DOSARELE LUI DIDIMOS! Minciunile curg gârlă în interesul megalomanistic al Primăriei sau Sugestii pentru colegii care estimează la ochi participanții la activitățile megalomanice organizate de către Primăria Municipiului Buzău

Dosarele lui DidimosAsupra acestui material am dorit să ne aplecăm de ceva vreme însă nu am găsit timpul necesar până acum. Determinarea a venit din aceea că la diferite activități publice organizate de către Primăria municipiului Buzău presa aflată pe statele municipalității aruncă cu cifre uneori atât de stupide încât ne întrebăm dacă plata lunară se face în funcție de ”numărul participanților” estimați de un jurnalist sau altul. Din acest motiv, dar și pentru a veni în sprijinul celor care fac astfel de estimări, nu de alta, dar granița penibilului este subțire, am ”comandat un studiu” – așa se zice acum, în preajma campaniei!

                În primă fază am avut în vedere principalele zone de interes ale manifestărilor organizate de către Primărie: Calea Ero(r)ilor și Platoul din fața clădirii Primăriei. Ne-am ajutat de bunul prieten Google Earth și am stabilit astfel perimetrul zonelor de ”acțiune”. Menționăm încă de la început faptul că avem în vedere evenimentele punctuale cu început și final în aceeași zi, precum: 1 Decembrie, petrecerea de Revelion, Ziua Eroilor etc. și nu ne referim la evenimente multi-day.

1.            Calea Ero(r)ilor – zona deja obișnuită pentru manifestările de 1 Decembrie (discursuri, defilări, parade militare ș.a.). Lungimea întregii zone, de la giratoriul către Kaufland și intrarea la Lidl este de 650,17 m, iar lățimea totală a celor două trotuare și spații verzi este de 6,26+5,31 m, adică 11,57 m – știm că spectatorii nu intră pe partea carosabilă în timpul ”ostilităților”. Aceste calcule sunt ideale: nu este cuprinsă scena pentru oficialități, nu este avută în vedere zona de securitate a acesteia, nu este luat în calcul faptul că defilarea nu începe de la giratoriul spre Kaufland etc., deci mergem pe calculele MAXIMALE. Ținând cont de aceste date rezultă că zona destinată spectatorilor are o suprafață maxim ideală de 7.540 mp (650,17 x (6,26+5,31) ). Mergem mai departe cu demersul nostru și interogăm un site specializat pentru astfel de situații: http://www.gkstill.com/ Constatăm astfel faptul că dacă oamenii stau lipiți unul de celălalt cifra maximă este de 5 oameni/mp. Practic, calculele maximale indică un număr maxim de 37.675 oameni ce pot participa la un eveniment în zona Căii Eroilor din Buzău (formula ideală: distanțe maxime, oamenii abia au loc să respire, iar cei dinspre garduri au viața pusă în pericol!). Evident că lucrurile nu stau așa din diferite motive: a) zona scenei + zona de securitate + linia reală de defilare + zonele de pasaj dinspre gardul Cimitirului Eroilor dar și dinspre gardul unității militare reduc spațiul real al spectatorilor la maxim 1.800 – 2000 mp. b) evenimentul este iarna ceea ce presupune că spectatorii sunt îmbrăcați mai gros, cei care sunt însoțiți de minori au și câte un rucsăcel în spate, iar jandarmii, așa cum este firesc se asigură că securitatea participanților nu este pusă în pericol, motiv pentru care asigură zone de trecere/evacuare de cca. 1 m lângă fiecare dintre cele două garduri; din acest motiv nu poate fi vorba de o densitate mai mare de 2,5 oameni/mp, ceea ce înseamnă un număr maxim, real, de cca. 5000-5.500 spectatori. Prin urmare dacă vedeți în presa locală că peste 6.000 de participanți au venit să vadă manifestările X, Y, Z de pe Calea Eroilor, aveți suficiente motive să le priviți cu suspiciune!

(Calea Eroilor, măsurători maximale; lungimea maximă între cele două puncte extreme este de 650,17 m)

(Calea Eroilor, măsurători maximale; lungimile maxime ale celor două trotuare+spațiile verzi sunt de 6,26, respectiv 5,31 m)

2.            Platoul din fața sediului Primăriei Buzău, cel de-al doilea punct de interes în cazul unor activități precum petrecerile de Revelion, Festivalul ”Benone Sinulescu” etc. Și în acest caz am luat în primă fază măsurătorile ideale, ceea ce indică o suprafață totală a platoului de cca. 2.355 mp. La o densitate de maxim 5 oameni/mp rezultă un număr maxim de 11.775 oameni. Dacă ajustăm în mod real contextul, adică scădem spațiul tehnic reprezentat de scenă și zona de securitate a acesteia și tarabele ce însoțesc fiecare astfel de eveniment ajungem la o suprafață ”utilă” ce nu depășește 1000 mp. Adăugând aceleași rațiuni pe care le-am folosit și în cazul Căii Eroilor, rezultă că la evenimentele din sezonul rece se poate ajunge la un număr de maxim 3000 de spectatori pe platou (fără a elimina așa-zisul patinoar în cazul petrecerii de Revelion) + maxim 1.000 – 1.200 de oameni în zonele stradale adiacente. În ceea ce privește evenimentele din timpul sezonului cald numărul spectatorilor nu diferă cu mult în plus deoarece tarabele și gheretele comercianților ocupă loc destul de mult. Așa că numărul participanților la deschiderea Fetivalului Benone Sinulescu, sau la petrecerea de Revelion, de pe platou, NU poate depăși nici în ruptul capului 4.000 – 4.500 de oameni, chiar dacă cifrele mari dau bine la public.

(suprafața totală a platoului din fața sediului Primăriei municipiului Buzău)

sursa: http://www.gkstill.com/Support/crowd-density/CrowdDensity-1.html

(suprafața reală utilizată de către spectatori pentru participarea la evenimentele organizate de către Primăria municipiului Buzău pe platoul din fața sediului)

DIDIMOS

Adaugă comentariu

ATENTIE! Daca ne furnizati date cu caracter personal, inseamna ca sunteti de acord cu politica noastra de confidentialitate!


Codul de securitate
Actualizează