Un grup de functionari publici a adresat o SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PRIMAR AL MUNICIPIULUI BUZĂU, TOMA CONSTANTIN: “…Ne exprimăm, îngrijorarea pentru maniera total nepotrivită în care aţi înţeles să conduceţi primăria Municipiului Buzău”

Scrisoare deschisa Toma Buzau“Stimate domnule primar,

Subsemnaţii, funcţionari publici angajaţi ai primăriei Mun.Buzău, vă aducem la cunoştinţă următoarele aspecte de interes referitoare la starea de spirit a funcţionarilor din cadrul primăriei condusă de dvs., opinia noastră referitoare la soluţionarea unora dintre problemele acesteia şi îmbunătăţirea semnificativă a actului de conducere practicat de dvs. de la instalarea în funcţia de primar, de natură a schimba, semnificativ în bine, comunicarea internă desfăşurată şi atingerea eficientă a obiectivelor legale pe care primăria le are de îndeplinit.

 

I.

În chestiunea comunicării interne practicate de dvs. în relaţia directă de serviciu cu majoritatea funcţionarilor publici cu care interacţionaţi, opinăm că aveţi, domnule primar, foarte multe elemente perfectibile,pentru a ne exprima elegant. În domeniul privat dar şi public, ştiinţele comunicării şi ale managementului au subliniat înainte de a vă naşte dvs. importanţa deosebită a comunicării deschise, empatice, oneste, transparente, politicoase, clare, care trebuie practicată între un manager şi subalternii săi. Cu tot respectul, aveţi mari carenţe în acest plan, care trebuie eliminate într-un termen cât mai scurt pentru a putea spera la o relaţie de muncă corectă, firească, normală, care să aibă ca finalitate îndeplinirea în timp optim şi în cadrul legal existent a sarcinilor de serviciu trasate în primul rând de către legiuitor. Un primar, fost senator al României, care îşi permite să afirme în faţa unui funcţionar public care îi aduce în atenţie încălcarea prevederilor legale că „legea sunt eu” are mari probleme de înţelegere a noţiunilor de lege, ordine, reguli obligatorii de conduită, stat de drept, democraţie constituţională şi alunecă foarte uşor într-o zonă a dictaturii care îl va împinge, indeniabil, spre comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi instigare la această infracţiune. Ca fost senator şi actual primar ar trebui să ştiţi prevederile art. 1 şi 16 din Constituţia României potrivit cărora în România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie şi nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar dvs., domnule primar Toma. Dacă asta e filosofia de bază prin care speraţi să relansaţi Buzăul, ne permitem să vă comunicăm, cu respect, că e o strategie perdantă şi care va convinge pe tot mai multă lume că sunteţi foarte departe de a vă respecta angajamentele din campanie dacă veţi continua în acest stil, calificat de literatura de specialitate ca dictatorial sau autoritar, caracterizat de lipsa de comunicare cu subalternii şi luarea de decizii fără nici un fel de consultare a acestora. Niciodată stilul autoritar de conducere nu a obţinut mari performanţe în mediul privat sau public, pentru că nişte subordonaţi timoraţi, ameninţaţi, terorizaţi de practicarea acestui stil vor fi inhibaţi, blocaţi psihologic, bulversaţi, paralizaţi în a mai putea să îşi îndeplinească, măcar la un nivel acceptabil, sarcinile de serviciu. Chiar dacă nu aţi studiat foarte mult în domeniul psihologiei comportamentului organizaţional, o minimă experienţă de viaţă ar fi trebuit să vă spună că nu asta e calea optimă de a discuta cu oamenii din subordinea dvs. Un şef care nu ascultă decât câţiva consilieri personali, care au poliţe mai vechi de plătit, nu poate fi obiectiv în a lua deciziile cele mai potrivite pentru că nivelul de subiectivism imprimat de ideile altora, neverificate din surse independente, îl va împinge spre abuz, discriminare, deteriorarea semnificativă şi ireversibilă a relaţiilor interumane care se stabilesc, natural, între şefi şi subordonaţi. Noi suntem oameni în primul rând, domnule primar, cu familii, cu pregătire, cu demnitate, cu suflet, cu emoţii, cu sentimente, cu experienţă mai mare sau mai mică, cu un anumit nivel de expertiză în profesie şi nu e firesc să ne călcaţi în picioare, să ne insultaţi, să ne caracterizaţi, în devălmăşie, folosind complimente de tipul “incompetenţi, hoţi, oamenii lui Boşcodeală, mafioţi,” sau să apreciaţi că primăria pe care o conduceţi e un fel de „hazna” în care nimeni nu îşi face datoria şi suntem toţi “o apă şi un pământ”. Fără a nega nici un moment dreptul unui manager de a se preocupa pentru a îmbunătăţi procesele de muncă, activităţile desfăşurate în organizaţia condusă, veţi obţine efectul contrar dacă veţi continua să comunicaţi astfel cu noi, subordonaţii dvs. Acea regulă impusă din primele zile, potrivit căreia nici un subordonat nu trebuie să vă caute, din propria iniţiativă, la biroul dvs., deşi ar veni doar cu sarcini de serviciu şi găsirea de soluţii la problemele de muncă, e una fundamental eronată, pentru că vă izolaţi de oameni şi de problemele primăriei şi nu mai e posibil, obiectiv, raţional şi rezonabil, să luaţi decizii în cunoştinţă de cauză. Un bun manager comunică foarte mult, dvs. sunteţi la opusul acestui stil, ţineţi oamenii la distanţă de biroul dvs., mai mult, le tăiaţi din salariu(!) pentru că au îndrăznit să vă caute la birou, în timpul orelor de program, neînţelegând că altă cale de a rezolva problemele, în afară de cea a comunicării deschise cu aceştia, nu există!

II.

În chestiunea deciziilor luate sau pe care le veţi lua, în calitate de primar, ne permitem să vă aducem la cunoştinţă următoarele: Reforma în administraţia publică a constituit, în teorie, preocuparea de bază a oricărui nou guvern instalat după evenimentele din decembrie 1989. În acest scop s-au adoptat legi, ordonanţe, s-a încercat combaterea birocraţiei(ultima ordonanţă în materie fiind OUG 41/2016) s-au elaborat strategii şi planuri de acţiune, toate aceste măsuri nefiind suficiente în a se observa, în percepţia publică, rezultate notabile, semnificative. Din această perspectivă, înţelegem dorinţa dvs. legitimă de a schimba, în bine, lucrurile, nefiind la fel de convinşi că aplicaţi cele mai potrivite şi mai ales legale măsuri în acest scop. Observăm că lupta dvs., cel puţin declarată public, are două mari paliere, încercarea de diminuare semnificativă a cheltuielilor publice ale primăriei (închiderea robinetelor risipei banilor publici, respectiv cheltuielile cu marile companii, Compania de Apă, RAM, URBIS Transbuz şi altele) precum şi reducerea costurilor din cadrul primăriei. Dacă la nivel principial putem înţelege, ca oameni din sistem, că e imposibil, în lipsa unor venituri suficiente, să puteţi achita atât de multe facturi şi cheltuieli în lipsa unor venituri corespunzătoare, în privinţa măsurilor de reorganizare luate sau pe care le veţi lua, avem serioase îndoieli că acestea sunt cele mai potrivite şi legale, în situaţia dată. Dvs. propuneţi, la acest moment, măsuri care par a se justifica, la o lectură superficială, din perspectiva reducerii cheltuielilor cu “bănuţii”, cum vă place să afirmaţi des, dar la o analiză articulată, realizată dintr-o perspectivă mai amplă, a funcţionalităţii serviciilor publice ale primăriei, se va observa uşor că măsurile sunt extreme, exagerate, care vor genera multe efecte contrare scopului benefic anunţat de dvs. Veţi constata în foarte puţin timp că e imposibil să reduceţi semnificativ numărul de angajaţi şi salariile acestora dar, în acelaşi timp, să pretindeţi creşterea operativităţii proceselor de muncă, a rigorii în activitatea desfăşurată, a respectării legilor ţării, pe care funcţionarii sunt obligaţi să le execute, creşterea nivelului de respect, condescendenţă, empatie, în relaţia de lucru cu publicul. Niciodată atât de multe măsuri de austeritate nu au condus la efecte semnificativ pozitive, când reduci salarii şi personal, e absurd, de-a dreptul aberant, domnule primar, să puteţi spera la efecte semnificativ benefice, acest lucru vi-l poate spune orice om de bună credinţă, nu trebuie un doctorat pentru a înţelege acest lucru simplu.

Aţi afirmat mereu, cu mândrie, în campania electorală că dvs. sunteţi inginer, întâi măsuraţi, apoi tăiaţi, principiu cu care suntem, desigur, de acord, doar că observăm, consternaţi, că socoteala din campanie nu se mai potriveşte cu cea din jilţul de primar, aveţi o viteză fantastică de luare a deciziilor, fără a mai efectua nici un fel de măsurători prealabile, calcule, analize, note de fundamentare, studierea variantelor optime într-o situaţie concretă dată. În acest moment, dvs. doar decideţi, nu vă pasă sau nu conştientizaţi ori cuantificaţi efectele pe termen mediu sau lung al acestor decizii, doar doriţi să vă faceţi imagine şi să observe cetăţenii că sunteţi foarte hotărât să faceţi treabă şi să rezolvaţi toate problemele Buzăului, întrun termen cât mai scurt. Aplicaţi, aşa cum putem uşor observa, principiul evocat de Petre Ţuţea, „aflarea în treabă ca metodă de lucru la români”. Ar fi trebuit să ştiţi deja că o decizie luată în termen foarte scurt şi care nu este cântărită suficient poate fi una fundamental eronată, în această categorie se înscriu multe dintre deciziile dvs. legate de tăierea ilegală a salariilor sau a sporurilor, disponibilizările unor categorii de personal, pensionarea urgentă a altora, stoparea unui concurs din considerente neconvingătoare, scopul dvs. real fiind scoaterea din sistem a oamenilor, nu angajarea lor, impunerea de termene nerealiste(exagerat de scurte) de soluţionare a sarcinilor de muncă, anularea comunicării dintre dvs. şi noi, subalternii dvs, şi multe altele.

Aţi afirmat că vă bazaţi pe expertiza unor oameni competenţi şi în care aveţi încredere. E suficient să termini anul I de drept ca să observi că distinsul domn avocat care vă dă sfaturi în materie juridică a făcut cel puţin două erori până la acest moment. În primul rând, a gafat impardonabil în exprimarea oficială, scrisă, precum un şcolar nepregătit când a insistat să anuleze, printr-o exprimare evident pleonastică, oricare şi toate (“oricăror şi tuturor”) prevederile contrare legate de articolele ce îngrădesc drepturile conferite de lege acţionarului majoritar la Compania de Apă în cadrul H.C.L. 108 din 01 iulie 2016; e un exemplu şcoală de exprimare pleonastică încadrată la categoria „nu aşa se exprimă un jurist eminent”. Poate nu aţi înţeles pleonasmul, dacă abrogi orice prevederi, nu are rost să le mai anulezi pe toate, iar dacă doreşti să le abrogi pe toate, sintagma acoperă, evident, oricare dintre prevederi, luate individual. A doua eroare se referă la punctul de vedere al aceluiaşi distins avocat, comunicat public1, în care se afirmă că prevederile H.C.L. 108 din 01.07.2016 nu produc efecte juridice, fiind adoptate, de principiu, în general. Probabil că domnul avocat a uitat ce s-a studiat la anul I de drept, la teoria generală a dreptului, principial, actele juridice se adoptă cu scopul clar de a produce efecte juridice, nu de a nu le produce iar legea se interpretează în sensul producerii de efecte juridice, nu în sensul neproducerii lor. Acest lucru nu se cunoaşte din anul 2016 ci de peste 2000 de ani, romanii afirmând că Actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat2. În final, mesajul noastru către dvs. este unul de pace, ne exprimăm, totuşi, îngrijorarea pentru maniera total nepotrivită în care aţi înţeles să conduceţi primăria Municipiului Buzău, solicităm şi pe această cale să fim respectaţi în primul rând ca oameni şi în al doilea rând ca funcţionari publici cu drepturi şi obligaţii specifice. Respectaţi-ne mai mult şi vă vom respecta şi noi, vorbiţi-ne politicos şi ne vom recăpăta demnitatea de funcţionari publici angajaţi în serviciul public, acordaţi-ne încredere şi ne vom îndeplini cu profesionalism şi în timp util toate sarcinile specifice de serviciu. Nu e totuşi greu să vă imaginaţi că vom sancţiona excesele şi abzurile unora dintre deciziile luate de dvs. prin acţiuni judecătoreşti care să reinstaureze climatul de legalitate şi normalitate în Primăria Municipiului Buzău. Nu este în interesul nimănui ca lucrurile să meargă tot mai prost în această importantă instituţie publică şi dorim să construim punţi de comunicare care să conducă la îndreptarea actualei situaţii, dar prin decizii înţelepte, bine cântărite, luate în limitele cadrului legal existent.

Cu deosebit respect,

Un grup de funcţionari publici din

cadrul Primăriei Municipiului Buzău

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii  

0 #1 Scrisoare deschisa catre PrimarieJeni B 02-10-2018 18:03
Va pun si eu o intrebare:
Un politist de la Primarie poate amenda 4(patru),zile la rand o persoana fara macar sa ii dea un aviz de 48 de ore??
Amezile se pot da la o Hotarare pe care este aprobata de Primarie de 5( cinci)luni iar amenda vine dupa 5 luni de la aprobate dar in numele altei persoane??!!
Astept un raspuns urgent eu NU locuesc in ROMANIA.
In urma raspunsului Dvs.voi merge la Ministrul Justitiei si ma voi adresa ASOCIATIEI DREPTURILOR OMULUI
Multumesc
Citat