CITITI ASTA! Ce spune știința despre pandemie și nu se spune la televizor!

Pandemie stiintaPublicația Off Guardian a realizat o sinteză a afirmațiilor pe care le putem face despre covid, bazându-ne preponderent statistici, cercetări din revistele medicale și presa mainstream. Întrucât sinteza e foarte concisă și solid documentată, am tradus câteva puncte bine de avut în vedere. Acolo unde datele erau vechi (din primul val), am căutat să le actualizez. Nu am inclus punctele pe care le-am considerat insuficient susținute cu dovezi. Iar acolo unde există alt punct de vedere oficial, am încercat să îl prezint și pe acela. De asemenea, am adăugat referiri la situația din țara noastră. (A rezultat mai mult o colaborare decât o traducere.)

Supraviețuirea e de peste 99%

Un indicator important în măsurarea periculozității unei boli e raportul dintre infectați și deznodământul fatal (IFR). Publicația amintită citează o centralizare elvețiană, care dă IFR pentru covid între 0,04 și 0,5% deci o rată de supraviețuire post-infectare de peste 99%.

Întrucât acele date ar putea fi considerate prea vechi, adaug și această sursă, Epi Monitor, prima pe care Google o recomandă, deci „pandemistă”. Aceasta notează variații foarte mari în funcție de locul ales (densitate, medie de vârstă, stil de viață, poluare, sistem medical, poate). Respectiv: 1% pentru New York City, 0,6% pentru Geneva și 2% pentru nordul Italiei în vârful valului inițial. (O situație unică în lume, care ridică suspiciuni din această privință.)

În aceeași sursă oficioasă există și un tabel foarte elocvent, care arată că e o diferență uriașă pe grupe de vârstă. Dat fiind că decesele în rândul populației sub 65 de ani se mențin chiar și în această interpretare sub 1%, putem trage concluzia că nu covidul e cauza reală a decesului, ci el doar se asociază bătrâneții și bolilor specifice. Iată tabelul:

la 10 ani …. risc …. 0,02%

la 25 ……….. risc … 0,01%

la 55 ………………….. 0,04%

la 65 ………………….. 1,4 %

la 75 …………………… 4,6%

la 85 …………………… 15%

La fel ca toate lucrurile din universul covid, și acest indicator e relevant doar cu anumite precizări. La un număr egal de decese, indicatorul va crește dacă sunt puține teste; de asemenea, dacă testele se fac aleatoriu sau preponderent bolnavilor care se prezintă la spital face o mare diferență. Din acest motiv e bine să avem în vedere și un indicator cu un total fix, făcând abstracție de testare. Așa se face că în 19 luni (deci aproape doi ani) pe teritoriul României au fost atribuite covid decese reprezentând 0,22% din populația totală. Deci iarăși putem remarca o rată a supraviețuirii de peste 99%, timp de aproape doi ani pentru întreaga țară. Dar cum s-au făcut acele raportări e o cu totul altă discuție, la care vom reveni.

Raportarea deceselor de covid e umflată artificial

Multe țări folosesc o metodologie originală pentru anunțarea deceselor de Covid. Respectiv, numără ca deces cauzat de covid orice moarte a cuiva testat pozitiv în urmă cu 20, 30 sau chiar 60 de zile! Din orice cauză ar surveni decesul, inclusiv după externarea din spital ca vindecat de covid și accidente de alt tip.

Autoritatea pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie recunoaște pe pagina sa oficială că a folosit metode de raportare, care includ și decesele după 60 de zile și după 28 de zile. O parte din metodologie a fost revizuită și schimbată în august 2020, numai bine pentru o raportare mai moderată anul acesta, care să fie creditată vaccinului.

Dar și Ministerul Sănătății din România a recunoscut la fel de senin în documente oficiale că umflă din pix raportările deceselor. Numeroși oficiali au recunoscut lucruri de acest gen în interviuri filmate, spunând că „din prudență”, numărăm orice deces cu test pozitiv ca fiind cauzat de covid. Asta în condițiile în care testele includ 85% asimptomatici.

Marea majoritate a decedaților de covid aveau boli grave

Un raport italian constată că 88% din decedații atribuiți covid aveau boli ce puteau fi fatale. Deseori, persoana nu avea doar una, dar chiar și 3 boli ca Alzheimer, diabet sau insuficiență renală cancomitent.

Și instituția americană CDC a fost nevoită să admită că 94% din decesele atribuite covid au survenit în contextul altor boli asociate.

Morții de covid sunt mai bătrâni decât cei „de moarte bună”

În mai multe țări (care furnizează astfel de statistici) persoanele declarate a fi murit „de covid” sau „cu covid” aveau o medie de vârstă mai ridicată decât speranța de viață a populației din țara respectivă. Dacă s-ar fi întâmplat invers, televiziunile ar fi tras concluzia că „virusul Covid 19 le-a scurtat viața cu … atâția ani”. Cum lucrurile stau pe dos, ar fi aberant să spui că virusul „le-a prelungi viața”. Totuși nu se poate ignora acest aspect de mare relevanță. Atenție, ca media să fie atât de sus, la peste 80 de ani, în condițiile în care există și unele raportări de decese în rândul tinerilor, e necesar să existe foarte mulți nonagenari, chiar centenari în acele statistici. Și se naște întrebarea: când se mai poate considera un deces „din cauze naturale”!?

În Marea Britanie, media pentru cei morți de covid e 82,5 ani. Media pentru decese în general e 82 în respectiva țară, chiar 80, în cazul bărbaților.

În Italia, 86, la o speranță de viață națională de 84. În Germania, 83, la o medie națională de 82. În Elveția, 86, la o medie națională de 84.

Irlanda: 84 de ani, speranța de viață: 82.

Dată fiind această realitate, pandemia nu va influența statistic acel indicator (variația și volumul sunt mici). În schimb, epidemia de gripă spaniolă de acum o sută de ani a redus cu 28% speranța de viață în Statele Unite într-un singur an.

Profilul celor care mor de covid îl urmează perfect pe al celor care mor în fiecare an

Pentru a compara riscul de a muri de covid cu situațiile întâlnite în anii în care nu a fost declarată nicio epidemie, au fost desenate graficele cu procentul decedaților din fiecare grupă de vârstă în Marea Britanie și India. Imaginile sunt lămuritoare și confirmă cele discutate la punctul anterior.

Iată și riscul mortalității în Marea Britanie. Altfel spus, când se moare de la covid și când de la orice altceva:

Ordinul de a nu încerca reanimarea s-a dat mai des

În interiorul spitalelor există un cod pentru momentul când se ia decizia să nu se mai încerce manevre suplimentare de resuscitare, respectiv oprirea aparatelor. În lumea anglo-saxonă, acesta are abrevierea DNR (do not resuscitate). Trebuie lămurit, că ordinul DNR nu reprezintă o crimă în sine. În anumite cazuri, când leziunile sunt prea grave, iar deznodământul ireversibil, e o decizie rațională ca doctorii să înceteze eforturile pentru a-și concentra resursele pe salvarea altor pacienți. Ce se semnalează e folosirea într-o proporție neobișnuit de mare a acestui ordin în timpul pandemiei.

În spitalele din SUA, s-a luat în considerare chiar generalizarea acestui ordin pentru toți pacienții testați pozitiv la Covid. Au existat și mărturii individuale ale unor asistente direct implicate în primul val de la New York.

Doctorii din Marea Britanie au semnat petiții în timpul pandemiei, prin care cereau guvernului să nu impună același tip de ordin generalizat, în special pentru categoriile cu handicap.

Că a existat acest gen de măsură și în Marea Britanie în primul val, o dovedește și această decizie de a revizui felul în care se dictează întreruperea resuscitării, din toamna lui 2020. (Schimbarea de politică explică și evoluția favorabilă a mortalității după campania de vaccinare în regat.)

O cercetare a Universității din Sheffield a concluzionat că o treime din cei ajunși la spital cu suspiciunea de Covid au primit un ordin de neresuscitare.

Închiderea în case nu influențează pandemia

Așa numitul lockdown a fost o „soluție” fără precedent luată pentru întreaga populație în primele luni. Fără precedent, pentru că se vorbea despre o „carantină”, dar nu viza oameni bolnavi sau oameni care vin dintr-o zonă cu multe infecții. Ci oameni sănătoși, care nu făcuseră nimic deosebit și nici nu aveau de mers decât la serviciu și cumpărături. Era, în fond, un nou nume englezit pentru „arestul la domiciliu” dictată unor nevinovați. Măsură care a fost schimbată apoi cu arestul între anumite ore și permisiunea de a ieși din casă doar pentru cei care au o hârtie care dovedește vaccinarea.

Inițial, s-a crezut că e o soluție salvatoare, care va rezolva rapid problema: „doar 14 zile”. După care a fost prelungită și folosită intermitent. Dar datele din teren dovedesc că a fost o idee proastă, fără rezultate concrete.

Iată o comparație făcută de Financial Times pentru două state americane, California și Florida. Primul a luat măsura unei carantine stricte, al doilea, nu.

Și unul pentru două țări europene: Suedia nu a avut carantină și obligativitatea măștii, respectiv Marea Britanie, una din multele țări ale Europei, care au avut măsuri drastice.

Acest aspect singur ar trebui să ne facă să punem întrebarea: ce cădere au cei care au susținut o măsură greșită, neștiințifică, prima dată, să mai dicteze și alte noi și noi experimente pentru populație!?

Carantina ucide

Nu doar că măsura experimentală a fost ineficientă. Dar devastarea produsă prin distrugerea economică e incomensurabilă. Vorbim de sinucideri, închideri ale unor afaceri cu pierderea economiilor de-o viață, distrugerea unor relații, șomaj, creșterea consumului de alcool, droguri și medicamente anti-depresive, impactul asupra celor care nu au mai avut acces la diagnostic preventiv, investigații și tratament.

Un raport ONU notează pericolul ca sute de mii de copii să moară pe parcursul anului 2020, ca o consecință a închiderii economiei. De asemenea, carantina a împins zeci de milioane sub limita sărăciei (așa cum e ea notată de statistici).

Spitalele nu au fost copleșite în primul val

Au făcut deja înconjurul lumii imaginile cu spitale goale dar și cu sute de asistente exersând dansuri sincron provocatoare în spitalele prin care bătea vântul. Deși acesta fusese argumentul principal pentru măsuri fără precedent.

Chiar și când au fost consemnate acest gen de aglomerări (prin direcționarea tuturor solicitanților spre anumite unități desemnate), presa uita să menționeze că nu e un fenomen nemaivăzut în afara unei pandemii. În 2017, presa nota că spitalele din Spania sunt la 200% capacitate. După ce în 2015 avuseseră pacienți care dormeau pe hol. „Colaps în spitale!” titrase și atunci presa, fără să existe o pandemie sau ca populația să țină minte evenimentul altfel decât ca fapt divers.

Un jurnal medical nota că spitalele din Italia ajung în mod curent la 85-90% din capacitate în lunile de iarnă. Fără pandemie.

Autoritățile din Marea Britanie au luat măsura reorganizării în timpul pandemiei, ceea ce a redus numărul total de paturi. Chiar și așa, în aprilie 2020 au avut de 4 ori mai multe paturi goale decât de obicei.

Ventilatoarele au ucis oameni

La debutul crizei, guvernanții se arătau disperați că nu au destul ventilatoare și că nu le pot procura mai repede. Dar ele nu sunt un tratament adecvat pentru bolile virale:

„Ventilatoarele nu vindecă nicio boală. Ele îți pot umple plămânii cu aer, când nu poți să faci asta singur. Ventilatoarele sunt asociate cu bolile plămânilor în conștiința publică, dar de fapt aceasta nu e nici cea mai obișnuită, nici cea mai nimerită folosire a lor” (dr Matt Strauss)

Doctorul de plămâni Thomas Vochaar din Germania adaugă:

„Când am citit primele studii și rapoarte din China și Italia, imediat ne-am întrebat de ce se folosea atât de des întubarea. Asta ne contrazicea experiența clinică pe care o aveam cu alte pneumonii virale.”

Iar acestea nu sunt nici opinii răzlețe, nici constatări post-pandemie. Încă din 2002, cu două decenii în urmă, se știa că ventilatoarele sunt asociate cu infecțiile pulmonare. Pneumonia asociată ventilării îmbolnăvește suplimentar între 8 și 28% dintre pacienții ventilați. Iar mortalitatea la aceste aparate poate atinge și 76%, se scria într-un studiu de specialitate dintr-o revistă de medicină a respirației din America.

Alt specialist avertiza încă din timpul valului 1 că acest tratament nu e benefic pentru Covid, pentru că 40-50% din cei puși la ventilator mor, indiferent ce boală au!

Aceste temeri cunoscute în lumea științifică erau confirmate dincolo de cele mai negre așteptări de statisticile din timpul pandemiei. În primăvara lui 2020, deja apăreau știri că: 88% din cei supuși ventilării mecanice au murit la New York, nota Washington Post.

Deși aceste știri erau la îndemâna oricărui profan, metoda continua să fie folosită pe scară largă de doctorii români, transformați în vedete de televiziune de fiecare dată când aveau ceva alarmist de spus. Iată de pildă, situația de la spitalul condus de faimoasa Beatrice Mahler, așa cum o relatează un fanatic al liniei oficiale, Cătălin Tolontan: „La spitalul Marius Nasta, din 44 de pacienți covid întubați, au supraviețuit 2. Îi numărăm pe degetele de la o mână, spun și spitalele din țară”. La un calcul sumar, asta înseamnă o rată de eșec de 95% cu acest tratament. Și totuși, doctorii care îl aplică și cei care spun că gripa covid e incurabilă, devin vedete. În timp ce doctorii care recomandă pastile ieftine și spun că salvează oameni cu schema proprie (cum a fost Flavia Groșan) sunt linșați, cenzurați, chemați la comisii de anchetă, făcuți nebuni de presă.

Uniunea Europeană pregătea pașapoartele de vaccinare în 2018

Adeverințele de mișcare, care să ateste că ești vaccinat la zi cu toate dozele au părut o măsură disperată, luată în criză. Dar materialele oficiale ale Uniunii Europene arată că doi ani înainte de izbucnirea pandemiei pregătea lansarea unor asemenea documente.

Vaccinul nu oferă protecția promisă

Luni de zile au rulat pe ecrane reclame care spuneau că „vaccinul e sigur și eficient”. Ambele s-au dovedit promisiuni mincinoase. Acum, chiar revistele medicale recunosc ineficiența vaccinului în a oferi imunitate față de covid (scopul unui vaccin). Agențiile guvernamentale au luat și ele act de efectele adverse, interzicând pe rând produsele Astra Zeneca și Moderna pentru diverse grupe de vârstă, după efectele cardiace nedorite. Un articol din British Medical Journal ne spune chiar că testele făcute de producători nici nu sunt destinate pentru a afla dacă vaccinul salvează vieți.

De când a apărut covidul, a dispărut gripa

O coincidență stranie și inexplicabilă. O boală cu simptome identice, care apărea în aceleași anotimpuri, cu valuri similare, a dispărut ca prin farmec. Unii spun că datorită măștilor. Dar de ce ar fi oprit măștile un virus de aceleași dimensiuni și l-ar fi scăpat pe altul mai nou, nu s-a încumetat nimeni să explice.

În Statele Unite, gripa sezonieră a dispărut în proporție de peste 98%. Deși se încercaseră fără succes campanii de vaccinare anterior. E drept că mult mai puțini oameni au fost testați pentru gripă. Și un număr fără precedent a fost testat pentru covid (fără să aibă simptome). Dar nu asta e explicația, pentru că însăși rata de pozitivare la gripă a scăzut miraculos, după cum se observă în graficul de mai jos.

Iar situația se repetă spectaculos în multe țări, inclusiv a noastră. Ba, presa a făcut uitate sezoanele în care existau cazuri numeroase fără să creeze isterie publică. Iată doar o selecție:

SURSE: Off Guardian, evadare.ro