New News Buzau header

LIVE - TV NEWS BUZAU - EMISIUNILE CARE CONTEAZA !

În școala românească se predă ceva exemplar: frica!

Alexandra Chira Educatie privataCând m-am făcut eu profă, mi-am propus un lucru important pentru mine, poate cel mai important, să nu le fie frică copiilor de mine. Am evitat întotdeauna să iau catalogul cu mine la oră, nu l-am folosit ca pe bau bau, nu am deschis niciodată paginile aleatoriu să ascult pe cineva, n-am pus mereu absențe (mă autodenunț, da!), nu am dat lucrări neanunțate pentru că scopul meu nu este să îi prind pe copii cu lecția neînvățată.

Totuși, azi, în timp ce o fetiță vorbea, m-am uitat la mâinile ei și tremurau tare rău, iar asta m-a pus pe gânduri. Sigur că am oprit-o și i-am spus să se liniștească, dar cred că mai mult că să mă liniștesc pe mine că iau atitudine, pentru că mi-am dat seama că nu are nicio legătură cu mine, ci cu o frică predată exemplar, de când pășești în școală primară, de către unii profi, și consolidată ora de ora, pe care nu pot eu să o dau gata în 10 minute. În școala românească se predă ceva exemplar, iată, frica.

Ce m-a uimit pe mine, când eram elevă, nu era neapărat predarea fricii, ci spectacolul macabru al profesorului care se validează și se hrănește din spaima frământată, dospită și coaptă de el însuși. Asta îi arată că e, dom’le, cineva. Îmi amintesc zâmbetul bolnăvicios al profei mele de psihologie, un vampir care se hrănea din palmele transpirate ale colegelor mele, sugea transpirația aia care putea a spaimă și ieșea din clasa de parcă își făcuse transfuzii. Fiecare clasă era un centru de transfuzie sanguină care o ținea în viață, iar noi eram donatori împotriva voinței noastre.

Palmele tremurânde ale acestui copil tare bun, care învață, care are mereu o carte pe bancă, mi-au trezit mie amintiri din cealaltă viață, când eram de cealaltă parte a catedrei. O ascultare, fie ea și pentru a primi o notă, ar trebui, desigur, să provoace ceva emoții, dar nu frica sau spaima. Se vorbește zilele astea mult despre legile educației, dar sunt atât de multe lucruri care nu pot fi reglementate de lege. Poate, cine știe, să punem în legea aia un criteriu pe care îl au cei care vor să devină psihoterapeuți, un număr obligatoriu de ore de psihoterapie. Mă întreb de când eram elevă de ce e nevoie că psihoterapeuții să facă ei înșiși psihoterapie, de ce au nevoie de supervizare și de ce profesorii, cei care formează oameni, cei care fac din oameni mici oameni mari, pot veni la catedră fără să fie capabili să se gestioneze pe sine.

E posibil să gestionezi sute de suflete, când tu însuți trăiești într-o debandadă lăuntrică, refulezi și defulezi alandala și cauți validare constantă, acționând în interes propriu și doar pentru amorul propriu? Cred că ar trebui să ne propunem să vorbim mai mult și despre starea de bine a profesorului, care înseamnă cu totul și cu totul altceva decât starea de bine a elevului. Ea presupune, pe lângă munca efectivă de la catedră, multă muncă cu ține însuți.

Abia cu această reforma, lăuntrică, ce-i drept, putem să începem să schimbăm lumea. Dar numai și numai după ce ne-am schimbat pe noi.

de Alexandra Chirea, profesoară de limba franceză

SURSA: https://www.educatieprivata.ro/in-scoala-romaneasca-se-preda-ceva-exemplar-frica/?fbclid=IwAR1Cea8nXvrCFdYllP7gGp-Ft0tMBjDzr2KZQmFswOSCelXw76ZQhAvZUBE