţ i-o trase de sub cioc.

„Of ce cioroi cumplit si nesuferit”, gândi Cipirel. Dar una e sa spui in gând si alta e sa spui tare. Cipirel abia îndrăzni sa spună „cip”, ca cioara ii si plesni in cap cu pliscul.

-Şterge-o, n-auzi? Si Cipirel zbura, amarat ca vai de el la stolul lui.

A doua zi vrăbiuţele erau tare flamande. Dar ce se aude? Toate vrăbiuţele din vişin isi înălţară capul. Din depărtare se auzea un ciripit jalnic „pip, pip, cip, cip”. Ce-i oare? Cipirel. Ce-i cu el? ce sa fie? Intr-o clipa vrăbiile-s acolo la măsuţa din balcon. Si ce văzură? Un vrăbioi lacom si prostuţ jumulit de o cioara mare si neagra ca o pisica. Si mi ti-l jumulea cioara, de-i scăpărau fulgii lui Cipirel, si-l scărmăna cu ghearele de-ti venea sa-i plângi de mila.

Intr-o clipa toate vrăbiile, zvrrrrr! Deasupra ciorii si da-i, si ciufuleşte-o, si ciupeşte-o, si smulge-i penele, pana când cioara a zburat. Cipirel ca vai de el , ameţit, jumulit si speriat stătea pe coltul mesei, cu mălaiul lipit de cioc si pe piept, si aştepta judecata vrăbiilor.

- Aşa flamanzeai tu? Mergeai singur sa ciuguleşti? Eşti o ruşine in stolul nostru, ii spuse vrabia cea bătrâna.

-Cirip...incuvinţară toate.

-Ramai si ospătează-te singur frăţioare, si de-o mai veni cioara, sa ne dai de ştire s-o izgonim. Pofta buna!

Stolul se înălţa in văzduhul plumburiu.

Vrăbioiul cel lacom rămăsese singur, stăpân pe toata masa cu mălai. Dar ce folos, prietenii il părăsiseră. A dat sa îmbuce o fărâmă, dar n-a mai fost chip. Parca era amar...parca-i pierise foamea. Isi lăsa pe spate capul, isi roti ochişorii si cerceta zarea întunecata. Deodată, in depărtare, un stol de vrăbii, ce se lăsa pe acoperiş. Cipirel bătu din aripi si se îndrepta in zbor grăbit intr-acolo. ”Luaţi-mă cu voi!”. Nu ştiu daca l-au luat dar vrăbiuţele sunt bune si iertătoare.

Morala pentru Cipy:

1. Grijă mare la mălai! Cioara cea mare și neagră nu va pregeta să te judece și să te jumulească dacă te lăcomești.

2. Nu prea iubești vrăbiile din stol, și asta s-ar putea să te coste.

3. De cioara cea neagră și mare doar vrăbiile din stol te vor putea scăpa, singur ești pierdut.

4. Faptul că ai burta plină pe când alții flămânzesc se va întoarce, inevitabil, împotriva ta.

5. Vrăbiuțele cele bune și iertătoare, cuminți și ascultătoare au arăta că pot fi și judecătoare și pedepsitoare. În ianuarie-februarie 1990 un alt vrăbioi gras era cât pe ce să fie alungat din stol. Grijă mare, căci istoria se repetă)…

Pr. Giorgica Vatra (Vrancea)