- Detalii
-
Categorie: Editorial
-
Publicat: Sâmbătă, 12 Septembrie 2020 15:00
Prezint, în cele ce urmează, un compendiu al ideilor și faptelor esenţiale care, după părerea mea, trebuie cunoscute și înțelese de orice tînăr din România doritor să priceapă pe ce lume trăieşte şi, eventual, chiar să schimbe ceva din această lume, potrivit aplecării înnăscute a omului de a se face util comunităţii în care trăieşte: cea locală, cea naţională, cea planetară. Pretind celor ce vor încerca să respingă şi să combată ideile de mai jos, să nu facă asta înainte de a aprofunda cu bună credinţă întreg textul care urmează. Nu urmăresc să răspândesc aceste idei pentru ca în numele lor să se producă o reacţie politică. Ci doresc ca aceste idei să fie prezente în mintea tinerilor ca ipoteze, ca păreripe care, în timp, să le verifice când vor putea. E bine să nu piardă din vedere aceste ipoteze atunci când analizează fenomenele şi evenimentele din jurul lor. Și mai ales atunci când vor încerca să găsească soluții problemelor cu care se confruntă.
Aceste idei ilustrează punctul de vedere naționalist din care ne propunem, în mod deliberat și programatic, să cercetăm și să apreciem lumea în care trăim.
1. Fii naționalist!
Naționalist în limitele adevărului. Nu ne temem de adevăr! Dimpotrivă, ca popor, noi suntem interesați de căutarea, aflarea și rostirea adevărului.
A fi naţionalist înseamnă să pui deasupra oricărei idei politice imperativul supraviețuirii ca neam, ca națiune, ca stat! O supraviețuire în demnitate și prosperitate. Salus Patriae suprema lex! Acest imperativ – Salvarea Patriei este legea supremă!, considerăm că este firesc și justificat să guverneze viața politică în toate comunitățile naționale de pe fața pământului. Supraviețuirea și creșterea demografică de calitate este ținta naturală, firească, de la Dumnezeu lăsată pentru fiecare soi de ființe! Deci și pentru om!
Citește mai departe...