New News Buzau header

LIVE - TV NEWS BUZAU - EMISIUNILE CARE CONTEAZA !

Nu poti trage căruța națională cu doi cai nărăvași – harta intelligence-ului românesc

SRI SIEÎn 2007, George Maior, pe atunci şeful S.R.I. ridica insistent, în „Cotidianul”, în „Revista 22”, la „Bookfest”, peste tot pe unde a putut, ideea comasării S.R.I. cu S.I.E. într-un singur serviciu de intelligence. Acest lucru se întîmpla la foarte scurt timp după scandalul bileţelelor lui Coldea, iscat de Mircea Geoană, preşedintele P.S.D., care a acuzat implicarea S.R.I. în obţinerea şi livrarea de informaţii compromiţătoare despre judecătorii Curţii Constituţionale către Traian Băsescu, suspendat din funcţie la acea vreme. Care scandal al bileţelelor s-a iscat taman cînd Geoană cererea numirea unui şef la S.I.E, postul fiind vacant după demisia lui Claudiu Săftoiu.

Însă traducînd întreaga poveste, aceasta nu se rezumă la doar visul umed şi neîmplinit al lui Geoană de a ajunge şef S.I.E. Este vorba, în fapt, despre unul din prea multele episoade în care cele două servicii de informaţii au fost folosite de factori politici pentru interese de grup sau personale. Este vorba, în egală măsură, despre dispute între servicii pe sfere de control. Este vorba şi despre depăşirea barierelor atribuţionale impuse prin lege celor două structuri de intelligence care, de trei decenii, sunt incapabile să conlucreze eficient şi să se aşeze pe făgaşul firesc al slujirii ţării în interes naţional, o sintagmă căzută în miştocăreală, din păcate, din cauza unor rebuturi ale acestor servicii.

Pe scurt, indiferent care a fost motivaţia reală de atunci a lui Maior, ideea comasării nu s-a pierdut cu totul în volbura anilor, regăsind-o în 2021 într-un interviu acordat „Aleph News” de deputatul Nicu Fălcoi de la U.S.R., membru în Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, care admite faptul că s-a vehiculat o astfel de variantă în discuţiile purtate în comisiile de specialitate pe marginea legilor securităţii naţionale.

Am convingerea, însă, că sunt destui alţii, buni cunoscători ai mecanismelor interne din cele două servicii care susţin soluţia comasării ca pe un fapt absolut necesar adaptării la realităţile interne şi externe care copleşesc astăzi decidenţii vizibil depăşiţi de evenimente. Draperiile groase trase peste activitatea SRI şi SIE sub ştampila confidenţialităţii nu mai pot justifica la nesfîrşit lipsa rezultatelor reale în beneficiul ţării, în condiţiile în care cornul abundenţei bugetare se revarsă în poala lor de la an de an mai generos. Anul acesta, bunăoară, S.R.I. a beneficiat de aproape 4 miliarde lei, mai mult cu 21% decât în 2022, iar S.I.E. a primit 715 milioane lei reprezentând o creştere de 17% faţă de anul precedent. Peste 80% din aceşti bani se scurg pe salarii şi pensii, fapt confirmat în urmă cu vreo 4 ani de Ovidiu Marincea fostul purtător de cuvînd al S.R.I.

De altfel, în urmă cu ceva ani, „Riscograma” a prezentat cifre absolut tulburătoare în privinţa numărului de ofiţeri şi subofiţeri de informaţii din ţara noastră, comparativ cu cele mai puternice ţări N.A.T.O., iar lucrurile nu s-au schimbat deloc în bine de atunci. Pe scurt, analizînd doar serviciile de informaţii interne cu atribuţii similare (contraspionaj, prevenirea terorismului şi crimei organizate, ameninţările la adresa siguranţei naţionale), articolul din „Riscograma”, preluat de „România Curată”, arăta că avem mai mulți agenţi de contrainformaţii decât în Marea Britanie, Franța și Germania la un loc. Cifrele „Riscograma” devoalau faptul că aveam 60 de sereişti la suta de mii de locuitori, polonezii figurau pe locul 2 cu doar 13, media fiind în jur de 7, iar ultima clasată fiind Italia cu 2,7. Că astăzi România a ajuns la o medie de 70 sau peste, nu m-ar mira, dacă vedem cum au evoluat lucrurile mai ales în ultimii ani. De asemenea, mai spune Riscograma, efortul financiar raportat la posibilitățile bugetului (procentul alocat) era atunci de până la 20 de ori mai mare decât în alte țări. Iar lucrurile, în ansamblu, nu stau departe nici la S.I.E.

Bun, bănet grămadă pentru siguranţa naţională. Însă problema este că ambele servicii suferă zdravăn de toate tarele de care suferă întreg aparatul nostru de stat: birocraţie, nepotism, lipsă de pregătire profesională, anchiloză generală, băltire în cutume prăfuite, lene şi ce mai vreţi. Faptul că sunt instituţii încă militarizate a contribuit din plin la acest lucru, fiindcă relaţionarea ierarhică nu este ajustată pe coordonate precum dezvoltare profesională, libertate de acţiune - esenţială în munca informativă, iniţiativă şi asumarea responsabilităţii, ci strict pe obedienţă. Atît şi nimic mai mult. În plus, din estimările mele bazate pe organigrame şi pe discuţiile cu diverşi din sistem, peste jumătate dintre angajaţi reprezintă personal neoperativ, adicătălea un spectru întreg de cadre de pe la resurse umane, juridic, financiar-contabil, medical, cabinete de comandanţi şi secretariate, şoferi, bucătari şi aşa mai departe. O turmă întreagă de subofiţeri şi ofiţeri distribuiţi în direcţii super umflate, pentru a asigura la eşaloanele de conducere ale celor două servicii cît mai multe, cît mai înalte, cît mai bine plătite funcţii.

Însuşi Maior recunoaştea că este necesară „o debirocratizare prin desfiinţarea unor structuri stufoase care cumulează multe funcţii şi coborârea acestui nivel către zona de teren efectiv, de acţiune propriu-zisă, pe informaţii, introducerea unui mandat limitat în timp pentru funcţiile de conducere strategică şi chiar operativă. Aici am vorbit (n.n. spunea el) de acel sindrom al micilor Hooveri locali care stau pe funcţie 7-8 ani. Pe de o parte, există o rutină care intervine, pe de alta, o tentaţie de a acumula foarte multă informaţie pe o anumita zonă, o plafonare. Doresc analişti care să treacă de la o problemă la alta dupa un anumit timp, ofiţeri de informaţii care să-şi schimbe profilul, să treacă prin toate zonele sau prin cât mai multe. Ar stimula mult profesionalismul, creativitatea. Şi lucrul mai serios cu sursele deschise, cu analiza surselor deschise. Acestea pot adauga o valoare extraordinară informaţiilor obţinute din sursele clasice secrete, tehnice, acestea exceptionale de care discutăm atât şi care rămân, bineînţeles, vitale pentru un Serviciu”.

Ce nu spune Maior însă este poate cea mai serioasă deficienţă a serviciilor noastre de informaţii: implicarea în jocuri politice şi economice, în şantaje şi manevre absconse, parte mică dintre ele finalizate cu dosare în instanţă sau doar scoase la lumină de presă. Şi nu numai de către presă, dacă ne amintim, bunăoară, recentul interviu al generalului de brigadă Anton Rog, directorul Centrului National Cyberint, pe care l-a scăpat gura în privinţa modului în care S.R.I. intervine în viaţa politică. Dar aici este o discuţie complexă pe care o las pentru un alt articol dedicat.

Una peste alta, o astfel de reformă substanţială vizând personalul, organigramele şi bugetele nu va putea fi realizată prin simpla intenţie de schimbare legislativă la nivel de SRI şi de SIE, motivul principal fiind nu atât rezistenţa uriaşă la schimbare a unor astfel de servicii, ci mai ales competiţia dintre cele două, având ca formă de manifestare blocarea oricărui astfel de demers reformator. Poate cea mai bună dovadă în acest sens este pachetul de legi ale securităţii care bălteşte de ani şi ani de zile în parlament şi care oricum a suferit constant modificări peste modificări peste modificări, funcţie de cum au bătut vînturile intereselor şi cît de puternice au fost conducerile celor două servicii la un moment dat.

Însă o decizie a politicului de a trece la unificarea S.R.I. şi S.I.E. într-o singură instituţie de intelligence le-ar obliga să colaboreze spre un scop comun final şi ar permite pe deplin o reformă profundă, de substanţă. Reconsiderarea numărului de funcţii neoperative şi de conducere, recompartimentarea prin comprimare, simplificarea şi fluidizarea fluxurilor comunicaţionale, eliminarea barierelor interinstituţionale formale şi informale care acum permit S.R.I. şi S.I.E. schimburi informative după pohta ce-o pohtesc şi nu după nevoile operative în misiuni mai mult sau mai puţin comune. Economiile la buget sunt şi acestea un atu important care nu trebuie neglijat, mai ales în contextul actualelor strîngeri de curea pe care Guvernul le flutură românilor zilnic. Păi, dacă tot se anunţă vremuri grele şi nori negri bugetari pe cerul patriei, dacă tot plâng miniştrii prin studiourile televiziunilor că nu sunt bani, atunci hai să ne uităm, măcar cu coada ochiului, şi spre minunatele noastre servicii de informaţii.

Există însă şi destule argumente care ţin direct de eficienţa operativă. Vorbim despre modul în care serviciile de informaţii nu numai de la noi, de peste tot în lume, înţeleg şi reuşesc să se adapteze, să răspundă rapid şi calitativ provocărilor, riscurilor şi ameninţărilor din mediul intern şi extern. Din ce în ce mai multe, din ce în ce mai percutante şi alarmante, după cum putem vedea chiar şi fără a fi specialişti. Şi nu mă refer aici doar la cele de tip militar, dar în egală măsură la cele energetice, tehnologice, sociale, politice. Provocări care nu mai pot fi abordate spre a fi înţelese şi prevenite cu mijloace şi cu instrumente strict compartimentate, paranoice şi rigide. Asta pe de o parte. Nici cu dublaje de resurse umane, financiare, operationale care se calcă pe picioare în spionaj, contraspionaj, contraterorism şi pe unde mai nimeresc, aşa cum se întîmplă acum, pe de altă parte.

SIE a fost expus public cînd a efectuat filaje pe teritoriu naţional, S.R.I. a fost surprins acţionând în exterior. Toate acestea în contextul în care vedem cum spectrul unui deficit de cultură strategică, de conturare fermă legislativă a atribuţiilor şi competenţelor, de mecanisme clare şi simple care să guverneze activitatea s-a aşezat din ce în ce mai cenuşiu şi apăsător peste S.R.I. şi S.I.E., pe măsură ce impotenţa politică a permis acestor servicii să capete puteri aproape nemăsurate. Controlul parlamentar, să fim serioşi, e o glumă. A fost o glumă şi va rămâne o glumă câtă vreme nu va fi luat taurul reformator de coarne. O glumă e şi Oficiul pentru Informaţii Integrate care ar fi trebuit să asigure coerenţa Comunităţii de Informaţii şi să „planifice nevoile de informaţii pentru securitatea naţională, prin intermediul Planului Naţional de Priorităţi Informative”, însă ce fac cei de acolo se rezumă la niscai buletine informative şi cam atât.

Practic, în acest moment România nu are o entitate capabilă să asigure, mai degrabă să impună serviciilor de informaţii o platformă integratoare atât de necesară asigurării securităţii naţionale. Pe româneşte, nu poţi trage căruţa naţională cu nişte cai nărăvaşi. Iată de ce, o arhitectură regândită reformator prin comasarea celor două servicii ar însemna o structură unitară de intelligence care să poată răspunde rapid şi corect cerinţelor decidenţilor şi provocărilor de securitate cu care s-ar putea confrunta România în viitor. Criminalitatea organizată, migraţia ilegală, terorismul sunt doar o parte dintre ameninţările care au erupt în contextul globalizării, ameninţări complexe şi interconectate care cer răspuns în aceiaşi parametri de interconectare.

Să luăm cel mai proaspăt exemplu, pe înţelesul tuturor, intrarea în ţară a palestinienilor cu dublă cetăţenie veniţi din Gaza. Printre ei pot fi două categorii de indivizi: fie informatori SIE, fie terorişti sau simpatizanţi ai unor organizaţii teroriste, nu neaparat Hamas. În Gaza, aceştia au fost sub supravegherea sau în exploatarea operativă a S.I.E. Desigur, vorbim despre cei cunoscuţi ca atare. În ţară sînt preluaţi de S.R.I. Are sau nu are S.R.I. specialişti în problematica Orientului Mijlociu, nici nu mai contează, din simplul motiv că informatorii rămaşi de capul lor, fără ofiţerul de legătură, intră în adormire şi nu mai sînt valorificaţi corespunzător, iar cei cu simpatii intră pur şi simplu în supraveghere şi oricum vor sta cuminţi fiindcă ştiu că S.R.I. e cu ochiul pe ei. Practic, trecerea din curtea unui serviciu în curtea celuilalt poate văduvi activitatea de intelligence de surse de informaţii potenţial valoroase.

Mai există, evident, şi varianta în care un palestinian cumsecade, banal, trece de filtrul S.R.I., se duce la el acasă în Văscăuţi şi primeşte după un timp ştire că întreaga familie i-a murit în bombardamente şi se radicalizează, dar aici deja e o altă discuţie. Sunt peste 8.000 de palestinieni în România şi este greu de crezut că S.R.I. poate acoperi operativ o astfel de comunitate cu potenţial de radicalizare în contextul conflictului Israel-Hamas. Cu totul altfel ar sta însă situaţia dacă S.R.I. şi S.I.E. ar fi părţi în aceeaşi structură de intelligence, cu drept de operare în egală măsură domestic şi extern, că tot asta fac şi acum, cu păstarea compartimentării fireşti a muncii, dar cu uşi deschise la schimburi rapide informative şi la gestionarea situaţiilor operative fără sincope.

Aici ar fi meritat adusă în discuţie şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. Modul în care valuri de străini din Ucraina, Republica Moldova şi din multe alte ţări au primit şi continuă să primească cetăţenia română cu avizul unui S.R.I. orb în privinţa a ceea ce se întîmplă acolo, deşi scandaluri precum cel în care a fost implicat Andrei Tinu, fostul şef al instituţiei, au devoalat riscuri de securitate semnalate de specialişti precum cercetătorul Nicolae Țîbrigan de la Laboratorul pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică din Academia Română, ridică semne de întrebare. Mă uitam la fimările televiziunilor cu românii repatriaţi zilele acestea, mulţi dintre ei fără minime cunoştinţe de limba română. Cum au obţinut cetăţenia română aceşti indivizi este o întrebare la care trebuie ca autorităţile române să ofere răspuns.

În loc de concluzie, redesenarea hărţii intelligence-ului românesc cred că este, în actualul context de securitate, o imperioasă necesitate. România se află în mijlocul unui maelstrom de interese geostrategice şi trăim vremuri de schimbări majore nu numai în regiune, dar pe tot globul. A nu fi înarmaţi cu o structură de informaţii puternică nu prin cantitate, ci prin calitate, cred că este o greşeală care ne-ar putea costa, la un moment dat, nu numai suveranitatea, că oricum e aproape pierdută, ci însăşi existenţa noastră statală în formulă unitară.

Col (R) Daniela Iuliana Tobă

SURSA: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/nu-poti-trage-caruta-nationala-cu-doi-cai-naravasi