New News Buzau header

LIVE - TV NEWS BUZAU - EMISIUNILE CARE CONTEAZA !

SAH CU..“NEBUN”! Deraiatul general Gheorghita Vlad, ajuns pe linie securistica Șef al Marelui Stat Major, o ia razna din nou: populaţia României trebuie să se pregătească pentru apărare. Vezi mai multe amanunte despre homunculul cu stele!

Vlad Gheorghita News BuzauNOTA REDACTIEI - In urma cu cativa ani, l-am cunoscut pe generalul Gheorghita Vlad, pe atunci comandantul Diviziei 2 Getica din Buzau. Asa cum am eu prostul obicei sa dau credibilitate oamenilor, la prima vedere, am inceput demersurile pentru a face o emisiune (2018) pe teme culturale – “Alternative culturale” (la TV News Buzau - LINK) cu el si colegul Adrian Constantin (alt invitat - Dr. Daniel Costache, manager MJB), profesor de istorie. Fiind fiu de militar (cu parinte dat afara de comunisti si aruncat in inchisoare), am un deosebit de mare respect pentru uniforma militara (dar si o imensa scaraba pentru cei care nu i fac cinste!) Dupa multe tatonari si rugaminti, interventii, lobby, etc..s-a aprobat emisiunea, in sediul Comandamentului militar al fostei Armate a 2-a de la Buzau.

 

Primul impact cand am dat mana cu “generalissimul” a fost ca… e baut! Bine, era dupa ora de serviciu, dar totusi era intr-o unitate militara si el era imbracat in uniforma, deci… Ca sa fiu convins ca nu am “iluzii olfactive”, am apelat la “pilele” apropiate de “generalissim” si..mi s-a confirmat! O a treia verificare a fost pe la alti “cunoscatori” la Poligonul Cincu, pe unde se mai ducea personajul ca sa “traga” cate ceva! La fel…pozitiv! In fine, interviul de la “Comandament” afost unul semi-reusit, mai ales datorita “impunerilor” care ni s-au pus in fata, inaintea emisiunii, desi se convenise o discutie libera, pozitiva…strict culturala. In fine…o a doua “cunostinta” cu apucaturile generalului a fost la o zi de sarbatoare, cand dupa manifestarile militare obisnuite, “marimurile orasului” s-au retras la RMB – Restaurantul Militar Buzau si “s-au cinstit”. Evident de fata era si Toma Kaizen-Faliment, seful IPJ (acum “fostul”) comisar sef Laurentiu Pantazi si alt e oficialitati. La astfel de chermeze cu circuit restrans…curge bautura si abunda friptanele…evident ca edilul nostru, cu vechi apucaturi bahice si-a dat in petic si a inceput sa se laude ca “Buzaul e al lui” , ca “Face ce vrea”, etc… Imediat, In urma unei informatii pe surse jurnalistice, am scris cateva randuri LA RUBRICA DE PAMFLET a ziarului nostru. Tomitza a luat foc, cand a fost informat si m-a actionat in justitie! Surpriza…a chemat ca martori…pe cine credeti? Pe “”Generalissimul” Vlad Gheorghita si comisarul sef Pantazi! Ca nu aveau domnii ce sa faca, se plictiseau si trebuiau sa raspunda la comanda lui Toma, sa depuna marturie in fata instantei (sa se jure, c aniste militari?!) ca el, marele Tintestean cu pamant pe sub unghii “nu a baut decat apa” …si nici macar nu-i pute gura! In fine, ca sa inchei povestea, pe care unii naimiti tot de Macac, din asa zis-a presa buzoiana au folosit-o “ca sa mi-o traga”, pentru ca-I descopeream ca au contracte nemeritate cu primaria Buzau, Toma a chemat pe o anumita jurnalista vanduta de la Campus TV cu numele Magda (careia i-am publicat contractul semant personal cu Toma!!!) ca sa demonstreze ca el e treaz si nu baut! Nu mai continui cu rezultatul acestui proces intins pe mai multi ani si evident soldat nu cu cat a cerut despagubire si cum a vrut Toma… Important este ca generalul Gheorghita a depus o marturie impotriva mea la Tribunalul Dambovita (am cerut stramutarea din prima stiind cum se judeca la Buzau)…numai ca….hartia lipseste de la dosar (lucru constatat de mine si instanta)!!! Asadar asta e bravul general de carton inmuiat in bautura, care vine acum si abereaza cu “pregatirea de razboi” sin e da noua lectii de patriotism!

Pai daca avem un astfel de Sef al Armatei…e jale!

Iata totusi ce a spus homunculul cu stele:

Întrebat, într-un interviu la Europa Liberă, dacă este cazul ca civilii din România să se pregătească pentru un eventual conflict cu Rusia, Statului Major al Apărării a spus că Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație, fiind „un război al Rusiei cu lumea democrată”.

El a spus că este necesară adoptarea rapidă a unei legi care să permită învățarea voluntară a bărbaților și femeilor de până în 35 de ani să tragă cu arma sau să-și facă o decontaminare, subliniind că renunțarea la obligativitatea serviciului militar „a adus un deficit nu doar pentru România, ci pentru toate țările din NATO”:

„Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici pot să menționez că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare, în care de ani - zic, destul de buni - încercăm să schimbăm acest sistem un pic. (...)

Printre altele, ne dorim să introducem un serviciu militar în termen, voluntar.

Adică vizăm segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, indiferent de sex, naționalitate, credințe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară. Să plătim acest serviciu și să îi pregătim după principiile de bază de ducere a războiului. (...)

Vă dau exemplul Suediei. Au chestionat 40.000 de tineri și s-au înscris în acest program 8.000 de tineri.

Un sistem similar trebuie să adopte și România. Să ne adresăm celor care doresc să învețe să tragă cu arma, să orienteze într-un mediu dificil, să supraviețuiască într-un mediu dificil, să știe să se protejeze împotriva armelor chimice, să-și facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învățate și achiesate de doritori”.

„Timpul este o resursă prețioasă și cred că nu trebuie irosită nicio secundă.

Este un moment T0, în care toate națiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populației și nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”.

Potrivit generalului Gheorghiță Vlad, în Armata României există în jur de 80.000 de militari profesioniști, față de în jur de 120.000, cât ar fi necesar. 6.000 de angajați au părăsit Ministerul Apărării numai în 2023.

El a spus că baza de rezerviști a rămas la nivelul anului 2007, ceea ce înseamnă că este vorba despre oameni de 48-50 de ani:

„Este foarte îmbătrânită (baza de rezerviști -n.r.) pentru luptă. Imaginați-vă o persoană la 50 de ani, cu un sac de spate, o raniță, cum este cunoscut popular, de 80 de litri în spinare”.

Ciolacu: România nu are niciun risc să fie angajată în vreun război

Premierul Marcel Ciolacu a reacționat, joi, întrebat despre aceste declarații ale șefului Armatei, spunând că „România nu are niciun risc să fie angajată în vreun război”:

„România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere ca astăzi. Faptul că facem parte din NATO e un lucru foarte important și vedeți ce desfășurare de forțe și de militari din toată Europa și mai ales din SUA sunt pe teritoriul României, și poliție aeriană...

Deci haideți să stăm liniștiți că România nu va intra în niciun război. Chiar dacă este an electoral, cred că trebuie să fie o linie roșie cu anumite lucruri cu care ne jucăm și cu care nu ne jucăm”.

Iohannis: România nu a fost niciodată atât de bine protejată cum este acum ca parte a NATO

Tot joi, președintele Klaus Iohannis a spus, întrebat despre cum evaluează România pozițiile aliate și occidentale privind scenariul unui conflict cu Rusia, că „România nu a fost niciodată atât de bine protejată cum este acum ca parte a NATO”.

„Toate aceste chestiuni în NATO sunt discutate permanent și, atunci când avem întâlniri la nivel înalt, luăm decizii care au impact pe o perioadă mai lungă.

Nu cred că e momentul să intrăm acum în anumite detalii despre ce zic unii, ce zic alții. Aceste lucruri se analizează și decizia se ia de noi toți împreună, nu se iau decizii așa, pe sărite, că cineva vine cu o idee.

Asta e bine de știut. NATO s-a dovedit a fi organizație solidă, foarte puternică, cea mai puternică alianță militară de când se fac alianțe militare pe Pământ, iar România nu a fost niciodată atât de bine protejată cum este acum ca parte a NATO”.

Amintim că în ultima perioadă tot mai mulți lideri europeni și de la vârful NATO au vorbit public despre extinderea războiului cu Rusia la nivel european.

         

 

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26869537-seful-armatei-cere-urgenta-lege-pentru-pregatirea-populatiei-rusia-nu-opri-ucraina-daca-castiga-nu-vreau-dau-mesaj-alarmist-dar-este-realitate-care-traim.htm

AdSense 4