LIVE - 9 mai, trei aniversări într-o singură zi, sărbătorite la Buzău (FOTO-VIDEO)

Buzau 9 mai 2019Primul motiv de sarbatoare a datei de 9 mai este proclamarea independenţei stat la 9 mai 1877. În acea zi memorabilă, România a scăpat de sub dominația turcă. Independenţa a fost recunoscută apoi de puterile europene. Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial, printre care și România, au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.

În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.  Primavara anului 1950. Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al Frantei, primeste de la omologii din Statele Unite ale Americii si Marea Britanie o misiune istorica: crearea unui plan care sa duca la reintegrarea Germaniei Federale in familia europeana. Problema delicata pe care o avea de rezolvat il face sa recurga la sprijinul unui cunoscut diplomat: Jean Monnet.Aflat in casa sa din Moselle, in luna aprilie a aceluiasi an, Robert Schuman mediteaza la acest proiect. A doua zi, in drum spre Paris, se hotarase: "Proiectul e interesant; va fi proiectul meu", ii marturisea sefului sau de cabinet. Si astfel, in dimineata lui 9 mai, un emisar secret ii inmana cancelarului german Konrad Adenauer un document confidential care cuprindea o copie a proiectului. Acordul lui Adenauer a venit imediat: Germania dorea sa devina partener al Frantei in acest proiect ce-si propunea sa schimbe soarta Europei. La ora 16.00, in aceeasi zi de 9 mai, in Salonul Orologiului din Quai d'Orsay, Robert Schuman citea proclamatia care prin indrazneala ei avea sa schimbe destinul Europei. Franta si Germania decideau sa puna in comun rezervele de carbune si otel si invitau toate tarile europene interesate sa li se alature. Pentru unii planul Schuman era utopia unui "aventurier politic", pentru altii un vis nebunesc, astazi insa este o realitate pe care o traim cu totii. Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana. Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunitati in cadrul careia membrii sa isi puna sub control comun productia de otel si carbune, ca baza a puterii lor militare, in scopul evitarii izbucnirii unui nou razboi. Tarile carora li se adresa in primul rand aceasta provocare - Franta si Germania - fusesera in razboi timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea razboi mondial aproape ca le distrusese. In 1985, cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea data Comunitatea Europeana, au hotarat ca ziua de 9 mai sa devina Ziua Europei. La Buzau, prin ordinul emis de Prefectul Judetului, se aprobă organizarea festivităților din ziua de 9 mai 2019 pentru sărbătorirea "Proclamării Independenţei de stat a României“, a “Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial” şi a “Zilei Uniunii Europene”, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Războiului de Independenţă din Cimitirul Eroilor Buzău. Si marele om politic, Alexandru Marghiloman, va fi comemorat joi, 9 mai 2019, orele 17:00, printr-un concert spectacol ce va avea loc la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” și un picnic la orele 18:30. Intrarea se va face pe bază de invitație în limita locurilor disponibile, iar la picnic vor participa persoane care vor să-și aducă contribuția la înființarea Centrului de Recuperare pentru copii - Alexandru Marghiloman de către Asociația Alexandru Marghiloman.

A.M.

9 mai 2019 Buzau 2

 

9 mai 2019 Buzau 1

9 mai bz

 

 

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează